PRIVEGHIUL-roman

PAGE 49 400
lagăr, am stat ascuns nopţi întregi prin pădure şi m-am sprijinit într-un sat
cu identitate falsă. Le-am spus că sunt din Chişinău şi am venit după lucru.
M-au crezut şi am rămas acolo, am luat femeia asta şi cu mari intervenţii pe
la Sovietul Suprem am reuşit să mă repatriez! Trebuie să ştiţi
dumneavoastră că acolo au şi murit mulţi de foame, de frig, de boli…Ne
ţineau ca pe vite în nişte barăci şi ne da să mâncăm o dată pe zi nişte lături
cu pâine din orz şi din porumb. Ce să vă spun eu, de ce să vă mai dau
speranţe ? Dacă n-a venit până acum, am părerea că nu mai vine ! Mulţi s-au
însurat pe-acolo şi şi-au făcut familie…Eu am venit acasă că-i ştiam pe ăştia
bătrânii, altfel…”
Şi Stancu Andreescu cu nevastă-sa s-au întors acasă fără nicio
speranţă ! De atunci şi-au luat adio de la el…
Mai târziu, prin sat s-a răspândit povestea lui Stancu spusă de un alt
copil :
(Eram cam de cinci ani, un copil mic și fricos; mergeam adesea prin
pădurea Piscului cu cei de seama mea să culegem flori sau să explorăm acel
tărâm necunoscut al codrului care-ți dă sentimentul că te afli într-o altă
lume. Mă duceam adesea și cu vitele la păscut și intram în adâncul pădurii
singur, având grijă de doi boi și o vacă ce era cam plimbăreață şi căreia nu
prea-i ardea de păscut. În acele clipe gândurile mele zburau aiurea la fel de
fel de fantezii, unele mai năstrușnice decât altele. În pădure mișună fel de fel
de vietăți; prin frunzele uscate sunt mușuroaie de furnici, șopârle, șerpi, fel
de fel de gândaci, cu coarne, fără coarne, printre tufișuri stau pitiți iepurașii,
bursucii, căprioarele, porcii mistreți și, iarna, chiar lupii. Primăvara păsările
sunt o adevărată încântare, ele populează toată verdeața, cântă, fluieră,
zboară după gâze, își fac cuiburi, se hârjonesc în soarele dulce al zilei ca
niște ființe fericite ale cerului…
Într-o astfel de primăvară, după o zi de plimbare cu animalele prin pădure,
m-am întors acasă obosit și, dup masa de seară, m-am culcat să mă
odihnesc. Dormeam pe prispă cu luna și cu stelele și cu luceafărul în capul
meu, în valea Bucovului cântau brotăceii, un adevărat concert în luncă,
undeva prin vecini la o casă părăsită cânta o cucuvea care mă speria de câte
ori o auzeam, iar pe ulițele satului flăcăii cântau doine din fluier sau din
gură. Deși eram obosit de alergătura de peste zi, adormeam greu. Gândurile
mele fugeau aiurea, explorând cerul cu minunățiile lui sau viața de noapte a
naturii care parcă se deschidea misterelor…
Într-un târziu am adormit și m-am visat în pădure. Era tot noapte, o
noapte slinoasă, plină de mister, fără lună și fără stele, eu singur mergeam
spre miezul pădurii după văcuța pe care o pierdusem. Undeva într-o poiană,
m-am întâlnit cu un om îmbrăcat în alb, avea parcă un cearceaf pe el și pe
49