PRIVEGHIUL-roman

PAGE 83 400
şi-am luat valiza, pierzând pe Praporică din vedere. Am pus valiza jos lângă
mine şi ascultam urletul bombelor care acum trebuie să fi căzut pe Gara de
Nord. După ce se mai potoli prigoria ce zic eu: ,,Ia să dechid eu valiza să
văd ce e în ea…
-Şi ce credeţi, fraţilor că era?- îi întreba el pe prieteni când se întâlneau
la Carul cu bere.
-Ce dracu putea să fie ?- îi lua Leu vorba din gură.
-Bani, băăă, era plină cu lire italiene !- le spunea el încet, conspirativ.
Lire italiene, da,da, era tixită cu lire italiene…Şi aruncai puşca, fraţilor, cât
colo, pusei chipiul pe masă, scosei batista din buzunar să mă şterg de
sudoare că transpirasem tot. Mă luase aşa un tremurat la gândul că tot
bănetul ăla o să fie al meu. Ia , uite, Doamne, cum iese norocul în faţa
omului, mă guduram eu pe lângă valiză, şi mă gândeam ca prostul ce să fac
eu cu atâta bănet. Prima dată mi-a venit în minte să iau casa lui Traian
Pisică, casă mare cu şase camere, apoi pădurea cocoanei Câmpineanca şi cu
pământul…o sută, două sute de hectare, nu mai conta câte…De acum voi fi
şi eu cineva acolo în sat, nu voi mai fi Ionel al lui Duran, voi fi
domnu’Ionel, voi sta şi eu la rând cu Câmpineanca, cu Dinu, cu Ilie
învăţătoru’,cu Ghică Popescu, cu Nae Sterescu… Apoi ce-mi vine mie : să-l
dau dracu de sat căci neam de neamul nostru tot cu râtul în pământ a stat,
nimeni nu s-a îmbogăţit de pe urma pământului, boierii de ce-l vând ? Simt
ei ceva, nu se poate, că ei sunt oameni deştepţi, mă găsii eu mai cu moţ să
cumpăr pământ… Cu banii ăştia aş putea să mă duc în lumea mare, unde nu
sunt nici războaie, nici lume rea…Auzise şi el de America, să se ducă-n
America, nu pleacă toţi în America şi acolo se fac oameni ? Ce, el cu acest
geamantan de bani nu s-ar face om? Şi se văzu cu nevasta şi cu cei trei copii
pe un transoceanic, alunecând pe ape, spre ţara fericirii. Toţi erau îmbrăcaţi
în alb, nevasta lui, ţăranca lui de acolo din sat, într-o rochie de crep-saten,
foşnind uşor în bătaia vântului, cu decolteurile largi ca demoazelele din
lumea mare, şi copiii-ăştia cu băşti bleomaren şi uniforme albe de marinari,
şi el la fel, într-un costum alb de camgăr englezesc, cum se putra
Câmpineanu , când era flăcău ; să umble chelnerii sau picolii pe lângă ei şi
să le aducă fel de fel de mâncăruri şi băuturi şi lapte de cuc acolo în
compartimentul lor…Şi-apoi să vadă ţări şi oraşe şi lumea largă, mări şi
oceane, California, sau Copa Cabana…
Fulgerător îi trecu şi o idee năstruşnică prin minte : să se ducă şi el o
dată la Crucea de piatră, Leu, al dracului, cu leafa mai mică ca a lui şi se
dusese ; frati-său, Ioviţă, la fel. El mai prost i-o ducea toată Gigei, na ,
femeie, banii, uite-i…
83