Cultural 6 CLUJ MANIFEST Mai prăznuiesc creștinii la Crăciun nașterea Domnului Hristos? Sărbătoarea Crăciunului își găsește originile în darul cel mai de preț pe care omenirea l-a adus divinității: o fecioară numită Maria, care a purtat în pântecele ei și l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Episodul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este relatat de cei doi evangheliști, Luca și Matei, în evangheliile lor: Luca, în capitolele unu și doi, iar Matei, în capitolul al doilea. Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos a fost respectată ca zi de prăznuire, pe 25 decembrie, de la sfârșitul secolului al IV-lea în Occident, iar în Orient de la începutul secolului al V-lea. De-a lungul timpului, această sărbătoare a fost întâmpinată și primită de creștini cu bucurie și speranță, bucuria renașterii spirituale a omului, a familiei și a comunității. În Occident, această sărbătoare și-a păstrat doar într-o oarecare măsură originalitatea și caracterul ei sacru, aceasta datorită faptului că, la anumite popoare au apărut unele obiceiuri care nu au legătură nici cu sărbătoarea Nașterii Domnului și nici cu conținutul spiritual al acesteia; de exemplu: darurile de Crăciun de sub brad și chiar bradul în sine este o inovație adusă de Martin Luther în anul 1535. El a recurs la acest fapt ca răspuns la darurile pe care cei mici le primeau în data de 6 decembrie de Sfântul Nicolae, încă din secolul al IV-lea. Pentru că protestanții nu sunt de-acord cu cinstirea sfinților, au încercat să mute cultul venerării sfinților spre cinstirea copilului Iisus de Crăciun. Această suprapunere a tendințelor laice peste caracterul sacru deținut și transmis de acest praznic luminat face ca sentimentul religios să fie, tot mai mult, înlocuit de obiceiuri străine sărbătorii, care în ultimul timp, iau o amploare tot mai mare. Așa se face că în apropierea Crăciunului observăm, în societatea de azi, un comportament nefiresc al oamenilor din punct de vedere religios, un consumism exagerat, case și orașe luminate și împodobite excesiv, brazi artificiali, târguri, colinde ascultate la megafoane în piețe și pe străzi, Crăciunițe, campanii și promoții comerciale, și multă risipă materială și spirituală. În țara noastră, Sărbătorea Crăciunului s-a bucurat de un respect aparte, aceasta și datorită importanței evenimentului în sine - nașterea Fiului lui Dumnezeu în lume, dar și datorită obiceiurilor legate de acest praznic. Tradițiile și obiceiurile au contribuit la transmiterea sărbătorii din generație în generație, dar au avut și un rol mediator în păstrarea și transmiterea caracterului sacru al sărbătorii. Amintim câteva exemple: mersul cu icoana Nașterii în Ajun, obiceiul întâlnit la sate de a porni colindul de la Biserică și dus pe ulițe, din poartă-n poartă, mersul cu steaua, etc. Toate aceste obiceiuri au rolul de a-i apropia pe oameni și de a-i face să simtă profund fiorul sfânt al acestei sărbători. Pentru omul credincios, Nașterea Domnului înseamnă mult mai mult decât colinde, folclor, cozonaci și alte bunătăți. Mai întâi, amintim de o curățire mentală și sufletească a fiecăruia, prin postul pe care Biserica l-a rânduit timp de 40 de zile înaintea sărbătorii, apoi prin spovedanie și împărtășanie și, cel mai important, prin participarea lor la Sfânta Liturghie, în ziua de Crăciun. La acestea se adaugă și tradițiile din jurul acestei sărbători, menționate mai sus. Colindul ne prezintă armonia îmbinării religiosului cu obiceiurile laice, în care este evidențiat dialogul dintre Fecioara Maria, care era în cautarea unui locaș pentru a naște, și Moș Crăciun care era și el drumeț cu daruri pentru copii: Bună seara Moș Crăciun, și dumneata ești pe drum? Din păcate, în ultimul timp constatăm și-n țara noastră o separare a obiceiurilor de Crăciun de fondul spiritual al sărbătorii, iar acest fapt duce la îndepărtarea omului de sfințenia Nașterii Domnului și poziționarea lui în zona comercială a ei: multe cumpărături, mâncare și băutură în exces, petreceri, iar mersul la colindat a devenit un obicei izolat, doar în cadrul familiei, și aici limitat la a ne vizita, fără a colinda. Și atunci, firesc, ne punem întrebarea: ce prăznuim la Crăciun, Nașterea Domnului, și dacă da, cum o prăznuim? În perioada comunismului poetul Radu Gyr, din închisoarea Aiudului surprindea atmosfera de așteptare și de trăire simplă a sărbătorii, de către cei întemnițați: A venit și-aici Crăciunul Să ne mângâie surghiunul; cade albă nea peste viața mea, peste suflet ninge. Cade albă nea peste viața mea care-aici se stinge. Steaua prinde să lucească peste ieslea-mpărătească. Și din nou trei magi varsă din desagi aur și tămâie. Îngerii de sus magilor le-au pus cerul sub călcâie... Peste fericiri apuse, tinde-Ți mila ta Iisuse. Cei din închisori te așteaptă-n zori pieptul lor suspină. Cei din închisori te așteaptă-n zori să le-aduci lumina. Pentru cei închiși, din acele vremuri, credința și speranța în Nașterea Domnului și în Învierea Sa, i-au ajutat să vadă dincolo de ziduri, dincolo de lume și dincolo de durere. Toți mărturiseau câtă bucurie le aduceau în suflete, un colind cântat în noaptea Crăciunului, sau troparul Hristos a Înviat, în noaptea de Paști. Dacă omul zilelor noastre se va conecta la această sărbătoare sfântă cu toate energiile sale bune, dacă va face din sufletul și mintea sa o căutare și o cercetare a Pruncului sfânt din ieslea Betleemului, atunci, cu siguranță, în sufletul și-n mintea lui se va naște Hristos, iar bucuria pe care au avut-o magii la aflarea Împăratului îi va umple sufletul și viața. Acesta este momentul în care cei doi, Hristos și omul, se vor bucura împreună de Nașterea Sa. Pr. Dr. Cristian Baciu, Parohia Crăieşti
CLUJ MANIFEST Publicitate 7