PRIVEGHIUL-roman

PAGE 96 400
discutată cu Mareşalul Antonescu şi i s-au explicat la timp unele gesturi
neprieteneşti ale unor ofiţeri germani, cred că acest fapt e de domeniul
trecutului… »- a încheiat feldmareşalul Von Manstein. « Eu nu zic că ai
noştri nu au nicio vină, rapoartele pe care le-am primit de la comandamente
sunt cu totul nemulţumitoare… Soldaţii trebuie să înfrunte cu stoicism
condiţiile vitrege ale războiului. » « Alta e cauza , domnule maior
Câmpineanu, aţi avut nevoie doar de Basarabia, restul nu vă mai
interesează ! » « Ce vreţi să insinuaţi cu Basarabia ? Basarabia ca şi
Transilvania pe care-aţi făcut-o cadou ungurilor, sunt provincii istorice
româneşti !- s-a supărat Nicu şi a încheiat discuţiile pe această temă- noi
trebuie să vedem ce putem face să îmbunătăţim situaţia… Ştiu că şi ai noştri
au o mare vină, am informaţii că generali ca Ciupercă, Iacobici, Mazarini,
Orăşanu şI Pălăngeanu se opun continuării războiului, ba mai mult, Iacobici,
şeful statului major, a demisionat şi s-a opus la trimiterea de noi trupe pe
front, în unele unităţi a pătruns propaganda comunistă şi soldaţii au dezertat
sau s-au predat la inamic… Noi am luat măsuri: Consiliul de război a
pronunţat peste 313 condamnări la moarte, 277 condamnări la muncă silnică
pe viaţă, peste 3600 condamnaţi la temniţă grea pe diferite perioade, ce
vreţi, să condamnăm întrega armată română? »-a ridicat Nicu tonul.
Oboseala îi fusese fatală în acea zi, avea senzaţia că îl paşte o grea
boală, chiar i se ridicase şi temperatura la 39 de grade şi se băgase în pătură
devreme. Nemţii i se păruseră neospitalieri, agitaţi continuu, cu tonul lor de
comandă de superiori, vorbiseră cu « voi, românii », feldmareşalul îi făcuse
o impresie foarte proastă, un schizofren care sucea ochelarii în mâini şi cita
din scrisoarea trimisă de furer Mareşalului că« românii se dezintegrează în
Caucaz… noi credem în statul nazist şi în idealurile lui… » comenta el pe
marginea scrisorii şi clipea des din ochi, îi lăcrimau şi simţea nevoia să-i
spele cu pleoapele …Apoi portretul lui Stalin găsit sub saltea , pitit probabil
de celoveci când au părăsit satul… Nemţii îl puseseră pe perete şi trăseseră
la ţintă în el că era ciuruit de gloanţe…Văzuse şi el o astfel de scenă când
mai mulţi camarazi beţi se luau la întrecera care din ei îl lovesc în
mustaţă…,Se dezintegrează şi ei mai repede ca noi- gândea el, făcut ghem în
patul de campanie- aici începi să vezi adevărata realitate…” Se dădea în el o
luptă surdă, îi pătrunsese în suflet îndoiala şi-l măcina. Și adormi cu
gândurile rătăcite. Se visă acasă la castel, cânta la pian, notele cădeau grele
peste tot parcul, umplând liniştea aceea cu armonice sunete, aerul tare al
primăverii aducea mirosuri de flori sălbatice din luncă, el lăsă pianul şi fugi
în dumbravă, cum denumise mătuşă-sa ,Lili, din Moldova lăstărişul din
luncă. Aici începuse să se dea de-a berbeleaca precum făcea în copilărie,
apoi culese o mână de ghiocei şi-i mirosea. « Ce faci aici, domnule
96