PRIVEGHIUL-roman

PAGE 99 400
21
lie Georgescu, apatic şi dezorientat, terminase de treierat şi se
I
întorsese acasă. Căsnicia lui devenise insuportabilă, nu putea să
mai vadă acele scene de coşmar cu nevasta lui paralitică. Seară
de seară se ducea la cârciuma lui Şoarece şi-şi îneca amarul în
băutură. O întâmplare fericită îl scoase din această situaţie. Plecase pe la un
fost coleg de normală pe la Turnu şi acolo îi povestise toată viaţa lui
chinuită, cum îl părăsise Adina şi se căsătorise cu fata paralitică a un
bogătaş, cum se însurase , la rugăminţile maică-sii cu Dorina, dar şi din
ambiţia lui, pentru a se răzbuna pe fosta lui iubită, cum se apucase de
băutură, în care găsise singura consolare. Colegul lui îi propuse un târg :
,,N-ar fi bine să-l concentreze ?” El lucrează la biroul de concentrări şi-ar
putea să-l scotă din acest coşmar. Să meargă acasă liniştit şi să aştepte
ordinul de concentrare. Acasă îl găsi pe socru-său, Avram, care-i adusese
ordinul de numire la şcoala din sat, pe un al patrulea post, înfiinţat special
pentru el. Ilie nu le spuse nimic de gândurile lui şi păru mulţumit cu situaţia
de faţă.
După două săptămâni, Ilie primi ordinul de concentrare şi se trezi în
fosta lui unitate de la Focşani, cartiruită în acele barăci, făcute de nemţi în
primul război. În zadar se chinui socru-său să-l mai scotă din armată, se lovi
de rezistenţa superiorilor care trebuiau să concentreze cât mai mulţi soldaţi
pentru ofensiva din iarnă şi primăvară. La începutul iernii, Ilie Georgescu cu
câţiva ofiţeri urcară într-un tren de persoane cu direcţia Odesa, trebuiau să
schimbe vechea gardă ofiţerească cu cadre noi, mai destoinice, care să preia
trupa. Trenul, înţesat de ofiţeri şi soldaţi, plecă pe un drum lung,
necunoscut. Ilie Georgescu se aşezase la geam şi privea câmpul acela alb
care defila prin faţa lui, satele de câmpie sub zăpadă, cărora li se zăreau doar
hornurile din care se ridica leneş fumul alburiu, gări pustii, salcâmi plini de
chiciură, stâlpi de telegraf, şi din când în când câte un cârd de ciori care
zburau peste dealuri. Geamuerile îi preluau chipul şi se vedea faţă în faţă cu
el, cu personalitatea lui dedublată , râzând unul de altul ; observă că era
totuşi bărbat în toată firea, cu mustaţa lui neagră, tăiată în două de o strungă
la buza de sus. În costumul lui de ofiţer TR era parcă un elev de şcoală
militară plecat proaspăt în vacanţă. Primul lui gând se îndreptă către maicăsa,
o lăsase acasă cu Dorina şi acum trebuia să mai aibă grijă şi de ea.
Aventura lui- gândea el – era prea riscantă ; şi-o făcuse cu mâna lui şi
trebuia să suporte toate consecinţele. Dar ce se va întâmpla cu maică-sa,
bătrână şi bolnavă şi pe deasupra şi cu Dorina pe cap ? Pe maică-sa o iubea
99