Slova-Creștină Ediția 2, Nr. 2

APRILIE
SERIE NOUĂ NR.2/2017
O lume destinată
uitării.
MONOGRAFIA BISERICII
„ ADORMIREA MAICII DOM-
NULUI”– BRĂEȘTI
Marșul pentru viață 2017 – Protopopiatul Dorohoi
susține viața, femeia, familia
INTRE SFINŢENIE SI
LAŞITATE
ETNOPSIHOLOGIA
ROMÂNEASCĂ ÎN
GÂNDIREA PĂRINTELUI
DUMITRU STĂNILOAE (II)
TERMINOLOGIA
TRINITARĂ LA PĂRINŢII CA-
PADOCIENI
NECESITATEA SFINTEI
EUHARISTII ÎN VIAȚA
NOASTRĂ

REPORTAJ
O lume destinată uitării. Răscolind nămeţii
vremii in căutarea ultimelor meşteşuguri ale
satului de odinioară
Marius Petrescu
Sunt un pasionat al fotografiei
și orice ocazie de a face o
incursiune în lumea satului, plin de
transformări, este un bun prilej de
a-mi satisface pasiunea.
Am avut prilejul, în luna
ianuarie 2016, la invitaţia domnilor
Corneliu Derscanu și Octavian
Vitcu, să fiu oaspete al satului
Ibănești, judeţul Botoșani, în casa
bătrânei Aurelia Racu.
Pe însoţitorii mei îi cunoștea, mai îndeaproape,
încă de pe vremea pe când aceştia cutreierau
satul pentru a culege informaţii şi fragmente
de viață uitate, publicate ulterior în cartea
„Ibăneşti – itinerar monografic”, lucrare apărută
în anul 2007 și dedicată celor 400 de ani de la
prima atestare documentară a satului.
Destinaţia spre care ne îndreptam îmi
era, însă, necunoscută. Pe drum, deşi soarele
se încăpățâna să strălucească de printre nouri,
neavând însă puterea de a ştirbi puterea gerului,
priveam la casele înșirate pe marginea drumului,
cândva arătoase, acum aproape năruite sub
nepăsare și, mai nou, părăsite pentru străinătate.
Doar memoria noastră mai trimite gândul la vremurile
când în spatele ușilor viața era idilică, cu
mame, bunici, copii rumeni în obraji, plini de
veselie și năzbâtioși, ca mai toți copiii satului de
altădată, cu vatra sobei fierbinte, unde era locul
de somn al celor mici, cu plita sobei mereu plină
cu oale fierbând mâncare proaspătă, după meniul
fiecărei zile și câteva bucățele de măr pentru
parfumul camerei.
Asadar, în locul bucuriei și imaginilor
știute de altădată, aveam în fața ochilor imaginea
dezolantă a satului zilelor noastre... case părăsite,
care încă își dezvăluie frumusețea, cu mici
rămășițe ale stâlpilor încrustați cu forme geometrice,
tocurile ușilor și ferestrelor înfrumusețate
cu broderii lucrate, în lemn, cu pricepere, de
meșterii locului. Cerdacuri vopsite în verde și albastru,
albe sau gri, în armonie cu celelalte acareturi
de lângă casă, acum toate năruite și abandonate
sub nepăsare sau neputință, cu geamuri prin a căror
sticlă nu mai vezi storuri dantelate de mâini pricepute,
cu scânduri puse cruciș care să confirme că
stăpânii ori nu mai sunt, ori au părăsit locurile natale.
Intrăm în casa bătrânei Aurelia Racu. Sub
tălpile noastre, podeaua de scândură scârțâie ca un
plâns de prunc. Totul este original, modest, firesc
pentru casa micuță și plină de țesături a bătrânei.
Ne-a poftit în încăpere chiar gazda, întâmpinând-ne
cu o rafală de „Bogdaproste că mi-aţi trecut pragul!”,
dezvelind de sub broboadă fruntea brăzdată de ani,
chipul senin și ochii iscoditori care te țintuiesc sub
ploaia de întrebări. După noi se închide tăcută ușa
de lemn, vopsită albastru, cu o clanță veche, din
PAGINA 2

REPORTAJ
cele de care mai vezi acum prin muzee. Dar
însăși odaia ni se dezvăluie în fața ochilor ca un
muzeu... În mijloc stativele, pe care e țesut deja
o parte din „teara” unui țol de cordele, bătătura
fiind din resturi de îmbrăcăminte folosită,
spălată, ruptă în fâșii egale, cusută unele cu altele
şi strânse în gheme mari... Camera e destul de
joasă iar tavanul aproape ne mângâie creștetul
cu văruiala curată și deschisă, la culoare, pentru
a păstra lumina. Din sobă se aud pocnete
mici și întrezăresc, prin deschizătura portiței,
flăcăruia roșiatică a focului domol.
Pereții sunt plini de carpete, paritare,
rame cu fotografii de familie iar în colţul de
răsărit, sub câteva fire de busuioc, icoana la care
se roagă de câte ori simte nevoia să vorbească
cu Dumnezeu!
Soba văruită, o mică vatră pe care au dormit
pruncii, pe care acum se lăfăiesc mâțele, are
frumos rânduite, pe horn, blidele puse la uscat,
covățica cu făină de popușoi, câteva ștergare, o
oală de lut cu lapte pus la acrit.
Bătrâna se luminează, vorbind repede și
cu mare pricepere despre țesut, despre stative și
despre anii când tot satul se îndeletnicea cu lucrul,
torsul lânii și împletitul cioapilor... țesutul
țoalelor pentru zestrea fetelor de măritat. Din
păcate, astăzi foarte puține femei mai știu ros-
tul lucrului făcut în casă, țesut, cusut, tors, împletitul
mănușilor și ciorapilor de lână, a vestelor pe care le
poartă primăvara, în zilele reci, la lucru, în grădină.
Bătrâna ne descrie cu pricepere „stativile”; sul
de strâns țesătura, ițe, spată, vatală, scripeți, talchige,
lopățica, slobozitorul, furceii, sulul pentru urzeală, suveica
şi țegile mânuite cu iuțeală de gospodină, având
sute de „coți” de țesături lucrate în iernile lungi și geroase,
fără întrerupere, de când se știe pe lume. Atmosfera
aceasta mă duce cu gândul la trecut, la satul în care
primăvara erau scoase la „sorit” toate ţesăturile făcute
de gospodine în timpul zilelor geroase de iarnă fiind
categorisite după măiestria și frumusețea carpetelor,
țoalelor, macaturilor, trăistelor şi chiar scoarțelor care
se făceau în colaborare cu vecine și neamuri, fiind mai
greu de mânuit!
Am părăsit casa bătrânei cu mare părere de
rău că nu am găsit pe lângă ea vreo copilă interesată să
prindă meșteșugul, să primească învățătură sfântă și de
folos sufletului, o mare comoară pe care cu bună ştiinţă
o lăsăm pradă nepăsării și dispariției...
PAGINA 3

PRO VITA
Marșul pentru viață 2017 – Protopopiatul
Dorohoi susține viața, femeia, familia
Pr. Onea Ciprian
Sămbătă, 25 martie, 2017, începând cu ora
13:30, a avut loc Marșul pentru viață, organizat de
Protopopiatul Dorohoi condus de Pr. Protopop Stelian
Ciurciun, Biroul Pro Vita – responsabil Pr. Ciprian
Onea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi,
A.T.O.R Dorohoi, Liceele „Ghica Vodă” și „Regina
Maria”, Dorohoi, Șc. Gimn. „Gh. Coman”, Brăești,
Șc. Gimn. „Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi, Asociația
Frăția Ortodoxă Dorohoi.
Evenimentul a fost mediatizat de revista „Slova
Creștină”, de redacția celor de la Dorohoi News, de
tinerii din A.T.O.R. Dorohoi, precum și de alți voluntari
Pro Vita.
Marșul a avut ca punct de întâlnire Parcul
Cholet. Participanții - copii, tineri, adulți - care au
fost de ordinul sutelor, au avut mesaje de susținere a
vieții și a familiei. Cei mici au realizat diferite desene
pe asfalt iar după rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”
activitatea s-a desfășurat în continuare pe Bulevardul
Victoriei, Pietonală, Piața Primăriei.
Ajunși în fața Primăriei, au ținut un cuvânt despre
această activitate Primarul Municipiului Dorohoi
ing. Dorin Alexandrescu, Pr. Protopop Stelian Ciurciun
care a subliniat faptul că cei prezenți la activitate au
dat dovadă de o mare susținere și respect față de viață,
de femeie și familie, Pr. Ciprian Onea și Pr. Constantin
Muha, director al Seminarului Teologic „Sf. Ioan
Iacob”, Dorohoi.
PAGINA 4

PAGINA TINERILOR
Și noi am spus „DA” pentru viață
Beiu Alexandra A.t.o.r. Dorohoi
Sâmbătă, 25 martie 2017, în zeci de orașe din România
și Republica Moldova românii au dat curs invitației de a susține
nașterea de prunci și familia tradițională, formată dintr-un bărbat
și o femeie,
Pentru că tinerii sunt cei care abundă de entuziasm
și în energia lor stă puterea de a schimba ceva la cel de lângă
tine, membrii A.T.O.R. Dorohoi au dedicat ziua Bunei Vestiri
implicării în Marșul pentru viață, organizat de Pr. Protopop
Stelian Ciurciun și de Pr. Ciprian Onea, coordonatorul departamentului
Pro Vita Dorohoi. Deși aflată la prima ediție în orașul
nostru, manifestarea s-a bucurat de prezența unui număr de
aproximativ 1000 de participanți.
Punctul de plecare al întâlnirii a fost Parcul Cholet, ales
datorită poziționării în fața maternității, unde curioșii mai mici
sau mai mari au primit baloane, broșuri, pliante și bannere cu
mesaje marca Pro Vita, prin care gândurile noastre au fost transpuse
în culori și desene pentru a ne arăta recunoștința față de
mamele noastre care au ales viața pentru noi și pentru a le atrage
atenția doamnelor și domnișoarelor că avortul înseamnă pruncucidere
și nu poate fi acceptat pentru niciun pretext.
După defilarea de pe bulevardul Victoriei, marșul s-a
finalizat în fața Primăriei, unde domnul primar ing. Dorin Alexandrescu
a mulțumit pentru inițiativă și participare, urmând
Pr. Protopop Stelian Ciurciun, ce a reamintit că viața este un dar
de la Dumnezeu, și Pr. Ciprian Onea, care a vorbit despre ofertele
de care dispune Pro Vita pentru mămicile care se gândesc să
avorteze.
Renata Müler
11E Lic.Regina Maria
Își scutură salcâmii povara parfumată
Și tremură în ceruri a lunii grea lumină.
În astă seară pare că noaptea nu respiră
Si pacea îmbrățișează tăcerea înmiresmată.
Din valea înflorită, din satul secular,
Pe galbena potecă, creștinii vin agale.
Aici, pe dealul ars de vânturi și de soare,
Biserica-i găsește mai rari c-acum un an.
Bătrâni cu nea în plete și ochi înlăcrimați
Se adună încetișor cu lumânări în mână.
Au trupurile grele, dar inima împăcată
Și-n gânduri rugăciuni spre a lor copii
plecați.
Înviere
Răsună clar în noapte al Învierii glas
Și-n suflete umbrite speranța a renăscut.
Din candele aprinse lumina izbucnește
Și sfântă bucurie aprinde în sfântul ceas.
Ah! Îmi tremură în mână făclia minunată
Și pacea Învierii îmi picură în vene.
Acum mă simt titan și moartea-i doar nisip
Căci dobândit-am azi a mântuirii poartă.
În sunet grav de clopot se lasă zori de agată.
Bătrânii pleacă în vale cu coșuri grele în
brațe
Mă îndepărtez tăcut gândind cum peste
viața-mi
Își scutură salcâmii povara parfumată.
PAGINA 5

STUDII
Studii Universitare de Licență
Specializarea Teologie
Didactică Ortodoxă
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae” îți oferă un ambient spiritual și intelectual
propice dezvoltării abilităților necesare în educarea
copiilor, adolescenților și adulților, prin întregul spectru
profesoral foarte bine pregătit, precum și prin întreaga
gamă de discipline teologice, psiho-pedagogice
și catehetice.
Ambientul spiritual și iubirea de Dumnezeu
este liantul care încheagă toate sufletele care vin la Facultatea
noastră, creând legături și prietenii peste timp,
atât între colegi cât și între studenți și profesori.
Dacă iubeşti copiii şi tinerii şi îți este drag să
cultivi dragostea de neam și credinţă strămoşească,
specializarea Teologie Ortodoxă Didactică, din cadrul
Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”
este ceea ce cauţi
Această specializare pregăteşte sudenți din
țara noastră cât și din diaspora pentru a deveni cadre
didactice în învăţământul primar, gimnazial și liceal la
disciplina Religie Ortodoxă.
Pe parcursul studiilor de licenţă poţi urma şi
modulul I psihopedagogic
care implică un an de practică pedagogică, la şcoli de
renume din Iaşi,sub îndrumarea unor profesori de specialitate,
dăruiţi misiunii lor, de la care vei avea multe
de învăţat.
Master Teoria și Practica
Formării Religioase
Programul de studii masterale: „Teoria
și practica formării religioase”, include cursuri
care vizează înzestrarea omului cu o educație
aparte, păstrătoare a tradițiilor specifice neamului
românesc și iubitoare de Frumos și Adevăr dumnezeiesc..
Astfel alături de cursuri de Teologie
Dogmatică sau de Educația religioasă și cateheza
adulților, specifice culturii teologice veți beneficia
și cursurile care promovează Cultură românească,
Creațiile și Tradițilei strămoșești.
Formarea culturii generale este un
deziderat: cultura românească intră în contact cu
toate culturile europene, și teologia ortodoxă este
analizată prin prisma filosofiei și științei pentru o
înțelegere profundă a lumii înconjurătoare.
În planul de studii masterale , „Teoria și
practica formării religioase”, apare, desigur, și acest
factor al continuității, al unei adevărate formări
practice, atât pentru studenții care urmează o
carieră în învățământ, cât și pentru aceia care au
ales sau vor alege misiunea sacerdotală .
Cursurile oferă șansa dezvoltării
cunoștințelor deja acumulate în cadrul studiilor
de licență, dar și construirea în continuare a unui
fond cultural profund ortodox românesc.
PAGINA 6

ȘTIRI
CORUL „GEORGE ENESCU”
DOROHOI
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Primăria
şi Consiliul Local Fundu Moldovei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Căminul Cultural Botuş şi Societatea
de Cultură „Dimitrie Gusti“ - Fundu Moldovei a organizat pe 26 martie 2017, ediţia a XXVII-a a Festivalului-
Concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“. Acesta s-a adresat formaţiilor corale
neprofesioniste (de amatori) - licee cu profil muzical şi teologic, licee cu alt profil, coruri ale aşezămintelor culturale
(cu vârsta peste 18 ani), coruri ale parohiilor, precum şi coruri de copii - minimum 15 persoane (cu vârsta
între 10-14 ani). Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural Botuş, judeţul Suceava, şi a avut cinci secţiuni:
I - Coruri de copii (pe voci egale, 10-14 ani);
II - Licee cu profil muzical şi teologic (coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
III - Licee cu alt profil (coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
IV - Coruri ale aşezămintelor culturale (coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
V - Coruri parohiale (coruri mixte şi bărbăteşti).
Potrivit regulamentului, formaţiile care participă în concurs au avut în repertoriu trei piese, din care
una patriotică obligatorie (din creaţia corală românească) şi două religioase. Dorohoiul a fost reprezentat de
Corul George Enescu care a obținut la secțiunea Coruri ale așezămintelor culturale premiul 1. Pentru Corul
George Enescu anul acesta a fost a 4 participare la acest festival in anii precedenti acesta obținând o mențiune
si un premiu 3.
Corul George Enescu Dorohoi este format din adulți care au diferite ocupații : profesor , preot, cadru
medical, designer vestimentar, anterenor, psiholog, jurist etc. dar care au în comun pasiunea de a cânta.
Corul a fost înființat în anul 2012 și are deja în palmares nenumărate premii obținute la diferite concursuri.
ÎNCEPUT DE DRUM ÎN PAROHIA „ÎNĂLȚAREA DOMNULUI”,
LOTURI ENESCU
În dimineața zilei de luni, 20 martie 2017, ora
10:00, parohia cu hramul „Înălțarea Domnului”, Loturi
Enescu, din Protopopiatul Dorohoi, a fost în sărbătoare.
Un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Stelian
Ciurciun au binecuvântat începutul lucrărilor la
noua biserică parohială.
Pentru acest eveniment credincioşii din Loturi
Enescu şi cinci preoţi ai protopopiatului de Dorohoi au
participat la slujba de sfinţire a apei şi binecuvântarea
începerii lucrărilor la acest nou locaş de închinare.
În acest cadru solemn, părintele paroh Ciprian
Onea, a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru această
frumoasă zi şi pentru darurile revărsate asupra lui,
a mulţumit părintelui protopop şi tuturor preoţilor
prezenţi la această sărbătoare precum şi tuturor
credincioşilor după care a urmat o agapă frăţească.
PAGINA 7

TRADIȚII ROMÂNEȘTI
ETNOPSIHOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎN
GÂNDIREA PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE (II)
PR. MIHAI CLAUDIU FOCA
Gama largă de sentimente o
exprimă şi limba română, în care elementele
latine vechi şi cele de origine
franceză şi italiană noi fac casă bună
cu cele slave; această capacitate de încadrare
şi asimilare largă şi de umană
armonizare a unor cât mai bogate şi
contradictorii elemente ne îndreptăţesc
să vedem o extraordinară dezvoltare
lexico- umană a limbii noastre.
În limba română, ,, s-a cristalizat
şirul infinit de gânduri, fiinţe şi
fapte ale unui trecut zbuciumat; lor li
s-au adăugat mereu cuvinte şi forme
noi ale expresiei, alcătuind astfel un
tezaur original, cu luminoase iradieri
de înţelepciune şi imaginaţie, pe care
azi limba română le rafinează mereu
în contact cu civilizaţia lumii”. Prin
capacitatea limbii române de a asimila
noi elemente, ea îşi atată calitatea de a fi
destinată deschiderii pline de interes şi
de iubire faţă de tot ce este uman .
Filologii au văzut în metaforele
populare generozitatea şi prietenia ce
înnobilează sufletul românului. Comparând
ospitalitatea şi generozitatea
poporului nostru cu alte popoare occidentale,
părintele afirmă:,,Căldura
omeniei, a ospitalităţii, sentimentul
tainei celuilalt, bucuria de a-l vedea pe
celălalt , toate acestea se numesc raporturi
sufleteşti înte oameni, pe care Occidentul
nu le are.”
Omenia este soră bună cu ceea
ce numim cuminţenie şi, împreună
cu aceasta, expresie a echilibrului la
toate nivelele fiinţei și vieţii umane.
Această trăsătură specifică a sufletului
românesc este pe larg urmărită şi
nuanţată de părintele Stăniloae. ,,Omenia
românească are multe sensuri, ea e
prezentă în mod difuz într-o mulţime
de însuşiri ale poporului român. E un
nume general pentru relaţiile cinstite,
atente, înţelegătoare, lipsite de gânduri
de înşelare a semenilor. Omenirea
înseamnă frâna în calea tuturor
pornirilor, care coboară pe
cineva de la treapta de om. Om
de omenie nu e o însuşire posibil
de practicat în izolare, ci o relaţie
cu ceilalţi, o relaţie normală a
omului cu semenii (...) Omenia
e contrarul individualismului, al
nepăsării de alţii, e contrarul chiar
al unui individualism prin care
nu s-ar urmări interesele egoiste,
ci simpla nepăsare faţă de alţii
sau afirmarea de putere gratuită
în stil nietzschean”.
Părintele Stăniloae
vorbeşte de o ,,latinitate
răsăriteană” și de o sinteză
originală între spiritul latin deschis,
vesel şi luminos şi spiritualitatea
mistică, profunzimea
Ortodoxiei (,,Ne deosebim de
ceilalţi ortodocşi, de greci şi de
ruşi, care sunt doar răsăriteni. La
noi există o raţionalitate foarte
latină, senină, comunicativă, vioaie,
veselă şi care nu este nicidecum
superficială sau abstractă.
Ea îşi are rădăcinile în Dumnezeu,
în taină, întrucât chiar şi în
mister există o raţiune, un sens.”).
În general, în melosul, în
graiul românesc, îşi găsesc expresia
acelaşi uman complex, integral,
profund, delicat şi armonic,
care se relevează şi în portul
românesc. Toate acestea pot fi
văzute în caracteristicile jocului
românesc. Nu se foloseşte cuvântul
dans, ci joc, aceasta exprimând
ceva mult mai complex. Jocul e o
bucurie gratuită, o comuniune,
produsul unei inspiraţii personale
şi comune. Dacă în dans partenerii
au un scop al distracţiei
în doi, urmărindu-se apropierea
trupească, jocul are ceva pur şi
copilăresc în el şi totodată ceva serios.
Portul şi jocul formează un
spectacol de zâmbet, de armonie,
stălucind în lumina soarelui interior,
al veseliei şi al atenţiei reciproce
în comuniune şi al soarelui exterior,
care măreşte bucuria generală.
Zâmbetul e, în general, deschiderea
fiinţei umane spre semenul
său; dacă întâlnirea e o sărbătoare
(Antoine de Saint- Exupéry), zâmbetul
exprimă bucuria acesteia. El
face să cadă zidul dur şi opac al
despărţirii dintre persoane. Putem
spune astfel că umorul deţine, fără
îndoială, un loc important în viaţa
poporului român, prin el românul
manifestând o robusteţe de spirit
nedoborâtă de greutăţile vieţii,
oricât de mari ar fi ele.
Oamenii nu numai nasc
copii, ci îi cresc şi îi iubesc în
ambianţa comuniunii. În legătură
cu aceasta apare noţiunea de dor.
Dorul e mărturia comuniunii adânci,
duioase şi lucide în care trăieşte
poporul român; prin dor, cel iubit
exercită o atracţie de la distanţă
asupra celui ce-l doreşte. Iubirea
adevărată nu e numai pasiune
carnală, ea nu vede în fiinţa iubită
numai trupul său, ci, prin dor, persoana
iubită este transfigurată,
ochiul văzând actualizată doar aura
transfiguratoare care învăluie de
fapt o persoană.
Mântuirea stă în realizarea
comuniunii cu Dumnezeu,
care îşi extinde comuniunea şi între
oameni. Numai în comuniune
omul obţine întregirea şi fericirea
lui.
PAGINA 8

MONOGRAFII
MONOGRAFIA BISERICII
„ ADORMIREA MAICII DOMNULUI”–
BRĂEȘTI
Bisericuța de lemn din Brăeşti
poartă Hramul Adormirea Maicii
Domnului și este situată la jumătatea
distanței dintre Botoșani și Dorohoi
. Este construită în prima jumătate
a veacului al -18 -lea , de boierul Miron
Gorovei și este una din cele mai
reușite plăsmuiri în lemn a dibăciei și
gingășiei meșterilor de altădată.
De dimensiuni modeste
bisericuța adună tot ce e mai valoros
ca arhitectură și decor în ceea ce
numim generic arta lemnului .Mică
, fără turle impozante , cu un cerdac
decorat cu infinită migală și gingășie
, seamănă cu o căsuță din poveste , în
care pășești cu sfială , atent să nu tulburi
ceva din rânduiala ce domnește
înăuntru.
Bisericuța aceasta e o dovadă
a felului în care se lucra odinioară ,
cu credință, în rugăciune. Acum ,
pentru cei care zidesc , biserica e o
construcție ca oricare alta. Dacă ne
uităm în trecut , vedem cu câtă grijă,
cu câtă răbdare , cu câtă răbdare lucrau
meșterii , iată , o biserică de
lemn , cu câtă atenție pentru simetrie
, pentru estetică.
Biserica “ Adormirea Maicii
Domnului “ este ridicată din bârne
de stejar , prinse la colțuri “ în clești “
și așezate o temelie de piatră de râu .
Acoperișul este din draniță , așezată “
în solzi de pește.
La exterior se remarcă pridvorul
deschis , deasupra căruia se
află turnul clopotniță. Și în turn , ca
și în pridvor , se află patru stâlpișori
sculptați simplu , ce sprijină arcade
de dimensiuni mici , decorate cu motivul
acoladei în partea superioară.
Pridvorul, de o deosebită simplitate
pare să fi fost croșetat în lemn
; atât de frumoase sunt detaliile decorului
, atât de grațios sunt sculptați
stâlpișorii pe care se sprijină arcadele.
PR. GABRIEL BIȚĂ
Acestea , la rândul lor sunt dovada
unei măiestrii deosebite : o acoladă
frumos arcuită , simetric ordonată
și decorată cu motive vegetale .
Dar unul dintre elementele
arhitecturale ce definesc stilul
acestei bisericuțe rămâne portalul
de intrare , decorat cu 16 roți solare
( rozete) . Cercetătorii Ioana
Cristache Panait și Titu Elian remarcau
, de altfel , încă din 1972
, într-un studiu dedicat bisericilor
de lemn din Moldova, acest portal
pe care îl considerau “inegalabil în
frumusețe “ .
În partea din față a pridvorului
, deasupra arcadei se găsește
inscripționată pisania bisericii ,
conform căreia bisericuța a fost
ridicată la 1745 , de către boierul
Miron Gorovei.
Un interior valoros
Interiorul, modest , te duce
cu gândul la biserica începuturilor.
Naosul este despărțit de pronaos
printr-un perete sugerat de arcade
sculptate , așezate pe stâlpi masivi
, de stejar. De o mare valoare
artistică sunt decorațiunile sculptate
pe stâlpii peretelui despărțitor
, cu reprezentări de o remarcabilă
frumusețe : floarea de lalea și motive
heraldice .
Se pare că biserica ar fi fost
pictată pe interior cu ajutorul unui
zugrav , Herghici , la 1880 , atunci
când familia Spreștilor a restaurat
întreaga bisericuță .Acum nu se
mai zăresc urme de pictură , dar
pânza așezată pe bolta naosului
rămâne martoră a felului în
care arăta interiorul bisericii la
sfârșitul secolului XIX.
Naosul și altarul sunt
boltite semicilindric , iar pronaosul
prezintă o boltă pe plan poligonal
alungit din fâșii curbe .
În inventarul lăcașului se
mai păstrează carte bisericească
veche , icoane vechi , precum și o
serie de obiecte de uz liturgic. De
asemenea , în altar se păstrează
un pomelnic de lemn , cu ușile
pictate , de o deosebită valoare
artistică.
Refaceri și consolidări
de -a lungul timpului
În decursul istoriei sale
bisericuța a suferit refaceri și
restaurări in mai multe rânduri.
Conform însemnărilor păstrate
în registrele parohiei, prima
reparație a fost făcută la 1880 ,
de Mihai , Ioan și Dumitru Spiru
, localnici din neamul vechi al
Spireștilor , cunoscut în zonă .
Apoi , la 1892 s-au făcut
alte reparații, “ cu cheltuiala comunii
“ .Ample lucrări de restaurare
s-au realizat între anii 1968-
1972 , “ sub directa îndrumare și
cu sprijinul Înalt Preasfințitului
Iustin , mitropolit al Moldovei
și Sucevei “ , biserica fiind apoi
resfințită .
Ultimele reparații s-au
făcut în 2009 , când a fost
schimbată șindrila de pe acoperiș.
PAGINA 9

MĂRTURII
PR.CHEBAC NICOLAE OVIDIU
INTRE SFINŢENIE SI LAŞITATE
BISERICA SUB COMUNISM
La fel ca şi în alte părţi ale lumii, regimul comunist a venit şi în România ferm hotărât să transforme
natura şi să o pună în slujba omului. Cheia care deschidea toate lacătele era concepţia „ştiinţifică“ despre lume
şi viaţă, fundamentată pe lucrările trinităţii Marx, Engels şi Lenin. Conform acestei viziuni, în univers nu era
loc de mister şi miraculos, totul putând fi explicat prin legile fizicii. Lumea devenea un simplu boţ de humă în
mâinile „titanului“ comunist, care putea să o modeleze după propria voinţă. Ajungea doar ca oamenii să se
elibereze de „prejudecăţi“ şi „superstiţii“ şi să-şi asume „schimbarea la faţă“ în spirit comunist a lumii. Evident,
consecinţa imediată a acestei concepţii era negarea existenţei lui Dumnezeu şi proclamarea triumfătoare a
ateismului, iar un comunist „adevărat“ trebuia să fie, în mod obligatoriu, ateu.
Din „păcate“, pentru
ideologii comunişti, majoritatea
sosiţi pe tancurile sovietice,
românii s-au dovedit a fi un popor
destul de reticent faţă de „lumina“
ateismului, preferând în continuare
„întunericul“ credinţei. Pentru
majoritatea românilor, credinţa
era parte componentă a vieţii, iar
prezenţa lui Dumnezeu evidentă,
chiar dacă mulţi duceau o viaţă
destul de frivolă. A fi „creştin“
era echivalent cu a fi om întreg,
deplin, absenţa credinţei ducându-te
spre zonele inferioare ale
existenţei. O asemenea concepţie
s-a manifestat, cel puţin în zonele
tradiţionale, până târziu, semnul
cel mai elocvent fiind modul în
care erau văzuţi liderii comunişti.
Noul regim comunist
- sub auspicii nefavorabile Pentru
mulţi dintre români, faptul
de a fi conducător al unei ţări şi
a nu crede în Dumnezeu era ceva
de neconceput. Voievodul, apoi
regele, trebuia să fie unsul lui
Dumnezeu, „norocul domnului“,
de care vorbeşte cronicarul Grigore
Ureche când se referă la Ştefan
cel Mare, urmând a se revărsa
apoi peste toată ţara. Din acest
motiv, mulţi au refuzat să creadă
că noii conducători comunişti
ar fi atei cu adevărat. Se credea
că ateismul lor era de faţadă, de
teama sovieticilor, în ascuns însă
fiind oameni credincioşi. Această
credinţă fermă este demonstrată
de imensul folclor din epocă
în care se vorbeşte de prezenţa
discretă a unor lideri comunişti
la slujbele religioase sau de întâlnirile
lor de taină cu duhovnici
vestiţi. Chiar dacă toate faptele
păreau să contrazică această idee,
prigoana devenind pe zi ce trecea
tot mai mare, totul era cauza unei
rătăciri de moment, orice uşurare
a regimului, cât de mică, fiind
pusă pe seama faptului că Dumnezeu
„le-a luminat mintea“.
Imediat după preluarea
deplină a puterii în 1948,
comuniştii au luat măsuri administrative
drastice de limitare
a prezenţei religiei şi instituţiilor
bisericeşti în viaţa societăţii. Cele
mai de impact măsuri au fost
eliminarea disciplinei Religie din
programa şcolară şi scoaterea tuturor
însemnelor religioase din
şcoli. Apoi s-a interzis repararea
sau restaurarea bisericilor, iar din
pacate au ajuns pana intr-acolo de
au daramat pe unele dintre ele. In
obsesia si nebunia lor, comuniştii
au incercat intens sa-L scoata pe
Dumnezeu din inima si mintea
oamenilor,crezând ca daca vor
darama biserici sau vor interzice
unele procesiuni sau simpla participare
a oamenilor la Sfintele
Slujbe, oamenii II vor uita pe
Dumnezeu. în scurt timp au avut
PAGINA 10

însă surpriza să constate că, din pricina
acestor măsuri, întreaga societate se agita.
Răspunsul era simplu: erau
atacate însăşi temeliile unei lumi în care
religia juca un rol esenţial. Din pricina
semeţiei noilor conducători, Dumnezeu
nu mai era alături de oameni, iar
semnele se vedeau pretutindeni. în acei
ani de început ai regimului comunist în
România, cel mai clar simptom al distragerii
vechilor rânduieli a fost seceta
care a afectat grav o mare parte a ţării.
Oamenii mureau de foame sau luau
calea pribegiei. Ceva trebuia făcut urgent:
trebuia ca oamenii să se împace cu
Dumnezeu.
Procesiuni pentru ploaie şi
împăcarea cu Dumnezeu Cu toate ca in
unele localitati s-a incercat cu disperare
sabotarea acestor procesiuni, fie prin
chemarea oamenilor la diferite activitati
de partid sau de gospodărire, sau prin
crearea de filtre pe drumurile principale
cu activişti de partin care erau pusi sa
certe oamenii in speranţa de ai intoarce
din drumul lor, aceştia din urma au dat
dovada ce credinţa puternica si in ciuda
faptului ca puteau fi arestati sau cercetati
de securitate, aceştia au urmat chemarea
preoţilor, participand de fiecare data in
număr mare, spre disperarea celor din
partid.
De sărbători, oamenii critică ateismul
comunist. Asemenea păreri nu
erau rare, opinii similare exprimânduse
adesea cu ocazia unui eveniment religios
mai amplu. Astfel, la Suceava, „în
ziua de 29 iunie (1949) a fost procesiunea
cu moaştele Sf. Ioan, unde au participat
3.500 de credincioşi, procesiune
condusă de PS Sebastian Rusan.
Cu ocazia predicilor ţinute,
preoţii au căutat să întărească religiozitatea
credincioşilor, îndemnându-i să nu
se abată din drumul credinţei, indiferent
de greutăţile ce le-ar sta în cale. A fost
dat de aceştia ca pildă «Sf. Ioan» care a
suferit şi pierit pentru credinţa Bisericii
Ortodoxe.
S-au înregistrat de asemenea
MĂRTURII
afirmaţii cu caracter reacţionar
făcute faţă de grupri de cetateni
de către unii preoţi după cum
urmează:
Un preot cu numele Bujoreanu
Viorel din oraşul Sibiu a
îndemnat populaţia să nu asculte
de «pantalonarii de la PMR care
caută să ducă populaţia în eroare,
spunându-le că nu este Dumnezeu,
să nu postească şi să meargă
la biserică».
Preotul misionar Ruja Alexandru
din Suceava a îndemnat
pe credincioşi să se împotrivească
curentelor de astăzi care vor să
distrugă moştenirea strămoşilor şi
credinţa în Dumnezeu“.
în 1950, de Bobotează,
toţi agenţii Securităţii au fost
mobilizaţi, iar rapoartele lor erau
neliniştitoare: „în general s-a constatat
(la slujbele religioase) o mare
afluenţă de credincioşi, printre
care ofiţeri superiori şi inferiori
din toate armele, precum şi din
trupele de securitate şi de Miliţie.
La Biserica Blănari,
Bucureşti al cărui preot paroh era
Stelian Iliescu, un diacon, care
până în prezent nu a fost identificat,
s-a exprimat în felul următor în
timpul slujbei: «Ne rugăm pentru
creştinii care astăzi s-au lepădat de
Dumnezeu; au facut-o de voie sau
de nevoie, noi ne rugăm pentru ei
căci vor veni la credinţa lor curând,
pentru care azi sunt prigoniţi şi
lipsiţi de pâine pentru păstrarea
creştinismului. Dă putere oamenilor
să reziste şi să sufere pentru
a deveni martiri toţi acei care vor
muri pentru tine». [...]
Planuri secrete de subminare
a ceremoniilor religioase
Puterea comunistă era în dilemă:
dacă interzicea sărbătorile religioase
genera mari frământări în ţară;
dacă le permitea, era un semn de
slăbiciune şi de negare a propriilor
poziţii ideologice. In cele din
urmă, Securitatea este cea care a
primit sarcina să „rezolve“, în mod
discret, problema, iar soluţia
adoptată a fost inspirată de scrierile
sfinte: baterea păstorilor şi
risipirea turmei.
Pana aici lucrurile au
mers cum au mers, insa odata
cu ordinul de a „rezolva discret”
problema, a inceput cu adevarat
calvarul preoţilor care in
ciuda presiunilor făcute nu au
cedat, nu si-au vândut credinţa,
ci si-au pastrat demnitatea si
dragostea fata de Dumnezeu, in
ciuda tuturor chinurilor la care
au fost supusi. Pe buna dreptate
este adevarata expresia „
comunismul nu a făcut altceva
decât sa umple raiul de sfinţi si
mucenici” ! citind in cărţile care
au aparut de-a lungul vremii
despre osanda si chinul la care
au fost supusi preoţii si ceilalţi
slujitori ai bisericii in temnitele
comuniste, noi cititorii, deseori
ne tulbura pana la lacrimi acele
intamplari, iar intensitatea si
rautatea si satanismul cu care
au fost aplicate toate torturile si
bătăile si schinghiuirile pe nişte
oameni, fraţi ai noştri, care singura
lor vina a fost ca L-au slăvit
pe Dumnezeu, face sa te doara
carnea la propriu pe corp.
lata un mic citat din cartea
Sfanţul închisorilor, vorbe
care aparţin unui torţionar pe
nume Turcanu: „ Daca Hristos
ar fi trecut prin mâinile acestea,
nu mai ajungea nici El pe cruce.
N-ar fi inviat. N-ar fi fost crestinism,
aceasta mare minciuna, si
toata lumea ar fi trăit in linişte!
Eu sunt Turcanu! Primul si ultimii!
Nu s-a născut altul care sami
ia locul. Pe mine nu ma poate
minţi nimeni, asa cum va mint pe
prostii de voi. Eu sunt adevarata
evanghelie! Eu o scriu acum. Am
pe ce o scrie: pe stârvurile voastre.
Ce scriu eu e lucru adevarat,
nu basme de adormit copiii”!
PAGINA 11

Centrul cultului liturgic ortodox al Bisericii
este Sfânta Euharistie . Trupul Domnului nostru Iisus
Hristos, așa cum a trăit, a murit , și a înviat, și cum
strălucește preamărit la dreapta Tatălui, se găsește în
mod real pe Sfânta Masă și se oferă crendincioșilor ca
Cina cea de Taină. Euharistia se deschide spre viața
veșnică și ne face să devenim, din fii vremelnici ai
acestei vieți , fii nemuritori ai împărăției lui Dumnezeu.
Încă de mici copii , atunci cînd auzeam de
Sfînta Taină a Împărtășaniei, simțeam o emoție
deosebită, o stare de bine, ce aducea în noi o împlinire.
Nu prea înțelegeam, atunci, de ce se
procedează astfel, însă bucuria de a merge la Sfînta
Biserică, însoțiți de părinți sau bunici, ascultarea
rugăciunilor, îngenunchierea în fața părintelui
duhovnic, atunci cînd ne punea epitrahilul pe cap,
simțirea mânilor părintelui pe capul nostru, apropierea
de ușile împărătești și de Sfântul Potir, primirea
Sfintei Împărtășanii, au rămas întipărite în memoria
noastră.
O parte dintre cei care atunci aveau grijă de
noi, bunici sau părinți , nu mai sunt , noi înșine am
ajuns părinți și încercăm să procedăm și noi asemenea
cu copiii sau nepoții noștri.
În viața creștinilor Sfînta Euharistie sau Sfânta
Împărtășanie corespunde unei trăiri spirituale cu
totul aparte întrucât, credincioșii depăsesc fazele de
purificare prin Sfîntul Botez și iluminare prin Taina
Mirungerii, ajungând prin Taina Împărtășaniei
” purtători de Hristos ” . La unii credincioși , pe
măsură ce a slăbit râvna , s-a ajuns la o foarte rară
împărtășire: cele patru posturi de peste an și de
multe multe ori la o singură dată pe an sau și mai
rar.
Numele acestei taine vine de la cuvîntul grecesc
”euharistia ” , care înseamnă mulțumire, deoarece
Mântuitorul nostru Iisus Hristos , înainte de a
o institui la Cina cea de Taină, mai întâi a mulțumit
lui Dumnezeu prin rugăciune, iar după aceea a
binecuvăntat pâinea, a frânt-o și a dat-o sfinților
apostoli. Sfînta Euharistie (sau așa cum se mai
numește Cuminicătură, Împărtășanie) este Taina
prin care , sub forma pâinii și a vinului, creștinul se
împărtășește cu însuși Trupul și Sângele Domnului,
prezente în mod real prin prefacerea elementelor
de pâine și vin , la jertfa de la Sfânta Liturghie
.”Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sîngele Meu,
LITURGICĂ
NECESITATEA SFINTEI EUHARISTII ÎN VIAȚA
NOASTRĂ
PR. CONSTANTIN BISTRICIANU
are viață veșnică și Eu Îl voi învia în ziua cea de apoi.
Trupul Meu este adevărata mâncare și sângele Meu
, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și
bea sângele meu rămâne întru Mine și Eu întru el ”
(Ioan 6, 54-56).
Sfânta Euharistie, după învățătura ortodoxă,
are un întreit caracter : de taină, de jertfă și de ospăț
comemorativ sau anamnetic.
Ca taină, Euharistia este împărtășirea cu
însuși trupul și sîngele Domnului, prezente în mod
real sub forma pâinii și a vinului, după prefacerea
elementelor euharistice la Sfânta Liturghie prin
epicleză. Instituirea ei s-a făcut la Cina cea de Taină,
prin cuvintele Mântuitorului: ” Luați, mâncați, acesta
este trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind ,
le-a dat, zicînd : Beți dintru acesta toți, că acesta este
Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulți se
varsă spre iertarea păcatelor ” (Matei 26, 26-28), numite
cuvinte de instituire, al căror sens e literal și nu
simbolic, așa cum rezultă din numeroase texte din
Noul Testament (Matei 26, 26-28 ; Marcu 14, 22-24 ;
Luca 22, 17-20 ; Ioan 6,50 ).
Ca jertfă, Sfânta Euharistie este actualizarea
pe sfintele altare, până la sfârșitul veacurilor, a jertfei
de pe cruce a Mântuitorului, ea având toate elementele
caracteristice unei jertfe: altar, jertfitor, victimă,
aducere și primire , din cuvintele: ”se frânge” , ”se
varsă”, ” se dă”, rezultând caracterul ei de jertfă reală,
în esență identică cu jertfa de pe cruce, dar săvârșită
sub forma nesângeroasă, după cum găsim la profetul
Maleahi ”Caci, de la răsăritul soarelui și până la apusul
lui, mare este numele meu printre neamuri și în
orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele
meu și prinoase curate, căci mare este numele meu
între neamuri, zice Domnul Savaot (Maleahi 1,11).
Momentul aducerii jertfei este cel al prefacerii
darurilor de jertfă în trupul și sângele Domnului,
prin rostirea de către preot a epiclezei. Caracterul
de jertfă rezultă și din demnitatea arhierească
a lui Hristos. Mântuitorul, arhiereu veșnic, după
rânduiala lui Melchisedec (Evrei 7, 17-21;24-25)
înlocuiește preoția provizorie a Vechiului Testament
, prin preoția Sa definitivă. Răscumpărînd pe oameni
și împăcându-i cu Dumnezeu prin jertfa de pe cruce,
dar suindu-se la cer, Hristos trebuia să aseze o
nouă jertfă văzută și o preoție corespunzătoare, ceea
ce și face la Cina cea de Taină, pentru a face mereu
prezente și vii roadele jertfei de pe cruce în viața
PAGINA 12

LITURGICĂ
credincioșilor, până la a doua Sa venire.
Sfânta Euharistie , fiind o aducere
aminte a întregii opere mântuitoare a lui
Hristos, după porunca dată apostolilor
” Aceasta să o faceți întru pomenirea
Mea” (Luca 22,19), are și caracterul de
ospăț comemorativ sau anamnetic ,
caracter confirmat și de Sfântul apostol
Pavel ”Căci de câte ori veți mînca pâinea
aceasta și veți bea paharul acesta , moartea
Domnului vestiți, până când va veni”
(I Cor.,11,26).
Realitățile veșnice : Dumnezeu,
suflet, viață viitoare,nemurire, sunt pentru
fiecare creștin teme de meditație în
perspectiva veșniciei. ”Cautați mai întâi
împărăția lui Dumnezeu și dreptatea
Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă”
(Matei 6,33). Cel ce se împărtășește cu
Trupul și Sângele Domnului se unește
tainic cu Domnul și prin aceasta își
umple sufletul cu har și cu toate bunurile
duhovnicești pe care le aduce o asemenea
unire: ” Cel ce mămânca trupul
Meu și bea sângele Meu rămâne întru
Mine și Eu întru el”(Ioan 6,56).
Roadele Sfintei Euharistii , se
produc și se văd, mai întâi, în mijlocul
comunității locale, prin împărtășirea
credincioșilor din același potir. Cei care
o primesc cu vrednicie se unesc cu Mântuitorul
Iisus Hristos , primesc hrana
duhovnicească și arvuna vieții veșnice
, garanția învierii și a nemuririi.
Însă celor ce au o pregătire
necorespunzătoare, Sfânta
Împărtășanie le aduce mustrare
din partea conștiinței și osândă
de la Dumnezeu, după cuvântul
Sfântului Apostol Pavel ”
Oricine va mânca pâinea
această sau va bea paharul Domnului
cu nevrednicie, va fi vinovat
față de trupul și sângele Domnului....
Căci cel ce mănâncă și bea cu
nevrednicie osândă își mănâncă și
bea, nesocotind trupul Domnului
”(I Corinteni 11, 27-29).
Prin coborârea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos în lume,
prin Sfânta Euharistie, lumea se
împărtășește de viața nemuritoare
ca antidot împotriva stricăciunii și
a morții. Trebuie să ne pregătim
mai mult pentru a ne împărtași
mai des din izvorul cel fără de
moarte al Sfintei Euharistii. De
fapt Iisus Hristos, Domnul nostru ,
Cel ce ni se oferă ca jertfă la fiecare
Sfântă Liturghie este totul : Calea
, Adevărul și Viața. El este Cel ce
cheamă la o nouă viață în afara
păcatului, El ne susține curățindune
permanent pe drumul vieții
noastre și tot El fiind Cel ce ne
așteaptă dincolo de moarte.
Să iertăm toate, celor care neau
greșit, așa cum și Domnul
nostru Iisus Hristos a iertat ”
Părinte , iartă -le lor, că nu știu
ce fac ” (Luca 23,34) , să ne
pocăim de păcatele noastre și
să ne mărturisim la duhovnic.
Destinul nostru veșnic
va fi funcție de condiția sufletului
nostru atunci când se va
întoarce la Dumnezeu. Este important
să ne purificăm sufletul
prin pocăință, să-l hrănim
prin Sfânta Împărtășanie, sa-l
înviorăm cu rugăciunea și să-l
împodobim cu virtutea. Așa
făcând, ne vom învrednici să
auzim, cuvintele Domnului:
”Fericită este calea în care mergi
astăzi, suflete, că s-a gătit ție loc
de odihnă !”Amin.
PAGINA 13

TEOLOGIE DOGMATICĂ
TERMINOLOGIA TRINITARĂ LA PĂRINŢII
CAPADOCIENI
(GRIGORE DE NAZIANZ, VASILE CEL MARE ŞI
GRIGORE DE NYSSA)
PR. AILENEI CĂTĂLIN
Numiţi şi „Treimea care cântă Treimea”,
Sfinţilor Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare şi Grigore
de Nyssa, Biserica Ortodoxă le datorează ceea ce este
mai important în ceea ce priveşte învăţătura teologică
despre Sfânta Treime. Sinoadele Ecumenice desfăşurate
începând cu anul 381, datorită capadocienilor au reuşit
să întemeieze o învăţătură bine închegată cu privire la
cele trei Persoane Treimice.
Capadocienii învaţă că Taina Sfintei Treimi
constă în modul de a exista al unei persoane în alta
şi din alta, sau în relaţiile de origine şi legăturile dintre
persoane. Din acest punct de vedere se pot distinge
nenaşterea sau existenţa de sine, ca mod de a
fi personal al Tatălui , naşterea Fiului din Tatăl, din
veşnicie şi purcederea Duhului Sfânt din Tatăl din
veşnicie precum şi întruparea Fiului din Fecioara
Maria şi de la Duhul Sfânt.
Pentru a exprima realitatea comună fiinţială
ale celor trei persoane ale Sfintei Treimi, Părinţii
Capadocieni au folosit termenul ousia. Deşi acest
termen a fost folosit şi la Sinodul I, capadocienii au
reuşit să facă distincţia clară între acest termen şi
un altul, hipostasis, căci până la ei aceşti termeni se
foloseau ca echivalenţi. Pentru a exprima deci fiinţa
comună a persoanelor Sfintei Treimi, au folosit acest
termen introducându-l în terminologia trinitară.
Capadocienii au dat termenului hipostasis un
sens pozitiv înţelegând prin el o persoană care posedă
fiinţa. Astfel s-a ajuns ca în cadrul Treimii termenul
hipostasis să capete o nuanţă deosebită în sensul că,
dacă în mod deosebit nu se poate ca o singură
ousie (fiinţă) să fie sălăşluită întreagă în fiecare
dintre ipostasuri, în Sfânta Treime aceeaşi natură
dumnezeiască este prezentă întreagă în Tatăl, dar
şi în Fiul şi în Sfântul Duh.
Chiar dacă aceşti termeni ousia şi hipostasis
au fost folosiţi la Niceea ca sinonime, totuşi incomparabila
măreţie a părinţilor niceeni s-a exprimat
tocmai în faptul că au îndrăznit să utilizeze
expresii verbale total identice ca sens, învigând
prin credinţă raţiunea şi datorită avântului lor
curajos, au căpătat puterea de a exprima chiar cu
precizie pur verbală, taina neexprimabilă a
Treimii.
Delimitarea termenilor ousia şi hipostasis
de către Părinţii Capadocieni a dus întru început la
raţionalizarea învăţăturii dogmatice şi la acuzaţia
din partea unora de triteism. În pofida tonului
triteist al terminologiei lor, capadocienii erau cât
se poate de ortodocşi în sufletul lor, şi este clar
că înţelegerea lor interioară depăşea cu mult inexactitatea
cuvintelor. Parcă pentru a se corecta, în
Epistola XXXVIII, Sfântul Vasile cel Mare afirmă:
„Nu te mira când spunem că acelaşi lucru este şi
unit şi despărţit, şi când reprezentăm intelecual ca
în enigmă o oarecare nouă şi obişnuită despărţire
unită şi o unire despărţită”
În cadrul Sfintei Treimi , termenul hipostasis
a căpătata astfel sensul de Persoană care posedă
natura divină infinit nedivizată, deoarece ea este
PAGINA 14

TEOLOGIE DOGMATICĂ
întotdeauna întreagă şi aceeaşi fără a căpăta
diversitate.
Cu aceste înţelesuri ale termenilor ousia
şi hipostasis, capadocienii au reuşit să combată
erezii precum sabelianismul, arianismul, eunomianismul
sau pnevmatomahismul care dădeau
acestor termeni dar şi termenului deofiinţă o interpretare
greşită.
Sfântul Grigorie de Nyssa, într-o
scrisoare care este încadrată în corpusul vasilian,
făcea distincţie între ousia şi hipostasis. El spune
că nu trebuie să existe confuzie între fire şi
persoană (ipostasis). Sensul fiecăruia este foarte
clar . Prin ousia se înţelege ceea ce este comun,
iar prin ipostasis ceea ce deosebeşte generalul de
special.
Chiar dacă ipostas şi ousia sunt
termeni diferiţi, aşa cum au afirmat capadocienii,
în cadrul Sfintei Treimi există o strânsă
legătură între ei, nu numai prin faptul că natura
divină sălăşluieşte întreagă în fiecare dintre ipostasuri,
ci şi prin faptul că ipostasul posedă
anumite atribute divine ca înţelepciunea, voinţa
şi iubirea. Acestea, însă sunt strâns legate şi de
fiinţa lor comună. Aceste atribute nu pot fi delimitate
la o anumită persoană din cele trei. De
aceea este foarte greu de a deosebi și ipostasurile
între ele.
Singura cale de a le deosebi pe acestea
este de a preciza relația dintre ele, dar mai ales
relația lor cu ființa comună divină: „ A nu fi
procreat, a fi procreat , a purcede caracterizează
pe Tatăl și pe cel ce îl numim Sfântul Duh”, zice
Sfântul Grigore de Nazianz.
Relațiile care ne dau voie să deosebim
ipostasurile între ele în raportul cu natura divină
sunt nenașterea Tatălui, care naște pe Fiul, deci
nașterea Fiului, și Purcederea Sfântului Duh. Cu
toate acestea, ființa nu le este comună celor trei
Persoane în mod uniform, Tatăl o are ca izvor,
deci ca Persoană distinctă, arătând că persoana
nu este ulterioră ființei sau ivindu-se din ființă.
Iar Fiul și Duhul Sfânt o au ca primitori, arătând
că ea nu stă nici o clipă, nici ca izvorâtă dintr-o
persoană, în afara unor persoane primitoare.
Aceasta pune în Dumnezeu filiația și
unitatea afectuasă, dar fără confuzie între ele,
în Duhul Sfânt. Această unitate afectuoasă nu
poate exista în afara Persoanelor.
Este de remarcat la Părinții Capadocieni
faptul că niciodată nu spun direct că Tatăl e
deoființă cu Fiul și cu Duhul Sfânt, ci numai de Fiul și
de Duhul Sfânt că sunt deoființă cu Tatăl. Deci, alături
de cei doi termeni ființă și ipostas care precizau terminologia
trinitară a existat și un al treilea omousios
(deoființă), care arată unitatea de natură dintre cele
trei Persoane Treimice.
Cu toate acestea, în Dumnezeu există divinitate.
Astfel, fiecare Persoană a Treimii îndeplinește într-un
mod specific lucrarea Sa. De aceea, Sfântul Grigore de
Nyssa spune că în Sfânta Treime există o comuniune
dar și o distincție care depășesc posibilitățile rațiunii
și înțelegerii. Distincția aceasta nu afectează unicitatea
firii divine, la fel cum nici modul în care fiecare
Persoană participă la firea divină nu conduce la confundarea
caracteristicilor distinctive dintre Persoane.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că vorbim despre o
dumnezeire ca fiind în același timp unică și diversă.
Începând chiar cu Părinţii Apostolici, găsim
în scrierile acestora referiri la Persoanele Sfintei
Treimi. Continuând cu apologeţii din prima perioada
patristică şi sfârşind cu perioada de aur a acesteia
(secolul al IV-lea), învăţătura despre Sfânta Treime
evoluează, atingându-se apogeul odată cu Sinodul II
Ecumenic, când, prin hotărârea celor prezenţi s-a elaborat
o învăţătură trinitară completă. În modul acesta,
capadocienii au rezolvat problema terminologiei trinitare
fără a fi acuzaţi pe drept de triteism sau de vreo
erezie trinitară.
PAGINA 15

Brutăria
„Sfântul Ioan Cassian”
vă oferă o gamă variată de produse de
panificaţie pentru pomeni, pomeniri,
praznice, nunţi, botezuri:
Magazinul de
obiecte bisericești
„Sfântul Ioan Iacob”
Colaci mari (0,5-1,0-1,5-2,0-2,5 kg)
- 4,70 lei/kg;
Colăcei 80 gr.
- 0,45 lei/buc;
- Franzelă 280 gr
- 0,85 lei/buc;
- Franzelă feliată 280 gr
- 0,90 lei/buc;
- Franzelă 450 gr.
- 1,30 lei/buc;
- Franzelă feliată 450 gr
- 1,40 lei/buc;
- Împletită 300 gr
- 1,10 lei/buc;
- Împletită 400 gr
- 1,50 lei/buc;
- Pâine la tavă feliată 350 gr
- 1,10 lei/buc.
Pentru comenzile care se fac pentru
înmormântări, brutăria asigură transportul
GRATUIT.
Se distribuie și la sediul brutăriei pe
Bulevardul Victoriei - Dorohoi
Persoane de contact: Preotul paroh;
Administrator:
Zvîncă Iulian ( tel. 0788 857 676)
Oferă o gamă largă de Veșminte preoțești,
cărți, icoane, obiecte bisericești și multe altele.
Vă așteptăm la magazinul de pe strada
Alexandru Ioan Cuza nr. 20, în sediul Protopopiatului
VIZITAȚI ȘI PAGINILE DE FACEBOOK
www.facebook.com/
Protopopiatul-Dorohoi
www.facebook.com/Slova-Crestina
www.facebook.com/atordorohoi
Publicație lunară, apărută la inițiativa Protopopiatului Dorohoi
Senior Editor: Pr. Protopop Stelian CIURCIUN
Redacția:
Pr. Ciprian SOPTICĂ
Tel: 0745-521.018 Email: parohia_satul_nou@yahoo.com
Pr. Ștefănel Stelian CIURCIUN
Tel: 0751-232.294 Email: ciurciunstefanel@gmail.com
Pr. Mihai-Silviu ȚIGĂNESCU
Tel: 0744-108.229 Email: anisia.mihai@yahoo.com
Pr. Silviu-Mihai CHITIC CIURCIUN
Tel: 0745-409.811 Email: silviuchitic@yahoo.com
Pr. Claudiu FOCA
Tel: 0745-962.379 Email:ava.claudiu@yahoo.com
ISSN 2065 - 4545
Serie nouă
Redacția: strada Al.I.Cuza nr. 20
Tel/Fax: 0231-610.269
Email: protopopiatuldorohoi@yahoo.com