PRIVEGHIUL-roman

PAGE 386 400
Ajuns la Maria, constată că nu e nimeni acasă, sunase în gol aproape o
jumătate de oră şi nu primise niciun răspuns! “Trebuie să fie nebună să iasă
acum în oraş!”- gândi el. Deja începuse să se tragă, se-auzeau focuri răzlețe,
dinspre Bellu şi unități mecanizate, tancuri şi tanchete, care veneau spre
centru. “Ce-ar fi să se fi amestecat în mulțime, s-o ia apa şi pe ea şi s-o
ducă în focul evenimentelor?” Se va întoarce tot la Televiziune. Dar înainte
de asta intră într-o cofetărie, trebuia să mănânce ceva că era lihnit de foame.
Ceru un pahar cu lapte şi o chiflă şi le înghiţi repede.
-Sunteți ostaş?- îl întrebă vânzătoarea, o fetişcană drăguță, dornică să
afle şi ea ceva de la un om autorizat.
-Nu, domnişoară! Fac parte din corpul de gardă al Televiziunii ca
voluntar...
-Aaaa! Dacă-i aşa, trebuie să plecați că am văzut la televizor că fac apel
la cetățeni să vină s-o apere de terorişti! După plecarea lui Ceauşescu s-au
înmulţit terorişrii şi-au început să tragă! Sunt morți şi răniți!
Marian lăsă banii pe masă şi o întinse; pe străzile oraşului veneau
grupuri-grupuri de tineri, curgeau precum o apă scăpată din zăgazuri spre
marele fluviu care era Calea Victoriei. Cântau întruna:
“Oooleee, oleee, oleee, oleee
Ceauşescu nu mai eeee!>
Prima întâlnire cu realitatea fu crudă, pe caldarâm două victime
împuşcate, una în picior, alta în abdomen. Se zbăteau şi strigau după ajutor.
El opri o Dacie şi-i urcă în maşină.
-La cel mai apropiat spital!- îi strigă şoferului care rămăsese timorat de
această scenă. Se urcă şi el în maşină şi porniră. Începuse să se tragă în
draci, când scoase capul din portiera maşinii, un glonț îi şuieră pe la ureche,
lovindu-se de uşă. Un grup de tineri se culcase la pământ, pitulându-se după
clădiri sau după boscheți. O luă şi el cocoşat spre clădirea din față şi încercă
să adulmece de unde vine focul de armă. Nu-şi dădu seama prea bine, venea
de undeva din spatele unui bloc din parte opusă. Doi pui de țigani, fără să le
pese, se zbenguiau în mijlocul străzii, cântând ceva. Scena era grotească, un
domn în vârstră, se opri şi privi spectacolul, se închină şi o luă la stânga,
zâmbindu-i şi zicându-i în glumă:
-Eu am apucat şi bombardamentele din patruşpatru! Mai bine mă lua
Dumnezeu să nu le mai văd şi pe-astea!
Nu-i răspunse nimic bătrânului, gândul lui era la Maria! Vru să-i
răspundă mai multe, dar bătrânul se depărtase. Bunicul lui fusese gardian pe
timpul lui Antonescu şi petrecuse bombardamentele anglo-americane aici. El
cunoscuse fiecare părticică a Bucureştiului şi-i povestise şi nepotului: “Uite,
aici făceam eu de gardă la patru verde, apoi m-a mutat la Matache, în
386