PRIVEGHIUL-roman

PAGE 391 400
fost vinovatul, domnule, al dracului acum vorbea cu domnule, ordinul era
foarte de sus, zice. Ştiu, îi replic eu, tu ai fost unealta, aşa au ajuns
comuniştii la putere cu unelte ; unealtă a fost şi Dej, unealtă a fost şi Ana
Pauker, unealtă a fost şi Petru Groza, uneltă a fost şi Împuşcatu, Nero-ăsta
nenorocitul care adusese ţara în sapă de lemn !”
,,Şi bag mâna-n foc, zice fi-so, că acum la alegeri toţi o să fiţi nişte
unelte şi-o să puneţi ştampila pe Zâmbăreţul ăla de la televizor !”
Acum Victor Popa umbla cu o capră de măsurat pe câmp cu comisia
după el şi împărţea pământul ţăranilor. Toate cele întâmplate decurând
lăsaseră răni adânci în sufletul lui şi se îmbolnăvise de inimă. Se încălţase cu
nişte cisme de cauciuc şi lua tarlalele la rând şi măsura pământul cu ţăranii
după el să-l împartă fiecăruia după cum scria în registrul agricol şi în
cererile lor lăsate la ceape. Oamenii se certau, nu mai ştiau care sunt vechile
răzoare, fiecare căuta să ia cât mai mult pământ şi unii rămâneau fără făşia
lor care-o avuseseseră pe timpuri. ,,Nu rămâne nimeni fără pământ, striga el,
staţi liniştiţi c-o să primiţi fiecare tarlaua voastră !”
Iarna era ploioasă şi nu căzuse nici un pic de zăpadă, celăpăiau prin
clisa de noroi de dimineaţa până seara târziu şi se închinau că ce minune o
mai fi şi asta să le dea pământurile înapoi. ,,Uite că Dumnezeu mai face şi
minuni !”- ziceau ei bucurându-se, după comisie. ,,Cine mai credea că se
duce de râpă socialismul ?”- se întreba retoric un proaspăt bucureştean carel
avusese pe taică-său chiabur şi acum nu mai ştia care erau locurile lui. ,,Bă,
tată, le explica altul, un bătrânel de vreo optzeci de ani, nu vă bucuraţi, că n-
avem cu ce-l munci ! Înainte aveam boii şi căruţele noastre, acum ce punem
la jug ? O să-l dăm singuri înapoi c-o să rămâie pârloage pe câmp !” ,,Lasă-l
acolo, să-l ştiu eu că-i al meu !”- îi răspundea altul. ,,Poate-l vindem şi luăm
şi noi un ban pe el…” ,,Şi noi cu ce mai trăim, mă ?” ,,Or să se nască iar
boierii să ne cumpere pământul şi noi să le fim slugi !”
Victor Popa avea mulţumirea sufletească că se face o mare dreptate
ţăranului. Când se făcuse colectivizarea, luase şi el parte la acele comisii,
tocmai în anul acela terminase şcoala agricolă şi fusese repartizat la Sfatul
popular ca agronom care răspundea cu registrul agricol. Cunoştea toate
dramele prin care trecuseră aceşti ţărani când îşi pierduseră bucăţica lor de
pământ. Cei mai bătrâni dintre ei se duseseră, rămăseseră copii lor care se
luptau să-şi câştige drepturile. Mulţi dintre ei veniseră de la oraş şi aveau de
gând să-şi statornicească iar viaţa în sat, cu bruma de leafă pe care o luau nu
puteau să facă faţă cheltuielilor care se cereau acolo. Se măriseră chiriile, se
scumpise căldura, apa caldă, alimentele…Acum se trecuse la economia de
piaţă şi-o luaseră toate razna….
391