PRIVEGHIUL-roman

PAGE 70 400
acela frumos care sta pitit în pădure. Doamne, ce noroc a dat peste noi!
Ajută-ne, Doamne…- se închina ea.
Peste două săptămâni era la fată la şcoală :
-Adino, maică, vin c-o veste mare ! Cocoana Câmpineanca i-a zis lui
taică-tău de tine, să te facă o noră, că e şi ea singură, săraca…
-Ei, şi? Eu sunt de măritat? Trebuie să-mi termin întâi şcoala şi-apoi om
mai vedea !
-Maică, pierzi ocazia , maică, lasă-l, Dumnezeului pe-al Vădanei, că se
lăuda mă-sa prin sat că se duce şi-o ia pe-a lui Avram din Căldăraru…
-Pe care ? Pe schiopa aia !- se miră Adina şi parcă se învârtise tot
pământul cu ea. S-a dus şi s-a culcat, dar n-a dormit toată noaptea, acum a
vrut ea să înghită tot flaconul de luminal. S-a sculat şi i-a scris scrisoarea aia
de adio … Acum parcă stătuseră nişte ape… ,,Trebuie să- mă-mpăc cu
soarta…”-s-a lămurit ea şi chiar se vedea la castel, soţia lui Nicu…
În primăvară castelul parcă era pus în stare de alarmă, cocoana Eliza
Câmpineanu, cu verva ei, adusese zugravi de la Bucureşti şi le dăduse ordin
ca în trei săptămâni să termine totul. Se tot răţoia la slugi să grăbească
curăţenia, să aşeze mobila, tablourile, cumpărase un Renoire şi voia să-l
pună lângă portretul ei în marele hol.
Peste două săptămâni sosi şi Nicu cu motocicleta, inspectă lucrările şi
fu mulţumit de ce făcea maică-sa. Se duse la familia preotului şi făcu
formalităţile de cerere în căsătorie. Adina terminase şcoala şi venise acasă.
Era din ce în ce mai apatică, mai absentă, toate evenimentele treceau pe
lângă ea şi-o lăsau rece. Nicu le explică viitorilor socri că trebuie să
urgenteze cu nunta ca să poată pleca liniştit pe front, îi ceruse însuşi
Mareşalul să meargă acolo unde-l cere patria. Adina mai mult tăcea. ,,Tu ce
zici, Adino ?”, o întrebase el. « Ce să zică, sărise maică-sa, zice şi ea ce
zicem toţi ! » Stabiliseră ca nunta adevărată să fie la Bucureşti în saloanele
Cerului Militar, aici la castel să se facă doar o masă sâmbăta seara, cu lăutari
şi să invite pe ţărani şi autorităţile locale. Adina trebuia să meargă la
Bucureşti să-şi comande rochiile de nuntă, să stea acolo pentru probe. Eliza
Câmpineanu, cu banii luaţi pe pământ îşi cumpărase o vilă pe strada Viilor,
unde va sta Nicu cu soţia, după luna de miere. Imediat după nuntă vor pleca
cu iahtul regal pe mare, vor trece Dardanelele, coastele Adriaticei, Grecia,
Veneţia şI Italia şi apoi se vor instala la Bucureşti în acea vilă.
Preuteasa rămăsese înmărmurită de cele auzite, părintele Gheorghe, la
fel. Nu ştiau ce să mai facă de bucurie şi cum să-i intre în voie lui Nicu.
Adina sta de o parte şi se amuza pe tăcute de toată această comedie jucată de
toţi. « Îmi pare bine- îşi zicea ea- cel puţin voi cunoaşte lumea ! »
70