PRIVEGHIUL-roman

PAGE 399 400
17
upă şapte ani mortului i se face paraistasul cel mare. Venise
D
luna lui noiembrie friguroasă cu brume şi cu ploi. Multe se
mai schimbaseră în ţara asta, dacă ar mai fi trăit Ionel al lui
Duran numai doi ani să vadă şi el minunea asta cu dispariţia
comunismului…Dar toată generaţia lui se dusese…Deşi primiseră
pământurile înapoi, ţăranilor le dispăruse acea dragoste de pământ pe care-o
avuseseră părinţii lor. Și nici nu mai puteau fi numiţi ţărani ! Veniseră nişte
ciurucuri de oameni de pe la oraş, returnaţi de marea industrie care nu mai
funcţiona, şi în loc să se apuce de agricultură, umpluseră cârciumile pe care
acum le botezaseră buticuri şi cântau şi benchetuiau toată ziua.
Se apropiase ziua paraistasului şi Gigea devenea tot mai posomorâtă ;
se închisese în ea şi îmbătrânise mult. Voia să facă un paraistas mare, să
cheme cei doi popi să-şi cinstească bărbatul aşa cum trebuie. Era ultima
ocazie când se mai întâlneau, zicea ea, şi trebuia să-l pomenească ca lumea.
De altfel îşi dorea şi ea din toată inima să se ducă lângă el.
« Offf, Doamne, zicea ea, nimic nu e mai greu pe lumea asta decât
singurătatea ! Te macină şi te zdrobeşte ! » Erau zile întregi când nu mai
schimba o vorbă cu nimeni, se închidea în ea şi plângea, o găsea Neluţu pe
vatră plângând şi blestemându-şi soarta…Copilăria ei şi bătrâneţea le-a
petrecut în singurătate…Copiii îşi vedeau de viaţa lor şi n-aveau timp s-o
mai viziteze ; la rândul lor aveau şi ei problemele lor cu copiii lor…
În ziua Parastasului s-a adunat tot satul, dar nu mai era satul pe care-l
cunoştea ea. Veniseră de la oraş fel de fel de tineri refuzaţi de noua
industrie care mai mult stau decât munceau. Umblau din cârciumă-n
cârciumă sau furau de pe unde puteau să trăiască şi ei. Ba mai mult, statul le
da şi ajutoare în bani, cu care cumpărau băutură, cafea şi ţigări…,,Trai,
năneaco, pe banii statului !” Masa se întinsese în curte, oamenii se aşezaseră
pe două rânduri, puţini îl mai cunoşteu pe Ionel al lui Duran ; vine popa, un
popă tânăr de prin părţile Muşcelului, cică înainte de popie fusese miner,
popă tânăr, cu ochii pe piţipoance, nişte fete îmbrăcate sumar cu buricul gol
şi cu un petec de fustă pe ele, care râdeau şi se zbenguiau… Începe slujba de
pomenire, un glas piţigăiat de ţârcomnic, cânta rar, dând din cap
,,pomeneşte-l,Doamne !” printre dinţii fonfi.
,,Doamnee, maică- zicea Gigea- s-a schimbat lumea, s-a răsturnat cu
curu-n sus, asta nu mai e pomană, e un fel de petrecere fără lăutari !” ,,Hei,
ţaţă Gigeo, aşa e lumea azi !”-îi şoptea Iulia, nevasta lui Nae al lui Neagu-
399