PRIVEGHIUL-roman

PAGE 400 400
e pusă pe trai” ,, O fi pusă pe trai, dar ăştia nu mai au nici-un Dumnezeuse
mira Gigea- eu mă întreb ce-oi mai căuta eu printre ei, c-ai mei s-au dus
demult…” Soare dulce de amiază, colacii stau pe masă, şi pomana, bate un
vânt uşor, un fel de băltăreţ care mai mult mângâie , popa citeşte colacii şi e
cu ochii pe fetişcana lui Marin Cojoc, are bărbatul la cules de căpşuni în
Spania şi ea-i face ochi dulci lui popa, al naibii popă, zice că să faci ce zice ,
nu ce face ! Iartă-l, Doamne, că tocmai la sfânta pomană se găsi şi el să se
uite la ea. El unde se mai spovedeşte ? O să spună el la mai marii lui că
seară de seară trece pe la Luluţa, căci aşa o cheamă pe piţioancă. Vorbeşte
lumea, că lumea e rea, că se culcă şi cu ea prin grădină pe iarbă pe la Marin
Cojoc…Şi când nu se întâlnesc îşi dau câte-un pib la telefonul mobil să vadă
ce mai fac…
La pomană s-au tăiat şase găini grase, are băutură, vin roşu şi ţuică
făcută de ea la cazanul personal, colaci comandaţi la brutărie, pită albă şi
mămăliguţă cu sarmale de să-ţi lingi buzele trei zile-n urmă, beau tinerii, o
dau în glumă, spun bancuri pe seama politicienilor, vorbesc despre ce-a fost
şi ce-o să mai fie, pe cine or să mai voteze ei, că vin alegerile…
De la pomană lipsea Ilie Georgescu, Neluţu îl invitase personal şi-i
promisese că vine. O luă pe Linie singur, se gândea la ăl bătrân, trecuseră
şapte ani, ar fi vrut să-l mai vadă, să-i mai audă glasul lui dulce, să vadă şi el
nebunia asta care a cuprins lumea după Revoluţie. Şoseaua era pustie, satul
pustiu. Unde mai era larma de altădată când lumea se vărsa pe Linie la
muncă ? Ce repede trece timpul ! Şi cum se schimbă toate !
Ajunse la poartă la Domnul Învăţător, strigă, dar nu-i răspunse nimeni.
O javră de câine lătra de sub fânar răguşit. Neluţu îşi luă inima-n dinţi şi
intră în casă. Cineva parcă-i spusese că ceva nu-i în regulă. Deschise uşa la
cameră şi-l găsi pe Ilie Georgescu căzut din pat cu mâna întinsă după o cutie
cu medicamente. Nu mai sufla, din gură i se scurseseră pe podea câteva
firişoare de sânge. Îi luă pulsul, inima-i încetase, domnul învăţător Ilie
Georgescu îşi dăduse obştescul sfârşit.
Neluţu a încremenit, n-a ştiut ce să mai facă, a luat-o la fugă spre casa
lui, deschise uşa val-vârtej şi strigă cât îl ţinu gura :
-Fraţilor, domnul învăţător Ilie Georgescu a murit !
Toţi rămaseră încremeniţi.
Nu se poate, cum să moară învăţătorul lor ? Se sculară toţi de la
pomană şi o luară spre gospodăria învăţătorului. Îl găsiră căzut jos din pat
cu ochii pe icoana din perete şi cu mâna întinsă … Murise omul pe care toţi
îl credeau nemuritor…
Final
400