PRIVEGHIUL-roman

PAGE 82 400
auzi din senin, întâi mai încet, apoi din ce în ce mai tare urletul sirenelor.
,,Iar fac ăştia exerciţii de alarmă !”- îşi dădu cu părerea Praporică. Mie
parcă mi s-a înfipt un cuţit în inimă…Şi mă întreabă Praporică :,, Da’ ce
dom’ sergent ţi-e frică de moarte ?” ,,Mi-e frică, Praporică, eu am mai
trecut prin prăpădul ăsta!” ,,Şi dacă vin,ce, dom’ sergent, o moarte are
omu şi-o gaură-n c…”N-a trecut mult şi-au început să claxoneze maşinile,
tramvaiele, trăsurile pline ciopor de oameni, goneau toate spre marginea
oraşului, era o învălmăşală de nedescris. ,,Noi ce facem dom’ sergent ?” Eu
n-aveam voie să-mi părăsesc postul, aveam un adăpost la subsol şi în caz de
urgenţă mă băgam acolo. ,,Păi ce să facem ? Tu poţi să pleci, dar eu…”
Praporică ăsta era un hoţ, după ce plecau toţi din oraş, el da iama prin
locuinţele oamenilor şi le lua tot ce găsea şi le vindea în tancioc.
Nu trecu mult după învălmăşala asta că începură avioanele să urle , un
urlet greu de oţel, ieşit parcă din fundul pământului. În tăcerea acelei zile
de vară care se aşternuse peste tot, urletul lor era însăşi moartea strecurată
în sufletul fiecăruia. Şi Praporică trist cu capul în jos : ,,Astăzi s-or duce
spre Ploieşti, dom’ sergent ! Ne-or ierta dom’ sergent”, -repeta el cu capul
pe cer .,, Să te audă Dumnezeu !”- zisesem eu cu gândul acasă la voi şi la
fata aia pe care o lăsasem acasă la cumnatu-meu…
Şi-ncepură primele salve de artilerie pe centură, scurte, înfundate,
trăgând parcă în baloţi de vată, fluierau, piuiau ,urlau şi se spărgeau
undeva pe cer. Apoi au început să cadă bombele, la Căţelu’ , la Spitalul
militar, la Scoala superioară de război, pe Panduri…Praporică ieşise în
stradă, jucând şi cântând : ,,La Căţelu, la Căţelu/ S-a-mbătat aseară
Mielu…” Juca şi cânta cum fac ţiganii de mahala în mijlocul străzii pustii şi
eu priveam la el din uşa Primăriei şi-l strigam : ,,Praporicăăă ! Măiii
Praporicăăă !” Îmi venea să mai şi râd de el cu moartea în spinare. Că-mi
povestise cum se-mbătase el de bucurie că-şi găsise iubita, pe Jeni
Marmeladă, cică fusese arestată în Piaţa Matache pentru furt de la
negustori, o cunoşteam şi eu, era o ţigancă durdulie, frumoasă, ocheşică,
plină de aur din cap până-n picioare.,, Îmi dam viaţa pentru ea dom’
sergent !”-îmi povestea el. Mielu Praporică fugise la ea, o luase în braţe şio
întrebase : ,,Ai scăpat ?” Şi când Mielu Praporică cânta refrenul în
mijlocul străzii a venit o bombă aşa din senin şi a căzut lângă el ; în clipa
aceea eu am închis ochii şi-am tras uşa, mă năpădise praful, şi când i-am
deschis, am văzut capul lui Praporică şi cu o mână agăţate de gardul
Cişmigiului, rânja, rămăsese cu acel refren pe limbă şi rânja…Treba asta s-
a petrecut aşa într-o fracţiune de secundă pentru că imediat a trecut o
maşină în fugă prin faţa Primăriei şi-am văzut cu ochii mei cum a căzut o
valiză din porbagaj drept în mijlocul străzii. Eu am coborât repede scările
82