PRIVEGHIUL-roman

PAGE 58 400
După Crăciun primi de la Ilie o scrisoare . Era poate cea mai fumoasă
scrisoare de dragoste scrisă de el :
Draga mea Adina,
Nu ştiu cu ce să-ncep această scrisoare. E aşa de frumos afară,
străluceşte zăpada, aruncând şi în sufletul meu acele raze de speranţă că
odată şi odată vom fi împreună. Ştiu că timpurile sunt tulburi, dar avem
tinereţea în faţă cu care putem lupta. Depinde numai de noi să putem să
răzbatem timpul şi să fim împreună. Am visat azi-noapte că eram în grădină
la tine sub nucul rotat care străjuia dragostea noastră. Te ţineam în braţe şi
te sărutam ; deodată, aşa îmbrăţişaţi, am prins aripi şi-am început să urcăm
ca doi îngeri spre înaltul cerului. Era vară, era noapte, erau stele şi bătea o
lună sălbatică, în poiana noastră jucau, nestingherite ielele, îmbrăcate-n
cămăşi de borangic. Erau nişte fete frumoase care ne amăgeau şi ne
chemau şi pe noi în acest joc al lor. Tu mi-ai zis :,, Ilie, nu te duce !” Eu am
întrebat : ,,De ce ? Tu nu vezi ce joc frumos, ce horă rotundă, vrând
nevrând, ne cheamă şi pe noi !” Pluteam printre stele şi priveam panorama
pământului, vedeam cum curgea apa Bucovului pe unde ne plimbasem noi
odată, dealurile copilăriei, câmpia pe unde mergeam cu vitele la păscut,
apoi pădurea Piscului, unde ne pitam noi şi ziceam c-am intrat în codrii lui
Eminescu să ne iubim…Doamneee, ce frumos mai era când ne-aşezam pe
iarba moale şi eu cu capul în poala ta spuneam că te iubesc şi tu-mi ziceai
că sunt un mincinos şi ploua cu flori de tei şi cântau brotăceii şi cerul şi
pământul se învârteau cu noi ca într-o feerie şi eu îţi culegeam flori,
brebenei şi turcaleţi şi viorele şi maci sălbatici şi-ţi făceam din ele o
coroniţă şi-ţi spuneam că tu eşti mireasa mea…Eu am coborât, totuşi, şi-am
intrat în acea horă între acele fete frumoase şi-am început să joc la braţ cu
ele. Tu m-ai strigat şi mi-ai spus că acele fete mă vor lăsa beteag, să fug deacolo
cât mai departe ! Eu totuşi, neascultându-te, am intrat în acel joc
nebunesc…Mă prinseseră de mână şi mă ademeneau şi erau frumoase,
corpul lor se ondula prin cămăşile lor de in transparent şi râdeau şi se
hârjoneau…După ce s-a terminat jocul şi-am venit la tine, m-ai întrebat :
,,Ilie, ce-i cu tine ?” Eu nu puteam să mai vorbesc, dădeam să zic ceva şi nu
puteam ! ,,Tu nu vezi că ţi-au luat glasul ?” Doamneee, mă închinam eu,
cum să-mi ia glasul ? Ce mai fac eu în clasă, cum mai vorbesc cu copiii ?
Cum mai vorbesc eu cu tine ? Şi dintrodată am coborât pe pământ. Şi-am
găsit pământul ars de-o fiară, ca-n Apocalipsă ! Şi fiara aceea se făcea că
este Nicu Câmpineanu, venise-n armuri calvalereşti şi dăduse foc,
incendiase tot pământul. Tu mi-ai zis : ,,Lasă că e mai bine aşa !” Eu te-am
întrebat : ,,De ce ?” Tu mi-ai răspuns : ,,Numai aşa putem să fim
împreună ! Pământul e spurcat, l-au pângărit pigmeii şi Nicu Câmpineanu
58