PRIVEGHIUL-roman
PAGE 50 400 cap purta ca domnitorii o căciulă aurită. “Unde mergi tu, fiul meu?”- mă întreabă el cu un glas blând și binevoitor. “Dar cine ești, tu?”- l-am întrebat eu, speriat de făptura lui în miez de noapte. “Eu sunt Dumnezeu!”- îmi răspunde el. Am rămas înmărmurit, cum adică eu să mă întâlnesc cu Dumnezeu? “Dacă ești tu, Doamne, du-mă pe tărâmul tău să văd visul plaiurilor cerești!”- l-am rugat eu. Și m-a luat de mână și m-a urcat la ceruri pe scări de mătase printre îngeri și serafimi care ne înconjurau cu tot alaiul lor…” “Am să te las să trăiești o viață, mi-a spus Domnul; dacă o vei trăi în pace și liniște sufletească ai să vii pe aceste meleaguri, dacă nu, te voi duce în iad…” Și ce-am văzut eu acolo: un Nou Ierusalim, insulițe de flori, ape curgătoare, dealuri înverzite, biserica Domnului cu șapte petale care se desfăceau în razele soarelui, cu șapte uși prin care veneau și ieșeau oamenii, închinându-se și minunându-se de acea frumusețe…Și-am mai văzut pe Mântuitor, răstignit pe o mare cruce… Și când m-a văzut, a coborât de pe acea cruce și mi-a zis: “Copile, bine ai venit în Raiul Domnului, tu ești hărăzit de Domnul, care te-a adus pe aceste meleaguri să trăiești o viață aparte, să cugeți și să te îndoiești de tot ce vezi, dar nu uita că totul cade, se dărâmă, e vânare de vânt…Pe mine m-au răstignit romanii, m-au vândut lor prietenii mei, m-au schingiuit și m-au spânzurat, dar iată, ei s-au dus, i-a înghițit timpul și eu încă mai trăiesc; trăiesc prin tine, prin acest popor care renaște în fața Domnului… “ Și Domnul care mă urcase la ceruri a dispărut și eu am rămas singur, admirând acele meleaguri de vis. Așa am petrecut eu toată noaptea, îmbiindu-mă cu acest vis frumos. Când m-am trezit, soarele se rostogolea la orizont într-un incendiu apocaliptic ca o roată de căruță incendiată, luminând toată zarea cu puterea lui. Doar luceafărul de ziuă mai pâlpâia neputincios la apus și luna care parcă se topea în mierea acelei zilei. -Hai, maică, scoală-te că e timpul să te duci cu vacile la păscut!- a venit mama peste mine și mi-a dat la o parte colțul plapomei. Am ieșit din căldura plapomei, m-am spălat, am mâncat, am luat animalele și am plecat cu ele la păscut în pădure. Gândul meu însă rămăsese la acel vis mistuitor care mi se deschisese noaptea… Întrând în miezul pădurii, vaca mea cea năzdrăvană s-a rătăcit și a trebuit să fug după ea și s-o caut. Coborând o vale prin poienița plină de flori ca să o găsesc, am dat de un om bizar, un bătrân care își îmbrăcase niște haine albe și se înfășurase într-un cearceaf, stătea jos în iarbă și se ruga. Visul meu, mi-am zis, și m-am închinat. Văzându-mă, s-a ridicat și a venit la mine: -Ce e cu tine, feciorul meu, aici în viul pădurii?- m-a întrebat el, văzându-mă îngrijorat. 50
PAGE 51 400 -Am pierdut o vacă!- i-am răspuns eu scurt, tremurând de frica necunoscutului. Dar dumneavostră cine sunteți?- am insistat eu. -Eu sunt Dumnezeu! Auzind acestea, am înlemnit. Am făcut legătura cu visul meu de azi noapte și pur și simplu m-am zăpăcit. Semăna exact cu făptura din vis, care-mi populase imaginația toată noaptea. Nu știam dacă mai trăiesc în realitate sau mi se continuă visul. -Da, da, Dumnezeu!- repetă el. Stai tu jos aici să tainim…Vaca ta am găsit-o eu și am legat-o de o tufă lângă poiană, așa că nu mai fi îngrijorat!. Am privit printre lăstăriș și mi-am zărit vaca, rumega la umbra tufanului. -Și ce cauți aici în pădure, Doamne?- l-am întrebat eu. Nu mi-a răspuns; l-am privit mai atent și semăna cu un om din sat. Avea o barbă albă până la brâu, un păr lung până peste ceafă și înfășurat în acel cearceaf, părea un schimnic rătăcit pe pământ. -Am grijă de păsările cerului!- îmi răspunde el și se uită în sus. Acolo, în vârful unui copac i-am zărit pătuiagul în care locuia, un frunzar la care se suia pe o scară. Hrănesc păsările cerului!- îmi repetă el. Copiii mei s-au transformat în aceste păsări! “Dumnezeu…copiii mei…”- gândii eu, acest om trebuie să fie vreun nebun al satului rătăcit pe aici. Și mi s-a făcut o frică de moarte; acest om poate să mă omoare, să mă spânzure, să facă ce vrea cu mine… -Nu te speria că nu-ți fac nimic rău! Tu ai o minte crudă, vei ține minte ce-ți spun; peste timp trebuie să povestești ș tu copiilor și nepoților tăi despre mine. Ia stai lângă mine să-ți spun o poveste! -Bine dar am boii lăsați în pădure! -Nu-i nimic, am eu grijă de ei! Vezi cele două păsări? -Da, le văd! Erau două păsări pe pătuiagul lui care se răsfățau în soarele verii. -Sunt copiii mei, Gheorghe și Ioniță…Două suflete rătăcite, scăpate din Infern. Stai să vezi… Și zicând “stai să vezi” se descheie la un buzunar și scoase un teanc de scrisori , învelite într-o hartă mare pe care scria URSS. Această hartă e harta de operațiuni militare, îmi explică el și o întinse pe iarbă. Aici e Cotul Donului, puse el mâna pe un firișor de apă desenat pe acea hartă, iar aici e Odesa…Începu să plângă, îi curgeau lacrimile peste obrajii pomădați și se lăsau pe barba sură. Au plecat amândoi să apere o cauză, să întregească România Mare, și sufletele lor s-au întors sub formă de păsări… Despături o scrisoare și începu să citească: ”Dragii mei părinți,- asta e scrisoarea lui Ioniță, preciză el cu ochii în lacrimi… Aflați despre mine că am ajuns bine la unitate. Am plecat cu trenul de Chișinău și acum suntem la 51
- Page 1 and 2: ION IONESCU-BUCOVU ROMAN 2012
- Page 3 and 4: PAGE 3 400 O epocă într-o carte d
- Page 5 and 6: PAGE 5 400 PARTEA INTÂI : APOCALIP
- Page 7 and 8: PAGE 7 400 1 ând venise acasă din
- Page 9 and 10: PAGE 9 400 2 omuna Râca se află c
- Page 11 and 12: PAGE 11 400 fără milă de mamă.
- Page 13 and 14: PAGE 13 400 3 upă venirea lui Ione
- Page 15 and 16: PAGE 15 400 Slatina…Ce să-l mai
- Page 17 and 18: PAGE 17 400 Venise toamna acasă, d
- Page 19 and 20: PAGE 19 400 peisaj bucolic cu o pri
- Page 21 and 22: PAGE 21 400 camera ei să se dezbra
- Page 23 and 24: PAGE 23 400 5 ăi, fraţilor,-conti
- Page 25 and 26: PAGE 25 400 ăsta nenorocit care ne
- Page 27 and 28: PAGE 27 400 -E fata părintelui Ghe
- Page 29 and 30: PAGE 29 400 7 ând venise Gigea cu
- Page 31 and 32: PAGE 31 400 care-i veneau până la
- Page 33 and 34: PAGE 33 400 într-o parte ca o brez
- Page 35 and 36: PAGE 35 400 8 upă ce veni de la bi
- Page 37 and 38: PAGE 37 400 -De ce-ai mai venit, î
- Page 39 and 40: PAGE 39 400 -Iart-o, Mielule, tată
- Page 41 and 42: PAGE 41 400 10 icu Câmpineanu veni
- Page 43 and 44: PAGE 43 400 nişte bălării, i-au
- Page 45 and 46: PAGE 45 400 bătrâne, auzindu-i-se
- Page 47 and 48: PAGE 47 400 11 a poartă la Stancu
- Page 49: PAGE 49 400 lagăr, am stat ascuns
- Page 53 and 54: PAGE 53 400 Te pui cu rusul, zicea
- Page 55 and 56: PAGE 55 400 imaginar, urmat de o dr
- Page 57 and 58: PAGE 57 400 -La care întrebare ? -
- Page 59 and 60: PAGE 59 400 face parte dintre acei
- Page 61 and 62: PAGE 61 400 -Ia, dă-l în coa’ s
- Page 63 and 64: PAGE 63 400 -V-aduc, îi zâmbi Ioa
- Page 65 and 66: PAGE 65 400 umeri, parcă el ar fi
- Page 67 and 68: PAGE 67 400 muncitoare la apaca, o
- Page 69 and 70: PAGE 69 400 15 u Adina faptele se p
- Page 71 and 72: PAGE 71 400 După alte trei săptă
- Page 73 and 74: PAGE 73 400 chiar de Patrarh, ,,câ
- Page 75 and 76: PAGE 75 400 16 amăăă, pregăteş
- Page 77 and 78: PAGE 77 400 -…că mai bineee, con
- Page 79 and 80: PAGE 79 400 acolo la şcoală un m
- Page 81 and 82: PAGE 81 400 17 e la Bucureşti, nev
- Page 83 and 84: PAGE 83 400 şi-am luat valiza, pie
- Page 85 and 86: PAGE 85 400 italiana, lire ,monseni
- Page 87 and 88: PAGE 87 400 18 enise Paştele peste
- Page 89 and 90: PAGE 89 400 Sanda şchioapa, Păsă
- Page 91 and 92: PAGE 91 400 19 mediat după nuntă,
- Page 93 and 94: PAGE 93 400 mi-a zis : ,,Mai bine p
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
PAGE 51 400<br />
-Am pierdut o vacă!- i-am răspuns eu scurt, tremurând de frica<br />
necunoscutului. Dar dumneavostră cine sunteți?- am insistat eu.<br />
-Eu sunt Dumnezeu!<br />
Auzind acestea, am înlemnit. Am făcut legătura cu visul meu de azi noapte<br />
și pur și simplu m-am zăpăcit. Semăna exact cu făptura din vis, care-mi<br />
populase imaginația toată noaptea. Nu știam dacă mai trăiesc în realitate sau<br />
mi se continuă visul.<br />
-Da, da, Dumnezeu!- repetă el. Stai tu jos aici să tainim…Vaca ta am<br />
găsit-o eu și am legat-o de o tufă lângă poiană, așa că nu mai fi îngrijorat!.<br />
Am privit printre lăstăriș și mi-am zărit vaca, rumega la umbra tufanului.<br />
-Și ce cauți aici în pădure, Doamne?- l-am întrebat eu. Nu mi-a<br />
răspuns; l-am privit mai atent și semăna cu un om din sat. Avea o barbă albă<br />
până la brâu, un păr lung până peste ceafă și înfășurat în acel cearceaf, părea<br />
un schimnic rătăcit pe pământ.<br />
-Am grijă de păsările cerului!- îmi răspunde el și se uită în sus. Acolo,<br />
în vârful unui copac i-am zărit pătuiagul în care locuia, un frunzar la care se<br />
suia pe o scară. Hrănesc păsările cerului!- îmi repetă el. Copiii mei s-au<br />
transformat în aceste păsări! “Dumnezeu…copiii mei…”- gândii eu, acest<br />
om trebuie să fie vreun nebun al satului rătăcit pe aici. Și mi s-a făcut o frică<br />
de moarte; acest om poate să mă omoare, să mă spânzure, să facă ce vrea cu<br />
mine…<br />
-Nu te speria că nu-ți fac nimic rău! Tu ai o minte crudă, vei ține minte<br />
ce-ți spun; peste timp trebuie să povestești ș tu copiilor și nepoților tăi<br />
despre mine. Ia stai lângă mine să-ți spun o poveste!<br />
-Bine dar am boii lăsați în pădure!<br />
-Nu-i nimic, am eu grijă de ei! Vezi cele două păsări?<br />
-Da, le văd!<br />
Erau două păsări pe pătuiagul lui care se răsfățau în soarele verii.<br />
-Sunt copiii mei, Gheorghe și Ioniță…Două suflete rătăcite, scăpate din<br />
Infern. Stai să vezi… Și zicând “stai să vezi” se descheie la un buzunar și<br />
scoase un teanc de scrisori , învelite într-o hartă mare pe care scria URSS.<br />
Această hartă e harta de operațiuni militare, îmi explică el și o întinse pe<br />
iarbă. Aici e Cotul Donului, puse el mâna pe un firișor de apă desenat pe<br />
acea hartă, iar aici e Odesa…Începu să plângă, îi curgeau lacrimile peste<br />
obrajii pomădați și se lăsau pe barba sură. Au plecat amândoi să apere o<br />
cauză, să întregească România Mare, și sufletele lor s-au întors sub formă de<br />
păsări…<br />
Despături o scrisoare și începu să citească: ”Dragii mei părinți,- asta e<br />
scrisoarea lui Ioniță, preciză el cu ochii în lacrimi… Aflați despre mine că<br />
am ajuns bine la unitate. Am plecat cu trenul de Chișinău și acum suntem la<br />
51