PRIVEGHIUL-roman

PAGE 380 400
-Ciuciu să mănânce !, zise ea, şi-i făcu acel semn scârbos cu degetul
mare între cele două degete ale mâinii drepte.
Beţivul se resemnă şi tăcu, morfolind între dinţii lui fonfi o felie de
cozonac.
Neluţu privea la acea adunare de oameni ca la ceva străin şi aştepta ca
să se termine mai repede. Trecuseră toţi în faza a doua, adică vorbeau doi
câte doi şi nimeni nu mai înţelegea nimic. Pe unii îi cunoştea de mic copil,
pe alţii de când cu colectivizarea, dar cei mai mulţi îi erau străini. Foşti
elevi de-ai lui care se însuraseră şi se măriseră îşi schimbaseră fizionomia,
sosiţi proaspăt de la oraş. Îi veni în gând o strofă dintr-o poezie recentă :
Se-aud viori cântând în toamnă trist
Și baluri de Madone, frunze moarte,
Și vaier de regim socialist
Închise toate într-o tristă carte !
Ce decembrie ceţos şi pâclos cu pomi golaşi, cu un cer cenuşiu, cu
câmpul uscat, fără zăpadă, s-a aşternut peste tot ! Cum se va scula el mâine
când nu-l va mai găsi pe bătrân înfipt în curte cu furca în mână ?
Lumea pleacă împleticită : ,,Dumnezeu să-l odihnească !” Pomana e pe
sfârşite, curtea rămâne pustie, nişte potăi de câini amuşinează pe sub mese
după resturi. Se lasă seara, toţi fug la aparatele de radio, bagă nasul în ele să
asculte Europa Liberă. Timişorenii strigă înnebuniţi : ,,Azi în Timişoara,
mâine-n toată ţara !” Ce ne va mai aduce ziua de mâine, Dumnezeu mai
ştie !
380