Revista 1

Pluto
[Type the document subtitle]
[Type the abstract of the document here. The abstract is
typically a short summary of the contents of the document.
Type the abstract of the document here. The abstract is
typically a short summary of the contents of the document.]
elev.w7.80
[Pick the date]

Cuprins
¤ Despre Pluto
¤ Statutul de planeta pitica
¤ Caracteristici fizice si chimice
¤ Caracteristici comparative
¤ Unicitate
¤ Orbita
¤ Masa si marime
¤ Atmosfera
¤ Aspect
¤ Explorare
¤ De ce Pluto nu mai este cea de-a 9-a planeta a
sistemului solar ?
--

Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în
lucrări mai vechi) este o planetă pitică din
Sistemul Solar, a doua ca masă după Eris ș i,
ca volum, cea mai mare planetă pitică. A fost
descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William
Tombaugh. Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai
numesc plutine.
Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât
în ordinea distanț ei faț ă de Soare, cât ș i a descoperirii. Pluto
împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar,
deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre
cele două corpuri.[1]
Statutul de planeta pitica
De la descoperirea lui Pluto, în
1930, aceasta a fost considerată
a fi a noua planetă a Sistemului
Solar. La 24 august 2006, în
urma unei rezoluții a Uniunii
Astronomice Internaționale în
care a fost schimbată definiția
termenului de planetă, Pluto a
primit statutul de planetă pitică,
deoarece nu a curatat spatiul
cosmic din vecinatatea orbitei
sale.

Caracteristici fizice
ș i chimice
Pluto se roteș te în jurul Soarelui în 247,8
ani pământeș ti, pe o orbită cu rază medie
de 5,91 miliarde km (39,3 ua). Are o orbită
foarte excentrică (0,248), astfel încât
uneori Pluto ajunge într-o poziț ie mai apropiată de Soare decât
Neptun, a opta planetă a Sistemului Solar. Înclinarea planului orbitei
este de 17°12' faț ă de planul eclipticii, ceea ce este iarăș i ieș it din
comun. Diametrul lui Pluto este de 2.390 km, reprezentând doar
18,74% din cel al Terrei. Înclinarea axei de rotaț ie a planetei este de
57°24', iar perioada de rotaț ie este de 6 zile 10 h, desfăș urându-se în
sens invers celei a Pământului (de la est la vest). Densitatea lui Pluto
este 1.800 kg/m3.
Caracteristici comparative
• Perioada de rotaț ie =
6,388 zile
• Volum = 0,7 % din volumul
Pământului (1,1952 × 1022)
• Masă = 0,2 % din masa
Pământului

Unicitate
Pluto a fost descoperit în 1930, dar
puț inele informaț ii despre
îndepărtata planetă au întârziat o
înț elegere realistă a însuș irilor
Unicitatea orbitei, relaț iile
rotaț ionale cu satelitul său, axa de
rotaț ie ș i variaț iile de lumină îi
conferă o imagine deosebită. În cea
mai mare a timpului, Pluto este mai
departe de Soare decât oricare din

Orbita
\
Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanț a maximă de la
ecliptică datorită înclinaț iei sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau
dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiț ii Pluto ș i
Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată la mai mult de 18 UA una de
cealaltă.
Începând cu anii 1990 au fost descoperite ș i alte obiecte transneptuniene
(OTN) ș i o parte din ele au aceeaș i rezonanț ă orbitală de 3:2 cu Neptun.
Aceste OTN au fost numite „plutonice”, după Pluto.
Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto
se roteș te cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotaț ie a lui Pluto
este înclinată cu 122 grade faț ă de planul orbitei. Când a fost descoperit
Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost regiunea sa sudică polară, relativ
luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură ce unghiul nostru de
privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la aproximativ
perpendicular pe ecuator, în 1973.

MASA SI MARIME
Pluto nu numai că este mai mic
în diametru ș i în masă decât
toate planetele, dar având mai
puț in de 0,2 din masa Lunii este
de asemenea mai mic ș i decât
primii ș apte sateliț i din
Sistemul Solar: Ganimede, Titan,
Callisto, Io, Luna, Europa ș i
Triton. Totuș i Pluto este
aproximativ de două ori mai
mare în diametru ș i de 12 ori
mai mare ca masă decât Ceres,
cea mai mare planetă pitică din
centura de asteroizi. Ceres era
mai mare decât orice alt obiect
cunoscut din Centura Kuiper
până când, în 2005, a fost
descoperită planeta pitică Eris.
Mărimea lui
Pluto - pe
fotografie cel
mai mic corp
Masa ș i diametrul lui Pluto nu au
putut fi evaluate corect decât la
câteva decenii după
descoperirea sa. Descoperirea
satelitului său Charon în 1978 a
dat posibilitatea determinării
masei sistemului binar Pluto–
Charon prin simpla aplicare a
formulei celei de a treia legi a lui
Kepler. Diametrul lui Pluto a fost
măsurat mai târziu, când a fost
ascuns de Charon

ATMOSFERA
.
Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai
probabil formată din azot ș i monoxid de
carbon, în echilibru cu azotul solid ș i gheaț a
formată din monoxid de carbon de pe
suprafaț ă. Pe măsură ce Pluto se depărtează
de periheliu ș i de Soare, mare parte din
atmosferă îngheaț ă. Când se apropie din nou
de Soare, temperatura de la suprafaț a solidă
creș te, ducând la sublimarea gheț ii de azot în
gaz ș i producând un antiefect de seră. În mare
parte, la fel ca evaporarea transpiraț iei de pe
pielea umană, sublimarea are un efect de
răcire asupra planetei ș i cercetătorii au
descoperit de curând că temperatura lui Pluto
este cu 10 grade mai mică decât se aș teptau.
Atmosfera lui Pluto a fost descoperită
în urma unei ocultaț ii observate în
1988. Când un obiect fără atmosferă
ocultează o stea, steaua dispare
dintr-o dată; în cazul lui Pluto însă
lumina stelei a scăzut încet. Din
viteza de scădere, presiunea
atmosferei a fost determinată ca fiind
de 0,15 Pa, de 700.000 ori mai mică
decât cea a Pământului.

ASPECT
Mărimea aparentă a lui
Pluto este mai mică de +14
m ș i, de aceea, pentru
observaț ie este necesar un
telescop. Pentru a fi văzut
cu uș urinț ă este necesar
un telescop cu o deschidere
de 30 cm. Arată ca o stea
chiar ș i printr-un telescop
foarte mare, datorită
diametrului unghiular de
0,15 sec. Culoarea lui Pluto
este maro deschis, cu o
uș oară tentă de galben.
iniț ial prin numele de cod
"S/2005 P 1" ș i "S/2005 P 2",
considerabil mai mici,
descoperiț i în 2005, ș i S/2011
P1, descoperit în 2011.
SATELITI
Până azi au fost identificaț i cinci sateliț i
ai planetei Pluto: Charon, prima dată
menț ionat în 1978 de către astronomul
James Christy, Nix, Hydra, desemnaț i
Sistemul Pluto–Charon este notabil pentru
că este singurul sistem planetă pitică -

satelit din sistemul solar al cărui centru de
masă este deasupra suprafeț ei planetei.
Datorită diferenț ei mici de masă ș i
dimensiuni dintre planetă ș i satelitul
acesteia, poate fi considerat ca fiind o
planetă pitică dublă (termen complicat de
descoperirea ulterioară a încă doi sateliț i
plutonieni).
EXPLORARE
Sonda New Horizons a
zburat pe lângă Pluto în
luna iulie 2015 ș i este
prima ș i singura sondă
spaț ială care a
explorat Pluto direct.
Lansată în 2006, a
surprins primele imagini
cu Pluto încă din
septembrie 2006 în
timpul unui test al
instrumentului
LORRI.[2][3]. Imaginile
au fost preluate la o
distanț ă de cca. 4,2
miliarde km ș i au
confirmat capacitatea
sondei de a urmări
ț inte distante, cerinț ă
critică pentru
manevrele ce trebuiau
efectuate în drumul
spre Pluto ș i alte
obiecte din Centura
Kuiper. La începutul
anului 2007 sonda a
efectuat o manevră de
asistenț ă
gravitaț ională în
preajma planetei
Jupiter.
New Horizons a
înregistrat distanț a
minimă faț ă de Pluto la
14 iulie 2015, după o
călătorie de 3462 de
zile prin Sistemul
Solar.[4] Observaț iile
ș tiinț ifice au început
cu 5 luni înainte de
apropierea minimă ș i
vor continua timp de
cel puț in o lună după
eveniment.
Observaț iile sunt
realizate cu ajutorul
unui „pachet ș tiinț ific”
care include
instrumente de
imagistică,
spectroscopice, de
investigaț ii pe baza
undelor radio, de
măsurare a radiaț iilor
ș i a plasmei solare ș i
alte instrumente.
Scopurile ș tiinț ifice ale
sondei sunt
caracterizarea
geomorfologiei globale
a lui Pluto ș i a
satelitului său - Charon
- a compoziț iei
suprafeț ei, analiza
atmosferei neutre ș i
ionizate[5] a lui Pluto ș i
rata de eliberare a
atmosferei.

Pluto ș i Charon văzute de
De ce Pluto nu mai este cea
2015)
de-a 9-a planetă a sistemului
solar
Descoperită abia în 1930, Pluto, pe
atunci considerată cea de-a 9-a
planetă a sistemului solar, a făcut notă
discordantă faţă de celelalte planete
din sistem, prezentând o serie de
caracteristici care o
individualizează faţă de toate
planetele aflate pe orbite în jurul
Soarelui şi care au dus, în cele
din urmă, în 2006, la revizuirea
definiţiei planetei şi la
excluderea sa din această
categorie. În acest material ne
vom aduce aminte de ce şi-a
pierdut Pluto rangul de planetă.
Un prim argument este că Pluto
este mult mai mică (atât ca
volum cât şi ca masă) decât
orice altă planetă din sistem,
având masa chiar de cinci ori
New Horizons (rezoluț ie
maximă; color; 14 iulie
mai mică decât Luna. Este un corp
teluric, aşa cum sunt Mercur, Venus,
Pământul şi Marte, dar nu se află în
aceeaşi zonă a sistemului solar cu
aceste planete, vecinii săi fiind
Rezoluţia 5A identifică şi două noi categorii de obiecte
aflate pe orbite în jurul Soarelui: "planetele pitice" şi
"corpurile mici" din sistemul solar. Conform acestei
rezoluţii, o planetă pitică este "un corp cosmic care (a) se
află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă
masă pentru ca propria sa gravitaţie să o modeleze într-o
formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu şia
curăţat vecinătatea orbitală şi (d) nu este un satelit al
altei planete. Corpurile mici din sistemul solar sunt corpuri
aflate pe orbite în jurul Soarelui, dar care nu sunt nici
planete şi nici planete pitice. Cealaltă rezoluţie, 6A, i se
adresează în mod special lui Pluto, reclasificând-o drept
planetă pitică.

giganticele planete gazoase Jupiter,
Saturn, Uranus şi Neptun. Din acest
motiv, există unii astronomi care sunt
de părere că Pluto s-ar fi format în
afara sistemului solar, fiind la un
moment dat capturată de gravitaţia
Soarelui. Alţi astronomi sunt de părere
că Pluto a fost una dintre lunile lui
Neptun.
Soarelui. Toate planetele din sistemul
nostru solar se deplasează pe orbite
relativ plane în jurul Soarelui, însă
orbita lui Pluto formează un unghi de
17 grade faţă de planul celorlalte
orbite. În plus, orbita lui Pluto este şi
foarte eliptică şi intersectează orbita
planetei Neptun pentru o perioadă de
20 de ani din cei 248 cât durează
mişcarea sa de revoluţie. Nicio altă
planetă nu intersectează orbita altei
Un alt argument important este legat
de orbita
planete. Doar cometele şi asteroizii fac
acest lucru.
neobişnuită
pe care o
descrie
Pluto în
jurul
În plus, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto, Charon,
are aproape jumătate din dimensiunea lui Pluto. Din această
cauză, unii astronomi au recomandat ca Pluto şi Charon să fie
considerate mai degrabă un sistem binar de planete pitice şi nu o
planetă cu satelitul său. Toate aceste "probleme de identitate" ale
lui Pluto au determinat Uniunea Astronomică Internaţională (IAU)
să adopte două rezoluţii la 24 august 2006 prin care au recatalogat
acest corp cosmic drept planetă pitică. Primul dintre aceste
documente este Rezoluţia 5A prin care este definit termenul de
"planetă" — "O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o
Pluto este
orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca
relativ
rotundă şi
propria sa gravitaţie să o modeleze într-o formă de echilibru
hidrostatic (aproape rotundă) şi (c) şi-a curăţat vecinătatea
se află pe
orbită în orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)".
jurul
Soarelui,
dar această
orbită se intersectează cu cea a lui Neptun. Criticii acestei rezoluţii susţin că există
şi alte planete, printre care şi Pământul, care nu au reuşit să-şi cureţe vecinătatea
orbitală de alte corpuri. Pământul, spre exemplu,
se întâlneşte în mod regulat cu asteroizi aflaţi în
apropierea orbitei sale.
Conform acestor rezoluţii votate în cadrul IAU,
sistemul nostru solar este format din 8 planete:
Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn,
Uranus şi Neptun.