PRIVEGHIUL-roman

PAGE 8 400
-Tu eşti, Ionele, maică, mai să nu te cunosc ?-sări femeia de gâtul
soldatului şi începu să-l sărute pe obrajii lui stacojii.
-Eu sunt, ţaţă Păuno,eu, bine te-am găsit !-o îmbrăţişă şi el cu lacrimile
în ochi. Când femeia se trezi fără cei doi copii lângă ea, începu să-i strige
înnebunită :
-Măăă, măăă, voi n-auziţi, măăă, veniţi, drăibilor, încoa c-a venit tac-to
din război !…
Cei doi copii se uitau printre gard pe furiş să vadă ce e cu soldatul ;
apăru la poartă întâi cel mic, venea sfios, tip-til, pe vârful picioarelor şi se
pitea la spatele femeii şi în urma lui, cel mare se uita choirâş la necunoscut:
-Ce, nu-i cunoşti? Sunt ai tăi…Fir-aţi ai Dumnezeului să fiţi, fugiseră,
au luat şi ei frica jandarmilor ! Hai, mă, veniţi încoa că e tac-tău, a venit din
război…
Prima grijă pe care o avu Ionel fu să întrebe de nevastă:
-Gigea ce face ?
-Ce să facă ? Bine ! E cu Stancu la plug… Fata aia e la şcoală…Ioniţă
s-a prăpădit, Dumnezeu să-l ierte !
-Dumnezeu să-l ierte,sărmanul, că zicea când am plecat, că nu mai
apucă să mă vadă! Şi aşa a fost…
Copiii stăteau sfioşi şi priveau în ochii soldatului.
-Hai, veniţi la tătica să vă dau bomboane, se ruga cu glasul lui dulce de
copii, hai, tătică, hai !- stătea el cu punga întinsă către ei.
Copiii întinseră mânuşiţele lor firave şi luară punga cu bomboane. Ionel
îl prinse pe cel mic şi-l ridică în braţe.
-Pe ăsta l-ai lăsat mic în albie!- zise Păuna cu ochii în lacrimi.
De pe obraz i se scurse şi lui Ionel o lacrimă pe veston, apoi alta pe faţa
copilului.
-Credeam că nu-i mai văd, pupa-i-aş !
Cel mare se apropie și el, se lăsă sărutat, apoi luat în braţe. Cu amândoi
copiii în braţe, deschise poarta şi se duse pe prisă la ţaţa Păuna.
8