ANTOLOGIE FESTIVALULUI MONDIAL DE POEZIE - CRAIOVA 2017

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ 

Ediţia a V-a 

Craiova, 17-20 septembrie 2017 

ANTOLOGIE

Festivalul Mondial de Poezie 

„Mihai Eminescu“ 

Ediţia a V-a 

Craiova, 17-20 septembrie 2017 

ANTOLOGIE 

ION DEACONESCU 

(coordonator) 

• LEVENT ALTINTAŞOGLU • TATJANA BETOSKA • ROXANA ILIE • 

• VERONICA LUNGU • DAIANA ANAMARIA PIŢICĂ • GEO VASILE • 

• MELISSA NISTOR • ROXANA ALEXANDRA SADOVEANU • 

Editura EUROPA 

2017

© Ion Deaconescu, 2017 

© Editura EUROPA, 2017 

Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, 

fără acordul scris al editorului, este strict interzisă 

şi se pedepseşte conform Legii dreptului de autor. 

Tipărit la S.C. GraphiPrint S.A. 

Editor: Ion DEACONESCU 

Book Designer: Orlando DUINEA 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 

DEACONESCU 

Antologia poezie universale de astăzi / Ion Deaconescu 

Craiova, Editura Europa, 2017 

ISBN (10) 978-973-1874-01-2

Victoria poeziei 

Nutrim speranța că Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ va 

prospera în fiecare an, devenind calea regală a Cuvântului și a Emoției, în slujba 

culturii și a fraternității spirituale. 

Este un adevăr deja știut că poezia împlinește cel mai bine visele și demonstrează 

frumusețea de neînlocuit a misiunii sale, printr-un dialog permanent al literaturilor. 

Sperăm că Festivalul nostru va deveni tot mai evident un spirit profund, o 

imensă inimă, un mare impuls de generozitate. 

Eminentul poet senegalez Amadou Lamine Salle, cândva laureat al Academiei 

Internaționale „Mihai Eminescu“, spunea că politica nu trebuie să mai fie inamicul 

progresului și atât de indiferentă față de popor. Acest pricipiu a devenit indiscutabil 

pentru demnitatea umană și justiția socială. 

Ne place să credem că cea de-a V-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie 

„Mihai Eminescu“ posedă forța să ofere rațiunea de a crede în capacitățile sale de a 

găzdui prietenia, precum și victoria creației poetice. 

În numele tuturor participanților adresăm mulțumiri Primarului Craiovei, 

Domnului Mihail Genoiu, Președintelui Consiliului Județean Dolj, Domnul 

Ion Prioteasa, cât și celorlalți iubitori ai Frumosului care s-au implicat fructuos ca 

întâlnirea noastră poetică să fie deosebită, în sensul fortificării acestei frumoase familii 

a poeziei, fără frontiere, spre a păstra și evoca moștenirea și bunurile spirituale în 

deplină înțelegere, precum și capacitatea de izbândi și a merge mai departe la întâlnirea 

cu alte popoare ale lumii. 

Ion Deaconescu 

5

La victoire de la poèsie 

Nous espérons que la Festival Mondial de Poésie „Mihai Eminescu“ 

vive, qu'il prospère, qu'il deviendra la voie royale du Mot et de l'Emotion, au 

service de la culture et fraternité spirituelle. 

C'est là, véritablement, que la Poésie acomplit le meilleur des rêves e 

prouve la beauté irremplaçable de sa mission par la dialogue permanent des 

littératures. 

Nous espérons que notre Festival sera un grand esprit, un grand coeur, 

un grand èlan de génerosité. 

L'eminent poète senegalais Amadou Lamine Salle disait que la politique 

ne doit plus être l'ennemi du progres et l'irrespect du peuple. 

Cette règle est devenue non négociable pour la dignité humain et la 

justice sociale. 

Nous espérons que le Festival Mondial de Poésie „Mihai Eminescu“ 

donne la raison de croire en ses capacités d'accueil, de fraternité, de victoire 

de la création artistique. 

Au nom de tous les participants au V-ème édition du Festival, nous 

disons un grand merçi au Maire du Craiova, Monsieur Mihail Genoiu, au 

Président du Conseil Provincial Dolj, Monsieur Ion Prioteasa, qui ont fait 

tout pour grandir notre reunion poétique, pour renforcer cette belle famille 

de la poésie sans frontières, pour garder cet héritage, cet acquis dans la paix et 

cette capacité de batir et d'aller à la rencontre des autres peuples du monde. 


6

Victory of Poetry 

We hope that the World Festival of Poetry „Mihai Eminescu” blooms 

every year, becoming the word’s and emotion’s royal way for culture and 

fraternity. 

It is known that poetry fulfills dreams the best and proves its mission’s 

beauty through literature’s constant dialogue. 

We hope that our festival will become an inmost spirit, an enormous 

heart and a huge impulse of generosity. 

The noteworthy Senegalese poet Amadou Lamine Salle, once laureate 

of International Academy „Mihai Eminescu”, said that politics doesn’t have 

to be an enemy of progress anymore nor indifferent towards people. This 

principle became unquestionable for human dignity and social justice. 

We hope that the 5th edition of World Festival of Poetry „Mihai 

Eminescu” will give the opportunity to believe in its abilities to host friendship, 

as well as the victory of poetry. 

On behalf of all participants, we would like to express our sincere 

thanks and appreciation to Craiova’s mayor, Mr. Mihail Genoiu, Chairman 

of Dolj County, Mr. Ion Prioteasa, as well as others who involved deeply in 

this poetic meeting to make it remarkable, to consolidate this family of poetry 

without barriers, and to keep and evoke this legacy through spirituality and 

understanding, as well as the capacity to succeed and meet other people all 

around the world. 


7

PERU 

Alfredo Pérez 

Alencart 

Alfredo Pérez Alencart (Puerto Maldonado, Peru, 1962). Poet și eseist 

peruano-spaniol, profesor la Universitatea din Salamanca din 1987. A fost secretarul 

Catedrei de Poetică “Fray Luis de León” al Universidad Pontificia (între 1992 și 1998) 

și este coordonator, din 1998, al Encuentros de Poetas Iberoamericanos, pe care le 

organizează Fundación Salamanca Ciudad de Cultura y Saberes. În prezent, scrie în 

periodicele La Razón și El Norte de Castilla, ca și în diverse ziare și reviste digitale din 

Spania și America Latină. 

Poezia sa a fost tradusă în 25 de limbi și a primit, pentru întreaga sa operă, 

Premiul Internațional de poezie “Medalla Vicente Gerbasi” (Venezuela, 2009), Premiul 

“Jorge Guillén” de Poezie (Spania, 2012) și Premiul “Humberto Peregrino” (Brazilia, 

2015), între altele. 

Bibliografie selectivă: 

Voința vrăjită (2001) 

Mama Junglă (2002) 

Ofrande celui de-al treilea fiu al lui Amparo 

Bidon (2003) 

Păsări pe sub pielea sufletului (2006) 

Oameni lucrând (2007) 

Hristul Sufletului (2009) 

Anotimpul furtunilor (2009) 

Seva Antipozilor (2009) 

Aici fac dreptate (2010) 

Cartografia revelațiilor (2011) 

Marginile unei lumi sau 

Mozaic Lusitan (2011) 

Prontuar de Infinit (2012) 

Piatra de pe limbă (2013) 

Memorial Tierraverde (2014) 

Soarele orbilor (2014) 

Până ce El se întoarce (2014) 

Cel mai întunecat (2015) 

Exodurile, exiliile (2015) 

Auziți-mă, Frații mei (2009) 

Din junglă la Salamanca (2012) 

Antologie Bulgară (2013) 

Monarhia Mirării (2013) 

Întoarcere în Galileea (2014) 

9

Poeme pentru dimineața omului 

(Fragmente) 

Are nevoie de dragoste doar cel care nu are inima pătrată. 

Eu spun bun venit taliei Iubitei cu sângele meu 

în zbor spre prăpastie: sex și suflet pentru a trezi 

nopți cu lună plină de Cântări agitând epopei 

cu pupile celestiale, cu aripi de îngeri neînmuiate… 

Nu există odihnă pentru mâini după ritul inițial 

căci ne sărutăm trecând dincolo de limite: pubis peste pubis, o 

rădăcină 

pentru toate, roza rozelor înălțimilor sau ale profunzimilor 

lumii; flori amoroase memorând ploi; păsări 

multiplicând ardoarea; minuni dansante 

prin aer; femeie care mereu, cu buzele sale blânde țese 

mătasea vieții mele… Eu scormonesc diminețile printre luminile 

unui licurici mirosind tropical, fructul comestibil 

atât de prezent pe capul meu sau pe dimineață. 

Suflă-mi în suflet, gazela mea! Desfășoară-te prin 

carnalitatea planetei mele!... 

II 

10

Lumânări pentru această noapte de bronz, flori umede culese 

din balcon, cântece pentru ca să simt femeia legământului meu. 

Nu sunt friguri care nu se întorc soare în inimile noastre. 

Îmi desfac aripile peste coapsele sale și simt o trosnitură sub 

flăcările sale; cât de frumoasă e transparența care mă înalță 

acum, apropiindu-mă de limitele unității stelare. Afară, 

pe străzi, mulțimea sărbătorește cu rotunde vinuri, 

dansează în carnavaluri sau merge de la o masă la alta; noi 

irizăm sângele pe această scenă a lumii, escaladând 

dincolo de aer, ca și cum ar fi prima și singura dată, atât de 

deversată e dorința. Suntem gardienii unui amor care 

nu are nevoie de podoabe pentru a se instala în oraș; cedăm 

unul altuia în timp ce trupurile noastre ard și declarăm 

că nu suntem gata spre a ne spune adio. E aici decizia de 

a ne face compania cu adevărat curgătoare! Aici sunt doi 

care au acceptat să se păstreze!... 

VI 

11

Îmbărcat în pasăre, ciugulesc trupul Iubitei, al 

îngerului păzitor care mă îmbrățișează 

atât de înrădăcinată în Dumnezeul cel etern. 

Ciugulesc bronzata geografie 

care mă hrănește la nevoie.“Învârtește-te”, îi spun 

foarte rar, până când silabele se fecundează de dragul ei, 

căci ea știe să mă declare oaspete de onoare; 

ciugulesc centrul îndemnurilor sale și zorii multiplicați 

cu toate dorințele mă așteaptă. Cânt atunci când 

mă resuscită mângâierile sale; acum cocoșii dorm, 

nefiind preocupați de dimineața forței noastre. 

Ce importanță are dacă se încrucișează râsetele 

alunecând pe jos? Ce importanță are dacă luna apare 

umedă prin geamuri? Ce important e dacă ajungem fără 

să ajungem, dacă plecăm fără să plecăm? Să meargă ce e de 

perfecționat 

până a ne gusta, atârnând imperceptibile, 

buzele prin care ne dăruim… 

X 

12

XIII 

Te iubesc pe pământ și în cer, cu pofta 

începătorului care lovește în căutare de a-și satisface foamea. 

Doamna clarelor previziuni, pe acolo pe unde merg 

primesc onoruri la abandonarea ta credincioasă. Te iubesc 

demult, în această și în altă realitate unde nimeni 

nu va putea să ne crucifice. Vreau ca tu și dimineața ta să fie 

cu mine, căci privirea mea s-a oprit mult timp 

ca să-ți șlefuiască forma. Invoc acest obicei plin 

de semnale pentru a cuprinde calmitatea care te 

stăpânește. Mă apropii când te simt departe, planând 

pe deasupra viselor. Curge, smulge-te, dar nu 

evada. Salvează-mă, doamnă, ocupă golul care mă 

mistuie. Tremură din străfunduri, cu sensibilitate, 

ajungând, repede până să te confunzi în 

brațele mele. Ah, foc memorabil, păstrează în luminile tale 

parola plăcerilor încorporate… 

13

Piciorul în scară 

Imploru-te doamna palatului perfectei mele hiperviziuni, 

vino să te zidesc, căci te susțin cu antebrațul 

dezobișnuit de funingine, de grabă, de preamăriri 

ale altor generații cu abecedare ale rușinii. 

Imploru-te în fecunditatea patului tău, 

centimetru cu centimentru, între roșile coloane 

unde las spada în semn de pace sub semnalul 

elementar al iubirii botezate cu ierburi pure. 

Sunt cavalerul care conservă secretul tău de subînger. 

În tine aprinde-s-ar lumina crucificată, proscrisă uneori 

datorită înmulțirii perpetue a inchizitorului 

cu picioare în trap, datorând sensibilitate 

felinei în camera nocturnă; pierdut sărbătoresc; 

dedică-mi iubirea care își plânge noaptea 

dar simte gloria cu aura sa; gustul lucrurilor tale 

mă îndulcesc prin balconul în linie dreaptă; 

râu ce ne cheamă cu atmosfera sa de goliciune. 

Păsări la sărbătoarea de ieri pentru întâmpinare. 

Deschid romanul și mă cred un traficant. 

Deschid alte cărți și deja mă simt iubit și mulțumit. 

Pedepsește-mi chipul de Quijote căci iubirea ta 

mă înlănțuie să nu strige pe altă stradă, 

iubindu-te până la tremur fără să mă liniștesc, 

încoronând căderea care regenerează ușor 

acest schelet care-mi plesnește ca un arc. 

IV 

14

XIV 

Se iubește cu brațele deschise pentru ca acest dar 

să nu aducă abandon inimii dăruite în pustiu; 

deja jumătate lemn, jumătate piatră, cu sânge vechi, 

cerând carne fertilă ultimului Adam, proverbial 

pentru salturile de viață și de moarte; ochi închiși 

la un prim verdict ce sărută gura ca și cum ar tremura 

zilele destinului; eros fertil, sârguincios pus 

să manevreze bucata infinită care i se cuvine pentru totdeauna, 

unindu-se în această legătură de doi ce își dau un sărut, 

o îmbrățisare, un da dulce făcându-se sevă, visând 

că galopează prin locuri uscate cu trâmbițe vestind 

finalul exilului; străzi gri imemoriale 

odihnindu-se în trecuții ani cu săgeți care nu au 

venin dar care obosesc. Se iubește pe ploaie sau când lumina 

se strecoară prin sălcii, când timpul se întoarce 

scoțând mici sunete de durere pe un cal de jucărie 

sau pe o plită încinsă, pește în aer sau în barca albastră 

a râului cețos unde te dăruiești prăfuitului 

cavaler peregrin al niciunei aventuri. Se iubește ascetic 

sau în exces, carne cu carne, înlăuntrul însămânțând 

devenirea unului, simțind hormonii care aduc neliniști 

cu problemele care vindecă sângele, o, frumoasă brunetă. Se iubeste 

nu pe furiș, ci împărțind pâinea familiei 

ca să se limpezească sufletul de deal și de vale, 

de lumini și de umbre, pentru ca să nu moară amorul, căci natura e 

darnică. 

15

XVIII 

Domniță milostivă, te-ndură de acest bard prea sărac 

având caleașca praf și fără de-avuții, aminte aducând 

la drum ploios de hidalgo fără nicio armură alta 

decât straiul nou dintr-un trecut. Doamnă, nu-ți mai face griji 

de casă, de cumpărături și de veșminte. Vor întreba 

de acum și vor descoperi ceva ce nu le-o fi pe plac. 

Topește-te cu mine în acea iubire ce aruncă-n aer 

zbuciumul, căci tandrețea nu e doar posesie și-atât. 

Pe plac mi-e să convoc ziua ce va veni, critic 

pe-alăturea cirezilor de dinozauri nechezând căci nu mai au 

refugiu, fără pietre, fără pari și plini de curaj 

față de foamea pe care am văzut-o și măsurat-o. Va mai dura, 

căci ei trudesc din plin. Îmi dau răgaz să pot călători 

înspre al tău liman și să urc în tren, 

să-mi ies din minți în peisaj sau vis, 

sau în ochii tăi. Căci totul poate fi pierdut într-o clipită 

o, doamnă a preafericirilor, căci eu cum să te pierd 

chiar astăzi, când pupilele-mi se zdruncină pe șine? 

Să mă însotești, eu doar îți cer, întru a mele cauze pierdute, 

căci eu nu-s decât un biet dezastru de bărbat ce te iubește 

sub toată-această densitate a vieții, cu credință fără de preț; 

ce vremuri grele vai, și ce de brațe travestite și urcând la ceruri, 

ce de hârtii ce se târăsc simplu în noroi. Domniță milostivă! Îndură-te 

de-acest descălecat poet sărman. Dă-mi îndelungata-ți pace, 

sunând puternic, cele șapte peceți ale tale străbătând 

gândirea mea. Ocrotește-mă! 

16

GRECIA 

Manolis 

Aligizakis 

S-a născut în anul 1967 în localitatea Kolibari din insula Creta, Grecia. 

A absolvit Facultatea de Știinte Politice din cadrul Universității Panteion din 

Atena, ulterior Academia Internațională de Arte din Canada, unde a emigrat în 1973. 

Pentru prodigioasa sa activitate de poet și traducător, Manolis Aligizakis a 

primit Premiul de poezie al Academiei Internaționale de Arte (2013 și 2014) ; Premiul 

Literar Național al Greciei; Premiul pentru poezie (Volos, 2012); Premiul orașului 

Richmond (2014). 


The Orphans (2005) 

Path of Thornes (2006) 

El Greco (2007) 

Impulses (2009) 

Nuances (2009) 

Vespers (2010) 

Vortex (2011) 

Autum Leaves (2014) 

Images of Absence (2015) 

17

Primele imagini 

Bucuros ca inocența unui copil 

fereastra de nord s-a ridicat 

ca un mândru apărător al tradiției 

înconjurând prezentul perpetuu al zilelor mele 

o ușa umilă cu pleoapele închise 

un copil orfan de mamă cerând o bomboană 

și am întrebat — 

Pot să întru? 

Pot să ies? 

Ce e spre vest si unde e scopul? 

O icoană în pană între tavan și perete 

ca un bolnav în salonul spitalului 

lumânărea aprinsă mereu de mamă 

în onoarea coroanelor ei de nuntă 

și am întrebat — 

Pot să ajung? 

Pot să pricep? 

Ce e spre Dumnezeu și unde e sensul? 

Groapa de foc din colț, precum un soldat 

păzindu-ne vatra și fumul 

care ne sufoca plămânii ca foamea 

când mama ne pregătea mâncarea. 

18

îmbrăcat în curaj și venerație 

în bordeiul ăsta am privit lumina soarelui 

sărbătorind de teamă și speranță 

în casa asta de lut 

am gustat pâinea amărăciunii 

19

Descoperire 

Ating oglinda 

căutând ceva 

sau poate ca să-i simt sclipirea 

idolul meu rămâne nemișcat 

opus fiecărei mișcări pe care o faci 

goală pe patul nostru 

și zâmbindu-mi 

de parcă mă chemi în brațele tale 

nu mai simt sticlă rebelă 

și lăsăndu-mi căutarea necunoscutului 

mă întorc la iubirea ta 

20

Vreau ca tu să vii 

Vreau ca tu să vii 

măcar o dată 

neinvitată 

și ca o conflagrație 

să-mi pui corpul pe foc 

vreau ca tu să vii 

măcar o dată 

necontrolată 

și fără niciun motiv 

să-mi răzbuni singuratatea 

și cu senzualitatea ta nesfârșită 

să o alini 

21

Ipoteză 

Dacă nu ai fi ajuns la gară 

fix în acea clipă, nu l-ai fi 

întâlnit pe el, nu ați fi 

început să vă întâlniți, nu te-ai fi 

căsătorit cu el, nu ați fi 

avut gemenii absovind anul acesta și 

unde ai fi fost acum 

dacă ai fi luat următorul tren? 

22

Inexplicabil 

El căuta întotdeauna ceva 

ca să-l ducă într-o călătorie 

cu haina-i descheiată 

precum alinarea pe care o avea 

de martirul necrucificat 

ca mișcarile lente 

ale pescărușul singuratic de pe marginea portului 

care a strigat ca și cum ar fi confirmat 

că vor călători împreună 

până pe malul opus 

altundeva ar putea merge acum 

pivnița lui dragă 

unde ceasul rahitic 

se oprise de demult 

în cei patru pereți 

unde tot frumosul era zăvorât 

23

MACEDONIA 

Nikolina 

Andova Shopova 

S-a născut pe 03 februarie 1978 la Skopje, Republica Macedonia. 

A absovit Facultatea de Filologie „Blaže Koneski“ din Skopje, secția de 

Literatură Macedoneană și Sud-Slavă. 

Pe lângă poezii, scrie povești și poeme pentru copii. Opera ei haiku este inclusă 

în Antologia noului val de haiku macedonean. Prima ei carte, Intrarea este pe partea 

cealaltă, publicată în 2013 de editura Templum, a câștigat premiul Podurile din Struga 

pentru cea mai bună carte de debut acordat de Festivalul Serile de Poezie de la Struga 

și UNESCO. În 2014 tipărește a doua carte de poezii Unește punctele. În 2016 apare 

selecția trilingvă a poeziilor ei în limba engleză, macedoneană și franceză, publicată 

de Éditions Bruno Doucey. 

Poezia sa este tradusă în limba sârbă, croată, bosniacă, bulgară, engleză, 

franceză, germană și chineză și este inclusă în mai multe antologii ale poeziei 

macedonene. 


The entrance is on the other side (2013) 

Connect the dots (2014) 

25

Totul este găurit 

Aici totul este găurit 

cerul zărit prin lentilele telescoapelor 

și dosarele de pe birourile noastre 

ferestruicile cabinelor din bărci când călătorim 

și zidurile masive din templele în care ne rugăm 

Și păturile amanților secreți arse de țigară 

sunt găurite 

și lumea văzută prin inelele strămoșilor 

amintirile ca aluat pentru dulciuri atunci când le formăm 

țintele în forme umane pe care practicăm tragerea 

totul, totul este găurit 

vizoarele ușilor închise pentru cerșetori 

pământul împrăștiatelor case ale furnicilor 

Dumnezeu căutat prin deschiderile circulare ale cupolelor 

26

Ne micșorăm 

Pășim prin lucruri și deja suntem o parte din ele 

Oare ne-au spus cândva că scoicile sunt unghiile mării 

și că unghiile ne devin scoici când intrăm în ea 

că stomacul ne este o țestoasă marină atunci când înotăm 

că piepturile ne sunt meduze 

ochiii ne sunt pești mici separați de banc la suprafață 

părul ni se transformă în alge când îl scufundăm 

pielea ne este mușchi de apă, firele de păr ne sunt iarbă din pietre 

care se leagănă de la apă ca de la vânt 

Urechile ne sunt căluți de mare, degetele tentaculele caracatiței 

oferite ca o specialitate în meniurile scumpe 

Ne micșorăm 

ca stelele de mare ce stau uscate pe porturi 

care vor atârna undeva ca un decor pe perete 

ca o lumină oprită, un suvenir semnat 

27

Virgule 

Am găsit o fotografie în pivniță 

de pe locul casei mele 

înainte de a fi construită 

când era doar o schiță 

în mâinile arhitecților 

Și știu aproximativ de când există 

anul în care a fost construită 

este însemnat în betonul dintr-un colț al curții 

dar nu știu cât timp înainte 

nu a existat 

și înainte să existe 

arbuștii, iarba și cerul 

care dispăreau în fotografie 

Oare inexistența e mai veche 

decât existența 

și cât de veche este nimicul 

De la praful care s-a ridicat 

de pe fotografie 

ca virgule în aer 

am tușit 

28

În corpul meu 

Sunt un turist în corpul meu 

și nu am hartă în mâini 

Cineva care o să treacă întâmplător 

îmi va arăta drumul spre cartierul muzeelor 

spre parcurile mari, spre piață 

spre râul care se scurge în numele meu 

Ce fac între timp 

Beau un macchiato într-o cafenea liniștită 

și răsfoiesc ziarele 

scrise într-o limbă pe care nu am învățat-o niciodată 

Mereu, îmi amintesc, când mă întorceam dintr-o călătorie 

cerul se însenina, 

Soarele cădea peste îngerii din marmură 

și doar atunci îi observam 

zâmbetele de pe față 

29

Bate înainte de a intra 

Mereu să fii atent, bate înainte de a intra 

știi că în camerele care se află în tine 

există întotdeauna cineva 

Rămâne cel mai mult în acelea în care te vor primi fără reproș 

în care vei intra și veți sta 

mult timp tăcând 

Unii dintre ei îți vor cere numele, te vor invita să stai jos 

îți vor oferi dulcuri, îți vor ține paltonul 

vor veni după tine dacă uiți umbrela 

Pe unii îi vei vedea numai prin vizorul tăcerii 

ușilor veșnic închise 

și adeseori nu vei știi dacă toți ei sunt musafirii tăi 

sau dacă tu pur și simplu nu ești acasă 

30

SPANIA 

Ana Ares 

Ana Ares s-a născut în Valencia, Spania, în 1971, și se stabilește în Madrid din 

1991. Este absolventă a Facultății de Informatică de la Universidad Complutense de 

Madrid și a susținut un masterat la Universidad Pontificia de Comillas. 

A primit premiul Asociación de Editura de Poezie de España pentru prima sa 

carte de poezii, Atreverse al mar (Editorial Vitruvio, 2008; Ed.Tigres de Papel, 2016). 

Cea de-a doua carte, 55 Minutes (Ed.Vitruvio, 2012), a fost finalistă la Premiul Leonor 

și prezintă o viziune personală revigorantă a iubirii din punct de vedere cotidian. 

Otomanía (Ed.Vitruvio, 2015) este cea de-a treia carte de poezii, fiind o 

poveste despre o lungă călătorie în interiorul și în afara Turciei. 

Este, de asemenea, autoare a numeroase povești pentru copii, precum The 

Muns, o colecție de optsprezece povestiri publicată de Santillana Editorial. A primit 

trei premii pentru povești scurte : Premiul Santillana - 2004, Premiul Santillana - 

2006, El Ballet de las Palabras Revizuire - 2015. 

Ana Ares a publicat numeroase poezii în reviste de prestigiu, în Spania și 

Argentina, alăturându-se asociației de poete Genialogias, în 2015, creată pentru a salva 

locul de muncă al celor mai bune scriitoare spaniole. 


Atreverse al mar (2008) 

55 Minutes (2012) 

Otomanía (2015) 

Guibli (2017) 

31

Efes e doar o metaforă 

Îl vei recunoaşte 

pe strada împânzită de coloane albe 

mutilate şi înconjurată de portul 

din care nu a mai rămas nimic. 

Acolo unde munţii au tremurat violent 

cu puritate umană 

şi au închis poarta spre Marea Egee 

lăsând oraşul abandonat. 

Te-ai putea încă pierde 

sau ai putea fugi de privirile gardienilor 

până acolo unde nimic nu ţi-ar mai pune limite. 

Ai putea cutreiera străzile orbite 

sau pe cele fără sfârşit pentru a înţelege 

că nu mai e la fel. 

Îl vei recunoaşte, mai târziu, 

ca pe o pasăre surprinsă cu o lovitură de cioc. 

Pe chipul orbit de înţelepciune 

poarta cea legendară 

care nu duce nicăieri şi memoria sa 

şi un zid dărâmat se alătură bunătăţii lui. 

Îl vei vedea la un înger, 

frumos animal cu aripi ce are nevoie de 

o armură şi o cârjă. 

32

Acum, în odeon, 

cântecele străvechi 

străbat granitul 

cu un trist murmur de aripi mici… 

O să-l recunoşti 

Tu, cel ce înţelegi 

ce este iubirea. 

33

Copilul şi globul de cristal 

Copilul călătoreşte, 

cu ochii pierduţi, în sinea lui. 

Dincolo de maşina asta 

privirea lui 

udă floricelele 

din propriile-i grădini secrete. 

Deşi aproape de el, are loc o altă călătorie 

una diferită, a mea. 

Îl privesc doar pe el 

şi călătoresc spre inocenţa lui, 

până la limita exactă şi la frontiera 

universului său de dinainte. 

34

Dimineaţa pe un peron gol 

Bela Lugosi mătura cu ochii 

albaştri ca stelele, bulevardele interminabile. 

Era îmbrăcată într-un frac de culoare închisă. 

Eu m-am pierdut, căci mă pierd uşor. 

Ochii mi-o luau pe dinainte 

iluminând o camelie 

peste o bucată de mătase neagră. 

Tăcerea 

se zvârcolea în tocuri 

de la un trotuar la altul 

şi mă arunca în mijlocul străzilor. 

Am ascultat de dictatul silenţios, 

călătoarea din mine. 

Am străbătut bulevardele dezbrăcate 

Ca pe nişte peroane lipsite de ceasuri, 

Ca pe nişte căi ferate despletite, până la ziuă. 

Până şi băiatul cu ochi de turc, 

tablou viu al lui El Greco, 

cu sprâncenele baroce, şoldul… 

Hotelul meu era aproape de pielea lui. 

35

Jihan înseamnă Univers 

Cum defineşte cuprinsul 

sunetul acesta subtil ce-i dă nume? 

Cum poate încăpea Universul 

într-un singur cuvânt? 

Un drum invizibil al lui Neptun 

trebuia să anunţe întâlnirea şi locurile. 

Ştii dacă pot fi dărâmaţi 

pereţii ce nu au fost construiţi? 

Sau dacă capcanele 

pot fi întinse şi în apă? 

Ştii că excepţia îmi strigă numele 

iar eu nu mi-l amintesc pe al tău? 

Vei fi acel semn ce-mi arată pe hartă 

că vine un uragan, 

vei fi cel ce botează acei munţi 

la care eu nu mă voi mai întoarce. 

Mi te închipui ca pe exilul meu, ca pe cosmos 

transformat în rază de lumină, presupun, 

ca un animal fericit proptit la el acasă, 

ca un câine care aproape de mâna ta 

tânjeşte după o mângâiere. 

Cred că tu ai răspunsurile 

cele ascunse şi te gândeşti la mine 

când eu mă gândesc la întrebările mele. 

36

Abandonul tragic 

al lui Kurdistan 

Să nu uiţi aşa de uşor. 

Nu schimba iubirea asta 

pentru iubiri viitoare. 

Nu face din balanţă 

judecător şi fugar. Nu cântări 

satisfacţia simţurilor tale. 

Nu revela emoţia asta. 

Nu vinde ceea ce e sfânt. 

Când alt râu te-o îmbrăţişa, nu te gândi la mine. 

Aruncă-te în apele sale 

dezbracă-ţi mintea de malul meu. 

Nu te aştepta 

să-ţi potoleşti setea în alte ape. 

Nu ridica ochii la cer 

instinctiv, atunci când luminez eu, 

ci mulţumeşte-te cu un scăpărat fals. 

Ai curajul de a-ţi reinventa lumea 

dacă o părăseşti pe a mea. 

Nu mă căuta în veci în fotografii. 

Nu te minţi singur, atunci când nimeni 

nu-ţi cere socoteală. 

37

CUBA 

Miguel Barnet 

Miguel Barnet s-a născut la 28 ianuarie 1940, în Cuba. 

La numai 21 de ani, a făcut parte din grupul fondator al Academiei de Științe 

din Cuba și a colaborat cu Nicolas Guillen și Alejo Carpentier, personalități marcante 

ale literaturii cubaneze. 

În 1994 crează Fundația Fernando Ortiz, al cărei președinte este până în 

prezent. 

Este cel mai publicat scriitor cubanez în viață, atât în țara sa cât și în străinătate, 

fiind autorul unor cunoscute filme și documentare. 

Din 1996 până în 2006 a îndeplinit funcția de membru al Consiliului 

Executiv al UNESCO, iar din 2008 este președinte al Uniunii Scriitorilor și Artiștilor 

din Cuba. 

A primit numeroase premii, cele mai importante fiind: Premiul Național 

pentru Literatură (1994), Premiul Garcia Lorca, Ordinul Național de Merit al 

Republicii Franceze (2004), Premiul Internațional Triestre-Poezia (2005), Medalia 

Simon Bolivar a Comisiei Generale UNESCO etc. 


Nestemata și păunul (1963) 

Insula pietrelor de râu (1964) 

Sfânta familie (1967) 

Cântecul lui Rachel (1969) 

Cartea nopții (1982) 

Văzând trecându-mi viața (1987) 

Poeme berlineze (1989) 

Memorandum (1999) 

Joc comun (2005) 

Noi autografe cubaneze (2009) 

39

Anii ’60 

Frumoşi precum minciuna 

Au fost acei ani, 

Ce ne-au făcut să vorbim cu pietrele, 

Ce ne-au dat aripi 

Şi memorie. 

Cum să nu simt acea nostalgie, 

Căci acum nimeni nu se mai dezbracă 

Sub ploaie, 

Nimeni nu mai arborează un steag, 

Nimeni nu rămâne cocoţat pe-o scară de marmură, 

Nimeni nu-şi mai scoate inima 

S-o izbească de stânci, 

Nimeni nu mai greşeşte calea, 

Până şi busola arată altceva. 

Frumoşi precum minciuna 

Au fost acei ani, 

Ce acum se scurg 

Precum cerneala 

Din jurnalul meu secret. 

40

Cuvinte 

Mă întreb de ce uneori 

Cuvintele se ascund şi mă evită 

De ce nu-mi sunt mereu la îndemână 

Când am nevoie, 

De ce fug implacabil când ar trebui să stea 

Ca un absent fidel, ca un pahar de apă? 

De ce nu sar ca peştele, de ce nu rup 

Tăcerea cristelelor ca să dea un răspuns sigur 

Şi definitiv timpului 

Ce pleacă? 

De ce, când nu mai e scăpare 

Mă revolt, urlu, îndestulând această 

Foame sinistră? 

Şi de ce atunci când visez 

Fug de propria-mi fericire, 

Fericirea de a fi în mijlocul nostru? 

De ce niciodată nu sunt? 

Şi tu, de ce, asemenea lor 

Te-ascunzi şi mă eviţi? 

De ce, niciodată nu eşti când am nevoie de tine? 

Când nu mai există bucurie, 

Când vocea ta rupe liniştea, 

Când corpu-ţi, asemenea unui peşte, tresare 

Iar ochii tăi îmi scotocesc viaţa. 

41

Cântec 

Când ai plecat, ai luat totul 

Cartea şi amintirile, 

Floarea şi lungile plimbări, 

Dar ţi-am păstrat ochii 

Atât de trişti, de necuprins, 

Iar deunăzi şi dinadins 

M-am văzut în ei, iar ei privesc în mine 

Ca în zări, 

Căci tu, poate, o să te-ntorci, cândva, 

Cu amintirile şi cartea, 

Cu floarea şi lungile plimbări. 

42

Patrie 

Nu mai pot aştepta 

Spun şi inima-mi repetă 

Căci cu fiecare zi ce trece 

Mi-e mai aprinsă patima 

Pentru-acest vânt ce mişcă frunzele. 

Casa ce zi de zi-mi părea 

Că toată va fi fost de curând a mea 

Şi umbra de smochini sălbatici 

Şi chiar întreg pământul 

Şi nu-i-ndeajuns. Vor auzi cum fără teamă 

Prin foc va trece vocea-mi, 

Acum că toate mă cheamă, 

De prieteni mi-aduce aminte, 

Iar inima-mi mă înţelege, 

Aproape ştiu că mereu îmi trebuie 

Până-n târziu cătunul de ţară, 

Putere deplină precum vântul 

Care, oricând, 

Orice doboară, 

Pentru viaţa ce o are în pază. 

43

Sfânta familie 

Familia mă urmăreşte din priviri, 

Simţind compasiune pentru mine, 

Protejându-mă până şi de rafalele ploii 

La masă se tem puţin 

Şi totuşi e deja a treia oară 

Când ascund sticlele de lichior fin 

Şi-mi pun fotografia în rama din oglindă 

Şi mă declară învingător: 

Bunul Miguel! 

Dar familia mea ştie 

Că eu nu mă forţez 

Şi-mi este total indiferent 

Prestigiul şi tăcutele lor ştrengării 

Şi aşa, într-o zi, o să mă numească 

Aproape îngroziţi: Fiule! 

44

TURCIA 

Pelin Batu 

S-a născut în 1978. După ce a absolvit Liceul Marymount, a studiat secția de 

drama și literatură la Universitatea din New York. A primit Diploma de Licență în 

istorie și a făcut masterul la secția de „Limbi occidentale și Literatură” la Universitatea 

din Bosfor. 

A obținut un doctorat în Literatură la aceeași universitate și a obținut succese 

remarcabile în industria teatrului și a filmului. A jucat în filme precum „Harem Suare” 

(regizat de Ferzan Özpetek) și „Hayal Kurma Oyunlari” (regizat de Yavuz Özkan ). 

A publicat 3 cărți de poezie: prima carte, Sticla, a fost publicată de 'Yapi Kredi' 

în 2003; a doua, Cartea vânturilor a apărut la Artshop în 2009, iar cea de-a treia, Patul 

lucrurilor pierdute, în 2015. A mai publicat și un volum de schițe și versuri în 2013. 

Pelin Batu predă la „Școala Vieții” de la Universitatea Bilgi și scrie articole 

pentru revista de istorie „Atlas Tarih”. Este o militantă pentru drepturilor omului. 


Glass / Cam, 2003 

Yahudilik Tarihi, 2007 

The Book Of Winds Rüzgarlar Kitabı, 2009 

Resim Defteri, 2013 

45

Dezastrul misticului 

Waldo este unul din acei oameni 

care s-ar fi desăvârșit prin moarte. 

Saki. 

Era vorba de 

Păsări înecate în coniac 

Și delicatese barbare. 

Într-o zi 

Încercând să facă ceva bun cu timpul său prețios 

A alunecat - nu a citit hârtiile, 

Și-a pierdut interesul în economie 

Și a ieșit în stradă, 

Tăcut ca noaptea 

Și chircit sub un stejar, 

A găsit o noua vocație. 

Va fi preot de o simplitate sfântă. 

În timp ce ei își puneau echinaceea în băuturi, 

Ridiculizând prolegomenele fiecărui viitor sistem de metafizică 

Ceva a început să-i modeleze buzele 

Mestecând cuvinte italiano-franceze pentru cripto-mistică 

Ea a oftat Konya, praf și liliac... 

Romantizând Estul, a spus că ar fi frumos 

Dacă ne-ai putea duce acolo 

Unde profeții iubesc soarele 

Unde dervișii rotitori iubesc planetele. 

Să dorești ceea ce nu poți atinge sau vedea 

Nu este iubire 

Și nici credință, spune ea. 

Doresc liliac și praf pentru ea pe strada Bleeker. 

46

Zori de zi 

I 

Mirosul trandafirilor de iarnă este ca o blândețe 

Care apare brusc, subtil 

Crescând în interiorul tău o răceala metalică, 

Bogată și slăbită, 

O femeie singură 

Așteaptă poveștile astronomilor arabi 

O femeie singură 

Fumându-și ultima cenușă. 

Necrezând în renaștere. 

II 

O șoaptă a unui berbec, o briză de trandafiri la crăparea zorilor 

O tuse uscată de note albastre și negre 

Puțină apă, vin liliac 

Inconsecvență ca un copil înnegrit de soare, inima ei, 

Toată acea smoală și arsura mâinilor umede 

Toată infamia se transformă în frunze. 

Totul era o briză acoperind mirosul de carne arsă, spui tu, 

Plecând mai departe 

Ușor. 

III 

Culegerea trandafirilor la crăparea zorilor 

Către tamburine 

Și dorințe osoase ale celor slabi 

Căutând oase 

Chypre dansând, vânt auriu, 

Vârtejuri de fum din cretă moartă- 

47

Albeața este o boală. 

„Niciodată nu va mai fi cineva la fel de frumos, 

De calm și de melancolic precum el...” 

Trandafirii de iarnă se împrăștie în tine. 

IV 

Cu toate oasele netede și cântece, trandafirii sunt fără timp 

Sunetul ticăit al insectelor crescând în frunze 

Este greu de suportat dimineața 

Printre trandafirii căzuți. 

Diminețile reci sunt grele - 

O ultimă țigară și încă un cântec. 

48

Amurg 

(Am auzit că te căsătorești) 

O fată calmă 

Tu arăți 

Șopârle 

Alunecă 

Pe lângă, 

Cozile lor verzi 

Fac distanța reală. 

Timpul este subiectul meu, zic eu 

Ouă ovale rostogolindu-se 

Concubine rănite ce-și au locul în rășină 

Așteptând să fie ridicate 

Cu un sărut ferm 

Întors 

În șocul soarelui 

Departe de umbră, 

Cărate fără chibzuială 

De un vânt indolent. 

Crocant, spui tu 

Rece, aș spune eu, 

Iar pipirigul e de acord. 

Și așa, mirosurile dispar 

Spre deosebire de trandafirii bătrâni, 

Trandafirii de iarnă 

Șoptind, da, 

Cu siguranță șoptind, 

Acopera toate sunetele 

Până și muzica 

Chiar și fața ta. 

49

Dar chiar și așa, totul a trecut 

Mirosul roz a dispărut 

Făcând oasele netede să reapară. 

Inele vechi pentru tine, iubirea mea, 

(Toate inelele sunt vechi, nu uita asta) 

Ca melasa și grâul 

Timpul poate fi uitat cu vântul. 

Promisiunea este o direcție 

Nord 

Nord-est 

Când direcția devine o zeiță cu cărțile și lucrurile ei 

Nimeni nu va ști că singurul meu subiect 

Ești tu. 

Astăzi, luminez totul cu soarele. 

50

Balada damigenei 

I 

Demonii, 

Acești cântăreți sunt 

Lalele țipătoare, 

Cele nouăzeci și nouă de nume ale Domnului. 

Trebuie să mă întorc 

La primele zile ale creației. 

Când fața ta a pierdut 

Lumina lalelelor, 

Mâinile, ude și reci, 

Vor cânta un cântec 

Pentru a-mi curăța 

Ale inimii semințe. 

II 

Când el a părăsit orașul, 

S-a lăsat pe el însuși în urmă. 

A fost în prima zi de lumină 

Când fața ta a strălucit 

Ca o cameră de lalele 

Încât marele Ghazali a fost jefuit. 

El a spus 

„Ce mă voi face fără cărțile mele, fără ele sunt nimic..” 

După care, hoțul i-a răspuns 

„Cine ești tu când nu ai nevoie de cărți, 

Dacă ele te fac cine ești ?” 

51

Filosoful 

Fără îndoială, tu invoci ceva precum lumina soarelui 

Crânguri de fructe negre, 

Alături de zeițele sale palide. 

„Din apă noi ne-am născut”, spune el. 

Cum putem noi să-i înțelegem universul lichid 

Fără livezile de măslini ? 

Când perșii au venit 

Au adus cu ei stele și frică, 

Religie născută din numere pure. 

S-ar putea, desigur, lăsa deoparte 

Toată îngrijorarea privind stelele. 

Și totuși, ele sunt distante, 

Devin reci. 

Bătrânul interzice mâncarea fructului căzut 

Pentru că noi n-am îngrijit grădinile 

Și nimic nu mai este moale și plin. 

Sunt obosită și stau în casă 

Curățând aurul de pe fața Domnului. 

52

TURCIA 

Ataol 

Behramoğlu 

S-a născut la Istanbul, în 1942. Studiază la Universitatea din Ankara limba și 

literartura rusă, ulterior, la Universitatea de Stat din Moscova (1973-1974). 

Este fondatorul unor importante reviste literare: ”Halkin Dostlari” (Prietenii 

poporului), ”Militant”, publicație de prim rang a literaturii turce moderne, ca și al 

”Teatrului Libertății”. 

Întreprinde mai multe călătorii în străinătate, generate, fie de perfecționarea 

sa academică (studii de specialitate la Sorbona II și Centre de poétique comparée) fie 

de persecuțiile politice ale regimului militar, care-l condamnă, în contumacie, la 8 ani 

de închisoare. 

La Paris, colaborează la publicația ”Les Lettres Françaises”, condusă de Louis 

Aragon și la ”Action Poètique”, devenind port-drapelul generației sale.Traduce 

importante nume din literatura rusă (Cehov, Maiakovski, Lermontov, Pușkin, Gorki 

etc.) și editează din creația unor poeți turci moderni, fiind considerat, după 1989, 

vocea cea mai amplă și reprezentativă a poeziei turce de astăzi, dar și a celei europene. 

În 1995 a fost ales președinte al Sindicatului Scriitorilor din Turcia, desfășurând o 

bogată activitate de profesor, jurnalist, dramaturg. 

Bir Gün Mutlaka 

Kizima mektuplar (1985) 

Sevgilimsin (1993) 


Ba]ka Gökler Altiuda (1996) 

A]iki Ki]ilikir (1999) 

Yeni a]ka gazel (2002) 

53

Cântec de toamnă 

Am închis manualul de drept civil 

Văzând fetele de liceu 

Cum traversau strada. 

Citeam pentru examene, 

Despre bani şi nu ştiu mai ce 

Şi în ciudă, mi-am aprins o ţigară. 

Mi-am zis, această lume 

Se învârte mereu în vid, 

Această ploaie de septembrie 

Înnebuneşte omul, 

Dar oamenii, ei, pe cine ajută? 

M-am tot gândit 

Şi gândul mi-a străfulgerat inima. 

Secunde, clipe, ore, zile 

Ce se scurg ca apa. 

Într-o mână cartea, în cealaltă, 

Inima. 

Nu mai ştiam ce să fac. 

54

Tu eşti iubita mea 

Tu eşti iubita mea 

Şi nu ai timp să te gândeşti la tine, 

Doar la ceea ce vei face, 

Eşti un cineva într-o mulţime, 

O stea în noapte, precum copilăria pierdută, 

Eşti iubita mea 

Şi-ți sărut dinţii albi 

Ce ascund între ei un poem 

Al dragostei nesfârşite, 

Din noaptea trecută. 

Eşti iubita mea, 

Iubirea mea sufocantă, 

Tinereţea mea sângerândă, 

Te voi îndemna să te întorci 

Către propria-ţi copilărie, 

Aripile-ți sunt obosite, eşti transpirată, 

Noaptea te trezeşti alături de mine scriind 

Şi in fiecare dimineaţă salut 

Preschimbarea ta. 

Tu eşti iubita mea, 

Vom schimba semnul de carte 

Şi vom opri dragostea 

Încercată pe ascuns în autobuze 

Şi trenuri, 

Chiar când trupurile noastre 

Nu erau unul lângă celalalt 

Poate că acum vor sângera sătule. 

55

Sâmbătă pierdută 

Sâmbătă pierdută, sâmbătă înăbușită, 

Zi în care am plâns, 

Când vânturile roz au trecut peste câmpurile 

Ce gemeau. 

O sâmbătă lungă, dureroasă, 

Ca tot ce-am pierdut, 

O buleandră fâlfâie pe sârmă 

Și o poartă troznește de vânt. 

Totul mă împiedică să te iubesc 

Și tu să mă iubești, 

În sâmbăta alungată din viața noastră. 

O sâmbătă nebună, o sâmbătă palidă, 

Ca și o iubire netrăită, 

Ochii copiilor n-apucând să vadă 

Ziua aceea. 

O sâmbătă mută, o sâmbătă necăjită, 

O panglică albă, pătată 

Aspră, precum moartea 

Și ca viața noastră strivită. 

56

Poem pentru visele unui copil 

Cineva iubit care dispare 

Rămâne în visele copiilor, 

Supărările plecând 

Într-o zi către amurg. 

Răcoarea câmpurilor 

Atinge fruntea copilului, 

Iată, de ce, ei au frunțile albe 

Și delicate când dorm. 

Copilăria ta se înrudește 

Cu grădinile și merele iernii, 

Praful se ridică acolo 

Pe un deal de lângă cimitir. 

O iubire pierdută se aseamănă mereu 

Cu o sferă rătăcită, 

Ce povestește limpede 

Despre lacrimile abia vărsate, 

O sferă pierdută apare deseori 

În visul unui copil, 

Cireșii se leagănă și în aer 

Porumbeii zboară atât de departe. 

57

Melancolia serii în orașe de provincie 

Melancolia serii în orașele de provincie 

Este la fel ca peste tot, 

Cerul senin și siluetele caselor, 

Ca și privirea tristă a femeilor. 

Din depărtare, vântul aduce glasul serii, 

Iar umbra munților înaintează 

În noapte. 

Mi-am petrecut copilăria 

În orașe de provincie, 

Tristețea grea a serii 

Mi-a rămas cuibărită in inimă. 

Sunt ani de când trăiesc această tristețe, 

Regret, o, cât regret, 

Numele cu care mama mă chema. 

58

ITALIA 

Vincenzo 

Bianchi 

Sculptor, pictor, profesor universitar. 

S-a născut la 28 mai 1939, în localitatea Fontana Liri (Frosinone), din Italia. 

Este absolvent al Academiei din Catanzaro, apoi director al Academiei de Arte 

Frumoase din Macerata. Timp de 24 de ani a condus cea dintâi catedră de sculptură 

din cadrul Academiei de Arte Frumoase din Florența. 

Este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți sculptori ai lumii, cu o 

activitate poliedrică, dedicată păcii și fraternității între popoare, opera sa constituind 

un omagiu profund adus umanității, prieteniei și concordiei între popoare. 

Este singurul artist de pe mapamond care are 12 muzee personale în Italia și în 

străinătate, în care se află, în exclusivitate, lucrările sale de pictură, sculptură, desen, 

acquaforte, ceramică. 

Alte sculpturi, de diverse mărimi, se află, în colecții private: Fundația 

Gorbaciov, Shimon Perez, președintele Israelului, Papa Ioan Paul al II-lea, Fundația 

Fujimori Group etc. 

Lucrările lui Vincenzo Bianchi au fost expuse în muzee importante din 

Japonia, Canada, Australia, SUA, Mexic, Elveția, Egipt, Grecia, Bulgaria, Argentina, 

România, Macedonia etc. 

A primit numeroase recunoașteri internaționale: Doctor Honoris Causa al 

Universității Internaționale de Studii Superioare ”Pro Deo” din New York, Medalia 

de aur, acordată de Centrul European din Delphi, Meritul Internațional al Institutului 

de Arte din Zurich. Este cetățean de onoare al orașelor Cervara di Roma, Rocca 

D’Arte, Ohrid, Vico del Lazio, Vallemaio. 

Ca poet, a fost tradus și în limba română, apărându-i la Editura Europa, două 

volume de versuri. 

59

Bibliografie selectivă 

Pensieri volante (1998) 

Monte Nebo (2007) 

Pensieri sull’onda... (2008) 

Omagiul scurtei mele călătorii (2015) 

60

Ipoteşti 

Vânt tăios pe care ramurile seci ca tuburile 

De orgă ale salcâmului 

Îl transformă în sunet misterios 

Ca să se bucure umbra 

Inimii mele soarele de-abia răsărit 

Proiectează chipul 

Lui Eminescu 

Cu ochi privind 

Către infinitul fără întoarcere 

Vânt tăios al dimineţii 

Cu lumină clară 

Pe care luna nopţii a curăţit 

Crucile albe din vârful colinei 

Marcând drumul 

Unei vieţi ce nu se mai întoarce 

Câinele în singurătatea sa 

Îmi traversează privirea în diagonală 

Care în jurul orizontului ondulat 

Mărgineşte o mare fără nume 

În verdele undelor 

Parfumul ierbii proaspete 

Ascunde sudoarea ţăranului 

Aşezat pe căruţă 

Ce trăieşte ritmul pasului 

Calului al cărui zgomot de-a lungul înserării 

Îl invită la rugăciune. 

Dimineaţa, 06.07.2007, ora 7,15 

61

Omagiu lui Mihai Eminescu 

Merg pe dalele aleii 

Căreia iarba i-a luat timpul 

Încet mă învăluie o voce 

Răsărind 

Ca o respiraţie neauzită din uşa deschisă 

Dintr-o casă goală şi albă 

Precum coaja de ou 

Pe care natura a creat-o 

Voce plină de misterul dragostei 

Voce plină de infinitul fără orizonturi 

Voce al cărui ecou îmbrăţişează 

Salcâmul de altă dată 

Cu ramuri de altădată 

Ca nişte mâini fără timp 

Zgârie vântul care târăşte 

Marea 

Ce se oglindeşte în zbuciumaţii stropi 

De ploaie căzând din cer 

Aidoma lacrimilor de înger 

Ca în religioasa tăcere 

Aud cântul imensei iubiri 

Clopotul bisericii vecine 

Cochilie goală 

E cules în tăcere 

De nota mută care se leagănă 

În întunericul aureolei sfinţilor 

Arătând zenitul 

Orizontului unde timpul moare 

Vocea pleacă încet 

62

Precum ceaţa în faţa soarelui 

Târâtă ca rândunelele înspre apus 

Ce se adăpostesc pentru a sărbători copacul 

Desfrunzit de altădată 

Vine noaptea şi timpul tace 

Bătrânul salcâm 

Adoarme mângâiat de cuvintele poetului 

Scrise pe voalul albei luni 

În timp ce umbra mea dispare 

În spatele casei plină de tăceri apuse. 

63

Fila unei cărţi de vise 

Vântul de noiembrie 

Poartă respiraţia 

Dragostei 

Gândul 

Apune 

Soarele 

Asfinţeşte 

Peste orizontul mării 

Pânza bărcii mele 

Se colorează în negru 

Simţurile se sufocă 

În vârtejul timpului 

Busola arată 

Nimicul. 

64

Amintiri despre singurătăţile 

mele de copil 

Aşchii de gânduri 

Şi pânza nopţii 

Au şters culoarea zăpezii 

Valea este pustie 

Se umple doar de neguri 

Vremea a alungat lumina zilei 

Schimbarea universului continuă 

Făcând să mişte mâna omului 

Născând urma paşilor lui Dumnezeu 

Valea este pustie 

Zăpada acoperă tăcerea 

Cu negura nopţii 

Unde singurătatea mea 

Face să dispară surâsul 

Ca să ne întoarcem la lumină. 

65

Noapte cu lună albă 

Tăcerea pietrei 

Cântă culoarea 

Florii ce doarme 

Simfonie 

De ploaie de stele 

Ce lovesc geamurile 

Gândurilor ascunse 

Soarele aleargă 

Spre trecerea timpului 

Ca să ajungă la răsărit 

Şi pentru a vedea 

Naşterea omului 

În timp ce Castor şi Polux 

Dansează în cer. 

66

KOSOVO 

Xhemil Bytyçi 

S-a născut în 1941 în Billushë, Prizren, Kosovo. A terminat şcoala primară şi 

gimnazială în Prizren. În 1968 a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea 

din Belgrad, în acelaşi timp studiind şi absolvind şi Facultatea de Stomatologie. În 

timpul studiilor a făcut parte din grupul muzical şi literar al Asociaţiei Albaneze a 

Studenţilor de la Universitatea din Belgrad numită “Përpjekja”. 

Prof. Dr. Xhemil Bytyçi este unul dintre cei mai cunoscuţi urologi din Kosovo. 

Şi-a definitivat rezidenţiatul în urologie la spitalul “Rebro” din Zagreb. Din 1973 

până la pensionare a lucrat la Universitatea de Urologie din Priștina. 

A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifice şi articole în domeniul urologiei. 


I Hear the Rustling (2007) 

Fire Left Forgotten (2008) 

Word-threads (2009) 

Star Rays (2010) 

From Within the Word (2012) 

Paths of the Soul - 777 Haikus (2014) 

The Dance of the Stars (2016), 

Fascinating Sparks of the Soul (2016) 

Celestial Glow (2017) 

67

Meditaţii asupra timpului 

Până şi timpul, 

S-a trezit 

Meditând asupra trecutului 

Pieptănând printre 

Gândurile predecesorilor 

Pierduţi în timp 

Am căutat 

gena înţelesului- 

Ostatici ai erei 

Timpul meditează, fără dubii 

Asupra viitorului. 

68

Aud freamătul 

Până când am fost o ramură 

a două inimi frânte 

Am auzit un flaut. 

Apoi, zile de singurătate au urmat. 

Hai s-o spunem din nou, 

Acea linişte ne-a poruncit. 

Când eram împreună 

Flautul putea fi auzit pe cele şapte coline. 

Da, acolo, acum noi ne-am uitat umbrele 

Acum ne închidem în noi 

Şi ascultăm freamătul. 

69

Umbrela iubirii 

Aveam o umbrelă 

Sub iubirea-mi 

Tu aveai alta 

Acolo unde iubirea s-a destrămat 

70

Stăteam calm în faţa Domnului 

Lângă lespedea şemineului 

Mi-am visat corpul 

Neajutorat am suflat în foc 

Cu faţa în sus, am stat tăcut 

Moleşit, am suflat peste cenuşa şemineului 

Peste ploaia de lacrimi 

Eram atins de curcubeu 

Fantoma mi-a apărut 

Terifiat m-am trezit 

Renăscusem 

Stăteam calm în faţa Domnului. 

71

Focul dat uitării 

La sfârşitul trecutului 

Voci înăbuşite s-au năpustit asupră-mi, 

La licărirea zorilor 

Apărut-au ale focului uitate flăcări. 

Prin al vieţii nemilos drum, 

Căutând înţeleptele voci 

Mereu mi-am dorit, 

De a privi timpul fix în ochi 

Şi să arunc puţină speranţă 

În vârtejul sufletului. 

Dar timpul-această pasăre lipsită de noroc, 

A zburat peste multe hăuri 

Iar focul a fost dat uitării. 

72

ITALIA 

Emilio 

Coco 

Poet, traducător, publicit. Este considerat în spațiul literar italian un eminent 

traducător din opera unor importanți scriitori de limbă spaniolă. 

A condus diverse colecții: „I Quaderni di Abanico“, „Universi“, 

„Ispanoamericana“, „I Quaterni della Valle“. 

A fost recompensat cu importante premii internaționale pentru cariera sa 

de traducător: Ordinul Civil Alfonso X de Wise (Spania), Premiul Alejo Zuloaga 

(Venezuela), Premiul Ramon López Velarde (Mexic). 


Alientos de luz (1990) 

Veinticinco años de poesía en Italia (1990) 

Poesía italiana contemporánea (1991) 

Fior da fiore (la poesía italiana ante el nuevo milenio) (2000) 

Poesía italiana contemporánea (Doce poetisas) (2000) 

El fuego y las brasas. Poesía italiana contemporánea (Antología) (2001) 

Jardines secretos. Joven Poesía Italiana (2008) 

Il tardo amore (2008) 

Il dono della notte (2009) 

Ascoltami Signore (2012) 

Poesie di andata e ritorno (Puglia-Buenos Aires) (2013) 

Vuela alta palabra (2015) 

73

De fiecare dată când pleci 

De fiecare dată când pleci îmi repeți 

până se umple paharul aceleași cuvinte: 

să stingi lumina, să dezgheți frigiderul 

să mături în toate odăile să strângi până 

la refuz piulița furtunului de la butelie, 

să tragi jaluzelele, să le lași deschise puțin 

doar la baie ca să iasă mirosurile, 

să confecționezi endecasilabi perfecți, 

ca și cum nici n-ai băga de seamă, iubire, 

ai face bine să uiți temerile tale idioate 

căci atunci când lipsești casa ta 

înflorește ca un câmp primăvara 

deschid larg ușile și intră păsările 

și lumina jucându-se cu pulberea 

conturează prețioase arabescuri pe mobile 

urmează-mi măcar o dată sfatul 

nu-ți face patul și lasă-l vraiște 

și dăruiește mai mult timp poeziei 

fiindcă au un înalt simț înnăscut al rimei. 

74

Oare ce fac eu aici? 

Oare ce fac eu aici așteptând să se 

termine de fiert sosul fără să am ceva 

de scris și nici un petec de hârtie 

căruia să-i încredințez endecasilabii 

mâhnirii mele soră cu dorul de moarte 

ce mă podidește exact când devine 

mai stăruitor legământul cu viață. 

Oare ce fac eu aici dacă tot stau în garaj 

să am grijă ca flacăra să nu se stingă 

și scotocesc în cutia de lângă mine 

după un ciot de cretă sau de creion 

ca să fixez pe un petic de hârtie mototolit 

și care fusese dopul unei sticle 

întunecatul meu zbucium de împrumut. 

Oare ce fac eu aici ajuns la cincizeci de ani 

fără chef să mă scol ca să mă duc 

să sting butelia de gaz 

căci de când a scos primul țiuit 

au trecut treizeci și trei de minute 

oh dacă aș avea o dăltiță să scrijelez 

pe perete un vers fără pereche. 

Oare ce fac eu aici în vreme ce trag oblonul 

și apăs pe codul interfonului casei 

să-i spun că sosu e de-acum fiert 

și să-mi arunce inelul cu chei 

fiindcă vreau să renunț la mașină 

75

și să urc iute ca să notez 

aceste grave gândiri transcendente. 

Oare ce fac eu aici dinaintea acestei Olivetti 

cu coala de hârtie albă vârâtă sub rulou 

în poziția exactă de două spații-ntre rânduri… 

literele imprimate pe clape 

arzând sub greutatea degetelor 

și slavă domnului că cina-i gata 

și supa rece nu mai e bună de nimic. 

76

Cântec de leagăn 

pentru Valeria 

Dormi Valeria 

chip de piersică 

pămătuf micuț 

vârât în pătuț 

doarme vulpea 

în vizuina ei 

nu latră câinele 

cu toții dorm 

zâne cu spiriduși 

noaptea-i vrăjită 

steaua stăluce 

peste năsucu-ți 

În odăiță 

jumătatea de lună 

soarele râde 

raze-n perete 

toată de-azur 

ațipită e casa 

pinul se-apleacă 

peste fereastră 

prin perdeluță 

își întinde brațul 

ca să-ți dezmierde 

a ta fețișoară 

Turtureaua doarme 

77

și privighetoarea 

doarme și Uno, cățelul, 

dar veverița 

saltă pe acele 

verzi ale pinului 

veghindu-ți somnul 

cu ochi mereu treji 

alungă 

căpcăunul cel rău 

îți cântă vântul 

un cântec de leagăn 

fără pereche 

și mereu e cu tine 

susurul dulce 

al pădurii din jur 

cu mireasmă 

de ghimpe și cimbrișor. 

Nu te trezi 

măicuța ta doarme 

înrourându-ți suflarea 

deasupra ochilor 

închide pleopele 

îi bate inima 

lipită de pieptu-ți 

o aceeași iubire 

amândurora vă surâde. 

78

Să ajungi la douăzeci 

și doi e un labirint 

de coridoare și cotloane amăgitoare 

Mă pierd cu ușurință și mă regăsesc 

în punctul de plecare. Infirmiera 

mă vede șovăielnic și mă însoțește 

prevenitoare până la acea cotitură 

ce mă călăuzește direct în camera ta. 

A sosit chiar în seara asta și i-au și agățat 

setul de perfuzie pe stativ. E Mannitol, 

îi va folosi să-i aline oleacă durerea. 

Nu-i mai pasă de nimic, necăjită. 

Lasă mai jos patul și-mi cere s-o ajut 

să te deplasăm mai sus; Așa e mai odihnitor. 

Apoi îți așează capul pe pernă 

și-ți întinde brațul de-a lungul trupului 

ce nu se mai mișcă. Până la ușă 

m-am uitat după ea, ochii-mi revărsau scântei. 

Era o fată frumoasă. Să tot fi avut douăzeci de ani. 

79

MOLDOVA 

Nicolae 

Dabija 

S-a născut la 15 iulie 1948, în comuna Codreni din Republica Moldova. În 

1972 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. Din 1986 este redactor şef al 

săptămânalului „Literatură şi Artă”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor, preşedinte al 

Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova şi al Asociaţiei Oamenilor 

de ştiinţă, Cultură şi Artă. A primit titlul de „Om emerit” al Republicii Moldova şi 

medalia „Dimitrie Cantemir”, cea mai importantă distincţie a Academiei de Ştiinţe. 

Este membru de onoare al Academiei Române (2003), membru corespondent 

al Academiei de Ştiinţe din Chişinău (2012), membru de onoare al Academiei 

Internaţionale “Mihai Eminescu” (2013) şi Cavaler al Ordinului “Steaua Romniei”. 

Poezia sa a fost tradusă în italiană, franceză, engleză, sârbă, macedoneană, 

portugheză etc, fiind recompensată cu diverse premii naţionale şi internaţionale. 

Ochiul al treilea (1975) 

Apă neîncepută (1980) 

Zugravul anonim (1985) 

Mierla domesticită (1992) 

Dreptul la eroare (1993) 

Lacrima care vede (1994) 


Oul de piatră (1995) 

Între dragoste şi moarte (1998) 

Aşchii de stele (2002) 

Fulger înrouat (2005) 

101 poeme (2009) 

81

Baladă 

Cât trăim pe-acest pământ 

Mai avem un lucru sfânt: 

O câmpie, un sat natal, 

O clopotniță pe deal. 

Cât avem o țară sfântă 

Și un nai care mai cântă, 

Cât părinții vii ne sunt, 

Mai există ceva sfânt. 

Cât pădurile ne dor 

Și avem un viitor, 

Cât trecutu-l ținem minte - 

Mai există lucruri sfinte. 

Cât Luceafărul răsare 

Și în cer e sărbătoare 

Și e pace pe pământ 

Mai există ceva sfânt. 

Cât avem un sat, departe, 

Și un grai ce n-are moarte, 

Cât ai cui zice „părinte!” 

Mai există lucruri sfinte. 

Cât durea-ne-vor izvoare 

Ori un cântec ce dispare, 

Cât mai avem ceva sfânt 

Vom trai pe-acest pământ. 

82

Ca şi cum 

Ca şi cum ai deschide geamul cu respirarea. 

Ca şi cum rugul ar plânge cu fum 

Şi ramul cu floarea. 

Ca şi cum. 

Ca şi cum ar ninge cu fluturi 

peste ruguri şi-acestea s-ar stinge. 

Ca şi cum n-ai putea să te bucuri 

decât atunci când ai plânge. 

Ca şi cum steaua ce-abia se mai ţine 

ar evapora marea în care cădea. 

Ca şi cum ţi-ar fi dor de mine 

abia după ce m-ai uita. 

Ca şi cum cele bucoavne ar fi 

pline cu triste gângănii. 

Şi pe cer, ca şi cum, ai citi 

urme de reni şi de sănii. 

Ca şi cum zările, toate, ar foşni 

şi ploaia s-ar umple cu fum. 

Ca şi cum m-ai iubi, ca şi cum te-aş iubi. 

Ca şi cum, ca şi cum... 

83

Continuitate 

Iată c-ai ajuns să râzi 

cu gura mea, să te uiţi cu ochii mei 

la câte ţi se întâmplă, 

să măsori cu respiraţia mea 

Universul, 

să iubeşti cu cuvintele mele, 

să mori cu moarte mea, 

iubito. 

84

Mi-i teamă de o carte 

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis) 

pe care aş deschide-o-nfrigurat 

şi-n paginile ei aş da de-odat... 

de toate versurile pe care incâ nu le-am scris. 

De care sufletul mi-i însă, îmbibat: 

precum de apă un burete; 

şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat, 

şi mi-i devreme ora cea tîrzie. 

Parcă mă văd citind - în acea carte 

doar pîn’la mijloc orice poezie, 

ştiind ce-i scris, de-odata, mai departe, 

cum dintr-un rând poemu-ntreg învie. 

Şi ochii-ar luneca, pustii de gînduri - 

ca peste un destin ce se amînă - 

peste acele, dragi şi sfinte, rînduri, 

precum transcrise de-o străină mînă. 

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare; 

şi în amurguri vechi, cu iz amar, - 

eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare; 

ca pe-osânditul propriul meu dosar. 

85

Zidul 

Desenez o fereastră în zid, 

în zidul surd, ca o moarte, 

şi mă prefac c-o deschid 

şi privesc pân-departe. 

Doamne, ce sfinte peisaje 

dat mi-i să văd uneori: 

ce arbori cresc pe blindaje, 

sau pe tranşee ce flori! 

Soarele şade în ierbi încâlcit, 

pământu-i de spice mai greu; 

şi aproape că sunt fericit 

în faţa peretelui meu. 

...Desenez o fereastră-n zid, şi 

se cască-o spărtură: în ea 

m-aş teme să cad de n-aş fi 

legat ca un lanţ de podea. 

86

ROMÂNIA 

Ștefan 

Damian 

S-a născut în anul 1949, în localitatea Hodoș-Bodrog (Arad). 

Este absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ 

din Cluj-Napoca (1972), Secția Literatură română - literatură italiană. 

Doctor în Filologie la Universitatea din București, cu o teză despre Federico 

Tozzi. A fost redactor la revista Echinox și la Editura „Dacia“ din Cluj-Napoca. 

Încă din timpul studenției s-a remarcat ca un subtil și pertinent traducător din 

și în limba italiană, fiind recompensat cu distincția Il cavaliere di Capestrano. 


Portrete de familie, schiţe şi povestiri (1977) 

Nunta, roman (1980) 

Prisma, roman (1982) 

Sfârşit de vară, povestiri (1984) 

Pisica de Eritreea, roman (1986) 

Racconti di Transilvania (1997) 

Fantasticul povestirii, eseu (2001) 

Federico Tozzi (2001) 

Biografie şi poezie în renaşterea italiană (2004) 

Metamorfozele naraţiunii în opera lui F. Tozzi (2004) 

Lettere dai tempi di guerra (2005) 

Arhanghelul de sticlă (2011) 

87

Condiţie 

Când eram îngeri 

Zburam şi nu dădeam din aripi. 

Le ţineam în locul mâinilor 

Credeam că ne apără de frig. 

De unde venea frigul? 

Întrebam prin ochii abia deschişi de fiecare zi 

Dar de pe buze se ridicau 

Numai tăceri cuviincioase. 

Mai târziu am aflat 

Că neiubirea arde şi nu dă căldură. 

88

Descoperire 

Un înger pe pernă alături 

Aproape sălbatic. 

Se joacă noaptea cu sentimentele mele. 

„Nu-i bine ce faci!” 

Îi strig prin somn dar nu mă aude. 

Îl simt lichid prin vene prin ceea 

Ce nu sunt şi aş putea să fiu. 

Până la urmă se schimbă 

Într-un duşman prieten înţelege totul 

Știe că viaţa îmi va fi la fel 

Cu el fără el. Îmi lasă mâinile 

Să adoarmă strângând cu tărie 

Golul în care stătuse ori mi se păruse 

Că îşi lăsase aroma târzie. 

89

Adevărul adesea 

Adevărul adesea 

E prea plin 

De laptele ce izvorăşte 

Din abundenţa sinelui. 

Un adolescent cu genunchi prea osoşi 

Să se poată închina. 

Mâinile nemilos 

Nu ştiu să facă semnul crucii. 

Adoarme 

Învelit în lucruri uşoare visează 

În patul unei singurătăţi vinovate 

Ceea ce nimeni nu vrea să viseze. 

Nici măcar atunci 

Când se lasă otrăvit 

De aerul verde de munte. 

90

Ultima minge 

Cuvintele tari se loveau de pereţi 

Mingi de ping-pong pe o masă perfectă 

Pe care se joacă destinul. 

Intrau şi ieşeau din gâtlejuri 

Umplute cu câlţi. 

La masă cei doi jucători 

Erau prinşi în ultima bătălie 

Din care mai rămânea în aer 

Strălucirea aproape albastră a mingii. 

91

Urme 

Ţi-am şters fotografia din privirile 

Rămase pe ecranul unui computer dezafectat. 

Vagi urme s-au păstrat 

Numai în amintire. 

Într-un viitor nu prea îndepărtat 

Arheologi neştiuţi ar putea 

Descoperi cum te-ai lichefiat în mine. 

92

ELVEȚIA 

Gianni 

Darconza 

Poet, prozator, traducător. 

S-a născut în 1968, în orașul St. Gallen din Elveția. 

Este profesor de literatură spaniolă la Universitatea Carlo Bo din Urbino. 

În 2006 este recompensat cu Premiul Jacques Prévert, iar pentru volumul Il 

ladro din parole primește Premiul Frontino Montefeltro - 2014. 

A participat la Festivalurile internaționale de poezie din Mexico City (2015), 

Pereira (2016), Bogota (2016), Como (2017). 


Oltre la lastra di vero (2006) 

Alla ricerca din Nessuno (2007) 

L’uomo in nero e altre scorie (2009) 

Materia oscura (2017) 

93

Râvnă 

După ce se recunoaște, mă-ntrebi 

că până și ultima frunză nou-născută 

pe creanga cea mai de sus a stejarului 

a mesteacănului sau a arinului râvnește 

să-și cunoască rădăcinile sale-ntunecate? 

Atunci când toamna stă să asfințească 

nu se desprinde oare de pe tulpina 

veștejită, oare nu-și încredințează 

vântului râvna de zbor și se-ndreaptă 

dansând molcomă spre pământ? 

94

Principiul indeterminării 

Încerc să-ți înțeleg tăcerea 

încerc să-ți alin hohotul brusc de plâns 

în fond mă repet, te cunosc 

în peste douăzeci de ani de conviețuire 

ar trebui să-ți cunosc oricare taină 

cel mai straniu adevăr al universului 

e că habar n-am despre ce te-ncojoară 

ești o particulă subatomică 

cu neputință de observat fără 

să-i falsifici ireparabil traiectoria. 

Dar cum se comportă cu adevărat 

particula aceea când nu e nimeni care s-o observe? 

Nu pot să văd electronul 

mișcându-se în jurul atomului 

mai abitir decât pot să văd 

gândurile din spatele plânsului tău, 

doar efectele le cunosc ale liniștirii la atingerea fugară 

a pisicii ce se apropie pe furiș 

să fie mângâiată de mâna ta 

atingere și nesfârșită detașare 

contradicție și paradox 

pisică vie și totodată moartă 

precum amintirile timpului petrecut 

principiul complementarității 

suntem undă și particulă 

suntem prieteni și suntem vrăjmași 

suntem liberi și suntem după gratii 

striviți de un celălalt invizibil 

ce-n străfundurile noastre se-ascunde. 

95

Fiul mării 

Eu m-am născut din mare 

cu mult înainte de a fi procreat 

m-am născut din adânci genuni 

printre constelații de pești 

iar bătaia inimii 

îmi scanda tăcerea 

întreruptă doar când și când 

de șipotul balonașelor 

unor convoaie de pești pilot 

ce-n apele întunecate 

urmăreau cine știe ce lumină 

a unei zeități de demult. 

M-am născut din mare 

despre culoarea căreia 

furată cerului nu știam nimic 

nu știam de curenții 

ce tot caută atoli pierduți 

nu știam de valurile 

ce se despică asediind stâncile 

sau de iubirile ce se ivesc 

pe cenușiul fundalurilor 

nu știam de nisip și pământ 

de locuitorii și amăgirile ei…. 

M-am născut din mare 

cu mult înainte de a fi munte 

și colină și stepă și singurătate 

96

înainte de-a vedea plăpumi de stele 

risipite-ntr-o uitare nemărginită 

fără să șiu de absorbțiile cosmice 

sau de deplasările spre roșu 

nu știam de foțele de gravitație 

sau de efectele de maree 

nu știam de atomi sau de molecule 

nici de fisiuni nucleare 

amorsate la milioane de grade 

în inimile incandescente 

ale aștrilor refractari. 

M-am năsacut din marea 

pe care o visam deja că e flux 

și-o intuiam a fi armonia contrariilor 

și râvneam să fiu nor 

și mă topeam în plânset răcoros 

adăpam pământul secătuit 

apoi mă scurgeam prin vinele sale 

până la obârșia timpului 

unde visam să te-ntâlnesc 

printre așchii de rocă dură 

și nici măcar o mare de-ntuneric 

nu m-ar mai fi despărțit de-atunci 

de cea dintâi îmbrățișare a ta 

și de spaima de a te mai pierde. 

97

Ochi verzi 

Ți-am zis adio fiindcă nu știu 

să mă prefac că sunt un altul 

și nu cred să ne mai încrucișăm 

privirea fiecare cu rolul său obosit 

pe care soarta ni l-a încredințat. 

Spunându-și adio m-am gândit doar 

la ceea ce ar fi putut 

să fie și n-a fost 

o viață paralelă, un alt timp 

în care ceva mai mult ar fi rămas 

dincolo de atingerea buzelor tale 

ce le-au căutat în taină pe-ale mele 

de surâsul neașteptat al unei clipe 

pierite dincolo de masca dintotdeauna 

de dezmierdarea picioarelor tale 

a sânului gol precum catifeaua 

de privirea străină pătrunzătoare 

a ochilor tăi de smarald 

pentru care poate că nu am fost 

altceva decât o amintire fugară 

destrămată precum un miraj 

printre spiralele parfumului. 

98

Credo 

Cred într-o multitudine de euri 

ce conviețuiesc într-un singur trup 

sub poruncile unui monarh dominant 

detronat de un altul în fiecare clipă 

cred în limbajul universal 

al unei priviri pătrunzătoare 

ce zădărnicește milioane de cuvinte 

cred în instinctul primordial 

atunci când nu e răpus de lanțuri 

de josnice șantaje sau făgăduințe false 

cred în tot ceea ce nu e sigur 

și rațiunea nu-l poate demonstra 

cred în singurătatea omului 

dinaintea nemărginirii albastre a mării 

sau a dezolării unei stepe 

cred în ideea ce arde precum stogul de paie 

până la mistuirea creierului și-a brațelor 

cred în lumina unei înfăptuiri 

sau în sminteala gândirii 

cred în aerul pur pe care-l respir 

sau în efemerul surâs de după furtună 

cred mai curând în veșnicia unei clipe 

decât într-o amânare evazivă pe mâine 

cred în alcătuirea unor fragile ficțiuni 

menite să alunge neantul și plictisul 

cred în oscilația scriiturii 

drept ultim leac spre a salva 

acea fărâmă de univers ce-a mai rămas 

și care nu se poate cumpăra. 

99

ROMÂNIA 

Ion 

Deaconescu 

S-a născut în 7 martie 1947, în Târgu Logrești, județul Gorj. 

Poet, prozator și traducător. În 1983, obține doctoratul în filologie, cu teza 

Proza română și iugoslavă în context european. Lucrează ca profesor de gimnaziu 

(1968-1977), asistent la Universitatea din Craiova (din 1977), unde parcurge toate 

treptele ierarhice ale carierei didactice, devenind profesor în 1997. 

Între anii 1984 și 1990 a fost lector de limbă, cultură și civilizație română la 

Universitățile din Skopje, Novi Sad și Belgrad. 


Aparat de fotografiat sufletul (1981) 

Vasul de brumă (1985) 

Eternitatea clipei (1986) 

Gramatica întâmplării (1991) 

Retorica oglinzii (1995) 

Grădina din pustiu (1997) 

Rana întunericului (1998) 

Veac de crivăţ (1999) 

Sărbătoarea pierderii (2001) 

Poeme (2001) 

Ecou inutil (2002) 

20 de poeme (2006) 

Aripi de lumină (2009) 

Osândirea poetului (2011) 

Lacrima viitoare (2013) 

101

Ești chiar ecoul poemului 

E ca şi cum erai ecoul poemului, 

Ca şi cum erai strigăt şi uimire, 

Dimpreună, 

Ca şi cum erai 

Complicitatea dintre vânător 

Şi vânat 

Sau ruşinea cuiva 

În faţa oglinzii 

Ori stropii de rouă 

Pe gleznele fecioarelor 

Împietrite în aşteptarea lor. 

E ca şi cum erai ecoul poemului 

Scris cu propriul meu sânge, 

Cu pământurile fertile, 

Cu dragostea mea, 

Cu ura ce mă stăpâneşte, uneori, 

Cu disperarea, cu toate visele dintotdeauna 

Eşti chiar ecoul poemului. 

102

Marea trezire 

Lui Alexandru Cercel 

Ce grea şi mare 

E aripa 

Destinată acestui zbor, 

Ce va fi cel mai lung, 

Când rănile 

Se prefac în flori 

Şi corabia 

Ne poartă spre noaptea 

Înconjurată de zidurile 

Singurătăţii. 

Ce grea e ultima aripa, 

La trezirea ţipătului 

Ce planează 

Pe deasupra cuvântului nerostit, 

Îmbibat de rouă. 

103

Ca o stea de veghe 

Ai venit atât de departe. 

Îngăduie-mi să invoc vântul 

Ce ţi-a îmbelşugat speranţa 

Ori să implor cerul pentru a-ţi ocroti 

Ochii albaştri treziţi de săgeţile 

Zorilor. 

Îmi spui că mai există ceva, 

Atât de pur ce trebuie să rămână 

Ca un ţinut al încrederii, 

Fără de minciună şi remuşcare, 

În care gestul să încremenească 

Într-o aşteptare dătătoare de încredere – 

Un fel de curcubeu aşteptat de o viaţă 

Pe fruntea zeului ascuns în piepturi neştiute. 

Mă tem că din toate acestea 

O să fie doar lacrima 

Şi tu, venită atât de departe, 

Ca o stea de veghe. 

104

Călătorie 

Pe blonda din trenul de unu fără un sfert, 

De la Strasbourg la Paris, 

N-am s-o mai văd niciodată. 

Ea citea „Der Spiegel” şi rândurile revistei 

Deveneau cale ferată, 

Pe care privirile-i calde călătoreau 

Până la mine, 

Fără de nici o restricţie. 

Mi-era ciudă de nisipul 

Timpului 

Ce se scurgea cu fiecare staţie, 

Anunţată ca o pedeapsă 

De conductorul atât de conştiincios. 

Blonda din trenul de unu fără un sfert, 

De la Strasbourg la Paris, 

N-a coborât niciodată, 

Nicăieri. 

105

Clepsidră 

Curge nisipul, curge, 

Omul se află între sete şi strigăt 

În pustiul ce-o să rămână 

Fără de răspuns. 

Se poate vorbi de o naştere 

În liniştea reîncarnată, 

Durerea cheamă în ajutor spitale de zăpadă, 

Aştepţi o mână, o vorbă, o otravă, 

O noapte ignorată de parfumul buzelor, 

Un anotimp de vocale în care să crezi 

Ca-ntr-un părinte iubitor. 

Curge nisipul, curge, 

Etaj de aer între cer şi pământ, 

Ah, destrămarea, dulcea trecere, 

Ca un sărut mincinos pe gura 

Nimicului. 

106

INDIA 

Hemant 

Divate 

Hemant Divate este poet, editor și traducător cunoscut pe plan internațional. 

Poemele sale au fost traduse în limbile franceză, italiană, sârbă, rusă, slovacă, irlandeză, 

arabă, japoneză, persană, malteză, slovenă, greacă, hindi și multe limbi indiene. Este 

redactorul fondator al prestigioasei reviste Little Marathi Abhidhanantar, care a avut o 

activitate neîntreruptă timp de 15 ani. 

La editura sa, Paperwall Media & Publishing, au fost publicate mai mult de 

90 de volume de poezie. A câștigat numeroase premii, inclusiv Premiul Bharatiya 

Bhasha Parishad (Kolkata, India), Premiul Fundației Maharashtra (SUA) și Premiul 

Aksharrang Lokmat. Hemant și-a prezentat poezia la numeroase festivaluri de poezie 

din Europa, America Latină și Asia. 

Prima sa carte de poezii, Chautishiparyantchya Kavita, a apărut cu titlul Virus 

Alert (2003) în limba engleză. Cartea a fost tradusă în limba spaniolă și publicată cu 

titlul de Alarma de Virus, iar în limba irlandeză, Foláireamh Víris. 

Hemant trăiește și lucrează în Mumbai. 


Virus Alert (2003) 

Thambtach Yet Nahi 

Poems of Les Murray 

Ya Roommadhe Aale Ki Life Suru Hote 

A Depressingly Monotonous Landscape 

Selected Poems: 1990-2015 

107

Pictură 

Caut pictorul 

Cine a lăsat această pictură incompletă 

Poate că l-a găsit 

Culorile sunt insuficiente 

Sau s-ar putea să fi devenit obosit 

Din această pânză în sine 

Cel puțin ar fi trebuit să fi trasate 

Granițele acestui tablou 

Deci, într-un vis care a început dincolo de o anumită limită 

Pictura ar fi putut să-și fi trăit întreaga viață 

Acum, această dorință fără frontiere este pur și simplu insuportabilă 

Fiecare linie din acest tablou este margine 

Atingând 

Această pictură 

Simți furnicături 

Atât pentru pictură cât și pentru cel care îl atinge 

Deci toată lumea este panicată 

Chiar și pentru că se apropie de pictură. 

Pictura îl așteaptă mulți ani pe pictor 

Întârziere și așteaptă 

A devenit un fel de șchiop 

Uneori se simte 

Ca și cum va veni 

Terminați acest tablou și plecați 

Poate că este cel care caută pictura 

Și nu este în stare să-și găsească frica 

Rămân în impas 

La fel ca și el. 

108

Prima ploaie a sezonului 

care se împlinește noaptea 

Ca și ecranul incomplet al televizorului 

Zgomotul ploii se aude din afară 

Și mirosul de pământ al unui parfum fără nume 

Pătrunde în cameră ca lumina răspândită a televizorului 

Broaștele s-au trezit în orăcăit 

Care sună ca un impuls de aciditate 

În această oră de la miezul nopții strălucitoare 

Ca o agitație neliniștită, pe jumătate moartă 

Soția obosită lucrează 

Atâta efort de a-și pune fiica în pat 

Fiica doarme 

Se trezește 

Doarme 

Se trezește din nou 

În tunetul asurzitor 

Soția iritată se închide 

Perdelele iritate, TV, lumini, toaletă 

Ca și fiica, 

Poemul a tresărit pe jumătate 

Adânc în minte 

Surprinzător 

Și adânc în minte 

109

Plouă afară și mirosul pământului 

Pândesc să mă ajute 

Și eu din cameră 

Încerc să ajung la poemul interior 

Mă zbat pentru a salva 

Poemul minții 

Din adâncurile gândului 

Târziu când totul se liniștește 

Ploaia ar putea să fie altfel 

Și dacă același miros de pământ ar crește 

Atunci aș scrie poezia salvată pe hard disk-ul meu 

Și bucurați-vă 

Prima ploaie a sezonului în care se împlinește noaptea. 

110

Fluturi 

Am intrat în curtea blocului 

Și l-am văzut pe un prieten 

Dar fără să-i văd pe cei mici 

Adâncime-fluturi galbeni în aceste zile 

El a șoptit ceva 

Alungând somnul. 

111

Chiar și acum nu înțeleg 

Chiar și acum nu înțeleg 

Exact ce ar trebui făcut mai întâi 

Să iubești 

De unde ar trebui să înceapă atingerea 

Și când? 

Este același lucru cu a scrie o poezie 

Cu ce ar trebui să înceapă poezia 

Astfel încât să ne fie bine? 

112

Carnea proaspătă 

și suculentă a unei poezii 

Un moment din viață este blocat 

Între dinții 

Unei poezii. 

Ea persistă în pauze, 

Ca și cum ar fi resturi de carne 

Rămase după mestecare 

Aproape ca 

Spațiul dintre două cuvinte 

Umplute cu carnea proaspătă și suculentă a unei poezii. 

113

BELGIA 

Germain 

Droogenbroodt 

S-a născut la 11 septembrie 1944 în Rolbegem (Belgia, zona flamandă). Este 

fondatorul editurii Point. A tradus poezie germană, engleză, franceză, spaniolă din 

creaţia unor importanţi autori: Berthold Brecht, Miguel Hernandez, Francisco Brines, 

José Angel Valente etc. Este iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului Internaţional de 

poezie „Costa Poetica“ din Spania. 

În anul 2008 a fost numit Secretar General al WAAC (World Academy of Arts 

and Culture). Tot din 2008, conduce Fundaţia Culturală Ithaca, cu reprezentanţe în 

China, Taiwan, SUA, Mongolia. 

În semn de recunoaştere a prodigioasei sale activităţi de poet şi traducător, 

Germain Droogenbroodt a primit titlul de Doctor Honoris Causa în literatură 

(Egipt) şi a fost distins cu Premiul „Pegasus“ al Academiei Mongole de Cultură şi Poezie, 

Premiul „Pieter Geert Buckinxprijs“ (Belgia, 1993), „37 Premio de Poesia Juan Alcaide“ 

(Spania, 2008). 

Veertig aan de wand (1984) 

Cuarenta en la pared (1984) 

Absence palpable (1993) 

Meditations au lac de Como (1995) 

Vingt-cinq et deux poemes d’amour (1997) 

Entre el silencio de tus labios (1998) 

La Voie (1999) 


Scrisul din oglindă (2002) 

Drumul (2004) 

Contre lumière (2004) 

Dans le courrant du temps. 

Meditations aux Himalayas (2008) 

Lumière des ombres (2012) 

115

Totul se schimbă, totul rămâne 

Așa cum la suprafață 

uneori totul pare altfel 

decât ce-a fost cândva 

abia 

sau chiar nevăzută 

cărarea șerpuindă 

ce duce la râu 

chiar vag de se prevede 

rămâne ascunsă 

mai mult decât 

doar privirii. 

Cel făr´ de nume e originea 

cerului și pământului. 

Lao Tse 

116

Ce altceva caută cuvântul? 

Ce altceva caută cuvântul 

în străfundul ființei 

dacă nu insondabilul 

care totuși există? 

Ca apa râului 

ce mâinii îi scapă 

dar în ulcior 

își știe limita 

forma i-o păstrează 

și răcorește 

precum uneori 

poemul. 

117

Blândă dimineaţă în Himalaya 

Pare 

de parcă noaptea trecută 

ar fi stins toată setea 

ziua ne-ajunge plină de lumină 

și voci de păsări 

stranii auzului 

din depărtare 

sunetul sovăitor al unui fluier 

o rugăciune de dimineață 

lui Shiva, lui Budha, 

sau altei zeități 

așa de blândă dimineața 

de parcă după noian de secole 

și-ar fi găsit omenirea 

în fine pacea în sfârșit liniștea. 

118

Frunzele dimineţii 

Parc-ar fi îmbăiate în aur 

printre ele, păsări în mii de culori 

dansează menueturi acrobatice 

pe muzica unei lăute din depărtări 

ziua își desface arcul cu raze de soare 

mai fierbinți chiar decât roșul intens al lalelei 

în această exotică grădină ce vindecă răni 

cu tăcerea albastră a cuvintelor de odinioară. 

119

Dimineaţă de duminică 

Coțofana de ziuă 

zgârie ochii orbi 

ai nopții 

vestitorii luminii 

trâmbițează strident 

soarele apare 

mii de gânduri distante 

tunete de clopot 

dedicat unei alte zeități. 

120

ROMÂNIA 

Mihai 

Firică 

S-a născut la 26 iulie 1970 în Craiova. A studiat literele, istoria și dreptul, 

având o specializare post-universitară în managementul relațiilor internaționale. 

A urmat mai multe cursuri și stagii de pregătire în jurnalism organizate de CJI în 

România, Bulgaria și Croația. 

Cunoscut jurnalist de presă scrisă și televiziune, a înființat mai multe cotidiane 

și publicații de cultură, publicul cunoscându-l mai ales ca realizator de talk-showuri 

de teleziviune. A debutat ca poet în revista „Ramuri” în 1989, a colaborat cu cele 

mai importante publicații de cultură din România iar poeziile i-au fost traduse în 

engleză, franceză, maghiară, japoneză și bulgară. Este membru al Uniunii Scriitorilor 

din România – Filiala Oltenia din 1997. Pentru volumul de „Biografie sumară” 

(1996) a primit Premiul pentru debut în poezie al Academiei Internaționale „Mihai 

Eminescu”. Cel de-al doilea volum de poezie „Limba șarpelui călător” (1997) a primit 

Premiul „Marin Sorescu” și Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România – 

Filiala Craiova. 

Pentru activitatea literară și jurnalistică a fost distins cu mai multe premii 

acordate de reviste de prestigiu din România. În 2011, Casa Regală a României i-a 

acordat „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”. 

“Biografie sumară” – 1996 

“Limba şarpelui călător” – 1997 

“Insectarul cu molii” – 2004 


“Limba şarpelui călător / 

The Tongue of the Wandering Serpent” – 

ediţie bilingvă – 2006 

“Dinastia ticăloşilor” – 2010 

121

Joi la început de noiembrie 

ne vom cunoaște joi la început de noiembrie 

voi citi în aburul cafelei împletit între noi 

ne vom regăsi sub un clopot de tăcere și pasiuni strunite 

câinele taie orizontul și râd 

noiembrie nu e de noi 

mă surprind tresar și privesc înapoi 

țin în palmă urma unei fețe palide și triste 

petale de violete sub tălpi 

respir și rezist 

flori galbene aerul mov 

frunze uscate și frig 

ne vom cunoaște joi 

mâna absentă și rece se plimbă alene prin păr 

122

Sărută-mi venele 

sărută-mi venele căile neștiute 

căutate de seara până dimineața 

noaptea ca stane de piatră ascultăm șoapte nu se știe unde 

nu se știe cine recită 

tăcerea amestecată cu teama de a te pierde 

departe 

ascuns în tine 

perdele grele lanțuri și lumânări 

culorile se scurg rând pe rând 

cerul decolorat și calmul tău deși rătăciți 

cum poți ține ochii închiși când 

strigătul ne va lovi 

fără durere ne va înghiți 

fără să se vadă că n-a rămas nimeni să aștepte 

coroana imperială împletită din iarbă 

noduri de spini 

e vremea să taci să înduri să adormi să reciți în somn 

doar lacrimi și versuri la sfârșitul zilei 

alene intră țepii în carne 

povara de oase o duc singur 

fără ezitare 

123

Ultimele zile și viața de după 

voi pleca dar va pleca și ploaia 

dragostea și cele o mie de petale de care se leapădă vântul 

tineri altădată tăcuți 

părul răvășit ceva se mișcă prin aer 

un păianjen cu picioare de sticlă 

ceasul zdrobit 

frica de atingerea ta îmi strivește pieptul 

să cazi n-ai decât să cazi 

râzând 

pui mâna pe rană 

tu ești un arici mic dar ce spun eu ...un arici 

mai mult o adiere respirația în dimineața însorită 

când ai zâmbit 

124

Gustav cel neiubit 

nu-mi spune când se va termina filmul 

nu-i deloc plăcut să străbați toată după-amiaza făcută scrum 

în spate foc în față foc 

moartea își trage sufletul după o cursă nebună 

ai rămas singura mireasă care salută spre peron 

zâmbetul pulverizat într-o ploaie de cioburi mărunte 

au plecat nedumeriți 

oameni ai nimănui 

voalul flutură îmbibat cu sânge 

gustav cel neiubit trimite vederi 

cărți poștale timbrate cu unghii smulse din carne 

în cutia cu arome am pus pamblici și scobitori 

inele de hârtie și scoici 

ca să-mi amintească de tine și de 

acele doamne înalte care nu ne iubeau 

125

Omul cu foarfecă neagră și grea 

pe aici nimeni nu trece nu scoate o șoaptă 

nimeni nu spune mihai te iubesc fie sângele tău fie carnea ta 

prânzul și cina mea 

fie inima ta breloc la noaptea răstignirii mele 

batista mototolită și udă 

strigătul când ploaia s-a oprit 

când stropii nu s-au mai auzit pe cutia de medicamente 

am decupat toate pozele din ziare 

foarfeca lungă și grea 

o duce un pitic în spinare 

când traversează cartierul o împrumută fetelor bătrâne 

mi-am ciopârțit degetele 

n-am plâns mi-am mușcat buzele până am simțit gustul sărat 

cum s-ar zice 

urc și cobor de pe cruce zâmbind 

126

SIRIA 

Hussein 

Habasch 

Poet, translator, lingvist. S-a născut în 1948 în Jakmak-Saghir, un sat din Siria. 

A scris poezii în kurdă şi arabă. A absolvit Universitatea Lomonosov din 

Moscova şi a obţinut doctoratul în filologie. 

H. Habash este autorul a 18 volume şi alte numeroase articole scrise în kurdă, 

arabă, rusă şi germană. 

Ultima sa antologie a fost publicată sub numele de The Face of Time în kurdă 

şi rusă, în martie 2017 de editura Iskusstvo Rossii din St. Petersburg. 

H. Habash a tradus din 6 limbi în kurdă. Acesta a tradus lucrări de M. 

Lermontov, H. Heine şi alţi poeţi contemporani. 

A fost preşedintele Centrului Kurd P.E.N. pentru 3 ani şi este membru al 

Uniunii Scriitorilor Germani (VS). 


Die Wunde des Berges (1978) 

Das Lied des Leidens und der Hoffnung (1977) 

Die Rolle der Zeitschrift Hawar in der Entwicklung der kurdischen Kultur (1983) 

Ausgewählte Gedichte von M. Lermonotov (1983) 

Kurdische Volksdichtung (1987) 

Journalistik. Übersetzung aus dem Russischen ins Arabische (1986) 

Dort funkeln die Lippen der Steine (1994) 

Herausgabe des Buches: Der 90-jährige Geburtstag des großen Sprachenwissenschaftlers 

Quanatê Kurdo (2000) 

Balladen aus der kurdischen Volksdichtung (2001) 

Gedichtband: Ronahiyê birîn meke. Verletze das Licht nicht (2005) 

127

Tabloul 

De ce ne-ai înapoiat acel tablou 

l-ai aşezat în faţa noastră 

noi l-am ascuns 

în umbrele flăcărilor 

De ce l-ai pus 

pe targa timpului 

să-l spălăm cu privirile noastre 

L-ai agăţat 

în expoziţia existenţei noastre 

Precum sursa unui izvor 

tu ai sporit lacrimi după atâţia ani de chin 

Ai aruncat foc 

căci nu-ţi puteai reţine chinul 

doar pentru tine 

trebuia să ne inunzi 

odată cu ei 

Atât de mult timp spatele nostru 

a fost arcuit de gemete 

De 

ce 

ai 

făcut 

asta? 

128

Ce le-ai făcut? 

Nu zăbovi în spatele frazelor ruşinoase 

în spatele vinii 

ai aruncat creaţia Lui Dumnezeu 

în furia tsunami-ului 

omorându-i. 

Pe marginile abisului 

în spatele copacilor şi-al stâncilor 

ei s-au simţit în siguranţă 

Le-ai trimis grindină 

de care au trebuit să se salveze 

în sânge 

Unde puteau să scape 

copiii Lui Dumnezeu 

ce petală le-ar putea ţine vieţile? 

129

Ultimă rugăminte 

Oh vânt, 

demult te tot implor – 

dar tu, neabătut mi-arăți 

obrazu-ți mânios. 

Odată te mai rog, 

acum și pe vecie: 

strânge-mă-n pumnul tău, 

și poartă-mă cu tine 

pân´ la hotar; 

dar nu mă da-n primire 

strajei de frontieră. 

Leagă-mi doar un hamac 

între măslini 

ca-n el să odihnesc. 

Iar tu să-l clatini, 

șuierând 

un cântecel de leagăn. 

130

NOUA ZEELANDĂ 

Michael 

Harlow 

S-a născut în anul 1937 în S.U.A., dintr-un tată grec și o mamă americanoucraineancă. 

Urmează studii superioare de limbă și literatură la Universitatea din 

Middlebury, Otago și Georgetown, apoi la Zurich. Este profesor la mai multe 

universități americane, până-n 1968, când se stabilește definitiv în Noua Zeelandă, 

țară care-l adoptă ca mare scriitor, căci Harlow performează nu numai în poezie, ci 

și-n proză, muzică, jurnalism, fiind un autor complex, cu remarcabile exprimări în 

mai multe genuri literare. 

Creația sa poetică a fost apreciată și onorată cu diverse premii naționale și 

internaționale, fiind tradusă în grecește, spaniolă, germană, franceză etc. 


Edges (1974) 

Today is the Piano’s Birthday (1981) 

Vlaminck’s Tie (1986) 

Giotto’s Elephant (1992) 

The Tram Conductor’s Blue Cap (2009) 

Selected Poems (2014) 

131

Odiseu la fiul său Telemachus 

o traducere 

În călătoriile voastre să vă întoarceți la voi, nu 

Vă faceți griji cu privire la matematica cerului, dar știți 

Că pentru a smulge păsările din aer arată un ochi rapid 

Și un vrăjitor. 

În aventurile voastre priapic, acest lucru vă va servi bine, 

Ca acele fete de flaut care călătoresc cu tine, notele lor de grație 

De afecțiune suplă. 

Și amintiți-vă, de la numeroasele aterizări pe drum, 

Pentru a scuza-ti straluceste cuvintele in conversatie - ca tine 

Povestile remarcabile vor străluci o lumină în urechile acestor 

Care te primesc. 

Și vor exista multe vremuri, pe care le veți avea grijă 

Pentru a face ajustări minore pentru îmbrăcămintea dvs., 

Înainte de orice sălbăticie 

Aruncându-te în seriile vin-întunecate. 

Ca întâi născut, întotdeauna fac sacrificii de uimire, 

Numite sau necurate. Întotdeauna, ai urechi pentru asta. 

Și prin primul meu cel mai bun vin și acei zei ai zeilor noștri 

În dragoste cu melodia, 

Amintiți-vă să cânte pentru a păstra mai profund 

Întuneric departe. 

Prima dată când prindă o pasăre, cântă la ea; Când cântă 

Înapoi, lăsați-l să plece. 

Data viitoare când prindă o pasăre, cântă la ea; Când se cântă înapoi, 

Așa cum va fi, lăsați-o să plece. 

A treia oară când prindă o pasăre, cântă la ea; Când se cântă înapoi, 

Lăsați-o să zboare, o senzație de aripi în aer. 

132

O parte a ușii și cealaltă 

Blocarea și blocarea, a ajuns la asta, nu știe 

Care parte a unei vieți care urmează să fie pe-a coborî 

În jos și să încerce să răspundă 

Toate întrebările despre lume. Poate chiar, ținând un ochi 

Pe ce se întâmplă în întuneric. 

Pe o parte a ușii, o cheie stând ferm în încuietoarea ei. 

Și de cealaltă parte, aceeași cheie în aceeași încuietoare. În fiecare zi, 

La fel, până la o zi, Anul Nou la fereastră, 

El sa trezit pe ambele laturi ale ușii albastre, acum ușa roșie 

În ziua celor trei regi. 

Și nu știe care dintre ei va îndrăzni să fie 

Primul care a pornit cheia - și pentru prima dată, atâta timp cât 

El își poate aminti, se agită mâinile cu el însuși, și cântă. 

133

Aceasta este ziua ta de naștere 

Întotdeauna a vrut să ajungă 

Ca o constelație pe cerul de noapte. 

Trimiteți tot ce lumina stelară să acopere 

pământul. Să lași în urmă o hartă 

De el însuși. Mai bine visul de făcut 

Adevărat decât coșmarul să joace fals, 

Se gândi la trezire, la un timp verde. 

Și era îngrijorat de faptul că, dacă a eșuat 

Pentru a iubi foarte mult, el ar cădea devreme 

Din el însuși. Cuvintele ei acum 

Grăbindu-se dintr-o cameră goală 

Într-o alta. Și spune că pleacă: 

Știți că inima nu mai trăiește niciodată mai mult 

Decât trebuie. Uită-te in spatele tău 

Aceasta este ziua ta de naștere. Și tu ești 

Întotdeauna de zece ani. 

134

ROMÂNIA 

Clelia Ifrim 

Membră a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Asociației Internaționale a 

Scriitorilor și Artiștilor - IWA - din SUA, a Asociației Universale a Poeților Japonezi 

- JUNPA - din Japonia, membră de onoare a Fundației pentru Cultură Naji Naaman 

din Liban. A publicat 21 de cărți: poezie, teatru, roman, proză scurtă, eseuri despre 

haiku, traduceri. Printre ele se numără Începutul mării/ The beginning of the sea, carte 

de poezie tradusă în limba japoneză și publicată de JUNPA Books, 2015. 

A fost recompensată cu Marele Premiu pentru Haiku în limba engleză la 

Festivalul Matsuo Basho, 2011, Premiul Național de Poezie Vasile Voiculescu pentru 

cartea Cloșca cu puii de piatră, 2015. 

Două din poemele sale au fost selectate de JAXA - Agenția Spațială Japoneză - 

și depozitate pe modulul spațial Kibo de pe ISS - Stația Spațială Internațională. 


My loved Japan (2011) 

Copiii Casei Regale (2012) 

Cui aparţine ziua de ieri ? (2012) 

Începutul mării (2015) 

135

Lăuzele din tabăra de refugiaţi 

din Deşertul Aida* 

În tabăra de refugiaţi din Deşertul Aida 

se mănâncă o dată pe zi 

pâine înmuiată în apă. 

Primăvara vine un străin 

cu un roi de albine sălbatice. 

O lumină sălbatică 

se aşează în pânza corturilor. 

Străinul mănâncă împreună cu ceilalţi, 

pâine înmuiată în apă. 

Mierea este pusă deoparte 

pentru copiii nou născuţi 

şi pentru lăuze. 

Ele zâmbesc 

şi buzele crăpate de sare 

sângerează. 

Ca un strop de rouă, străinul pune 

o picătură de miere pe buzele lor 

şi ele zâmbesc, dormind mai departe, 

sub nisipurile care le-au îngropat, 

în cea mai veche şi cea mai săracă 

tabără de refugiaţi din lume. 

___________________ 

* Tabără de refugiaţi din Deşertul Aida este lângă oraşul Bethleem. A 

fost înfiinţată în 1948. 

136

De dragoste 

Poţi să începi de unde vrei, 

mi-a spus el. 

Atunci, am luat câteva fire de sare 

din apa oceanului, 

şi le-am presărat la-ncheietura 

mâinii drepte. 

Un imperiu de sare, 

mi-a spus el, 

sărutând locul unde apa 

era mai adâncă decât sângele. 

Eram pe o plaja de la marginea lumii 

şi pasările oceanului 

ieşeau din visul lor, 

să ne întâmpine. 

137

De dragoste 

Visele sunt mai tari decât mine. 

Mă jupoaie de vie. 

Îmi bat o mie cuie în trup 

şi-mi spun, 

aici vor da muguri. 

În primăvara aceasta 

o mie de muguri cer ascultare. 

138

Aranjez întunericul din cămară 

Aranjez întunericul din cămară. 

Patru rafturi îmbrăcate în hârtie albă 

de tatăl meu, cu ani în urmă. 

Patru rafturi albe. 

Ultimul este tot mai sus. 

Ce-am pus pe el ? 

Nu mai ştiu. 

Din când în când, ajungând acolo. 

mâna mea găseşte 

podul cel mic al cerului. 

139

Cuptoare mici 

Nu întreba florile despre seminţe. 

Într-un fel sau altul, 

toate vor face într-o zi, 

aceste cuptoare mici 

pentru viitoarea hrană. 

Vor veni băieţii şi le vor culege, 

şi vor înghiţi cuptoarele mici, 

cu gând să le păstreze. 

Nu întreba florile despre seminţe. 

Întreabă-le despre rădăcini. 

Toate, acolo în întuneric 

una pe alta căutându-se, 

până departe, 

şi povestind una alteia 

despre băieţii, 

pe care nu-i vor vedea niciodată. 

140

ROMÂNIA 

Roxana Ilie 

Este absolventă a programului de master "Strategii comunicaționale 

interculturale: literare și lingvistice (SCILL) - Modulul: Germanistică" la Facultatea 

de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Traducătoare 

din și în limbile germană, engleză, spaniolă, portugheză și rusă, a tradus din spaniolă 

volumul de versuri "Ziua a șaptea" al poetului sud-corean Yong Tae-Min, precum și 

în limba germană poeme în proză de Ștefan Petică, dar și din autori precum Sarah 

Fix, Dylan Thomas, Jürgen Egyptien, Ulrike Almut Sandig, Alma Lilia Luna Castillo, 

Miguel Pérez Corrales, Sérgio Lima, Kurt Tucholsky, Justo Jorge Padron, Gaetano 

Longo, Bernhard Widder, Marcel Beyer, Richard Huelsenbeck, Svetlana Alexievici și 

Chimamanda Ngozi Adichie. 

Este membră a cenaclului Mozaicul, colaboratoare a revistelor de cultură 

Mozaicul, Bucovina Literară, Fereastra, Sisif, SpectActor și EgoPHobia, dar și a 

revistelor Lumina (Serbia) și Zeta Internationale (Udine, Italia). Poemele sale au 

apărut în traducere italiană. A primit numeroase premii pentru traducere la concursuri 

naționale, precum și Premiul revistei EgoPHobia, Premiul III la Concursul Național 

de Poezie TRADEM, Premiul Cenaclului "Calistrat Hogaș" la Concursul Național 

de Poezie "Costache Conachi" (Tecuci), Mențiune la Festivalul Național de Poezie 

"Alexandru Macedonski", Marele Premiu Trofeul "Virgil Carianopol" (Caracal), 

Premiul al II-lea și Premiul revistei Convorbiri Literare Iași la Festivalul Național de 

Literatură "Rezonanțe Udeștene" (Suceava, Udești). 

141

se vor strânge 

poate mâine nu vei mai ști să găsești 

stejarul ăla mare din spatele curții 

pe care atârna bunica rufele spălate cu săpun de casă 

din untură în care îți roteai unghia stearpă 

sperând că acolo se vor strânge toate pieile 

și cărțile tale cusute cu ață din cutiuța de mătase 

de pe recamier 

o să rămâi mult timp acolo, Domenik, 

lăsând moliile să iasă din velințe să-ți strige fizionomii reci 

murdare descusute pe mijloc strâmtându-ți pielea înnodată și florile de 

soc de sub cerul 

gurii în care își muia bunica creionul negru 

nu avea decât haine de duminică bunica 

pentru zilele impare când treceau căruțele pe drum 

“sare, sare, hai la sare, pește avem” 

știu că îl vei pune în pod 

în poziție fetală 

în rufele spălate cu săpun de casă 

mirosind a umbră 

142

șireată setea 

în partea dinspre miazănoapte a ochiului meu stâng 

trăia o vulpe 

înceată cu mustăți de sticlă 

o știam de când o pusese acolo stră-străbunicul 

ca să-mi țină de cald 

între coaste noaptea 

când îi clănțăneau mustățile de sete. 

nu-ți mai fie sete vulpe 

sapă o a doua fântână în sângele meu și bea pe săturate 

vulpea șireată 

alerga nebunește între ochiul meu stâng și 

peretele dinspre miazăzi al casei 

strigând cât o țineau plămânii 

nu plânge Ană 

setea ți se va domoli când soarele 

va apune într-o rână 

am pus capcane dar n-am putut s-o prind 

trăgea de gheară 

întorcea capul pe dos 

strângea fiare în cerdac pene 

animale moarte cu picioare de lemn 

mobila veche din zestrea bunicii 

bomboanele tăvălite prin cacao de la Bombonica 

amandine le zicea 

pește din balta de la marginea orașului prins cu undițele 

din cui după ușă. 

se va sătura până la urmă 

și-și va stoarce blana de resturile de cuvinte căzute pe sobă zicând 

143

după câmpuri 

lumea părea mai slinoasă decât 

tălpile lipite una de alta 

decât foamea care lega limbile între ele 

îi închina în toate punctele cardinale 

ca pe femeile desculţe 

de pe ogor 

cu secera în mână şi snopul de paie 

ele nu îndreaptă ciutura decât spre soare 

crezând că ochiul de apă nu le vede 

bătăturile din talpă 

călcâiele crăpate 

pământul uscat de pe pulpe 

că sudoarea de pe coapse nu coboară 

ci urcă spre rochiile lor pline de praf 

sau spre ţigara aprinsă 

pulpele lor tresar sub stropii mari 

ai ploii verzi 

femeile de pe câmp sunt femei de ploaie 

nu se ascund sub coviltir unde copiii desculţi trag caii de coadă 

se întind în şură 

cu mânile şi 

ochii închişi la culoare 

144

se va lepăda 

am fost destul de bolnav zilele trecute 

în mine se cuibărise o omidă 

urca numai noaptea în somn până mă depăşea 

ziua mi se lipea de şira spinării ca o măduvă exterioară 

“stai, mă, nu mai da” îmi striga 

dar eu nu o ascultam şi mă zvârcoleam ca un şarpe 

ştiam ce avea să se întâmple 

din 3 în 3 tăceri omida 

se va lepăda de mine 

şi se va lipi de şira altcuiva 

cuminte tăcută nici nu-mi voi da 

seama când îmi va lua locul 

o omidă nomadă 

am fost o omidă 

oarbă cu mâini bătute de soare şi de vânt 

m-am rostogolit odată pe asfalt 

aproape de marginea mea din ce în ce mai largă 

m-am ridicat frumos în palmă 

am suflat verde pe mine 

ştergându-mă negru de această dată 

cu gulerul cămăşii 

“de ce-ai scăpat” m-am mustrat 

nu ţi-e bine acolo în mine 

n-am îndrăznit să-mi spun nimic 

eu omida 

am stat 3 tăceri lângă şira spinării 

şi-am râs 

145

noaptea în interiorul mâinii 

acolo 

în spatele casei creștea un copac 

la hotarul dintre cele două degete ale mâinii mediene 

noaptea se retrăgea în interiorul mâinii pe care 

oamenii o scuturau pe sfert în fiecare dimineață 

erai și tu printre ei tu cel Domenik ce strângea 

rădăcinile între genunchi cu o putere de șarpe 

pătat de degetul femeilor cerate 

copacul acela cărat de dimineața până seara 

pe piept strigând te lepezi de cei vii mă lepăd 

te lepezi de cei morți mă lepăd și de cei ce au 

murit pe jumătate cu muștele în pungă pentru zile 

mai bune când femeile cerate îți vor săruta 

crucile de pe piept și-și vor spăla picioarele în lacrimile 

tale în saliva ta în unghiile tale reci de pe 

sobă 

146

ALBANIA 

Jeton Kelmendi 

S-a născut în orașul Peja din Kosovo, în anul 1978. 

Este absolvent al Universității din Priștina, specializarea Comunicare și massmedia, 

ulterior urmează studii de securitate și relații internaționale la Universitatea 

Liberă din Bruxelles. Obține un master în diplomație. 

Desfășoară o bogată activitate culturală, politică și literară, devenind membru 

al Asociației Jurnaliștilor Profesioniști din Europa, al Academiei Europene de Științe, 

Artă și Literatură din Paris; membru al Academiei de Științe și Educție a Ucrainei, 

Doctor Honoris Causa al Institutului de Studii Ucrainiene și Caucaziene din cadrul 

Academiei Ucrainiene de Științe. Este laureat al Premiului „Nicolai Gogol“ (Ucraina); 

al Premiului „Alexandru cel Mare“ (Grecia, 2013); al Premiului „Maica Tereza“ etc. 


The Century Promises (1999) 

Beyond Silence (2002 

Fatherland pardon me (2005) 

Time when it has time (2009) 

Wandering thoughts (2010) 

The baptize of spirit (2012) 

I call forgotten things (2013) 

147

Urme 

Timpul nefast 

Mi-a şters urmele, 

Fără a lăsa urme, 

Se vedeau paşii mei şi mersul. 

Spune-mi un cuvânt despre călătorie, 

Când nu se mai ştie vremea urmelor. 

Nici destinul pentru a căuta nu se ştie. 

Mergem prin viaţa 

Urmelor care ne-au adus în secolul acesta. 

Timpul a lăsat urme neşterse în noi. 

Două mii de ani mai înainte, 

Prin mersul străvechi al Ilirilor, 

Prin peninsulă, 

Apar urmele noastre minunate. 

Ah, urmele mele! 

148

Ne întâlnim acolo 

Hai să ne odihnim acolo, 

În vârful gândurilor, printre stele, 

Peste dorinţele noastre. 

Acolo, deci, unde este locul, 

Ne putem privi în ochi. 

Ştiu că e cale lungă. 

Eu voi porni cu tine, 

Sub lumina Soarelui. 

A călători de unul singur 

Nu se mai face. 

Sunt multe planete, multe galaxii, 

Multe ceruri, ce ne aşteaptă în lumina vieţii. 

Porneşte, iubito, drept spre tine! 

Ne vom întâlni acolo, 

Călătorind împreună spre viaţă! 

149

Mona Lisa 

Ea este tăcere vie, 

Frumuseţe cu suflet liniştit, 

Un suspin existenţial 

Pentru mister 

Stau secole alături, 

Pe perete, 

Privindu-i pe oameni 

În faţă, 

Nevorbindu-le, 

Şi nu mai tace. 

Pulsațiile inimii bat 

În celelalte inimi. 

Ia cu sine privirea ochilor noştri, 

Tocmai ea este femeia 

Care întrece toate plăcerile, 

Înainte de a-ţi pătrunde în ochi, 

Oferindu-ţi bucurie. 

150

Pentru curaj 

Cândva, 

Va fi ziua mea, 

Dacă e adevărat că 

Fiecare are o zi a lui. 

Şi eu voi şti s-o aştept 

Va avea pâine pământul 

Şi apă izvorul, 

Ca să umple golurile, 

Dar ce ne facem cu tine, 

Neîncredere în ziua de mâine 

151

Sub umbra amintirii 

Ţi-aş spune ceva uitat, 

Ceva de care să nu-ţi mai aminteşti mâine, 

Uitarea devine din ce în ce mai bătrână, 

Atunci când hoinăreşte tăcerea. 

La stejarul secat de soare, 

Te mai aştept, 

Cuibărit în poala dorului, 

Acolo unde se aşteaptă numai iubita, 

Iar eu m-am aşezat pentru odihnă. 

M-a secat toamna, a sărăcit și lumina, 

Am încercat 

Doar să-ţi spun ceva. 

152

ITALIA 

Tomaso 

Kemeny 

Tomaso Kemeny (n. Budapest 1938) trăiește la Milano din 1948. În calitate 

de anglist a scris cărți, eseuri și articole asupra operei lui Ch. Marlowe, S.T. Coleridge, 

B.P. Shelley, Lord Byron, Lewis Carrol, Dylan Thomas, James Joyce și Ezra Pound. 

Împreună cu Cesare Viviani a organizat seminariile asupra poeziei anilor 

șaptezeci la Clubul Turati din Milano (1978-79). A îngrijit ediții precum “La dicibilità 

del sublime” (împreună cu E. C. Ramusino, 1989), “Le avventure della bellezza, 

1988-2008”(2008). Este fondatorul mișcării internaționale mitomoderniste (1994) 

și a Casei poeziei din Milano. 


Il guanto del sicario (1976) 

Il libro dell’Angelo (1991) 

Dialogo sulla poesia (cu Fulvio Papi, 1997) 

L’arte di non morire (2000) 

Transilvania liberata (2005) 

Poemetto gastronomico e altri nutrimenti (2012) 

107 incontri con la prosa e la poesia (2014) 

153

Mâna 

Mâna măcelărește nu numai rima, 

pângărește hârtia după cum îi place, 

dacă amintirile ard tocul mascând orgasmul 

înapoiat în pata de cerneală de pe sugativă; 

sosesc înotătoarele cu dezordinea lor organizată 

după accentele înnodate în ochi: 

versul barat nu reproduce mamelele 

prin resorbția dobândită pe foaie. 

154

A scrie poezie 

A scrie poezie 

înseamnă să frângi 

pâinea caldă a viselor, 

să arunci miezul 

pescărușilor apăruți 

pe malul de taină. 

Arareori 

miezul se-oprește-n tărie 

și suspendat pe mări 

transformă în înger 

pescărușul 

ce pare atunci că apare 

din nori de grație 

spre a trezi pământul 

s-asculte melodia cea nouă. 

155

Noapte vrăjită 

E o noapte vrăjită de martie 

suspine de flori virgine 

îți răspândesc numele sălbatic 

să coloreze lumea cu-o desfătare 

de necunoscută tărie; se desface 

până și cea mai întunecată corolă 

spre-a-nmiresma 

cu preludii cărări nebătute. 

Și-n ora cea mai solitară 

înmugurește un cer nou de aștri 

roșii ca focul: ard sărbătorind 

nesățioasa frumusețe 

a detonatului anotimp al iubirii. 

156

Regina rătăcitoare 

Atunci când cerul și stelele 

și tot ce te-nconjoară 

îți vor vorbi 

și pe zidurile catedralelor 

trupul tău va contura 

umbra soldaților căzuți, 

atunci vei cunoaște numele 

nicicând rostit pe pământ 

al reginei detronate 

Ea te va călăuzi 

spre cea mai intensă tărie a visului 

despuindu-te de multiplu 

spre a te-mbiba cu substanța 

ce duce la unitatea celui ce cunoaște. 

Atunci când cerul și pământul 

și tot ce te-nconjoară 

îți vor da ascultare, 

repudiind starea de negură 

a celui ce aleargă fără țel dincolo de fruntariile 

furiei, atunci va să te-apleci 

pe-această hârtie ce arde, 

înaintând pe cărarea marcată 

de Regina Rătăcitoare 

pe harta orbitoare. 

157

Jaguarul 

În fiecare noapte pe podiumul 

sufletului, întâmplările 

timpului meu în formare 

murmură “Atunci adio”. 

Cum aș putea să uit 

când pentru prima dată-n zbor 

dincolo de roua norilor vaporoși 

dincolo de lumile rotitoare 

globuri roșii din păduchi 

și cu obiceiul cruzimii, 

mi-am pierdut ochiul stâng 

luând forma jaguarului 

desenat pe peretele stâncii 

oricărei copilării fabuloase. 

În balta interioară 

a sălbăticiunii 

s-a stârnit curajul 

de a face să răsune tăcerea 

mântuitoare în inima insomniilor. 

Orice noapte prielnică 

în peștera sufletului 

se cibărește jaguarul 

și tresre să-mi arate 

porțile poeziei. 

158

NORVEGIA 

Erling 

Kittelsen 

Debutul lui Kittelsen ca poet are loc în anul 1970. De atunci a publicat mai 

multe cicluri şi colecţii de poezii, precum şi fabule, opere dramatice. 

Erling este conoscut drept un scriitor care reînnoieşte limba, atât ca poet cât 

şi ca poevestitor. 

Poemele şi textele sale sunt traduse în numeroase țări. 

I-au fost acordate mai multe premii literare, printre care se numără The 

Aschehoug Prize(oferit în urma recomandării facute de către Organizaţia Criticilor 

Norvegieni) şi The Dobloug Prize(oferit de către Academia Suedeză) 


Wild birds (1970) 

The tree arches (1973) 

Swing village (1977) 

Day and night at Le (1981) 

Tiu (1982) 

The rooster has crowed, the hero has done everything he had to do (2004) 

Don´t tell it (2009) 

The poem runs like a town (2010) 

159

Zi şi noapte peste Le 

Dacă sunt aruncat în aer 

apoi sunt aruncat în aer 

şi cerul mă prinde, 

mâine sunt ploaie. 

Dacă sunt înecat în mare 

apoi sunt înecat în mare 

şi adâncurile mă cuprind, 

mâine sunt mâncare. 

Dacă sunt închis în spatele gratiilor 

apoi sunt închis în spatele gratiilor 

şi pereţii mă cuprind, 

mâine sunt semne. 

Dacă deschid brusc uşa 

apoi deschid brusc uşa 

iar tu mă prinzi, 

mâine sunt mai mult. 

Alerg de-a lungul unei ramuri 

pe care doar pământul o poate vedea, 

şi pentru că este văzută, 

alerg de-a lungul ei. 

Mă urc pe-o frânghie 

pe care doar vârful stâlpului o poate vedea, 

şi pentru că este văzută, 

mă caţăr pe ea. 

160

Mă balansez pe-o prăpastie 

pe care doar tu o poţi vedea, 

şi pentru că e văzută, 

mă balansez pe ea. 

161

Poetică 

A păşi pe buşteni într-un râu dezlănţuit 

realistul vede realitatea şi se prăbuşeşte 

romanticul se duce în faţă desfrânat şi cade 

postmodernistul găseşte lumea deja distrusă 

şi se aruncă 

social realistul vede profitul considerabil 

al furnizorului de lemn într-un salt 

suprarealistul trage un francez 

şi ajunge în cascadă, perifericul crede şi el 

că v-a funcţiona în mijlocul curentului 

futuristul alege pantofii cu o singură mărime, ratează 

Stăm pe nişte bolovani urmărind baletul râului, 

o subţire creştere a stratului de celuloză 

cu un bolnăvicios miros acidic vorbeşte despre 

activitatea viselor, alianţele politice, poluare, 

o ceartă pentru violete, conexiunile drumurilor, 

viziuni de viitor 

Dezlănţuit? Cine a zis că râul este dezlănţuit? 

Curge chiar lin. 

162

Receptorul 

Frica de politică te deconectează 

de societate 

frica de metafizică te deconectează 

de mister 

rămâi cu frica pură 

şi o poezie nevinovată 

Vreau să fiu orb 

să-ţi dau viziunea mea 

de ţi-aş da vederea 

te-ai agăţa de mine 

mai degrab-aş fi orb 

întâlnind un alt loc. 

163

IRLANDA 

Anatoly 

Kudryavitsky 

Poet și novelist irlandez, născut în Rusia, la Moscova, având un descendent 

polonez irlandez. Ca autor bilingv, ce scrie atât în engleza cât și în rusă, a publicat 

trei novele, traducerea ultimei sale novele în engleză fiind DisUnity (Glagoslav, 2013), 

și opt colecții de poezii rusești, ultimul titlu fiind Poezii noi alese (DOOS Books, 

Moscova, 2015). 

În 2013, a câștigat Premiul de poezie Maria Edgeworth (Irlanda), iar în 2010, 

Premiul David Burliuk (Rusia), Premiul de Excelență Suruga Baika (Japonia, 2008) și 

Premiul Vladimir Devide (Japonia, 2012 și 2014). 

Trăiește în Dublin, Irlanda, și editează Shamrock, revista internațională de 

haiku a Societatii Irlandeze de haiku, al căreia președinte este de câțiva ani. 


Umbra timpului (2005), 

Dimineața la Mount Ring (2007) 

Luni jucăușe (2011) 

O Noapte în Hotelul Nabokov (2006), 

Amprente colorate (2015) 

Vise de bambus (2012) 

Horizon (2016) 

165

Undeva în Europa de Est 

Era în anul în care burghezii își răseseră părul în cap, 

crezând că gândurile rele 

se agățau de el. Hair-styliștilor le era interzis să se apropie. 

Găinile cu pene 

gri ale lui Palawy își depuneau ouăle prin tot orașul. 

După școală, îmi croiam drum prin râuri de păr. Bunica mea 

căpătase prostul obicei de a-mi rupe ultima pagină din compunerile 

de la școală. M-a asigurat că într-o zi voi înțelege rostul. 

Bunicul meu spunea adesea că ea avea de gând 

să rupă ultima pagină a vieții lui. 

A părăsit-o și a început să se strecoare 

pe străzile laterale prin părul femeilor. 

Puii neclociți râdeau de el din găoacele lor pătate. 

Mi s-a spus să nu îmi pomenesc părinții nici la școală, nici acasă. 

“Vei învăța să uiți”, m-a consolat profesorul meu. 

“Vei duce o viață bună.” 

166

Vântul istoriei 

Cerșetorul stătea în pasajul subteran în fața Ministerului Educației. 

Observând un trecător scump la vedere, își deschise paltonul de 

Comisar cu 

abilitatea unui magician. Arta viitorului, pe care o vestise de 

ceva timp, ieși deodată la vedere din buzunarele pline de poeți, 

muzicieni 

și actori. Odată revelat unul dintre aceștia, începu să îl umfle cu 

răsuflări 

de aer inutil. 

Nimeni nu îi acordă atenție; toți își văzură de 

treabă. Târziu în noapte, 

doi trecători preocupați de probleme culturale 

veniră cu ideea umflării tuturor personajelor concomitent. 

În cele din urmă, ceasul bătu miezul nopții. 

Personajele studiară biletele de intrare la concert 

și teatru și se legănară precum marionetele în vânt. 

167

În burta unei balene 

Cei mai fericiți ani din viața lui Jonah au fost cei petrecuți în burta 

unei balene. 

Nu trebuia să aspire la nimic, căci nu avea la ce să 

aspire. Nici măcar nu trebuia să se hrănească, fiindcă stomacul balenei 

îi oferea un melanj perfect de elemente nutritive și idei. Bineînțeles, 

era înăbușitor acolo și era un miros straniu, însă, de obicei, 

situația i se părea 

lui Jonah suportabilă. Pe atunci, îi plăcea să poarte discuții despre 

coexistența longevivă și 

de o profitabilitate reciprocă a minții și a materiei, și anume, a omului 

și a lumii 

exterioare. Chiar și așa, era conștient că nici timpul, nici lumea 

exterioară nu 

există în burta unui mamifer răspândit pe toată suprafața țării. 

Într-o zi, lui Jonah i-a venit o idee; adică ideea libertății. S-a rugat 

Domnului Dumnezeului său pentru izbăvire, astfel că balenei i s-a 

transmis să îl scoată 

afară pe uscat, care s-a dovedit a fi mai arid decât s-ar fi așteptat. 

La scurt timp, Jonah a început să aibă remușcări din pricina eliberării 

din burta balenei. Îi 

părea rău de el, și vorbea cu cei care fuseseră înghițiți și scoși afară, 

plângându-se 

mereu că nu duce o viață vrednică. A început chiar să caute o altă 

balenă 

care să îl înghită. Cu toate acestea, balenele nu se grăbeau să 

îl primească în interiorul lor; l-au stropit cu apă 

din interiorul lor și l-au îndepărtat cu aripioarele lor impresionante. 

168

Cartea lui Meros 

Un papirus recent descoperit în Deșertul Neverosimilului i-a răpit 

profesiei 

de cronicar toate învelișurile sensului. 

Chiar la începutul manuscrisului pot fi așternute 

câteva cuvinte cu scris șovăielnic: “Cartea lui Meros”. Se crede că 

acesta este titlul manuscrisului. 

De-a lungul marginilor scânteietoare și nesfârșite ale manuscrisului 

aleargă 

călăreți în galop, se învârtejesc ricșe, săbiile se ciocnesc, clădirile se 

prăbușesc. Nimeni nu 

încearcă să deslușească trecutul. 

Hârtia absoarbe tot ce s-a petrecut de la distrugerea creației până la 

tulburătorul “acum”. Cu fiecare zi ce trece “Cartea lui Meros” devine 

din ce în ce mai lungă, însă 

amintirea generațiilor se estompează. Cursul evenimentelor va prinde 

curând din urmă 

trecerea timpului, iar apoi, probabil, o va depăși. Poate acest lucru 

înseamnă că vom 

citi dimineața despre ce ne-a fost scris să facem pe parcursul zilei – 

cine știe? Ce vom face atunci când vom descoperi ce trebuie să facem: 

aceasta este 

întrebarea. 

169

Fecioară și Leu 

(pentru Alex Bramwell) 

În fântâna plină de nisip din arenă sub emisfera azurie a fiorului, 

goliciunea 

ei se manifesta mai vădit decât sentimentul de vinovăție. Un leu s-a 

ivit, cu un răget, 

din grota tuturor temerilor; ochii lui, podoabe ale unui negustor avid; 

labele lui, 

cedrii Mesopotamiei. 

Soare strălucitor… Apă morcovie de baltă… Tărâmul oportunității 

într-o baie de 

raze… 

Apoi aerul s-a frânt în două, ca o cetină. Fiara ședea la 

picioarele ei tremurătoare; ocrotea un pui, iar puiul era chiar ea. 

Pe când dezamăgirea 

mulțimii își flutura aripile uriașe, lacătele timpului s-au deschis pentru 

ei, iar munții le-au suflat fiorul în față. 

Chiar și în ziua de azi, dorința ei umilă față de el este încă vie, cu toate 

că el este acum un 

leu de piatră în Nottingham, iar ea o floare de nu-mă-uita în grădina 

alăturată. 

Adierea înțelepciunii tardive ne îngână o melodie simplă: 

“Iubim ceea ce încearcă, 

însă nu reușește să ne ucidă.” 

170

AZERBAIDJAN 

Ismail 

Mammad 

S-a născut la 1 noiembri 1939 în localitatea Asrik din Azerbaidjan. 

A absolvit Universitaea Azeră de Stat (1964), iar ulterior cursurile literare 

superioare ale Uniunii Scriitorilor din URSS (1964). Director al Universității de Stat 

din Baku (1998). 

A îndeplinit mai multe funcții: la Televiziunea Azeră (1966-1973); redactor 

șef al Stadionului Cinematografic „Djafar Djabarlî“ (1976-1983); director general al 

Editurii „Ișîk“ (1983-1987); redactor șef al revistei bilingve „Gendjlik“. În perioada 

1986-1987 a fost secretar al Uniunii Scriitorilor din Azerba idjan. 

Din 1996 și până în prezent este profesor la Universitatea „18 martie“ din 

Canakalle (Turcia). 

Creația sa literară a fost încununată cu importante premii internaționale: 

„Pana de aur“ (1969), Premiul „Nikolai Ostrovski“ (1969), Medalia „Serghei Esenim“, 

Diploma „Toamna de aur“. 


Sâmburele rodiei coapte (1976) 

Câmp peste mare (1978) 

Ale mele lucruri sfinte (1989) 

Cuvântul rostit la timp (1989) 

În loc de scrisoare (2011) 

Nu lăsaţi lumea să devină obişnuită (1985) 

171

Dumnezeu știe 

Cumva, ar putea ști mierea, 

de unde albina tainic își strânge dulceața? 

Stăpâna acestui adevăr 

numai albina este. 

Tu, omule, știi bine unde seara adormi, 

dar nu poți spune nicicând clar 

Unde te vei trezi a doua zi, dimineața. 

Doar Dumnezeu știe taina asta... 

172

Doi oameni 

În acea zi, Pământul a trecut printr-o fază, 

Soarta a avut milă. 

Cine știe, când și unde s-au cunoscut 

Tatăl nostru, Adam, și mama noastră, Eva ?! 

Se schimbă de la ploaie la zăpadă, 

Au trecut multe ierni, primăveri în viața noastră 

Din drumul de la bunic la nepot 

Există, de asemenea, și o cale de întoarcere de la nepot la bunic. 

Rădăcinile copacului uman sunt foarte adânci, 

Chiar dacă lumea se golește și se umple iar. 

Pe Pământ există numai doi oameni, 

Doi oameni: Adam și Eva! 

173

Destin sacru 

Eram patru, 

O oaie pătată 

Un măr sălbatic 

Mama mea și cu mine. 

În amintirea vieții din viitor, 

Am fost trimiși pe Pământ. 

Mama era întruchiparea frumuseții, 

Mărul era mugurul pădurilor, 

Eu eram pruncul omenirii. 

Cînd ai timp, strânge-mă 

Și vezi cine sunt 

Sunt plăcinta mamei, 

Sucul de mere și laptele de oaie. 

174

Loc de exil 

Când luna a răsărit 

Noaptea ne-a luminat soarta 

Până și pietrele s-au ridicat 

Și au mers. 

Din acea zi și acel timp… 

Lumea e un loc de exil. 

Ce este păcatul, cine ne-a lăsat afară 

Pe aceasta vreme ? 

Când, cine ne-a trimis 

Pe Pământ, în exil ? 

Lumea este un loc de exil. 

Pentru a ara pământul, 

Pentru a căra povara, 

Pentru a mări inima, 

Pentru a muri și pentru a omorî 

Al tău, al meu, al nostru. 

Inima de piatră și războiul 

Pământul este un loc dur 

Lumea este un loc de exil; 

Inovația este demodată 

Tradiția este secundară, 

Mâine nu este o noua zi, 

Ne întoarcem înapoi la ziua de ieri. 

Moartea nu înseamna să mori, 

Înseamnă să te întorci la patria ta. 

175

Am vorbit cu vântul 

A văzut cineva vreodată tărâmul speranței 

Unde nicio veste nu este auzită ? 

Dacă scrii o scrisoare, nu primești un răspuns 

Dacă suni, nu răspunde nimeni… 

Nu pot face nimic, 

Sunt toți orbi și surzi. 

Cocorii nu se întorc 

Din tărâmurile Baghdadului. 

Câmpul unui străin nu rodește 

Dacă sângele mustește în locul apei. 

Porumbeii nu duc vorba mai departe 

Iar coțofana nu aduce vești. 

Nici mic și nici mare 

De unde vine ceața… 

Care lasă o umbra în inima mea 

Și trece prin inima ta. 

Nici partea asta și nici cealaltă 

Nu-i ieșirea de pe drumul pierzaniei. 

Evapora-ți lacrimile 

Pe speranța norilor. 

Am fost șoptit de mulți, 

Cânt în tonuri înalte și grave… 

Am spus ceva vântului 

Nu ți-a spus nimic ? 

176

BULGARIA 

Liudmila 

Mindova 

Poet, traducător și eseist, s-a născut în 1974 în orașul Ruse din Bulgaria. 

A studiat Filologia slavă la Universitatea „Sfântul Kliment“ din Ohrid și a 

obținut un master în 1998. 

Este cercetător științific la Institutul de Studii Balcanice și Centrul de 

Tracologie din cadrul Academiei de Științe a Bulgariei, fiind și lector la Universitatea 

din Sofia. 

A publicat numeroase studii și monografii despre literaturile din Sud-Estul 

Europei. 


Гласът на барока (2011) 

Другата Итака (2016) 

177

Sonete ale absenței, 3 

lui Aleš Debeljak 

Ascult o Nocturnă de Chopin în interpretarea lui de Szpilman 

și mai stau în gradină. Pun discul pentru a nu știu câta oară. 

Mi-e imposibil să pornesc de aici oriîncotro ar trebui 

să plec, orice s-ar întâmpla – numai într-un caz extrem, 

să-ți împărtășesc soarta și eu, mai exact sfârșitul tău, ceea ce nu 

mă va surprinde. În pachetul de cărți al vieții toți sunt 

marcați și știi mai bine decât mine că 

nimic nu e întâmplător, fiindcă în întâmplarea – zici – există o cheie. 

Da, o cheie. 

Descui lacătul ușii și apoi văd că a fost 

deja descuiat, fiindcă secretul e întotdeaună în fața noastră, dar de 

aceea este și 

secret, ca să ne uităm la el și să înțelegem ce putem. 

Cel mai adesea prea târziu. Sau cel puțin în neputința disperată 

să schimbăm orice. Cu o singură excepție: să ne facem oameni. 

Da, într-adevăr e dificil, dar tu ai reușit. Pe bune. Vin după tine. 

178

Copacul amintirii 

lui Danilo Kiš 

Un om bătrân (am să trec sub tăcere naționalitatea lui, 

fiindcă în acest caz nu este important) 

într-o bună zi a decis să planteze un smochin. 

Chiar atunci pe lângă el a trecut un călător 

(și naționalitatea lui am să o trec sub tăcere aici, 

din aceleași motive menționate mai sus) 

și foarte sincer (poate) a întrebat: 

De ce plantazi smochinul? Tu vei fi mort 

când acestă mlădiță va începe să dea roade. 

Atunci bătrânul i-a răspuns simplu (poate): 

Când eram copil, mâncam smochine, 

pentru că altcineva, mai demult, a sădit un smochin. 

P.S. Așa iluminează, Danilo, copacul tău de amintiri 

pentru tați fără morminte… Pentru tați-grădini. 

179

Rusciuc 

lui Elias Canetti 

Te-ai născut într-un oraș, care își amintește de tine peste ani buni. 

Îl aduci în tine ca o stea galbenă și știi – 

nu-i drum înapoi, orice și oricum faci. 

Paradisul e acolo – pe malul fluviului, de unde ai pornit. 

Tot spre vest se va grăbi viața, vei învăța limbi, 

în care vei spune lucruri, care te pot băga la închisoare. 

Și ca prin minune, (tu) vei rămâne complet liber, 

dar vei simți cu carnea ta lama cuțitului. 

Cuțitul, care nebunește amenință să-ți ia limba, 

Să rămâi ca un clopot fără sunet, ca o chitară fără coarde… 

O sticlă în mare, din care mesajul este aruncat(ă.) 

„Nu se va întâmpla asta. Fără limbă sunt mort.“ – 

Zici. Sari. Și o clipă înainte să aprinzi chibritul 

literalmente, deja știi: ești un orb, dar cu o faclă în ureche. 

180

Barua 

lui Mahmoud Darwish 

Tu, care ai văzut totul de pe ambele părți. 

Tu, levantinul cu aripi de șoim, dar cu sufletul unui porumbel. 

Tu, fratele, care tot timpul pare nedorit ca o amenințare, 

fiindcă privirea ta vede sub suprafața cuvintelor. 

Tu, care faci cafeaua de dimineața în miezul nopții 

și eu, abia scoasă din lenjerie, merg pe frânghia subțire 

a mirosului acesta, deschid cartea ta, mă așez liniștită într-un colț 

al mesei și simt cum satul deja neexistent - 

Barua se trezește. Așa cum cum se trezesc întotdeauna orașele, 

și satele, făcute praf, când cineva foarte blând le 

cheamă din uitare. Tu, care și mort continui 

să trăiești, fiindcă nu uiți, ai promis – visului în vis – 

să nu mori! Tu, care și în închisore, întregul ești libertate 

și numai lumină ai în ochii tăi în loc de umbrele gratiilor. 

181

Luxul poeziei 

Poezia trebuie să denumească relația dintre obiectele, 

a căror apropiere e de neconceput pentru gândirea noastră slabă și 

lenesă, așa ziceți, dragă domnule Elytis și mai adăugați că 

deja demult este o jignire ca dinții să fie ca mărgăritarele, 

ochii ca stelele, buzele ca zmeura. 

Într-adevăr este o jignire. Însă nu este 

în niciun caz jignire, ci, dimpotrivă, când poezia începe 

să repete că un cal este un cal, arborele este arbore, omul este om, 

că două și cu două fac patru. 

Și asta însemnă așa cum spune, un vecin al 

vostru din Nord: „A venit timpul ca iepurele să-l fută pe lup”. Altfel 

spus, proprietarul a coborât în beci să umplă urciorul 

și a lăsat ușa deschisă: să-i lumineze jos în întuneric 

lumina reflectată de paharele de cristal în mâinile oaspeților. 

Apoi bate vântul, pisica se pitește sub masă, ușa se trântește. 

Cel treaz își fixează cravata. Proprietarul iese pe coș. 

Traducere: Lora Nenkovska 

182

ROMÂNIA 

Emilian 

Mirea 

S-a născut la data de 16 ianuarie 1964 în Craiova. 

Este de profesie inginer, absolvent al Facultăţii de Agronomie, Universitatea 

din Craiova, promoţia 1990. 

Premii literare importante obţinute: Premiul Uniunii Scriitorilor din România 

şi al revistei Contemporanul la Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, Suceava, 

1985; Premiul revistei Convorbiri literare la Concursul Naţional de Poezie „Nicolae 

Labiş”, Suceava, 1986; Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România şi 

al revistei Ramuri, pentru Poezie, pe anul 1987. 

A debutat în presa literară în revista Contemporanul în anul 1985, cu 

o prezentare semnată de poetul Radu Cârneci. Colaborări cu reviste literare: 

Contemporanul, Convorbiri Literare, Viaţa Românească, Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, 

Tribuna, Vatra, Contact Internaţional, Poezia, Poesis, Oglinda Literară, Actualitatea 

Literară, Scrisul Românesc, Mozaicul, Autograf, Portal MĂIASTRA, Agero (Stuttgart, 

Germania), Kafé Fönix (Budapesta, Ungaria), Observatorul (Toronto, Canada), AKT 

(Skopje, Macedonia). 

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

Drumul pe care vin (1988) 

De vorbă cu dumnezeu (1996) 

Vârsta christică (1998) 

Autoportret (2008) 

Avatar (2011) 

Virtuozitate (2012) 

Bibliografia selectivă: 

Poemele morţii (2012) 

Singurătatea lui dumnezeu (2013) 

De vorbă cu dumnezeu (2013) 

M-am născut abel (2015) 

Masa care plânge înlăuntru (2016) 

183

masa care plânge înlăuntru 

masa din lemn masiv 

la care scriu 

a fost odată plină de viaţă 

şi privea în depărtări 

cu frunzele făcute streaşină 

la ochi 

pe ramurile ei au cântat cucii 

mierlele şi privighetorile 

înflorea în fiecare primăvară 

şi avea visuri deşarte 

de viitor 

securea a surprins-o visând 

şi lipsită de apărare 

şi a transformat-o în acest 

univers static şi trist de acum 

care plânge înlăuntru 

pentru fiecare celulă care 

a murit în sinele său 

184

morţii sau viii?... 

în paharul cu alcool din faţa mea 

toate microorganismele 

sunt moarte 

şi aşteaptă reîncarnarea în 

acest cimitir lichid 

în paharul cu apă 

de lângă cel cu alcool 

toate microorganismele sunt vii 

şi se uită speriate la cele moarte 

din paharul cu alcool 

iar eu mă întreb 

ce să beau mai întâi: 

morţii sau viii?!... 

185

trandafirul 

de ceva timp încoace 

o tulpină de trandafir 

plină de ţepi 

creşte în interiorul meu 

cred că a depăşit deja 

faza de floare 

pentru că i-am simţit 

parfumul 

de câte ori am iubit 

sau am suferit din dragoste 

acum deja merge spre 

maturitatea deplină şi 

apoi spre declin 

la sfârşitul vegetaţiei lui 

mă voi prezenta în faţa 

Lui Dumnezeu cu seminţele 

şi cu un butaş – 

poate îi vor fi necesare 

pentru viaţa viitoare a 

unui nou trandafir 

186

Căinţă 

te-am părăsit 

de multe ori 

sufletul meu – 

te-am lăsat singur şi 

m-am folosit doar de trup 

şi de nevoile lui 

am uitat că ai şi tu nevoile tale 

şi m-am pierdut în alcovuri 

şi beţii 

ca şi când aş fi nemuritor – 

deşi ştiam că nu sunt 

acum mă întorc la tine şi 

te rog să mă ierţi – 

am început să mă căiesc şi 

să mă îndrept 

poate aşa 

la sfârşitul zilelor mele 

mă vor primi şi pe mine în 

Lumea Celor Drepţi 

şi-mi vor da o lingură de lemn 

şi o strachină de lut din care 

să-mi mănânc Veşnicia 

privindu-i 

de pe margine 

pe cei mai vrednici 

decât mine 

187

m-am născut Abel 

de la începuturile lumii şi până acum 

Cain l-a tot omorât pe Abel 

în milioane de forme 

iar setea de sânge şi de averi 

nu a contenit niciodată 

şi urlă ca o hienă rănită 

şi încolţită de celelalte hiene 

care vor să o devoreze 

eu m-am născut Abel – 

victima perfectă care nu ştie 

să se apere în faţa primejdiei 

iar în ultima vreme 

din cauza unei anomalii genetice 

se nasc tot mai mulţi Cain 

188

CUBA 

Alex 

Pausides 

Poet şi editor, s-a născut în Pilón de Manzanillo, Cuba, la 24 martie 1950. 

A fost director al revistei culturale El Caimán Barbudo şi vicepreşedinte al 

Asociaţiei de Tineri Scriitori şi Artişti “Fraţii Saiz”. Este Preşedinte al Asociaţiei 

Scriitorilor din Cuba. 

Coordonează Festivalul Internaţional de Poezie din Havana şi conduce prin 

intermediul fundaţiei sale, Colecţia SurEditores, care a publicat pentru cititorii 

cubanezi peste 300 de titluri de poezie contemporană mondială, cu un catalog ce îi 

include pe Ritsos, Ajmátova, Szimborska, Neruda, Neto, Alberti, Darwish, Sengor 

și Evtushenko, printre alţii. Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, italiană, 

rusă, germană, suedeză, cehă, română, chineză, persană, vietnameză şi portugheză. 

A fost distins cu Premiul Criticii în 2006, cu Distincţia “Vladimir Maiakovski” 

a Uniunii Scriitorilor Ruşi în 2008 şi cu Premiul Samuel Feijoo al Societăţii Economice 

de Prieteni ai Ţării în 2009. 

A fost jurat în cadrul comisiilor pentru acordarea Premiului Casa Americilor şi 

al Premiului Naţional de Literatură. 


Ah, iubita mea lume (1978) 

Rău de magie (1990) 

Caietul artistului adolescent (1993) 

Locuitorul vântului (1995) 

Elogiul utopiei (1997) 

Mă strigă dintr-un loc vesel (1998) 

Mică glorie (2000) 

Extinderea inocenţei (2007) 

Artă orientală (2016) 

189

Test 

Vreau să mă arunc pe pământul proaspăt 

Ca trupul să nu aibă intermediari 

Să fie gol între flori şi animale 

Humusul să fertilizeze o sămânţă, un copac, o floare, un fruct 

Să mănânce insectele sau să ia un copil distras, 

Vreau să rămânem doar eu şi pământul, 

Ca nimeni să nu împiedice ultima îmbiere 

Singura, absoluta şi definitiva mea origine. 

190

Lanuri de grâu 

Febra topeşte peisajul 

Floarea-Soarelui nu se învârte după Soare 

Lanul de grâu ce cunoaşte tandreţea unui glonţ s-a speriat 

Cerul nu mai tolerează mai mult zei decât albastrul 

albastrul roşiatic al urii. 

Albastru acolo unde puii dor 

Albastrul unui misionar evanghelist adormit pe drumuri 

în aşteptarea vântului să-l împingă pe pânza tremurândă 

mai presus de jalnica geografie a uitării 

iar singurătatea e un port vechi unde n-ar merge în veci călătorii 

Arbore neatins de păsări 

Peisaj taciturn şi tacit deasupra vieţii 

cu catâri, merge pe jos 

Batistele Vincent putrezesc fără a fi folosite 

şi vântul moare 

şi salutul asemănător unei urechi orfane ca un buchet de flori 

o să urmez cursuri gratuite ale univerităţii de mizerie 

dar ea era atât de mare 

dar ea era atât de măreaţă 

dar ea 

şi praful era Dumnezeu. 

191

Cuvânt abandonat 

E imposibil să te prind, trup, frumuseţe, 

zeu adolescent, mână de aer ce desenează 

o amiază văzută doar în vise 

e imposibilă plăcerea, viziunea fructului 

siluetelor în lumina oarbă 

trunchiul incitaţiei, paradisul 

Dar cum să cânt, oh, silenţiosule 

în coama ruptă a râurilor fugitive 

ce curg prin întuneric de dorul tău 

Efebo cel efemer, soarele se cerne pe nimic 

cuvinte abandonate, corp de simun, 

gol strălucitor contra mării. 

192

Lume câinoasă 

Nu voi continua să mă scufund în mizerie 

Nu voi mirosi transpiraţia celui ce merge îngânfat 

Nu mă voi ruga de nimeni pentru un os gol 

Nu am chef să latru la nimeni 

Nu-i voi anunţa că un hoţ dă târcoale cartierului 

Nici că pisicile nu vor să vâneze şoarecii care mănâncă brânza 

Nici nu mai vreau să fiu cel mai bun prieten al nimănui. 

193

Oxigen 

Oceanule, mă faci să fiu vulnerabil 

Când altcineva stă gol în tine 

Şi lasă la mal carnea trecutului. 

Atunci caut pietricica albă 

a originii, trandafirul intact, 

fluxul inocenţei. 

Impulsul existenţei, 

mâna ce se deschide, 

Păstrează orele astea pentru veşnicie, 

sânge sfânt, lapte originar al naivităţii, 

atât de pur, 

Trebuie să fie timpul ce vine, oh 

salvează-mă, oceanule, să nu mai respir 

decât oxigenul tău. 

194

ITALIA 

Paola 

Pennecchi 

Poetă, scriitoare cu experiențe în artele vizuale, este născută la Milano unde a 

fost redactor, coordonatoare și consultantă al unor edituri și grupuri editoriale, printre 

care Mondadori, Collins Editore, Rizzoli, Condè Nast. 

A publicat culegerea Traslochi (Editura Spaziotemporaneo, 2012), finalistă 

la Premiul Internațional “Il mondo delle idee”, Torino, 2013, ediție bilingvă italoengleză, 

cu ilustrații ale fotografei americane Alison Harris. Volumul Traslochi a fost 

expus și la expoziția Obiectul Carte de pe lângă Cavalerizza din Milano și publicat 

în catalogul resspectivei Expoziții, organizată de Biblioteca Braidense (iunie 2016). 

Poeziile sale au fost incluse în varii culegeri printre care La nascita della 

quarta grazia (Arcipelago Edizioni), Luci e ombre mitomoderniste (Il mondo delle 

Idee Edizioni), Necessità e indeterminatezza – Scienze contemporanee e filosofia ionica 

(Europa Edizioni). 

Paola Pennecchi, membră a mișcării Mitomoderniste, a organizat în iunie 

2015 împreună cu Tomaso Kemeny, Angelo Tonelli și Massimo Maggiari la San 

Rocco din Camogli evenimentul mitomodernist “Nelle terre del cigno – Storie di 

poeti e viaggiatori” , în colaborare cu College of Charlestone, South Carolina și 

Loyola University. 

Este co-fondatoare a mișcării internaționale Poetry and Discovery cu care a 

conceput și participat la diverse evenimente, precum Affari Poetici - Milano 2016, La 

terra santa – Passeggiata poetica – Como, 2017, Riti poetici – Paestum, 2017. 


Traslochi (2012) 

195

1. 

Sacră tăcere 

îți mulțumesc 

pentru limpezimea 

ce-o dărui 

cugetărilor mele 

pentru vântul 

ce-mi adie la tâmplele 

despodobite 

pentru oroarea 

vidului 

ce-ntotdeauna 

mă readucea 

la viață 

196

2. 

Exist 

în această 

dimineață de soare 

Nu am 

rădăcini 

germinative 

dar pasul meu 

răsună 

mângâind 

șiruri în sărbătoare 

de arbori adolescenți 

în vreme ce o tăcere 

de pene 

stăruie-n mine 

197

3. 

Apoi 

clopotele 

au tăcut 

nicio suflare 

sub dărâmăturile 

răvășite 

Doar rândunicile 

dintr-o priveliște 

de-acum străină 

scoteau chemări 

din cuiburi 

scăpate 

din măcel 

198

4. 

Griul 

e-o așteptare 

culoarea cea mai 

tainică 

preludiu 

orbitoarei 

floarea-soarelui 

al nostru 

tată ceresc 

E candoare 

violată 

de pași 

pe zăpadă 

fâlfâit 

de pene nesigure 

în beția 

primului 

zbor 

Lumină 

slăvește 

griul 

culoarea ta 

vasală 

fă să devină 

199

tăiș 

de oțel 

nepieritor 

molcoma 

sa 

splendoare 

200

5. 

Încredințează-mi 

bucuria ta 

astfel încât 

s-o pot avea în grijă. 

Cunosc 

planete rotindu-se 

pe orbită ce primesc 

rugăciuni 

și fac din ele 

pulbere 

siderală 

Și când 

în vânt răsună 

acele mantre 

risipite 

se ivesc 

recolte 

de grâu auriu. 

Și astfel 

bucuria se-ntoarce 

în mireasma 

pâinii. 

201

REPUBLICA 

MOLDOVA 

Crina Popescu 

Crina Popescu s-a născut la 7 august 1992 în satul Verejeni (raionul Telenești, 

Republica Moldova). În 2011 a absolvit liceul teoretic „Liviu Rebreanu” din Chișinău. 

În prezent este studentă în Franța, la Universitatea din Nisa Sophia Antipolis, 

Facultatea de Litere, Arte și Științe Umane, Departamentul Filosofie. 

Publică poezii în ziarele și antologiile de profil din țară și din străinătate 

precum: Literatura și Arta (Republica Moldova), Porto Franco (România), Cartacea 

(Italia), versurile tinerei poete fiind incluse în noul proiect „Tracce” dedicat Poeților 

Contemporani din Italia. 

Este laureata mai multor concursuri literare din țară și din străinătate. Crinei 

Popescu i s-a acordat Premiul Național Pentru Tineret (secțiunea Literatură și Arta, 

Chișinău, 2016), premiul Miglior testo di un giovane autore straniero la concursul 

internațional „Giovani e Poesia” din Italia (ediția a 25-a, 2016), Premiul Special și 

Diploma Excelenței Academice pentru Moldova (ediția a II-a, 2014), Marele Premiu 

al Festivalului de Poezie Patriotică (ediția a VI-a, 2013), Premiul I la concursul 

„Moldova - plai de cântec și de dor” (2011), Marele Premiul al concursului de creație „Ars 

Adolescentina” (2007), ș.a. 

Crina Popescu este traducătoarea romanului Hotel Tropical de Gaetano Longo, 

din italiană în română. 


Gânduri din Gânduri (2009) 

Glontele de aur (2011) 

Sângele cuvântului 

203

Mistere 

Oare despre noi se va scrie odată 

Că ne-am știut fără să ne cunoaștem, 

Că ne-am ținut de mână fără mâini, 

Că ne-am întâlnit fără să pășim, 

Că ne-am văzut fără să ne privim, 

Că ne-am visat fără amintiri, 

Că ne-am sărutat fără îmbrățișări și fără buze, 

Că am trăit înainte de a ne naște 

și după ce am murit, fără să știm. 

204

Prăpastia de ploaie 

Mi-i frică de ploaie 

când vrea să-mi şteargă urmele tale. 

Te-aş mai găsi oare? 

Să te caut atunci prin însăşi căutarea 

din care toate izvoarele cerului curg ? 

Nu urăsc ploaia dar nici n-o laud. 

De-atâtea ori plouând, 

niciodată nu m-ai văzut plângând. 

Cum îmi vei recunoaşte atunci lacrima 

Dintre toate câte încă nu au căzut? 

Ce-ar fi dacă am învăța ploaia 

Să cadă după preferința noastră, 

Amândoi să o strângem în brațe 

ca pe un prunc. 

Şi să nu avem frică 

Precum teamă de moarte îi este iubirii uitate, 

Asemeni cascadei fără de apă 

ce-şi mai coboară înălțimile 

chiar şi atunci când ploaia e mai înceată. 

Ce-ar fi dacă tu ai fi ploaia mea? 

Să mă joc cu tine şi să uit 

Că cineva dintre noi 

Va cădea primul. 

205

Zbuciumul tăcerii 

Cui o să-i pese de mine 

Când n-am să mai iubesc 

Și cuvintele se vor răzbuna 

Și vor arunca peste mâna mea 

blestemele muzei? 


Când iubind un copac 

Nu voi mai putea distinge 

Între rădăcină și vena timpului 

strecurată sub pielea pământului 

ca un ac rătăcit în țesuturi de cuvinte? 

Tu, pământule, 

Despre care se spune c-ai avea 

sufletul timpului îndrăgostit! 

Tu, pământule, 

care ne uiți mereu amintindu-ne 

pe fiecare 

în umbra acelor de ceasornic; 

O să-ți mai pese de mine 

Când din tine, prin tine, 

Voi îmbrățișa cu țărânele tale 

Copacul pe care-l iubesc? 


Când eu voi fi ramurile acestea, 

Pe lângă care mulți vor trece atent 

Și numai tu vei auzi foșnetul lor. 

206

Fotograful de umbre 

Cum eternitatea își aduce aminte de noi 

La fiecare zâmbet pe care ni-l dăruim, 

Cu umbrele noastre amestecate una în alta 

Vreau să pășesc în urma pașilor tăi... 

Să simt cum sufletul tău trăiește-n al meu. 

Cum drumurile toate s-au unit pentru noi 

Până și raza de soare ce trebuia să ajungă pe Marte 

S-a întors îndărăt. 

Înțelege-vei tu oare că-ntreg universul e al meu și al tău? 

.... 

Dragostea noastră: un fotograf de umbre ce caută-n stele 

Umbra lui Dumnezeu. 

207

Timpul și vocea lui 

Zilele – 

Întrebările destinului 

pe care le aud coborând 

pe cărările rădăcinilor din pământ. 

Cât de dureros trec prin inimă. 

Simt carnea lumii 

Cum crește lipită de osul meu. 

Ce pădure înverzită se-nalță în vene! 

Oare mâinile, mâinile 

Nu sunt ramurile copacului 

Pe care crește zilnic fructul interzis? 

Vocea timpului, 

Are chipul omului de care ne îndrăgostim. 

208

ROMÂNIA 

Constantin 

Romulus Preda 

Constantin Romulus Preda s-a născut la 8 martie 1990, în municipiul Craiova, 

județul Dolj. Este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, fiind 

licențiat în Drept și Științe Politice și absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile 

Lascăr” Câmpina. 

I s-a decernat premiul de debut al Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” 

(ediția I, septembrie 2013), fiind remarcat de Justo Jorge Padron, unul dintre poeții 

importanți participanți la prima ediție a Congresului Mondial de Poezie de la Craiova. 

Despre poezia sa s-au exprimat, printre alții, și Nicolae Panea, Ovidiu 

Ghidirmic, Vasile Morar, Florea Miu, Mihai Firică, Aurelian Titu Dumitrescu, Alice 

Năstase Buciuta, Ștefan Mitroi, Ion Deaconescu, Jean Bailesteanu, Marian Barbu, 

Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Ioan Vasiu, Cezar Avram, Ciprian Chirvasiu, Costel 

Stancu, Lidia Obeadă, Lena Mitroi, Magda Mirea, Laura Pumnea. 


Mii de baionete îmi decorează inima (2013) 

Iubirea noastră înflorește dincolo de stele (2013) 

Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă (2015) 

Martirul Garoafei (2015) 

209

pentru că suntem singurii oameni 

cu inimile răsucite 

ține-ți respirația până se sparg norii 

umbrele noastre se vor răsuci dintr-o inimă în alta 

pentru că suntem singurii oameni cu inimile răsucite 

la miezul nopții luna va mirosi a gutuie 

gura mea flămândă îți va mușca pântecul 

în timp ce liliacul va înflori de frica unei eventuale morți mov 

cele mai profunde iubiri sunt acelea cu inimile răsucite 

acelea în care te arunci în gol în sinea ta 

și te trezești în spatele ochilor care ți-au răsucit teama de moarte 

doar de acolo poți privi lumea prin gaura cheii 

doar de acolo poți demonstra cu argumente că zborul e doar o iluzie 

că dumnezeu te iartă 

doar dacă păcătuiești uitându-te fix în ochii lui 

ține-ți respirația până se sparg norii 

inima mea se va răsuci în jurul inimii tale 

iar inima ta îmi va răsuci din nou teama de moarte 

luna miroase a gutuie 

liliacul înflorește în sinea lui 

și noi ne aruncăm în gol 

răsucind timpul 

210

ugă 

îmi voi aştepta moartea în mahalaua 

în care fanfara cântă o singură dată 

îi voi întinde o capcană din săruturi reci 

chiar la umbra mesteacănului cu rădăcini de oase 

o voi hăitui fără să-mi dau seama 

că acum îi port frumuseţea la rever 

de când mă ştiu mi-am cucerit morţile 

le-am dezbrăcat de întuneric 

şi le-am purtat frumuseţea la rever 

cândva o să mă las şi eu cucerit de-o moarte 

care să-mi poarte frumuseţea la rever 

211

schiţă 

mai scriu din când în când cu litere verzi piese de teatru 

în care sunt actorul principal 

rolurile le schimb doar iarna 

când bufniţele cuceresc cimitire întregi 

mai zidesc din când în când câte un gând 

la marginea unei iluzii fără chip 

piesele de teatru mi le scriu uneori 

ca pe nişte sentinţe 

prin care condamn la jumătate de moarte 

trandafirul ce-mi creşte pe eşafod 

cele mai frumoase roluri nu le-am jucat niciodată 

am tot aşteptat iernile în care spaima 

mi se vede doar în oglindă 

ce fericire 

să aştepţi roluri care nu vor veni niciodată 

212

sunt păcătos 

sunt păcătos pentru că niciodată nu-mi aştept sfârşitul 

sunt păcătos că-mi scriu versurile doar pe icoane 

că îmi scriu numele cu majuscule 

că m-am născut într-o zi ce nu se trece-n calendare 

sunt păcătos pentru că ştiu secretul nastasiei filippovna 

că îmi îmbrac hainele pe dos 

că mai iubesc câteodată miresele zeilor 

cărţile nu mi le scriu ca alţii 

mi le scriu de la sfârşit 

să-mi fie mai uşor să le încep 

sunt păcătos am principiile mele 

mă rog la dumnezeu doar atunci când sunt fericit 

protestez în faţa realităţii ce-mi zgârie privirea 

am propriul meu imperiu ce se sprijină pe-o geană de copil 

sunt păcătos pentru că admir călăii ce-şi scriu jurnalele 

cu zâmbetele furate de pe chipul victimelor 

sunt păcătos asta mi-e firea 

n-am nici moarte n-am nici viaţă 

am doar păcatul ce-mi scrie numele cu majuscule 

213

ROMÂNIA 

Aurel Rău 

Poet, prozator, traducător și eseist din România. 

S-a născut la 7 noiembrie 1930, la Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. 

După terminarea Facultății de Filologie din Cluj (1953), lucrează ca redactor 

la revista „Almanahul Literar” (unde a colaborat din primul an de studenție), iar din 

1959 este redactor-șef (revista se va numi „Steaua” din 1954). 

A tradus din Saint-John Perse, Machado, Giorgos Seferis, Konstantinos 

Kavafis etc. 


Mesteacănul (1953) 

Focurile sacre, București (1957) 

La marginea deșertului Gobi, București (1960) 

Unde apele vorbesc cu pământul, București (1961) 

Turn cu ceas (1971) 

False proze (1972) 

Cuvinte deasupra vămii (1976) 

Grecia - călătorie incompletă (1978) 

Flori din cuvinte (1980) 

Versuri, Colecția “Poeți români contemporani” (1982) 

Mișcare de revoluție (1985) 

Ritualuri (1987) 

Gutui japonez (1996) 

Seară cu versuri în lectura autorilor (1997) 

Piatra scrisă (2002) 

Lucruri și stele (2003) 

Tesoros (2005) 

215

Amurg la Stralsund 

Faţadele-n cer ca violoncele 

primesc cifrul vântului. 

Ha ha, spune Baltica, ha! 

Ei da! spun cocoşii turlelor. 

Şi soarele, scripete-nţepenit, 

ridică la el Pământul. 

Cu gheare îl zgârâie, urcând, valurile, 

cu lupinguri, runic, lebăda. 

Şi omul e singur cu Dumnezeu 

care pune căluş, pe rând, 

la bolţi şi ogive şi pe sub strune. 

Şi moarte e vremea, gând. 

216

Dans cu măşti 

De fapt, iubeam, uram. 

Mă poţi întinde pe roată, eu te privesc 

drept în faţă, fiu al femeii. 

Sînt portocale în geamuri şi sori în geamuri 

sînt stele-n geamuri şi luni în ramuri 

şi ce-i dacă, vezi doar, îmbătrânim, 

ne julim, ne ciupim, 

ne tutuim. Am o fată de măritat. 

Am o aftă de vindecat. 

Printr-o tumbă. Decât să te vinzi pe-un os, 

mai bine-n draci pân-la os. 

Mai bine criţă şi-n panglici şi-n obrăzar, 

mai bine-n doi prin mărar. 

Sînt portocale în geamuri şi luni în geamuri 

sînt stele-n geamuri şi sori în ramuri. 

De fapt, iubeam, uram. 

Mă poţi întinde pe roată, eu te privesc 

drept în ţaţă, fiu al femeii. 

217

Natură statică 

Ne-am rugat şi-am muncit. 

Ne-am rugat şi-am muncit şi ne-am luptat. 

Şi n-am avut timp de jocuri. 

În chip de săgeţi pedepsitoare 

ne-au fost cuvintele, întoarse-n copilărie. 

Şi de păsări măiastre lăncile. 

Ne-am luptat şi-am trăit. 

Lângă marile-mpărăţii întotdeauna. 

Şi vorbim părinteasca limbă. 

218

Sunete 

Aurică, spuneau 

Aurele 

Aurel 

Aur 

Au 

Iar eu reuşisem 

ca un câine 

să fiu chiar aceste sunete 

Hau, făceam 

ja 

da, spuneam 

si, spuneam 

ne 

Nemaiştiind unde mi-i capul 

de parcă cine ştie ce mare lucru 

mi-ar fi dat 

Rău 

rău destul 

destul de rău numai cu atât să te 

mulţumeşti 

Pe pământ 

219

Cartea cu semn de carte 

O carte-a căzut din raft 

Eram pe scară, n-o mai puteam opri 

Reuşisem chiar s-o ating dar îmi scapă iar 

Cădea c-un fel de sadism 

Fusese una din marile-mi iubiri 

Ajunsă jos zăcea ruptă, un măcel 

S-a hăcuit ca un samurai 

220

SPANIA 

José Ramón 

Ripoll 

José Ramón Ripoll s-a născut în anul 1952 în Cádiz, Spania. 

Este scriitor, muzicolog şi jurnalist, director al fundaţiei sale şi al revistei de 

poezie RevistAtlántica specializată în literatură ibero-americană şi internaţională. 

A primit, printre alte merite, Premiul Guernica în 1979; Premiul Villa de Rota 

(1980); Sprijin pentru Creaţia Literară al Ministerului de Cultură (1986); Premiul 

pentru poezie Rey Juan Carlos I (1983); Premiul Tiflos (1999) şi Premiul Internaţional 

pentru poezie al Fundaţiei Loewe, pentru cartea sa: Graiul celorlalţi (2016). De 

asemenea, a publicat mai multe eseuri şi monografii literare şi muzicale (“Variaţiile 

unui cuvânt: poezia, muzica şi poemul”, “Cântecul apei”; “Beethoven versus Listz”; 

“Dimitri Schostakovich şi al său secol”, “Lumea pianistică a lui Chopin: pasiune şi 

poezie”, etc). 

A obţinut o bursă Fulbright în Statele Unite în 1984, ca membru al programului 

internaţional: „International Writing Program” al Universităţii din Iowa. 

A fost invitat, în calitate de conferenţiar, profesor și poet, la nenumărate 

universităţi şi festivaluri internaţionale. 


La Tauromaquia (1979); 

Sermón de la barbarie (1981); 

Fumul bărcilor (1983); 

Silabele ascunse (1991); 

Ceaţă şi graniţă (2000); 

Ziua de azi este o ceaţă (2002); 

Ravagiile războiului (2011); 

Piatra spartă (T2013) 

Graiul celorlalţi (2017). 

221

Ravagiile războiului 

Şi de atunci, casa s-a schimbat; 

Locul, spaţiul, pământul, toate s-au schimbat. 

Ba chiar şi aerul e altul, 

e asemeni unui abur ce inundă amintirile, 

asemeni unei flăcări ce reînvie memoria. 

Totul e diferit acum în casa aceea, 

de la ultima scăpărare 

ce a aprins de-odată camera 

unde moartea îşi face veacul şi azi; 

ea impune legea, 

schimbă ordinea lucrurilor, 

precum un cântec etern 

intonat pe buzele celor ce nu ştiu grăi. 

Glonţul ăla a trecut prin geamul prin care, 

un copil privea lumea şi o analiza 

ca pe grădina proprie-i conştiinţe. 

Acel sunet repetat era ecoul lui Abel 

care dintr-o carte veche 

suna tot mai încet spre zorii zilei 

de la bocetul bărbaţilor. 

De atunci casa a devenit alta, 

una pe care un obuz o poate dărâma în orice război, 

una pe care un atac o distruge complet 

şi pe care un excavator o demolează. 

222

Pata roşie 

După-amiaza, 

pata roşiatică pe care Soarele o lasă 

între cer şi mare 

ne trimite cu gândul la un susurat perseverent. 

Ascultă, nu adierea vântului, 

nici valurile ce se izbesc de linia imaginară 

ce desparte orizontul, 

ci pocnetul continuu al tăcerii 

care mai presus de propria-i insistenţă 

te dezminte şi constrânge în al său pustiu 

interogatoriul dureros al fricii, 

aruncându-se în gol. 

Ascultă-ţi răsuflarea 

ca pe un ecou îndepărtat ce nu se mai aude. 

Ascultă această rugăciune ce intonează 

claritatea confuză a fiecărei după-amiezi 

când amurgul scrie iarăşi despre tine. 

223

Scarabeul 

Trasează un drum printre dune, 

nu ştie încotro se îndreaptă, 

sau poate doar se preface că 

nu ştie de ce există sub Soare, 

desenând o schiţă a vieţii ce curge, 

se şerpuieşte şi apoi se întoarce de unde a pornit 

insistând să mai plece o dată. 

Scrie cu răbdare iar pasu-i 

lasă urme pe nisipul 

pe care vântul îl tot şterge. 

Ca urma ştearsă a unui drum fără sens, 

sau aproape de tine, 

el există fără să se lasă descoperit. 

224

Graiul celorlalţi 

E-n voia acestui grai ruginit de ani 

ce în vis îmi şopteşte cântecul nopţii, 

să nu mă părăsească nicicând, 

nici să mă vândă altui grai 

motivând că asta-i viaţa. 

Fie ca marea întunecată să păstreze 

în răsuflul meu umed 

vechiul atrium al furtunii 

unde au naufragiat cuvintele 

ce nu vor fi rostite nicicând. 

Fie ca vântul rătăcitor 

să nu le dea forma altui corp 

nici altă voce care să mă îngâne, 

nici care să mă reprezinte 

mai presus de umbra astei grote 

în care trăiesc lipsit de un nume, 

de-o casă şi de materie. 

Fie ca verbul lumii să fie ecoul 

tăcerii fără de sfârşit ce îmbină 

nesiguranţa şi destinul, 

reverberaţia unui filament 

ce răsună în tăcere la fel ca în zgomot, 

Înţepătura adâncă 

a unei lăute ce asistă cântecul nopţii. 

Cu toate astea înfrunt eu un alt grai: 

graiul celorlalţi. 

225

Casa pustiită 

Nu locuieşte nimeni sub acoperişul acestei case pustii, 

Nici murmurul cuvintelor 

ce-au izvorât din complicitatea 

fricii şi a nopţii 

nu mai răsună. 

Nu se mai simte nici parfumul trandafirilor 

ce se perindau prin aer 

invitându-mă la un somn otrăvit 

de veninul proprie-i flori. 

Nici înţepătura monotonă 

a nopţii şi a fricii în inima mea, 

ce nu mai bate acum. 

Unde-i vocea aceea intrusă 

ce mă chema ca printr-un fulger 

dintr-un colţ gol? 

Nu-i vibrează filamentul 

nici în amintirea eco-ului său? 

Cine aclamă în tăcere cuvintele 

pentru a astupa cu ele gaura morţii? 

Cine e moarte sau cuvânt 

în casa asta pustiită? 

Mă îngrop în penumbra camerelor 

în timp ce măsor pustiul, 

vrând să pipăi materia, 

să ating carnea, 

un chip învechit, 

un semnal care să-mi confirme 

că a existat ceva printre ruinele amintirii. 

226

Doar un spaţiu orfan mă învăluie 

ca o scobitură în propria-mi siluetă; 

zăpadă risipită printre degete: 

memoria mi-e 

pustiită 

la fel ca şi casa. 

227

CIPRU 

Beste Sakalli 

Beste Sakalli este printre poeții ciprioți turci ce și-a făcut cunoscută poezia 

pe tot globul. La începutul carierei sale de scriitor aceasta a fost și prezentatoarea 

unei emisiuni televizate ce purta același nume ca și cel al carții sale Papatya Seferleri 

(Expedițiile Margaretei). Sakalli a înființat și coordonat proiectul International Poems 

Meeting în Cipru, la care au luat parte oameni din toate cele patru colțuri ale lumii. 

Ea a organizat și coordonat acest proiect patru ani. 

A absolvit Universitatea Middlesex, ulterior a susținut un doctorat privind cu 

cercetările ei asupra legăturilor antreprenoriale și educatie. 

A fost recompensată cu importante premii: Vektor Science susține Asociația 

Tinerilor Scriitori: Premiul pentru literatură (2006), Lumea Asociației Tinerilor Scriitori 

Turci - Premiul Lumea Turcă (2008). 


Adâncul (2013) 

Ilegal (2008) 

Un moment cu tine (2006) 

Iubind cu încăpățânare (2003) 

Zăpada arde (2002) 

Expedițiile Margaretei (2001) 

Albastrul ce Miroase a Pace (2000) 

229

Lasă-l pe tata să creadă că sunt 

fericită 

Nu spune că despărțirea mă face să plâng, 

Ascunde-o în micul oraș al inimii mele. 

Poemele nu păstrează secrete 

Mă vezi cum sunt, dar nu vorbesc despre ele… 

Lasă-l pe tata să creadă că sunt fericită. 

Sunt neîndemânatică precum frunza împotriva vântului 

Ceea ce numești tu viață înca mă întreabă despre iubire. 

Toamna își pune amprenta pe amintirile mele de la distanță 

O burniță târzie îmi mângâie pieptul gol 

Leagănul își ascunde fața de mine, 

Dar nu vorbesc despre asta... 


Nu i-am crezut poveștile, dar l-am lăsat să creadă că am făcut-o 

Eram rănită în acea zi, dar l-am lăsat să creadă ca nu sunt, 

L-am lăsat să creadă ca mereu am fost așa înaltă, 

L-am mințit. 


230

Ochii tăi 

N-am să dorm ca să-ți împiedic ochii să cadă de pe perna mea 

Nici visele mele, 

Nici genele mele nu trebuie să intervină 

Vreau ca ochii tăi să stea acolo unde cad, precum ploaia. 

Pleoapele mele sunt închise strâns noaptea 

Ușile mele se zăvorăsc 

Mi-e teamă că vântul nerușinat va sulfa tare 

Și ochii tăi vor cădea de pe perna mea, 

Mă îngrijorez. 

Draperiile mele sunt sigilate noaptea 

Arunc pietre în lumina neagră a străzii 

Alerg pisicile care se furișează 

Pe lângă ferestre 

Nici măcar un strop de lumină nu cutreieră, 

Nici măcar un strop de viață nu există, 

Ai crede că este un cartier surd, 

Ai crede că este un sat jefuit, 

Îți ascund ochii până unde ochii mei pot vedea. 

Un trandafir se ofilește fără ca eu să știu 

Poemul ingrat care îmi amintește fiecare detaliu al feței tale. 

O stea cade 

Fără ca ea să știe durerea pe care o creează 

Nu îmi doresc să dorm, 

N-am să dorm, iubirea mea, 

Ca ochii tăi 

Să nu cadă de pe perna mea. 

231

Uită-mă în Karpaz 

Vântule, 

Uită-mă, 

Uită-mă în Karpaz, 

Pe buzele unei margarete care este blocată pe „iubește-mă“ 

Și lasă-mă împrăștiată ca o rodie în urma unui val nesfârșit. 

În infuzia poveștilor mele 

Sunt decorată cu aripile unei păsări fără nume 

Evadez precum o zi la apus, 

Uită-mă. 

Vântule, 

O lună de august legată de parul meu s-a fixat cu mine aici 

Ca și cum ochii poemelor pe care le-am citit 

Au preluat aceste meleaguri 

Și mi-au atins sufletul, 

Să nu binevoiești să vii să mă iei. 

Vântule, 

Uită-mă în Karpaz 

Închide cărțile, 

Trântește ușile 

Oprește alarmele ceasurilor 

Oprește proza mea incompletă 

Și aruncă-mi stiloul la fiecare margine a hârtiei 

Nu poți să scrii pe întinsul mării, nu-i așa ? 

Spune-i acelui oraș să mă șteargă de pe carte 

Și numai pescarii să întrebe de mine, 

232

Lasă pescarușii să cânte odată cu mine 

Lasă farul să facă un loc pentru mine în inima mării 

Rămân pe loc, 

Aceia pe care vreau să-i uit și aceia pe care nu îi mai iubesc 

Sunt la fel de departe precum ziua de ieri 

Sunt într-o țară frumoasă, dincolo de munți, unde sarea reaprinde 

memoria pielii mele. 

Vântule, 

Uită-mă și fă-mă să uit, 

Golește-mă într-un cântec al mării, 

Suflă-mă și lasă-mă în Karpaz. 

233

Iubește-mă precum marea 

Nu îți cer nimic dificil. 

Oh, scumpul meu, dar de ce concepi 

Doar contrariul tuturor lucrurilor ? 

Tu, sub forma respirației cu miros de spumă al acestei insule, 

Sub forma copilului ei cu ochii de un albastru pătrunzător, 

Sub forma privirii ei cu miros de stele de mare, 

Ai înțelege ce vreau să zic și ai iubi această inimă 

Ca pe mare, știu. 

Iubitule, iubește-mă ca pe mare dacă o să mă iubești, 

În timp ce stăm pe malul tău, de exemplu, retrage-te abrupt. 

Arată-mi interiorul tău, cochiliile tale, 

Frici acoperite de licheni ce cresc înăuntrul tău... 

Așa că rămai un timp. 

Apoi vino și ascunde-te în abisul întunecat al apei. 

Fă-ți țărmurile să fie ale mele astfel încât 

Să fug acolo când sunt tristă, 

Să ajung acolo când sunt fericită, 

Găsesc acolo săruri calmante pentru durerile mele. 

Când speranțele mele ajung departe, o să le înlocuiesc cu altele noi. 

Nu am altundeva unde să mă duc, 

O să mă multiplic în fața ta. 

Departe de tot ce am abandonat, 

Și ca un fluierat ce se împrăștie fără frică în noapte, 

Cu atâta plăcere, ca a propriei persoane, 

Cu atâta entuziasm fervent care îi aparține vieții, 

Ca florile ce se îndreaptă spre soare, 

Eu mă îndrept spre iubire. 

234

O să-mi permiți să fiu ca un copil dacă mă iubești precum marea, 

Să construiesc și să ruinez castele de nisip, 

O să-mi permiți să le apas cu mândrie lipsită de sens. 

O să îmi permiți să scriu numele noastre pe malul mării, 

Ca ulterior să desenez o inimă strălucitoare între ele, 

Și să trag o săgeată prin mijlocul ei. 

O să micșorez iubirea atât de mult și atât de copilăresc 

Încât tu va trebui să mă iubești așa tot timpul, 

Să mă privești crescând, acoperindu-mi greșelile, 

Cu toată puterea îmbrățișării unei mari iubiri, 

Cu un zâmbet când arunc nisip in inima ta, 

Tu mă vei iubi. 

Respirația ta va avea acel miros pe care nimeni nu îl are 

Narcisele se vor îndoi, fața ta va iradia petunii. 

Respirația ta va avea acel timbru pe care nicio floare nu îl are, 

Care găzduiește o dimineață curată, 

Care găsește viață pe solul acestei insule, 

Care îmi sare în gând înaintea ta. 

Acel ceva care mă aduce înaintea ta. 

O să vin la tine, fără griji și fără limite 

Cu capul înainte și confuz 

Uitând totul, fără alt motiv… 

Doar pentru că tu mă vei iubi precum marea. 

Doar pentru că perspectiva iubirii este mult mai frumoasă decât a 

mării. 

Am să îți ating meleagurile 

Ca o briză a dimineții, 

La fel ca prima rază a răsăritului care nu are unde altundeva să se ducă. 

235

Ceasul viclean 

Ceasul viclean a fost azvârlit ca un gunoi. 

Nisipurile vremii au zburat 

În semințele unui pepene, 

Prospectul siropului de tuse cu o dată de expirare rămasă în trecut, 

Și oasele unui pește sărat. 

Un ceas vechi. 

Pe tapetul din hol 

Într-o casă veche 

Veghind acea casă antică 

Stând acolo zile întregi. 

Nici nu vedea, nici orb nu era. 

Nici nu auzea, nici surd nu era. 

Nici nu trăia, nici viu nu era. 

Realitatea lui nu era încă dovedită. 

A fost doar azvârlit ca un gunoi. 

În spatele unei mașini de gunoi, 

Alături de un convoi al fantomelor timpului. 

Răsuflarea serii, 

A fost târâtă în spuma râurilor, 

S-a împrăștiat. 

Sticla a lovit nisipurile, 

Nisipurile au lovit deșerturile. 

Proprietarul lui a decis: 

Acest ceas e acum mort, a spus ea. 

Peretele, poate că pentru a mia oară a repetat 

Acea tăcere ciudată 

Care se trage din limba bunurilor. 

236

Și mașina de gunoi a mers mai departe. 

Ceasul nu a mai simțit. 

Cum ceasul vechi nu era decât 

Urletul unui pui de lup care a căzut din vizuină, 

A fost azvârlit ca un gunoi cu ticăitul lui antic; 

Pentru că tot mințea de fiecare dată când proprietarul lui întreba, 

Spunând că timpul nu a trecut. 

237

MACEDONIA 

Ivan 

Shopov 

Ivan Shopov s-a născut în 1987 la Skopje, Republica Macedonia. 

A absolvit Literatura Comparată la Facultatea de Filologie „Blaže Koneski“, 

din Skopje. 

A publicat povești și poezii în mai multe reviste și publicații din Macedonia și 

din regiunea balcanică. În 2010, pentru cartea de povești scurte Alfabet si înregistrări 

rătăcite, editura Templum îi acorda premiul Novite pentru cea mai bună carte de 

debut în proză. În 2012 a publicat o carte proză poetică Burtica anului - poem cu 

grăsime. În 2017 a tipărit volumul 091 - antivederi din Skopje. 

Poezile și povestirile lui sunt traduse în limba sârbă, croată, slovenă, bulgară, 

cehă, engleză și germană. 


Alfabet si înregistrări rătăcite (2010) 

Burtica anului - poem cu grăsime (2012) 

091 - antivederi din Skopje (2017) 

239

Existențe 

Există momente care nu sunt momente 

În ele sunt spectator al existenței mele 

și deloc nu sunt afectat de punctele cardinale ale lumii 

Unii pași mi-i scrie foaia de parcurs a gândurilor 

suveran călcând busola sub picioare 

Prin buzunarele-mi rupte cad firimiturile vieții 

Trasez un drum de pe care nu mă voi intoarce 

La jocuri de copii am rupt și nasturii cămășii 

Matur fiind am observat: 

Pernuța cu ace de cusut are formă de inimă 

Există cunoștințe care nu sunt cunoștințe 

Pământul se rotește în jurul Soarelui 

(și nu invers!) 

Disputa a fost încheiată de mult 

dar axa în continuare este imaginară 

Ziua iubirii este o sărbătoare a calendarului 

dar sărbătoarea este o zi lucratoare pentru cersetori 

(în palme le dorm visele neîmplinite 

și amintirile unor atingeri cu îngețate furate) 

Există eternități temporare înscrise în cântec 

și există o viață care este moarte: 

Tușesc ultima particulă de praf 

Ihalată la locul de joacă pentru copii 

240

*** 

Te îndepărtezi precum un bandit 

care vânează soarele cu lasoul 

și umbra-mi care cade devine mai mare decât mine, 

decât tine, 

mai lungă decât toate străduțele ascunse știute de noi. 

Vântul trece prin părul tău 

și aduce miros de gume de amestecat colorate din copilarie. 

Autoritățile orașului au înlăturat băncile noastre drage 

în timp ce noi ne studiăm ca liceeni 

care învăță lectiile în autobuz. 

Îmi pun adidașii invers 

încercând să te întâlnesc. Totul rămâne la fel. 

Copacii din livadă sunt înșirați ca soldații 

și numai prezența noastră poate să perturbe ordinea. 

Uită-te la masă: sticlele pline sunt mai triste decât cele goale. 

Uită-te la cer: un dragon de hârtie colorat 

decolează doar când suspinăm împreună. 

241

Nori-școli 

(După fotografia lui Robert Atanasovski) 

eliberați de legile fizicii 

plecăm la o plimbare spre cer 

pe lângă norii-școli 

în care sunt înterzise amintirile pământului 

iar manualele de istorie 

sunt atragatoare doar 

când ascund scrisori scrise de copii 

între paginile pline 

cu povești stupide 

pentru oamenii proști (în general bărbați) 

echipament obligatoriu: 

- fantazie 

- adidași număr greșit 

- curiozitate 

- lanternă (stricată) 

- pârâitoare pentru a distrage atenția zeilor geloși 

- ceasornic oprit 

La întoarcere 

nesiguri de ceea ce am vazut 

facem o analiză sistematică: 

greutate: 0 

înălțime: un centimetru mai mult decât marile povești 

vedere: mult îmbunătățită – pe lângă monumente, notam și oameni 

242

Renunță 

renunță la adresa de domiciliu 

la rutele deja stabilite 

la evadările atent organizate 

la întoarcerile și mai atent planificate 

ploaia care a uitat să-și facă anuntață prezența 

e o ocazie bună să ne comportăm ca după potop 

viața începe din nou 

liberă 

iar acest oraș este un alt oraș 

al cărui limbaj îl vom învăța 

doar dacă uităm propriul limbaj 

ham 

ham 

(După fotografia lui Tomislav Georgiev) 

243

Știri 

A salvat un furnicar de inundație 

Indrăgostire masivă la școală 

Arestat un pictor care a colorat cerul 

A comparat-o cu o boală incurabilă 

A hrănit o familie fără adăpost 

S-a mutat cu tot, cu gardul viu 

Cu striptease a despărțit câini care se sufocau 

A reparat acoperișul unei colivii de păsări 

Și-a găsit balena beată în puț 

A deschis primul planetariu în pălărie 

O fată a furat gândurile trifoiului 

Depășit recordul în curgere de lacrimi de bucurie 

Un copil și o rodie au devenit rude 

Un lup a fugit din acvariu 

Un om schimbat becul soarelui 

(Registru găsit în caietul unui poet 

care niciodată nu a devenit editor de știri) 

244

SPANIA 

Abél A. 

Murcia Soriano 

Poet, traducător, specialist în predarea spaniolei ca limbă străină şi fotograf. 

A absolvit facultatea de Litere, secţia Filologie Hispanică a Universităţii din 

Barcelona. 

În anii 80 a fost membru al Col.lectiu Literari de Vilanova i la Geltrú şi al 

consiliului editorial al revistei literare Celobert. A fost profesor de limbă spaniolă la 

Universităţile din Łódź şi Varşovia, la Universitatea Internaţională Menéndez Pelayo 

din Santander şi la Institutul Cervantes din Varşovia. 

Este autor al unor numeroase articole despre spaniolă ca limbă străină şi 

învăţarea ei. 

Printre traducerile sale de poezie din limba poloneză, se numără operele lui W. 

Szymborska, T. Różewicz, E. Lipska, R. Kapuściński, iar dintre traducerile de proză, 

operele lui S. Lem și O. Tokarczuk. 

Este membru al Juriului Premiului de Poezie Wisława Szymborska încă de la 

crearea acestuia, precum și cel al Festivalului internațional de literatură Czeslaw Milosz. 

Este membru onorific al Asociaţiei Scriitorilor polonezi. A fost laureat cu 

Insigna celei de-a XV-a Aniversări a Fundaţiei Iudaice din Cracovia şi cu Medalia de 

Argint pentru Meritul Cultural “Gloria Artis” oferită de Ministerul Culturii Polonez. 

A primit de asemenea Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Meritul Civil. 

Poezia sa a fost tradusă în poloneză, portugheză, lituaniană, italiană şi rusă. 


Kilometrul 43 (2008) 

Încetişor (2009) 

Resturi personale (2012) 

Dezorientare instrumentală (2014) 

Triptic (2016) 

245

Bicicleta 

I. 

Să mergi pe bicicletă, 

visul unei copilării pe care abia dacă ţi-o aminteşti, 

un vis care se menţine în timp. 

Surpriza acelui dar 

acea lovitură violentă primită în piept, 

mândria noastră de stăpâni ce ne înceţoşează privirea, 

un nod în gât ce ne îngroapă cuvintele; 

Acum mă simt stăpânul timpului şi de spaţiului, 

iar de îndată ce ies pe porţile colegiului mă voi întoarce curând acasă. 

Libertatea fugea înlănţuită, 

iar lanţurile zgomotoase mişcau două roţi fără o ţintă: 

cartierul era regatul meu, 

bicicleta, calul pe care îl călăream în visele mele. 

Aşa se întâmplă cu regatele, al meu deja numai există. 

Calul meu se odihneşte în vreun cimitir, 

iar libertatea aia a prins conturul unui fus; 

acum două roţi silenţioase îmi torc soarta. 

246

II. 

Colecţionez cutii de alamă, de lemn, 

de piatră, de răşină, de bambus, 

din frunze de palmier, din cuţite de hârtie, 

de carton, de pânză, de plastic. 

Le umplu cu lucruri. Cu bilete la teatru, la cinema, 

cu cărţi de vizită ale restaurantelor, cu bilete de metrou, 

cu reclame, cu note indescifrabile pe care le-am scris chiar eu. 

cu numere de telefon, - fără nume, 

cum altfel nu putea fi, 

de telefoane, de adrese, 

coduri secrete ale unui necunoscut 

care scrie ca mine şi foloseşte chiar stiloul meu, 

cerneala mea maro, 

le umplu cu clipsuri, cu piuneze, facturi de taxi, 

bonuri de parcare, semne de carte 

care n-au văzut niciodată o carte şi nici nu vor vedea, 

cu pietre în forme ciudate, 

cu bucăţi de lemn, cu frunze uscate, 

cu flori uscate, 

cu monezi, cu bancnote 

ale ţărilor în care am fost, 

sunt pline cu tot ce cred că face parte din mine 

într-un fel, 

indiferent cât de neînţeles şi inexplicabil 

poate părea celorlalţi. 

La început, 

cutiile au un loc privilegiat, 

stau pe mese, pe rafturi, 

pe mobilă, 

dar încetul cu încetul se retrag de sub ochii mei 

şi odată cu ele, acea amintire a vieţii mele 

247

ce se află înăuntrul lor. 

Cu timpul, când dau de vreuna, 

la întâmplare, 

mă surprinde să găsesc 

înăuntrul ei 

urmele a ceea ce am fost. 

În acele momente 

nu pot să nu mă gândesc 

că sunt tare norocos 

că n-ai încăput niciodată 

într-una din cutiile mele. 

248

În privirea ta 

amurgul îşi face cuib 

din aştrii roşi 

III. 

Din aştrii roşi 

sunt făcute amiezile, 

zilele pocnesc 

Zilele pocnesc 

în cuiburile amiezilor 

ca un puţ fără fund. 

249

IV. 

Marea asta 

ne spală picioarele 

iar cerul albastru 

transformă venele 

care acum ne străbat 

ca nişte râuri ce se varsă în mare 

repetându-şi mantra, 

strigând continuu numele mării 

repetându-ţi ţie şi mie cu mine, 

apoi ţie şi mie în noi 

marea asta 

abia ne recunoaşte, abia ne cheamă 

şi ne goneşte 

şi aşa dă contur acestor cânturi 

care ne reprezintă 

căci suntem împreună 

pe plaja enormă 

Voi fi, vei fi, vom fi 

mai puţine pietre, 

puţin mai mult nisip 

şi un pic de apă 

şi după aceea nimic, 

poate un ecou 

sau nici măcar atât. 

250

Sunt multe zile 

în care am urcat aceleaşi scări 

să ajung acasă. 

V. 

este ritmul dezechilibrat al cimentului, 

el marchează urcarea către propriu-mi infern. 

Şi mirosul vieţii 

de dincolo de uşile închise 

ale unor fantasmagorici vecini. 

viaţa altora 

mereu miroase altfel 

şi aşa continui să mă adâncesc 

înconjurat de tot ce-i străin 

în singura cuşcă 

ce a rămas goală. 

ca prizonier al tău 

mă dăruiesc celei ce nu mai eşti 

şi te las să mă reţii 

doar temporar. 

251

ITALIA 

Andrea 

Tavernati 

S-a născut la Pavia în 1960 și locuiește în provincia Como. Licențiat în 

filologie medievală și umanistică, dar și în Paleografie și Arhivistică. Este profesor și 

autor de texte publicitare. A colaborat în Mexic cu organizația non-guvernamentală El 

hombre sobre la tierra, care se ocupă cu susținerea populației maya. În 2014 a publicat 

la editura EEBook cartea de poezie L’intima Essenza, calea haiku-urilor. 

În 2015 a publicat E Niente Indietro (Factory la casa dei Sogmatori), prima 

culegere de povestiri, și o a doua culegere de poezii, intitulată Tamburi (Gattomerlino, 

Roma). 

Unele povestiri și texte poetice au fost publicate în antologii și a fost premiat 

la diverse concursuri: G. Gozzano (primul clasificat pentru proză inedită). Este 

vice-președintele Casei Poeziei din Como și a participat la importante festivaluri 

internaționale de poezie. 


L’intima Essenza, calea haiku-urilor (2014) 

E Niente Indietro (2015) 

Tamburi (2015) 

253

Ochii 

…Dar tu 

arzi retinele 

fermecându-mă până la orbirea luminii 

din clipa-n care mi-ai aprins lumânarea 

și închpuindu-te am început să mă mistui… 

Vechea miopie am topit-o 

în răsfrăngerea ochilor tăi verzi precum torțele, 

în râsul 

unei 

clipiri 

de gene, 

fulger 

străbătându-mă 

o clipă iluminezi universul; 

Apoi să fie chiar și veșnica beznă. 

În ruina mea 

întipărit pentru totdeauna 

în afara mea însămi ivește-mă 

în oglinda cugetului 

limpede 

răsfrânt. 

254

Știma lacului 

Încălcând amânarea 

inutilelor așteptări 

un râvnit drum 

m-a sorbit spre valurile tale, 

știmă a lacului, 

spre molcomul susur 

pe care eleganța mișcării-l insuflă. 

O logică muzică lentă 

ce liniștește cugetele 

ca vechii marinari 

un destin anunțat 

de mare calmă. 

În sacadatul resac 

tutelat de luna ta ciclică 

i se-ncredințează bărcile 

fragile vânturilor oceanice, 

rumegă odgoanele, 

rod stâlpii-acostării. 

Al apelor tale clipocit 

potolește inofensive vâltori 

și-n fluxul apelor mă topesc 

și fără replica vreunui estuar 

mă scufund în lumea subacvatică 

cochilii 

alge 

prundișuri, gropi… 

Totul mi se scurge-nlăuntru. 

255

Pe malurile tale 

știmă a lacului, 

evocând 

glasul sării 

a celuilalt amplu sân 

primejdios - marea - 

tu îmi ești clepsidra 

ce ai în tine, răsturnată, pulberea mea. 

256

Tampico * 

De-a lungul acestui galop 

ne-ncetat de străzi păduroase 

precum legendare istorii 

transmise din gură-n gură 

se îmbibă de apă pe creangă 

între subite – asfințituri 

manevrate de spiriduși azteci. 

În noapte Golful 

scapără fulgere 

și alunecă molatic pe umbra lucioasă, 

se freacă de recifuri de ramuri, popoare 

și poate spirite rătăcitoare. 

Ici-colo mișună de soldați 

marginea negrului 

franjurată de freamăt: 

indios-tank și amfibi-pantofi-de sărbătoare 

surâzând mitraliază pe hârtie 

cu gentilă ardoare 

o improbabilă tipografie fără răspunsuri. 

Bănuiesc aici 

că nebunul e omul 

și domn jaguarul. 

Și-apoi o lagună a scufundatei Avalon 

îți irupe 

țepoasă de înotătoare spectrale 

carcase de prori ruginite 

ațâțate poate de un meandru distras 

o parodie de-ocean. 

257

Vadul e totuna cu debarcaderul de contrabandă 

roabe de gheață 

cuști de cocoși scheletici 

covoare de bere-coji-de-banane. 

Tampico: un incident al timpului 

unde vechituri se dau de-a rostogolul, 

cerșit, încăierări 

de viața și pe moarte cărnuri și zdrențe 

doborâți în mijlocul astmului 

se târăște din uliță-n uliță 

din cruce în cruce. 

Aici chiștocul cules de pe jos plasticul ars 

lemn zgâriat șanț înaintat 

ora-mpotmolită la bordul mâncat 

aerul de piatră streașina uleioasă 

îmbibă 

le desprinde de trupul vlăguit. 

Umiditatea o sudoare neomenească, 

omenescul o văpaie destrămată 

și indecența fluturele împiestrițat 

epifanie unde n-ar fi trebuit. 

Nu o lua la goană, ordonă, 

nu te zburătăci uituc 

dincolo de cataracta de scorie. 

Vânturătoarea-n tavan 

Încet stingându-se 

precaute panamale deasupra 

albi și calici 

cei dintâi tresărind 

în vântul ce caută el levante. 

258

Pe zăritele mări 

Pe zăritele mări 

se vâslește fără porturi. 

Albe balene 

spumegă întâmplător. 

Chipuri, gesturi și amănunte 

stupide plutind 

se-arată timpul 

de a pieri și-n zadar 

dă pe față răspunsuri. 

de tras la țărm: 

asemenea meduzei 

mocirla înaintează 

despre care știința 

-ADN indescifrabil – 

nu citește cuvântul. 

259

[Iluminează-te] 

Iluminează-te 

de-o parte se-ntinde 

o umbră lungă. 

În contra luminii 

unghiul mort lasă 

un înțeles absent. 

Iluminează-te, 

se tranmite căldura. 

Minime-nghițituri. 

Să fie răbdarea 

culegătoarea nuanțelor, 

soarele răsfrânt. 

260

UCRAINA 

Dmytro 

Tchystiak 

Poet, prozator, critic literar, ziarist, traducător, profesor la Universitatea “Taras 

Sevcenko” din Kiev. A tradus și a publicat numeroase cărți din literatura franceză, 

belgiană, muntenegreană, germană, macedoneană, elvețiană etc. Este membru al 

Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Academiei Europene de 

Stiinte Arte și Litere din Paris, al Academiei de Stiințe ale Educației din Ucraina. Este 

laureat al Academiei Naționale de Știinte (2008), al Uniunii Naționale a Scriitorilor 

din Ucraina (2012, 2013), creația sa literară fiind încununată cu premii naționale 

și internaționale: Premiul Internațional “Swvloskyp” (2010), Premiul Federației din 

Wallonia-Bruxelles (2012); Premiul “Maica Tereza” (Kosovo, 2013), Premiul UNESCO 

“Alexandru cel Mare” (Grecia, 2014), Premiul “Sfântul Kiril și Metodiu” (Macedonia, 

2016); Premiul pentru Merite Științifice al Academiei de Științe din Ucraina (2016). 

Bibliogafie selectivă 

Contes et nouvelles (2008) 

Veyer inassouvi (2012) 

The overgarden 

Filizi i parritur (2013) 

Champs soir et matin (2013) 

Sea in the stone (2016) 

261

Livada sacră 

Vei păși în liniște aprinzând luminile serii 

În soarele nufăr ori în visul ce plânge, 

Regăsirea norilor scânteietori 

Pe țărmurile părăsite, învrăjbind 

Toate apele murdare, 

Când vinul e aici, 

Dar negrul, ah, negrul lemnului, 

Acest calciu plăpând, 

În care întârzie să se vadă 

Cercurile apelor revărsate 

Înspre aceste ploi ale viitorului. 

262

Se aud clopotele toamnei 

I 

Calci pe morminte 

Și freamătul aurit al livezii 

Îl simte si un mort-viu. 

Piatra tombală cu anul dispariției 

Te așteaptă 

Și toată viața nu-i decât un drum 

Către frunzele moarte. 

Treci printre morminte, 

Întotdeuna e un gol de spaime și jocuri 

Dar iată,din nou, 

În ochii tăi se pierde 

Aceea frescă de odinioară, 

De când copiii soarelui 

Traversau râurile cu miros de ambră. 

II 

Tu lași să apună soarele corbilor 

Și vocea zăpezilor, 

Cu toate că hotarele te lasă 

Să culegi freamătul paradisului, 

Iluminând umila ta trecere 

Înaintea adâncimilor. 

Lui Michael Otten 

263

Regăsire 

Picătura supremă iți va lumina noaptea 

Și toate orașele vor fi îndurerate, 

Când raze de lumină parfumată 

Îți va lumina chipul 

Și-n ochi, clipa regăsită. 

Livezile vor scânteia pierdute, 

Iar parfumurile iasomiei tale 

Mă vor copleși, 

În ciuda pâlniilor cântecului trist, 

Mâinile înflorite vor arunca piatra 

Și clipa regăsirii în ochii tăi. 

Se aud scâncete și cel dintâi freamăt 

Al zorilor, 

Când dimineața a venit pe nesimțite. 

264

Căderea serii 

Pletele ating mierea, 

Picăturile îți îmbujorează chipul 

Cade o ploaie de stele 

Și capela ta se întunecă, 

Atunci când ea se va cutremura 

Ca o aripă pe zeii amiezii, 

Tinerii ating mierea, 

Parfum de mere, 

Singuri împotriva serii 

Iarba este aproape, 

În ochii tăi obosiți 

Acest drum 

Se avântă către plecarea serii 

Ei tac încă, 

Lumina se împrăștie singură, 

Dar n-ai nicio lacrimă, 

Setea și spaima, 

Din nou te vor păcăli 

Către orizont, fără plecare. 

În acest cerc 

Se văd șerpi plângând, 

Pierduți în marea tulbure 

Să ne consolăm: Toți vor avea dreptul 

La brațele nopții 

La cheful fără vin. 

Lumina vine singură,, 

Tu vei reveni în alții 

Așteptând valurile ce se lovesc 

Chemând marea. 

265

Păsări 

Pentru N.N. 

Este steaua Anului Nou, dar fără an nou, 

Tu nu mai știi ca părul mi-a albit 

Și în zadar m-au chemat frații 

Cu ochii lor închiși. 

Totuși, aceasta livadă era iubită, 

Plină de culori puțin estompate, 

Cu acele plecări ale vieții 

Și tresăririle stinse. 

În noaptea rece, privighetoarea: 

Pe cine mângăie cântecul tău, 

Când steaua Anului Nou a căzut pe pământ, 

Precum o lacrimă . 

266

JAPONIA 

Taeko 

Uemura 

Taeko Uemura s-a născut în orașul Kyoto. Absolventă a Facultății de Litere de 

la Universitatea Konan. Este profesor de Literatură și Economie și director al Japan 

Universal Poets Association. Este membră a Pen Clubului din Japonia și a Kansai Poets 

Association. A participat la importante festivaluri internaționale de poezie: Serile de 

Poezie de la Struga, Europa in versi, Festivalul Internațional de Poezie de la Genova și 

Festivalul Internațional de Poezie din Kosovo. 


To a Vanishing Point (2012 ) 

To a Serendipity Muse(2013) 

Duet of Wind 

Duet of Life 

Duet of Keys 

267

Nu ne-am născut 

pentru zile ca acestea 

Zile ca acestea nu ar trebui să mai existe în viața nimănui, 

Așa ceva 

Așa un gând 

Așa o zi n-ar trebui să se mai întâmple și de aceea 

Voi arunca adânc în râu tot ce am fost 

Tot ce-am trăit în viață, 

Întreaga rezervă de mine, o voi arunca 

Ca să mai pot râde din toată inima încă o dată 

Pentru viitorul nostru 

Voi arunca în râu tot ce am fost 

Viitorul va veni cu siguranță 

Îl voi face să vină prin perseverență tăcută 

Indiferent ce aș avea de oferit în schimb. 

268

Păr alb 

Să-ți smulg firele albe de păr? 

Nu mai sunt multe lucruri pe care le pot face pentru tine 

Altădată, zece fire smulse ar fi readus 

Acea prospețime strălucitoare pe fața ta 

Acum, chiar dacă smulg treizeci sau patruzeci de fire, 

Se schimbă prea puțin, dar timiditatea ta de băiețel revine 

Ești prea solid și prea mândru ca să te plângi de singurătate 

Prea neîncrezător ca să te plângi de inconveniente 

Prea liber în gândire ca să te plângi de neloialitate 

Oare firele albe răsar din aceeași rădăcină? 

Sau firele negre devin albe 

Din cauza discuțiilor despre viețile noastre care se apropie de sfârșit? 

Dacă aș scoate firele albe 

Ne-ar ajuta să scăpăm de gândurile negre? 

O să-ți smulg firele albe de păr 

Nu mai pot face prea multe pentru tine de-acum 

Chiar dacă nu te ajută 

Voi continua să o fac 

Între timp, o să uit că viața se termină 

269

Sufletul poetului 

Astăzi și mâine 

Voi merge oriunde 

În întreaga lume 

Ca să întâlnesc sufletele poeților 

Să intru în rezonanță cu ele 

Mai presus de diferența de limbă 

Ascult sufletele poeților 

Cu urechile 

Privesc fețele poeților 

Cu ochii mei 

Observ viața poeților 

Cu încântare 

Stilul lor de viață mă inspiră 

Cu elemente vii 

Ca să întâlnesc poeții 

Ce trăiesc solitari 

Plângându-și sufletul 

Neîmplinit 

Sau care nu a fost cuprins 

Prin orice alte mijloace 

Altele decât cuvintele 

Prin poezie 

Astfel încât să progreseze în viață 

Nu pot decât să rătăcesc în neștire 

270

Astăzi și în ziua următoare 

Voi pleca oriunde 

În întreaga lume 

Ca să descopăr locul 

Unde revin sufletele poeților 

271

Epocă 

Cum să transformi o epocă? 

În orice stadiu 

În așa fel 

Să subliniezi istoria care dispare 

Înainte ca oamenii să-și dea seama 

În așa fel 

Făcând prima mișcare 

Pe calea aceea 

Pe măsură ce 

Înaintezi în viață 

În acest fel 

Un “de ce” suspect 

Apare în minte 

Se repetă capcana lui Tucidide? 

Consecința istoriei omenirii 

Ne urmărește în acest fel 

Nemaivăzut? 

Când Déjà vu 

Se va ivi în acel fel 

Scena va fi 

Aproape gata 

Și acolo 

Deșertul larg se răspândește 

Bate un vânt amenințător 

Un lup urlă 

272

Praful acoperă epoca 

de ochii noștri 

Schimbând epoca! 

Cauza 

Suspiciunii “de ce” 

Devine clară în liniște 

La momenul potrivit 

Am renunțat 

Și-apoi din nou 

Suntem întrebați 

“De ce” doar 

Stăm așezați 

Ca să privim mișcarea? 

273

Corul Cicadelor 

Vara este rezervorul vieții 

Respirație și trup 

Răspund razelor de soare 

și își asumă căldura 

Când Furin se clatină 

Frunzele verzi încep să șușotească 

Cicadele anunță 

Sfârșitul vieții 

Cu un bâzâit 

Vara care pleacă 

Răsună până la anotimp 

Plângând 

Cicadele se tânguiesc 

Până în ultimul moment 

Până devin pielea care se desprinde 

Rătăcind aiurea 

Atât cât e posibil în această viață 

* Furin: Clopoțel de vânt japonez 

274

ROMÂNIA 

Geo 

Vasile 

Italienist, critic literar, prozator, poet. S-a Născut la Bucureşti, fiind licenţiat 

al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie italiană şi română din București, 

cu o lucrare de diplomă despre poezia şi proza lui Cesare Pavese. Profesor de ţară 

(1967-1971), bibliotecar (1971-1990), redactor de pagină culturală la cotidianul 

“Dimineaţa” şi apoi la săptămânalul “Baricada” (1991-1996). Din 1994 este membru 

al Uniunii Scriitorilor din România. Colaborator al câtorva reviste literare importante 

din Bucureşti şi din ţară. 

Pentru vasta sa activitate literară a fost recompensat cu numeroase premii 

naționale și internaționale: Premiul pentru traducere din română în limbi străine (ASB, 

2000); Premiul pentru traduceri, “Zilele revistei Convorbiri literare”, 2009; Medalia 

oaşului Veneţia pentru promovarea relaţiilor culturale româno-italiene, Veneţia, 2009, 

decernată de Massimo Cacciari, primarul Cetăţii Dogilor, Premiul ASB pentru 

traducere din limbi străine, 2009, Premiul şi Diploma Memorialului Ipoteşti pentru 

promovarea în străinătate a operei eminesciene, iunie 2012, Ordinul Stella D’italia în 

Grad de Cavaler acordat prin Decret semnat de Preşedintele Republicii Italiene Giorgio 

Napolitano, 2013. 


Nimfe&Kimere (2010) 

Psycho@terra.pia (2012) 

Poezii cu efect sigur (2014) 

Scurtcircuit (2015) 

Hotelul Argonauților (2016) 

Sistola clipei (2017) 

275

Lexic 

Acest lexic de uz deviant venea 

pe urmele tale-n tot locul, oriunde 

ai fi fost, delimitai perimetrul, sorocul. 

Ieri rânduiai ținte și trupe pe coline, 

viața ta rezista la bancul de probă, 

lună de lună reînnoiai urările de bine 

și bemolii, apoi brusc buzele tale arse 

și-au schimbat rujul, iar tăietura unghiilor 

semăna leit cu cea a actrițelor porno... 

Acele lungi zile de prefăcătorie, numai 

bune de scris, ți se lipeau de gură 

asemenea denunțurilor, oratorie.... 

276

Fără replică 

Refuzi personajul obiectivat, 

firele epice cu aventuri însăilate, 

action, ambianțe, logica, 

în numele subiectivității 

subliminal-mărturistoare, 

tumoreta aceea era obolul 

cu care ispășeai căderea în păcat, 

frauda vieții tale...ca să te evite 

îți făcea aproape pe plac, 

prefăcându-se că se 

dă înapoi, ți-era destul de greu, 

fără replică, și râdeau în spate 

privindu-te când încercai finalul... 

Ai abdicat, Berenice însăși 

Căzuse-n disgrație, ea 

cea desăvârșita în sens etimologic, 

ea ce-ți spusese că defecțiune 

poate însemna cu totul altceva 

277

Inimă dadaistă 

Pictura interioară, 

imaginea din inimă, 

mnemonica pecete , 

fantasma ce te-animă, 

al ei neostoit ostatec 

din miez de noapte 

până-n toiul zilei 

închipuiri, culori 

idolatrie-ntinătoare, 

pângăriri prepubere 

Limbaj, senzație, vis și 

profeție, graniță orbitoare 

a divinului sau abis 

vertiginos al pierzaniei. 

278

Tâlharul cel bun 

Îngerul surorii noastre Moartea 

este bufonul lui Dumnezeu 

și prologul temporar al veșniciei 

alcătuit din aripi și ochi 

ce se-nchind deschizându-se... 

Îngerul surorii noastre Moarte 

e sortit, deci veșnic resemnat 

să cearnă secundele de secole 

fără să ceară nimic în schimb. 

Totul se mistuie-n noi între crâmpeie 

de trecut, prezent și viitor, 

între zbucium, tortură și înviere 

sperând că tâlharul cel bun va fi mântuit. 

279

Mesager 

Fantasma ta, deja tatuaj subcutanat, 

a acelei frustrări, o pustie ticsită cu 

aceeași fata morgana, se iese în alt 

fel, fără a doborî roza vânturilor, nici 

crucea, unde este asfalt ar trebui să 

fie cer, răul absolut nu este cel îngropat… 

Trăiești întru o aiurare insomniacă, 

și tu ai limba omului, cu singurul său 

viciu de mamifer ce vine pe lume 

plângând, de fapt nu ești nimic altceva 

decât un mesager al propriului supliciu… 

280

ISRAEL 

Dorit 

Weisman 

Poetă, traducătoare şi documentaristă, Dorit Weisman a câştigat Premiul 

Internaţional pentru poezie Alfonso Gatto - 2016, Salerno, Italia. Este câştigătoarea 

Premiului Yehuda-Amichi pentru Poezie şi a Premiului Primului-Ministru pentru scriitori 

israelieni din 2003. Noul ei volum “Scrambled Eggs in Jerusalem” a fost publicat anul 

acesta de către editura “Cohel”. A publicat 10 volume de poezii, un volum de proză, 

un volum de traduceri (poeme ale sciitorului şi poetului Charles Bukowski). Este 

editorul singurului program de poezie al televiziunii din Israel. A creat de asemenea 

câteva documentare, care au fost prezentate la festivaluri internaţionate din toată 

lumea, unul dintre ele fiind un film despre poezie (“Poetry Ltd.”, 2011). 

În perioada 2002-2012 Weisman a fost membru al grupului Ketovet care 

conduce Palatul Poeziei, un centru pentru workshop-uri şi lecturi în Ierusalim. 


A Tiger Roars At Me (1993) 

Don’t Know the Way of a Girl With a Dress (1998) 

The Day I Visited the Cuckoo’s Nest (1999) 

Where Did You Meet the Cancer? (2006) 

Dancing Csardas With You (2005) 

What Do the Baobab Trees Stand for? (2003) 

281

Sextină pentru o casieriță 

Ciocolată Hershey’s 7290000255903 

729000287248 și 7290000135700 

Nectar de piersici și castraveți murați chinezești 

Fiica mea e uluită de ceea ce face casierița 

Măsline umplute 7290000046006 

Casa de marcat e stricată, trebuie să introduci 

de două ori orice lucru. 

Saptămâna aceasta am lucrat în ture duble 

Vreau să ajung acasă înainte de ora trei 

O rolă mare și o sticlă goală înmulțită cu șase 

Piept de curcan marinat 7290002400 

Această femeie pune la cale-un festin 

Un sfert de pui și murături chinezesti 

Stând aici de ore întregi la fel ca un muncitor chinez 

Pâine și iar pâine asta-i de două ori 

Eu ce fac eu ce fac 

Un alt 729000035707 și din nou 729000035703 

72964415 toate îmi par ca un zero 

O să ajung înapoi acasă la șase 

Acel om se poartă ca un copil de șase ani 

Toată lumea cumpără murături chinezești 

7290002706724, 7290002660200 

Azi am văzut-o pe această femeie de două ori 

Iar cu cea de acum se fac trei 

Iar pentru soțul meu eu ce fac? 

282

Ciocolată caldă și șase beri 

Cu noul rid eu ce fac 

Sunt obosită și văd dublu și triplu 

Murături chinezești Murături chinezești Murături chinezești 

Încă un ins își cumpără două 

iar capul meu e negru și gol pe dinlăuntru 

7290002989943, 9290003067540 

7290002415107 ce caută ardeii iuți 

7290000046006 de două ori 

7290000047362 de șase ori 

7290000457253 din nou murături chinezești 

7290002871248, 7290000135703 

7290000135703 și de două ori zero 

Din nou aceste murături chinezești, ce mă fac? 

Eu vreau sa fiu o fată de șase ani gândi de două ori. 

Traducere de Carolina Ilica și Dimitru M. Ion 

283

Mamei mele, după 56 de ani, 

Parcul Erzsébet, Gödöllő, Ungaria. 

Cu frunze căzând de jur-împrejur 

Anii au părăsit-o pe mama 

Ca într-un altfel de poem, mai dur, 

Iar acolo, pe bulevardul mărginit de copaci, 

Ea pășea molcom, sprijinindu-se 

În bastonul ei. Mamă, i-am spus, eu vreau ca tu 

Să alergi ca o fată, să alergi pe bulevard, 

Dar ea, mama mea, nu a dat fuga. Am fotografiat-o plângând, 

Frunzele căzând în jurul ei. Nimic nu s-a schimbat 

În 56 de ani, a spus ea. S-a așezat pe o bancă 

În coama unei coline stâncoase, 

Așa cum a făcut și cu mulți ani în urmă, uitând 

De gingiile bolnave 

Și de durerea de genunchi. Cu chipul blajin, tăcută, 

Ascultând frunzele. 


284

[Fără Titlu] 

Eu nu vreau să fiu 

O poetă a sânului. 

Vreau ca sânii mei să fie sănătoși și sub rosa 

să fie, nu să se scrie despre ei 

Și cu siguranță nu de către mine. Mâinile îmi tremură. 

Cineva cântă despre frunze în vânt. 

Mama mă-ntreabă cum pot face lucrul acesta 

Și încă să mai și dansez. 

Un fluid galben lasă o pată 

O asistentă spune că va ieși la spălat. 

O alta, în spatele meu, în stânga, privind, 

Vrând să-mi pună o mână pe creștet. 

Reflectoarele se sting, întunecând 

Încăperea. 


285

60 de pisici 

Mătuşa mea Tara deja are 60 de pisici 

Acest lucru a fost dezvăluit în ultima noastră convorbire telefonică. 

Când am stat cu ei ea hrănea 

O pisică cu un singur ochi, iritată şi ostilă 

Pentru o altă pisică a încercat din răsputeri să obţină o rară 

Medicaţie de la un prieten doctor , de la un spital din apropiere 

Şi unele din pisicile ei erau atât de slabe, 

Încât trebuia să le hrănească intravenos. 

Trăia cu Tali într-o casă mare 

Lângă o pădure, într-o suburbie a Bostonului. 

60 de pisici, asta înseamnă multe boluri de lapte 

Împrăştiate peste tot, nemenţionând mirosul. 

Pe cele bolnave le ţinea în subsol. 

Aveau etichete colorate pe urechi 

Galben însemna că puteau hoinări prin casă, 

Roşu însemna că puteau merge şi afară. 

Unchiul meu, Lali, a cumpărat un calculator performant şi o 

imprimantă cu laser 

Şi şi-a transformat bunurile în frumoase grafice. 

Am vrut să scriu că în timpul micului dejun 

286

Ei nu vorbeau, dar asta nu e adevărat, 

De obicei nu le iau împreună, 

Micul dejun, prânzul sau cina 

Acum 27 de ani, 

Ei erau cuplul model pentru mine 

Ei erau primul cuplu căsătorit 

Pe care i-am auzit spunându-şi lucruri sexy. 

287

Un poem mic despre sâni mici 

Să fiu poet, mi se potriveşte. 

dacă sânii mari sunt proză 

şi cei mici sunt poezie 

atunci ţâţele mele sunt fix mărimea potrivită, 

cu atât mai mult astfel din moment ce tu le iubeşti pe toate, 

exact aşa cum sunt 

în special întinse cu braţele mele deasupra. 

288

S.U.A. 

William 

Wolak 

A absolvit Universitatea William Paterson (1974), ulterior obținând un 

masterat în domeniul literaturilor comparate (1984), un al doilea masterat fiind 

susținut la Columbia University. 

Urmează o carieră didactică prodigioasă, cu o activitate profesională 

plurivalentă: publică articole de specialitate peste tot în lume, traduce din literatura 

universală, participă la colocvii, congrese, susține conferințe, lecturi publice. 

Este membru al Academiei Poeților Americani, al Asociației Americane a 

Traducătorilor Literari, al Federației Americane a Profesorilor etc. 


Pale as an Explosion (1977) 

Dream Helmet #1 (1978) 

Free – For – All (1978) 

Warming the Mirror (2012) 

Perfume in a Sandstorm (2013) 

The Art of Inisibility (2013) 

289

Magnetizați prin goliciune 

Am visat lumina zilei 

Înapoi în pletele tale 

În timpul acelor ore frenetice 

Când corpurile noastre 

Erau magnetizate 

Prin goliciune. 

Neliniștit ca echilibrul 

Minunării și caracterului capricios 

Al mareelor care se întorc, 

Viața mea se abate fără țintă 

Ca un sărut alunecos 

Între umerii tăi arși de soare. 

În timp ce visam lumina zilei 

Înapoi în pletele tale 

Fără cuvinte, precum apa râului 

Ce reflectă cumpăna luminoasă a lunii, 

Mi-am amintit doar 

Acel încet adio 

Ca o ancoră plutitoare în nisip 

Dizolvându-se în vânt. 

290

O perlă care poate doar să guste 

marea 

Este prea târziu pentru mine 

Să îmi fac griji despre ambivalență, 

Iubirea mi-a ars casa 

Din temelii 

Cu o singura privire. 

Așa că nu îmi cere să îmi amintesc 

Cum era înainte să te cunosc, 

Pentru că acum sunt ca o perlă 

Care poate doar să guste marea. 

Odată eram doar un mic curent 

Care se revărsa într-un râu. 

Înăuntrul tău am devenit 

Un ocean de nepătruns. 

Odată eram praf 

Tânjind după săruturi. 

După buzele tale, 

Am devenit goliciunea vântului 

Atingând peste tot în același timp. 

291

Plăceri imprevizibile 

Ești o epavă 

Ruginind în nisip, 

Dar ține oftatul vântului 

Înăuntrul pânzelor tale rupte 

Chiar și atunci când lumea pare rece 

Ca mătasea albă a unui sicriu. 

Ca gâfâitul de scântei, 

Plăcerea imprevizibilă a iubirii 

Mereu sosește capricioasă. 

Cel care cere aprinde focul 

Niciodată nu neglijează stârnirea; 

Fiecare foc mânios începe 

Cu aprinderea unor crengi. 

Cel care aprinde focul 

Niciodată nu regretă învăpăierea părului 

Sau carnea pârjolită. 

Dacă îmbrățișarea focului 

Dintr-o dată se deschide în fața ta, 

Devino săruturile ploii 

Sculptate în lemn. 

292

Săruturi 

Vreau să-ți explorez întreg corpul cu săruturi, 

Săruturi însetate ca lumina, săruturi care deschid vântului calea. 

Și vreau ca buzele mele să-ți excite corpul tremurând 

Cu un delir lacom care invită mai multe săruturi. 

Săruturi concise ca un zâmbet ce trece prin fulger, 

Săruturi care ajung în adâncul tău mai ceva ca liniștea, 

Săruturi fără suflare care îți lasă buzele moi și mâine, 

Săruturi care stârnesc mătasea chinuită a sânilor tăi. 

Săruturi care fac ca cicatricile tale să cânte, săruturi orbitoare precum 

admirația, 

Săruturi care te fac să te răstălmăcești și să te cutremuri și apoi să mă 

îmbrățișezi strâns, 

Săruturi disperate care-ți buimăcesc poftele trupești, trezind mușchii, 

Și care se cufundă în sânge, curgând prin corpul tău neliniștit. 

Săruturi întâmplătoare în josul stomacului și în susul coapselor, 

Săruturi precum un buchet de trandafiri măturând peste goliciunea 

ispititoare, 

Săruturi care cizelează vârtejurile senzualității tale, 

Săruturi la fel de lungi precum vara, săruturi pentru începerea unei 

călătorii. 

293

Rugăciunea lui Avvaiyer 

Ia-mi frumusețea 

Și tinerețea. 

Fă-mi părul gri, 

Transformă-mi spatele într-o cocoașă, 

Acoperă-mă cu riduri, 

Și fă-mi sânii să se lase. 

Lasă-mi întreg corpul să îmbătrânească 

Ca un copac în timpul unei secete. 

Fă ca prințul care mă dorește 

Să se retragă atunci când 

Vede oroarea unui trup 

Devastat de timp. 

Ia-mi frumusețea 

Și tinerețea, 

Ca să pot fi lăsată singură 

Să pot studia cum doresc. 

294

MACEDONIA 

Gjoko 

Zdraveski 

Gjoko Zdraveski s-a născut în 1985, la Skopje. A absolvit Facultatea de 

Filologie “Blaže Koneski”, din Skopje. 

Timp de opt ani a lucrat ca lector de limbă macedoneană la Facultatea de 

Filozofie din Niš. Colaborează cu revista electronică Blesok ca editor de poezie și cu 

revista electronică lunară de cultură și artă Reper. Începând cu iunie 2014, împreună 

cu Ana Golejshka, organizează serile literare Astalni proekcii care se desfășoară în 

fiecare primă marți a lunii, în cafeneaua de artă din Skopje Menada. 

Scrie poezie, proză scurtă și eseuri. A publicat patru cărți de poezie în limba 

macedoneană: “Palindromul cu două n” (2010), “Casă pentru păsări migratoare” 

(2013), “Ljubavina” (2016) și “Dedikar ikaral” (2017). Poezia lui este tradusă în zeci 

de limbi europene și a participat la un număr mare de festivaluri de poezie europeană. 

Din 2015 face parte din platforma Versopolis, unde poezia lui a fost publicată 

în mai multe limbi străăine. 


Palindromul cu două n (2010) 

Casă pentru păsări migratoare (2013) 

House for migratory birds (2015) 

Zadnji avtobus Skopje – Niš (2015) 

Ciało pamięta wszystko (2015) 

Ljubavina (2016) 

Dedikar ikaral (2017) 

295

Dumnezeu e păstorul meu 

1. 

mi-am uitat rugăciunea 

între 

verbiajul meu. 

de fiecare dată, din nou îl pierd pe 

dumnezeu 

în sălile de așteptare și casele de bilete. 

el este nobil: 

pentru el nu există control la pașapoarte 

și nici orarele 

avioanelor. 

noi doi mereu călătorim separat 

și mereu 

fiecare separat 

ajungem acasă. 

se aud prea tare în mine 

sunetele plecărilor si ale sosirilor. 

ne trebuie secole de liniște 

ca să ne regăsim. 

296

2. 

prin șoapte te caut în mine. 

că în același timp și să te chem 

și să nu te alung. 

mi-am uitat rugăciunea 

între 

cuvintele mele. 

am uitat să tac. 

să stau calm. 

să aștept. 

să nu mă gândesc la nimic. 

cu ochii închiși și cu zâmbet 

prin șoapte să te chem: 

dumnezeu e păstorul meu 



Autobuzul este aproape gol 

controlorul verifică biletele 

șoferul se ceartă cu călătorii 

călătorii își ceartă copiii 

o țigancă cu un bebeluș în brațe cere milostenie 

acolo unde călătorii așteaptă 

restul lor 

fumătorii își termină țigările 

și aruncă chiștocul 

lângă coșul de gunoi 

297

vânzătorul de semnițe nu le ronțaie niciodată 

îndrăgostitul îi scrie iubitei mesaj 

amantul îi scrie amantei 

nimeni nu-i scrie colonelului 

pensionarii citesc Știri de noapte 

și țin un piepten mare în buzunarul interior 

al paltonului cu carouri 

cei care întârzie 

ajung la timp 

cei care sunt deja acolo 

așteaptă 

și toate acestea 

au un anume sens 

Vis. Timp. Moarte. 

m-ai visat de rău. 

îmi spui aceste zile să am grijă 

dacă conduc. bine, o să am grijă. 

deși tu știi ca timpul nu este linear 

și toate decesele și nașterile noastre 

s-au întâmplat deja. 

298

Unul pentru toți 

am avut noroc: 

m-am născut într-o casă 

în care cuvintele se pronunțau 

liniștit și odată a fost de ajuns 

că să le ținem minte. dragostea și pedeapsele 

se spuneau cu privirea și multe lucruri 

se subînțelegeau. pâinea se frământa 

cu rugaciune si apoi se înmuia în salată 

una pentru toți. o casă cu haine care niciodată 

nu se micșorau, ci doar își schimbau 

proprietarul. o casă cu doi copii 

într-un dormitor. cu un pat 

pe două etaje. cu un televizor. un radio. 

o mașină. cu camere fără chei 

și o baie în fața căreia cu răbdare 

se aștepta și doar lumina era semn 

că cineva era înăuntru. 

multe lucruri erau 

unii pentru toți. 

și apoi, 

când am crescut și când am plecat 

de acasă, a avut sens doar 

a se iubi. 

299

Nu este ușor pe partea această 

nu este ușor pe partea această 

să trebuiască mereu să alegi 

din cuvinte. să le măsori 

de o sută de ori ca unul să nu cântărească prea mult. 

să prevezi fiecare zâmbet confuz 

aceluia căruia îi este adresat cuvântul. să înventezi 

unul nou care va îndulci, care va explica, 

să inventezi note de subsol, să descoperi 

înțelesuri noi. să tresari când ești singur 

și să cobori în rădăcina răului, 

să umbli în abisuri. ca și cum ar trebui tu 

să știi totul. ca și cum ar trebui ca totul să-ți fie clar. 

și toate aceste pentru ce? doar pentru că ți-a fost dat 

să iubești și pentru că iubești cu voce tare? 

300

CHINA 

William Zhou 

Secretar general adjunct al Congresului Mondial al Poeților din China, 

membru al Institutului de Poezie din China, membru al Asociației Scriitorilor din 

Sichuan, China. 

A publicat poeme și proză în țară și în străinătate. Poemele sale au fost incluse 

în numeroase antologii și a fost recompensat cu premii naționale și internaționale de 

literatura. 

A participat la diverser reuniuni poetice internaționale în Taiwan, SUA, Israel, 

Malaezia și Cehia. 

301

Norii apusului precum curelele 

Cine a aruncat norii apusului în orașul Swerling, 

În ochii mei și în amintirile mele ? 

Cine a rupt aceste cântece de toamnă roșie 

În bandaje ? 

Acoperind rănile cerului 

Și spălând sângele din râu.. 

Cine m-a împins în Germania 

Să văd istoria rămășițelor zidului din Berlin, 

Să aud furtuna Potsdamului ? 

Cine a pus sângele războiului din Orientul Mijlociu 

În visul meu de azi-noapte ? 

Am reușit să mă trezesc din coșmar, 

Am luat norii curați ai apusului 

Și am bandajat pământul și timpul. 

302

Cioplind flori pe minciuni 

Ai scos din tine minciunile 

Și ai cioplit flori pe ele. 

Ai cioplit petale imaginare, 

Ai cioplit flori viclene 

Cu mireasma ispitei. 

Te ascunzi în plasa de păianjen înmiresmată 

Așteptând.. 

Capturând.. 

Fluturii care zboară, insecte care vin 

Chiar și oamenii înțelepși 

Care aleargă precum nebunii pe aici. 

…………… 

În cele din urmă, ai devenit 

Molia demonului cufundată în inima florii. 

303

Luna matură 

Și-a folosit laptele tandru și curat 

Pentru a-mi hrăni plânsetele vârstei fragede. 

Și-a folosit visele curate ca apa 

Pentru a-mi îndruma copilăria, să fug și să o chem. 

Și-a folosit zâmbetul strălucitor 

Pentru a-mi lumina adolescența jucând „de-a v-ați ascunselea“. 

Și-a folosit chipul frumos în nori 

Pentru a-mi captiva tinerețea cu o dorința arzătoare. 

Ea a cărat lanterna 

Și m-a scos din satul sărac. 

Își ține rațiunea înăuntru 

Și își dezvăluie pieptul.. 

Dorința mea arzătoare, 

Amprentele alb cu negru 

Au fost transformate în plastic 

De magia ei. 

Ea măcina primăvara în inima mea 

Și în toamna amețitoare. 

304

Trăind cu mâinile goale 

S-a întâmplat să neglijez Pământul 

Prin dragoste chineză. 

Trăind într-o grădină de poezie, 

Mi-am pătat mâinile 

Care nu pot ține nimic, 

Tu ții un bilet și un loc ca să dormi. 

El a îmbrățișat iarba și vinul 

În timp ce era intoxicat de alcool. 

Mi-am ridicat mâinile și am dansat cu briza primăverii 

Sunt cu mâinile goale și încerc să accept sfârșitul. 

Oh, sfârșitul tuturor 

Este departe. 

Dă-mi drumul 

Și lasă-mi picioarele să sărute pielea Pământului, 

Iar mâinile să calmeze rănile lui. 

Vreau mireasma grădinii 

Aiurind pe marginile templelor. 

Zbor cu mâinile goale, dar poate 

Ele ating misterele Universului. 

305

SERBIA 

Biljana 

Milovanović Živak 

Biljana Milovanović Živak s-a născut la Požarevac, în Serbia, în 1972. A 

absolvit Facultatea de Filologie din Belgrad. Este profesor de literatură și ține cursuri 

de scriere creativă. Din 2004 până în 2008 a fost editor al Revistei pentru literatură și 

cultură I și al Ediției Braničevo de la Centrul Cultural din Požarevac. 

Cu volumul Completarea colecției lui Keno a câștigat premiul II la concursul 

literar al revistei Facultății de Filologie din Belgrad. Cartea de povestiri Două zile fără 

Marta a fost lansată la Concursul Literar Est-Vest, publicată în 2007 de Biblioteca 

Națională din Zaječar, fiind nominalizată pentru premiul literar Politikin Zabavnik. 

Colecția de povestiri Somonul navighează în amonte a fost nominalizată pentru 

premiul literar Mali Nemo în 2010. 

A câștigat Povelje Kulture (Declarația pentru cultură) din 2013, precum și 

mai multe premii literare în străinătate, că de pildă Premiul Valul Literar la Struga în 

2016 și, la același festival de poezie din Macedonia, a fost, de asemenea, premiată cu 

Diploma pentru promovarea relațiilor culturale și literare între popoarele din Balcani. 

Poezia ei este tradusă în limba engleză, slovenă, macedoneană, bulgară și 

greacă. 


Completarea colecției lui Keno 

Două zile fără Marta (2007) 

Somonul navighează în amonte (2010) 

307

Mâncarea nu mai are gust 

Când o femeie dorește un bărbat 

Dezleagă părul și îl împrăștie peste pernă 

Că să fie blândă fața lui 

Și așteaptă 

Ridică mâinele, deasupra capului 

Își scoate toate hainele 


Brațul sub cap să-i fie pus 

Celălalt braț dedesubtul stomacului, 

În gura ei să înflorească limba lui 

Numai la acea imagine se gândește 


Nu sună, nu roagă, nu plânge, 

Nu cântă, nu doarme, nu mănâncă, 

Mâncarea nu mai are gust. 

308

Un loc de veci 

pentru poemele nescrise 

Sunt obosită de poemele moarte în mine, 

Care în continuare își caută locul lor de veci 

Iar eu nu le-am dezgropat și le mint 

Unele peste altele le arunc în șanț 

Pe care turbată îl astup, nu-l marchez 

Nici măcar cu pietre, cum mormintele 

Copiilor nebotezați se marcau. 

Mi-au năpădit tot corpul 

Mi-au intrat în sânge, în păr, în unghii, în ochii, 

Intră în mine cum viermii intră în cadavre 

Și mă mușcă, mușcă, nu se mai opresc! 

Aș vrea să explodez, să scap de ele, 

Dar fitilul meu interior este de nefolosit, 

Ud de la lacrimile neplânse. 

309

Osho, eu și cheia principală 

Osho și eu, mână în mână 

Am alungat suspiciunea 

Și am ascultat șoapta vântului 

Învățătorul meu este atent și înțelept 

Lângă el nu mi-e teamă de dragoste 

Mi-a arătat „Înțelepciunea nisipurilor” 

Și cum râul poate să treacă prin deșert! 

Ah, cum Osho și eu 

Am ajuns până la toate secretele! 

M-a învățat, învățătorul meu Osho: 

Că Sufi este calea iubitului 

Că Zen este calea războinicului, samuraiului 

Și că doar curajoșii sar în Necunoscut 

M-a învățat, în timp ce 

Floricele am mâncat și am hrănit porumbei, 

Că nu trebuie să gândim 

Că doar trăind se ajunge la adevăr 

Că credința vine din cap, iar 

Încrederea din inimă, și că 

Pentru realitatea nu contează 

Ce este bine și ce este rău 

Iar iubirea, învățătorule, iar iubirea? 

310

Sava s-a vărsat în Dunăre 

Iar Kalemegdan a privit 

În timp ce învățătorul meu a vorbit: 

Căsătoria e sclavie, lanț, lege! 

Învățătorule, dumitale îți este ușor! – 

Mi-am aplecat capul ca un vinovat. 

Nu înotă în amonte, du-te după curent 

Aceasta este viața ta! – a strigat. 

Iar eu până atunci, am înotat în amonte, 

Și somonii mei cu mine! 

Și înainte am căutat 

Dovezi și răspunsuri. 

Acum văd ce este iubirea! 

Și că nu mă pot aștepta la nimic în avans. 

În templul sexului, Osho spune, 

Că este ascunsă cheia celei mai mari taine dintre toate tainele, 

Cheia principală! 

Cheia principală se află în sex? 

Și că supărarea este bună, 

Mi-a spus învățătorul meu Osho. 

Și eu m-am supărat atât de mult 

(Pentru că l-am iubit foarte mult) 

Încât l-am aruncat atât de tare 

Și fix în gură l-am aruncat 

În gura Savei și a Dunării 

311

Pentru că corpul este șuvoi și mintea este șuvoi 

Și ființa este șuvoi 

Pentru că totul este în mișcare! 

Și atunci am înțeles 

Că nu pot să rămân la fel 

Cum am fost mai înainte 

Și i-am mulțumit lui Osho 

În timp ce șuvoiul îl purta 

În timp ce disparea fără îngrijorare 

Pentru că iubirea este moarte și eu, 

În ciuda fricii, m-am lăsat purtată de val... 

Ce aș face eu fără învățătorul meu! 

312

Sătulă de călătorii 

Nu mai vreau să călătoresc 

Vreau să rămân 

Nu-mi este dor de mările nedescoperite 

Nu mă interesează recifelele de corali 

Nici Munții, nici Zidurile, nici Minunile, 

Nici Natura, nici Stelele, nici Cosmosul 

Nu mă interesează unde este iarnă în timp ce la noi e vară 

Unde este noapte, în timp ce aici mai este zi 

Nu mă interesează Zăpezile din Kilimanjaro, 

Bătrânii și Marea, Arhipelagurile și Insulele 

Insula mea este mâna ta 

Nu vreu să călătoresc mai departe 

313

Cuprins 

VICTORIA POEZIEI.................................................................. 5 

LA VICTOIRE DE LA POÈSIE................................................ 6 

VICTORY OF POETRY............................................................. 7 

ALFREDO PÉREZ ALENCART.............................................. 9 

Poeme pentru dimineața omului.......................................... 10 

Piciorul în scară ................................................................... 14 

MANOLIS ALIGIZAKIS......................................................... 17 

Primele imagini.................................................................... 18 

Descoperire.......................................................................... 20 

Vreau ca tu să vii.................................................................. 21 

Ipoteză.................................................................................. 22 

Inexplicabil........................................................................... 23 

NIKOLINA ANDOVA SHOPOVA.......................................... 25 

Totul este găurit.................................................................... 26 

Ne micșorăm........................................................................ 27 

Virgule.................................................................................. 28 

În corpul meu....................................................................... 29 

Bate înainte de a intra........................................................... 30 

ANA ARES................................................................................... 31 

Efes e doar o metaforă......................................................... 32 

Copilul şi globul de cristal................................................... 34 

Dimineaţa pe un peron gol................................................... 35 

Jihan înseamnă Univers....................................................... 36 

Abandonul tragic al lui Kurdistan........................................ 37 

MIGUEL BARNET.................................................................... 39 

Anii ’60................................................................................ 40 

Cuvinte................................................................................. 41 

Cântec................................................................................... 42 

Patrie.................................................................................... 43 

Sfânta familie....................................................................... 44 

315

PELIN BATU.............................................................................. 45 

Dezastrul misticului............................................................. 46 

Zori de zi.............................................................................. 47 

Amurg.................................................................................. 49 

Balada damigenei................................................................. 51 

Filosoful............................................................................... 52 

ATAOL BEHRAMOĞLU......................................................... 53 

Cântec de toamnă................................................................. 54 

Tu eşti iubita mea................................................................. 55 

Sâmbătă pierdută.................................................................. 56 

Poem pentru visele unui copil.............................................. 57 

Melancolia serii în orașe de provincie................................. 58 

VINCENZO BIANCHI............................................................. 59 

Ipoteşti ................................................................................ 61 

Omagiu lui Mihai Eminescu ............................................... 62 

Fila unei cărţi de vise ......................................................... 64 

Amintiri despre singurătăţile mele de copil ........................ 65 

Noapte cu lună albă ............................................................. 66 

XHEMIL BYTYÇI..................................................................... 67 

Meditaţii asupra timpului..................................................... 68 

Aud freamătul...................................................................... 69 

Umbrela iubirii..................................................................... 70 

Stăteam calm în faţa Domnului............................................ 71 

Focul dat uitării.................................................................... 72 

EMILIO COCO.......................................................................... 73 

De fiecare dată când pleci.................................................... 74 

Oare ce fac eu aici?.............................................................. 75 

Cântec de leagăn ................................................................. 77 

Să ajungi la douăzeci și doi e un labirint............................. 79 

NICOLAE DABIJA................................................................... 81 

Baladă................................................................................... 82 

Ca şi cum.............................................................................. 83 

Continuitate.......................................................................... 84 

Mi-i teamă de o carte........................................................... 85 

316

Zidul..................................................................................... 86 

ȘTEFAN DAMIAN..................................................................... 87 

Condiţie................................................................................ 88 

Descoperire.......................................................................... 89 

Adevărul adesea................................................................... 90 

Ultima minge........................................................................ 91 

Urme..................................................................................... 92 

GIANNI DARCONZA............................................................... 93 

Râvnă................................................................................... 94 

Principiul indeterminării...................................................... 95 

Fiul mării.............................................................................. 96 

Ochi verzi............................................................................. 98 

Credo.................................................................................... 99 

ION DEACONESCU............................................................... 101 

Ești chiar ecoul poemului................................................... 102 

Marea trezire...................................................................... 103 

Ca o stea de veghe.............................................................. 104 

Călătorie............................................................................. 105 

Clepsidră............................................................................ 106 

HEMANT DIVATE.................................................................. 107 

Pictură................................................................................ 108 

Prima ploaie a sezonului care se împlinește noaptea......... 109 

Fluturi..................................................................................111 

Chiar și acum nu înțeleg..................................................... 112 

Carnea proaspătă și suculentă a unei poezii....................... 113 

GERMAIN DROOGENBROODT........................................ 115 

Totul se schimbă, totul rămâne.......................................... 116 

Ce altceva caută cuvântul?................................................. 117 

Blândă dimineaţă în Himalaya........................................... 118 

Frunzele dimineţii.............................................................. 119 

Dimineaţă de duminică...................................................... 120 

MIHAI FIRICĂ........................................................................ 121 

Joi la început de noiembrie................................................ 122 

Sărută-mi venele................................................................ 123 

317

Ultimele zile și viața de după............................................. 124 

Gustav cel neiubit............................................................... 125 

Omul cu foarfecă neagră și grea........................................ 126 

HUSSEIN HABASCH............................................................. 127 

Tabloul............................................................................... 128 

Ce le-ai făcut?.................................................................... 129 

Ultimă rugăminte............................................................... 130 

MICHAEL HARLOW............................................................. 131 

Odiseu la fiul său Telemachus............................................ 132 

O parte a ușii și cealaltă..................................................... 133 

Aceasta este ziua ta de naștere........................................... 134 

CLELIA IFRIM........................................................................ 135 

Lăuzele din tabăra de refugiaţi din Deşertul Aida*............ 136 

De dragoste........................................................................ 137 

De dragoste........................................................................ 138 

Aranjez întunericul din cămară.......................................... 139 

Cuptoare mici..................................................................... 140 

ROXANA ILIE......................................................................... 141 

se vor strânge..................................................................... 142 

șireată setea ....................................................................... 143 

după câmpuri...................................................................... 144 

se va lepăda........................................................................ 145 

noaptea în interiorul mâinii................................................ 146 

JETON KELMENDI............................................................... 147 

Urme .................................................................................. 148 

Ne întâlnim acolo............................................................... 149 

Mona Lisa.......................................................................... 150 

Pentru curaj........................................................................ 151 

Sub umbra amintirii........................................................... 152 

TOMASO KEMENY............................................................... 153 

Mâna................................................................................... 154 

A scrie poezie..................................................................... 155 

Noapte vrăjită..................................................................... 156 

Regina rătăcitoare.............................................................. 157 

318

Jaguarul ............................................................................. 158 

ERLING KITTELSEN........................................................... 159 

Zi şi noapte peste Le.......................................................... 160 

Poetică................................................................................ 162 

Receptorul.......................................................................... 163 

ANATOLY KUDRYAVITSKY............................................... 165 

Undeva în Europa de Est.................................................... 166 

Vântul istoriei..................................................................... 167 

În burta unei balene............................................................ 168 

Cartea lui Meros................................................................. 169 

Fecioară și Leu .................................................................. 170 

ISMAIL MAMMAD................................................................ 171 

Dumnezeu știe.................................................................... 172 

Doi oameni......................................................................... 173 

Destin sacru........................................................................ 174 

Loc de exil.......................................................................... 175 

Am vorbit cu vântul........................................................... 176 

LIUDMILA MINDOVA.......................................................... 177 

Sonete ale absenței, 3......................................................... 178 

Copacul amintirii................................................................ 179 

Rusciuc............................................................................... 180 

Barua.................................................................................. 181 

Luxul poeziei...................................................................... 182 

EMILIAN MIREA................................................................... 183 

masa care plânge înlăuntru................................................. 184 

morţii sau viii?................................................................... 185 

trandafirul........................................................................... 186 

Căinţă ................................................................................ 187 

m-am născut Abel............................................................... 188 

ALEX PAUSIDES.................................................................... 189 

Test..................................................................................... 190 

Lanuri de grâu.................................................................... 191 

Cuvânt abandonat............................................................... 192 

Lume câinoasă.................................................................... 193 

319

Oxigen................................................................................ 194 

PAOLA PENNECCHI............................................................. 195 

1.......................................................................................... 196 

2.......................................................................................... 197 

3. ........................................................................................ 198 

4.......................................................................................... 199 

5.......................................................................................... 201 

CRINA POPESCU................................................................... 203 

Mistere .............................................................................. 204 

Prăpastia de ploaie............................................................. 205 

Zbuciumul tăcerii .............................................................. 206 

Fotograful de umbre........................................................... 207 

Timpul și vocea lui............................................................. 208 

CONSTANTIN ROMULUS PREDA................................... 209 

pentru că suntem singurii oameni cu inimile răsucite........ 210 

rugă..................................................................................... 211 

schiţă.................................................................................. 212 

sunt păcătos........................................................................ 213 

AUREL RĂU............................................................................. 215 

Amurg la Stralsund............................................................ 216 

Dans cu măşti .................................................................... 217 

Natură statică...................................................................... 218 

Sunete................................................................................. 219 

Cartea cu semn de carte..................................................... 220 

JOSÉ RAMÓN RIPOLL......................................................... 221 

Ravagiile războiului........................................................... 222 

Pata roşie............................................................................ 223 

Scarabeul............................................................................ 224 

Graiul celorlalţi.................................................................. 225 

Casa pustiită....................................................................... 226 

BESTE SAKALLI.................................................................... 229 

Lasă-l pe tata să creadă că sunt fericită.............................. 230 

Ochii tăi.............................................................................. 231 

Uită-mă în Karpaz.............................................................. 232 

320

Iubește-mă precum marea.................................................. 234 

Ceasul viclean.................................................................... 236 

IVAN SHOPOV......................................................................... 239 

Existențe............................................................................. 240 

Nori-școli........................................................................... 242 

Renunță.............................................................................. 243 

Știri..................................................................................... 244 

ABÉL A. MURCIA SORIANO.............................................. 245 

Bicicleta............................................................................. 246 

ANDREA TAVERNATI........................................................... 253 

Ochii................................................................................... 254 

Știma lacului..................................................................... 255 

Tampico *........................................................................... 257 

Pe zăritele mări................................................................... 259 

[Iluminează-te]................................................................... 260 

DMYTRO TCHYSTIAK........................................................ 261 

Livada sacră....................................................................... 262 

Se aud clopotele toamnei................................................... 263 

Regăsire.............................................................................. 264 

Căderea serii....................................................................... 265 

Păsări.................................................................................. 266 

TAEKO UEMURA................................................................... 267 

Nu ne-am născut pentru zile ca acestea............................. 268 

Păr alb................................................................................ 269 

Sufletul poetului................................................................. 270 

Epocă.................................................................................. 272 

Corul Cicadelor.................................................................. 274 

GEO VASILE............................................................................ 275 

Lexic................................................................................... 276 

Fără replică......................................................................... 277 

Inimă dadaistă.................................................................... 278 

Tâlharul cel bun................................................................. 279 

Mesager.............................................................................. 280 

321

DORIT WEISMAN.................................................................. 281 

Sextină pentru o casieriță................................................... 282 

Mamei mele, după 56 de ani, Parcul Erzsébet, Gödöllő, 

Ungaria. Cu frunze căzând de jur-împrejur........................ 284 

[Fără Titlu] ........................................................................ 285 

60 de pisici......................................................................... 286 

Un poem mic despre sâni mici........................................... 288 

WILLIAM WOLAK................................................................ 289 

Magnetizați prin goliciune................................................. 290 

O perlă care poate doar să guste marea.............................. 291 

Plăceri imprevizibile.......................................................... 292 

Săruturi............................................................................... 293 

Rugăciunea lui Avvaiyer.................................................... 294 

GJOKO ZDRAVESKI............................................................. 295 

Dumnezeu e păstorul meu.................................................. 296 

Unul pentru toți.................................................................. 299 

Nu este ușor pe partea această............................................ 300 

WILLIAM ZHOU.................................................................... 301 

Norii apusului precum curelele.......................................... 302 

Cioplind flori pe minciuni.................................................. 303 

Luna matură....................................................................... 304 

Trăind cu mâinile goale...................................................... 305 

BILJANA MILOVANOVIĆ ŽIVAK..................................... 307 

Mâncarea nu mai are gust.................................................. 308 

Un loc de veci pentru poemele nescrise............................. 309 

Osho, eu și cheia principală............................................... 310 

Sătulă de călătorii............................................................... 313 

322

ANTOLOGIE FESTIVALULUI MONDIAL DE POEZIE - CRAIOVA 2017

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?