PRIVEGHIUL-roman

PAGE 76 400
Vin şi acum ca nişte soldaţi-strigoi
Care-mi veghează amintirile,
Adino, şi-mi şoptesc trist, că ce-a fost atunci,
Nebunia aceea cu tine, am pierdut-o pe veci,
Preafrumoaso şi preacurato feciară, Adino…
O citi şi o răsciti cu lacrimile în ochi şi apoi se răzgândi : la ce să i-o
mai trimită ? De ce să mai zgândăre o inimă care nu înţelesese nimic din
dragostea lui ? Să fie fericită cu Nicu ei ! Dacă viaţa asta e strâmbă, ce-ar
putea să facă el, un biet muritor ca s-o îndrepte ?
Într-un timp se gândea s-o ia pe Ioana lui Șoarece, cel puţin asta era
întreagă, nu ca Dorina, fără picioare, dar cu cârciuma lui Șoarice nu mai
ieşea el din sărăcie…Şi ce-mi era Ioana, ce-mi era Dorina… Auzise de
alaiul făcut de Câmpineni şi parcă mai rău îi făcuse. De fapt de nunta lor
plecase pe la un coleg pe la Roşiori să nu mai audă şi să nu mai vadă nimic.
Venise sâmbăta după masă şi duminică trebuia să se ducă în peţit. Au ajuns
la Gară cam pe la nouă şi au tras la magaziile lai Avram. El nu-l cunoştea,
dar când l-a văzut parcă a căzut cerul pe el, era un om care semăna cu un
butoi doldora de carne, sta pe un scaun şi se răţoia la nişte oameni care
stivuiau scândura.
-Sărut mâna dom’ Avam !- i-a dat bineţe Vădana care sta semeaţă în
dreptul uşii, aşteptând s-o invite înăuntru.
-Să trăieşti Vădano, cu ce ocazie pe la noi?- se ridică el în vârful
oaselor să vadă dacă mai este cu cineva.
-Am venit cu băiatul pe la dumneata, deschise femeia discuţia,
arătându-l şi pe Ilie care sta în spatele ei.
-Aaaa, cu domnul învăţător, să trăiţi, domnule învăţător, cum e când
scapi de armată aşa de repede ? Atunci, dacă e aşa haide-ţi acasă să vorbim
şi noi ca oamenii…Marineee, vezi că eu mă duc acasă că am musafiri- strigă
el la unul din acei oameni- cubează scândura şi s-o pui acolo unde ţi-am
spus eu!
Casa lui Avram era lângă depozit, de fapt avea mai multe rânduri de
case înşirate una lângă alta, toate cu ferestrele la răsărit.
-Nevastă, o stigă el pe soţie, avem oaspeţi de la Râca, pe domnul
învăţător Ilie Geoogescu, vino şi tu aici şi ia şi fata aia… Apăru întâi femeia
şi după ea şi fata în două cârje.
-Hai, Dorino, maică, - o ajuta ea să urce scările- prinde-te bine de mâini
să nu cazi că şi Dumnezeu ăsta numai nenorociri face! Că ce fată frumoasă
era…şi bunăăă s-o pui la rană !
-Bună ziua !- zise fata stânjenită, aşezându-se pe-o laviţă.
76