PRIVEGHIUL-roman

PAGE 50 400
cap purta ca domnitorii o căciulă aurită. “Unde mergi tu, fiul meu?”- mă
întreabă el cu un glas blând și binevoitor. “Dar cine ești, tu?”- l-am întrebat
eu, speriat de făptura lui în miez de noapte. “Eu sunt Dumnezeu!”- îmi
răspunde el. Am rămas înmărmurit, cum adică eu să mă întâlnesc cu
Dumnezeu? “Dacă ești tu, Doamne, du-mă pe tărâmul tău să văd visul
plaiurilor cerești!”- l-am rugat eu. Și m-a luat de mână și m-a urcat la ceruri
pe scări de mătase printre îngeri și serafimi care ne înconjurau cu tot alaiul
lor…” “Am să te las să trăiești o viață, mi-a spus Domnul; dacă o vei trăi în
pace și liniște sufletească ai să vii pe aceste meleaguri, dacă nu, te voi duce
în iad…” Și ce-am văzut eu acolo: un Nou Ierusalim, insulițe de flori, ape
curgătoare, dealuri înverzite, biserica Domnului cu șapte petale care se
desfăceau în razele soarelui, cu șapte uși prin care veneau și ieșeau oamenii,
închinându-se și minunându-se de acea frumusețe…Și-am mai văzut pe
Mântuitor, răstignit pe o mare cruce… Și când m-a văzut, a coborât de pe
acea cruce și mi-a zis: “Copile, bine ai venit în Raiul Domnului, tu ești
hărăzit de Domnul, care te-a adus pe aceste meleaguri să trăiești o viață
aparte, să cugeți și să te îndoiești de tot ce vezi, dar nu uita că totul cade, se
dărâmă, e vânare de vânt…Pe mine m-au răstignit romanii, m-au vândut lor
prietenii mei, m-au schingiuit și m-au spânzurat, dar iată, ei s-au dus, i-a
înghițit timpul și eu încă mai trăiesc; trăiesc prin tine, prin acest popor care
renaște în fața Domnului… “ Și Domnul care mă urcase la ceruri a dispărut
și eu am rămas singur, admirând acele meleaguri de vis.
Așa am petrecut eu toată noaptea, îmbiindu-mă cu acest vis frumos.
Când m-am trezit, soarele se rostogolea la orizont într-un incendiu
apocaliptic ca o roată de căruță incendiată, luminând toată zarea cu puterea
lui. Doar luceafărul de ziuă mai pâlpâia neputincios la apus și luna care
parcă se topea în mierea acelei zilei.
-Hai, maică, scoală-te că e timpul să te duci cu vacile la păscut!- a venit
mama peste mine și mi-a dat la o parte colțul plapomei. Am ieșit din căldura
plapomei, m-am spălat, am mâncat, am luat animalele și am plecat cu ele la
păscut în pădure. Gândul meu însă rămăsese la acel vis mistuitor care mi se
deschisese noaptea…
Întrând în miezul pădurii, vaca mea cea năzdrăvană s-a rătăcit și a
trebuit să fug după ea și s-o caut. Coborând o vale prin poienița plină de
flori ca să o găsesc, am dat de un om bizar, un bătrân care își îmbrăcase
niște haine albe și se înfășurase într-un cearceaf, stătea jos în iarbă și se
ruga. Visul meu, mi-am zis, și m-am închinat. Văzându-mă, s-a ridicat și a
venit la mine:
-Ce e cu tine, feciorul meu, aici în viul pădurii?- m-a întrebat el,
văzându-mă îngrijorat.
50