PRIVEGHIUL-roman

PAGE 42 400
terzeşte prinsă de ochi pe la spate. « Ghici ,cine este ? »- aude ea o voce de
bărbat, cunoscută. « Nu ştiu ! »- răspunde ea şi întoarce capul să vadă cine
îşi permite aşa ceva,- ,, aaa, domnul ofiţer Nicu Câmpineanu!”-, ,,da, da,
chiar el în persoană ”, n-ar vrea domnişoarele să-i ţină companie la Lido ?-şi
stop, făcu el semn unei maşini, direcţia Lido, şi se treziseră la masă în
restaurant, băură, mâncară, Nicu se cherchelise şi chemase orchestra la el să
le cânte. Băutura le furase şi pe fete, cântau şi ele un tango, ,,să mă vadă
Ilie”- îi şoptise ea colegei, Nicu fugise cu gândul departe, la Brăila la
Valeria, nu mai era în Bucureşti, orchestra trecu la romanţe. Colega se scuză
şi plecă şi Adina rămase singură cu Nicu, dialogul nu se lega deloc, se
făcuse ora patru sau cinci, se ameţise şi ea, Nicu cerea coniac şi bea
mereu…Romanţa vorbea despre un ofiţer care pleacă pe front şi lasă iubita
acasă,-,,n-ai vrea ca acest cântec să fie adevărat ?”- întrebă el, Adina se
făcea că nu înţelege, ,,nu e rea fata asta, descoperise el, are farmecul ei,
frumuseţea ei”, i se părea un copil naiv faţă de Valeria…,,Eu vreau să plec,
domnule Nicu !”-se hotărâ ea văzând că Nicu o cam ia razna, ,,merg şi eu ,
domnişoară !”,-i zise el - şi plecară spre parc pe jos…Pe trotuar covor de
frunze moarte, sus, cer învolburat, parcul părea o pădure părăsită, Nicu
tăcea şi ea tăcea, fiecare cu gândurile lui, toamna vremuia, pe deasupra ciori,
cârduri întregi, parcă n-ar fi fost oraş, parc-ar fi intrat în codrii Vlăsiei, seauzea
în depărtare o muzică de jaz şi uruit de tramvai. ,,Vreai să-ţi spun
ceva domnişoară ?”- rupsese Nicu tăcera; ,,ascult domnule Nicu !”- îi
răspunsese ea pe un ton solemn. ,,Te-am văzut cu Ilie Georgescu, sunteţi
prieteni, cumva?”- căzu întrbarea lui ca o ghilotină. ,,Da, suntem, Ilie ţine
mult la mine, a ieşit învăţător şi-a fost repartizat prin Transilvania”. ,,Şi eu
am avut o prietenă,-i se destăinui Nicu trist, era artistă la Odeon, dar s-a dus,
a zburat ca o pasăre de noapte…Mami ţine mult la tine, zice c-ar fi bine să
ne luăm…Eu şi aşa plec în război, ai rămâne cu ea acasă să-i ţii de urât”.
Adina tăcu, nu-i răspunse nimic. ,,A băut prea mult- gândi ea- şi acum spune
vrute şi nevrute… Ce-ar fi viaţa fără Ilie ?- se întrebă ea- un calvar !”- se
obişnuise atât de mult cu el încât alt bărbat n-ar fi încăput în inima ei…
-Să ştii mami că nu glumesc, vreau să mă căsătoresc cu Adina! Te fac
pe tine peţitoare, vorbeşte cu părintele Gheorghe !
Pentru Eliza Câmpineanu parcă atunci răsărise soarele, odată s-a
înveselit, s-a îmbujorat la faţă şi a şi plecat la biserică să vorbească cu popa.
-Pălinte, am o lugăminte male la dumneata!
Părintele Gheorghe rămăsese cu o sperietoare în inimă din timpul
legionarilor. Îl găsiseră nişte copii legat fedeleş şi batjocorit în spatele
cârciumii lui Şorice. Veniseră vreo şase golani din Mişcare călări pe cai, îl
pândiseră când ieşise de la biserică, i-au băgat o cârpă în gură şi l-au dus în
42