PRIVEGHIUL-roman

PAGE 44 400
avele ? Tlăim timpuli glele, pălinte, lăzboiul ăsta nu se ştie ce întolsătulă
ia…
-Aşa este, cocoană, n-ai văzut ce-am păţit şi eu? Şi-l ştiu cine e, dar te
pui cu nebunii…Nebunii te omoară…Omorâră ei pe domnu’ Iorga, o
somitate…Domnu’ Iorga care era fala ţării, nenorociţii…
Adina nu ajunsese bine acasă de la Bucureşti că o şi informă pe maicăsa
:
-Mamă Polixenio, îţi dau o veste bombă, m-am întâlnit cu Nicu
Câmpinencii şi ştii ce mi-a propus, aşa tam-nisam, să mă căsătoresc cu el !
Polixenia rămase tablou:
-Păi vezi, maică, dacă nu m-asculţi, îţi spuneam eu s-o laşi mai încet cu
Ilie al Vădanei, că te faci de râs…Ce-ai da tu să ai norocul ăsta, să intri-n
castelul Câmpinencii…
-Nici nu mă gândesc !- i-o reteză fata- eu nu mă mărit cu castele şi cu
moşii, mie-mi trebuie un om cu care să mă înţeleg ! Şi la urma urmei eu nu
sunt de măritat, mai am un an până termin şcoala şi-apoi oi vedea eu…
-Prostă eşti ! Anul trece ca o clipă, acu vine primăvara şi-am putea face
nunta. Câmpineanca are putere, te-ar aduce învăţătoare în sat, crezi c-ar fi de
vise-rele?
Peste două zile Adina primi scrisoare de la Ilie.
Dragă Adina,- îi scria el-zilele molcome ale toamnei m-au băgat de
vreme în casă. M-am gândit că primul lucru bun pe care l-aş putea face ar
fi să-ţi scriu ţie. Aici la margine de lume încep să percep altfel viaţa, simt că
depărtarea ne leagă mai mult, ţi-am pus fotografia ta pe masă şi mă uit la
ea ca la o icoană. Imaginea ta îmi umple sufletul de bucurie şi-mi aduce
aminte de clipele frumoase petrecute împreună astă-vară, mi-aminteşte de
mirosul de aglice din fânul cosit din care noi făcusem cuib al dragostei
noastre. Încolo nimic deosebit, toamnă banală cu ploi şi cu tristeţi şi cu
nişte plozi frumoşi care vin la şcoală. Spune-mi ce mai e prin satul nostru,
ce mai fac colegii , colegele, tare mi s-a făcut dor de voi. Cu toate astea să
ştii că tot mai bună-i lumea pe-aici, în Regat e răutate mai multă, aici
lumea trăieşte după alte legi, nu prea se ştie de război şi de necazuri,
ardelenii sunt blajini,cu mila lui Dumnezeu în suflet, nişte oameni de aur...
Preotul Gheorghe venise acasă tare bucuros că Eliza Câmpineanu i-a
propus căsătoria fiului ei cu Adina, îi spusese şi preotesei şi femeia se
bucurase nespus de mult. Îi aruncase vestea şi fetei şi Adina tocmai acum
începu să ia lucrurile în serios, toată bucuria ei se transformase-n tristeţe.
Era la cumpăna vieţii şi nu ştia ce să facă şi încotro s-o ia. O minţi pe maicăsa
că se duce pe la o colegă la Bucureşti şi plecă spre Transilvania la Nicu.
,,Ce să-i spun eu acum lui ?”- se întreba ea. Trenul mergea prin păduri
44