PRIVEGHIUL-roman

PAGE 378 400
13
recând prin faţa şcolii, domnul învăţător Ilie Georgescu îl
T
chemă pe Neluţu şi-i şopti la ureche :
-Neluţule, să nu te superi dacă nu pot veni la parastas !
- De ce, domnule învăţător ?
- Eu aş participa la alt parastas ! Odată cu moartea lui taică-tău cred că
îngropăm şi comunismul !
- Cum aşa ?
- Tu n-ai mai avut timp să asculţi Europa Liberă! Ce-i la Timişoara e
de groază !
- Ce-i ?
-Se mişcă ţara, domnule ! Toată Timişoara e-n fierbere ! S-au răsculat
muncitorii…Ascult Europa Liberă, e de groază ! S-a lăsat cu morţi şi
cu răniţi !
Ajun de Crăciun, lumea taie porcii, satul e plin de fum şi de miros de
carne fragetă…Trecând de la cimitir spre gospodăria lui Ionel al lui Duran la
parastas, lumea discută în şoaptă, parc-ar pune ceva la cale. Grupuri, grupuri
de oameni se strâng şi îşi dau cu părerea despre evenimentele care se
desfăşoară la Timişoara…Porţile larg deschise primesc puhoiul de lume în
curte unde sunt aşezate pe două rânduri mesele pomenii, câteva femei invită
oamenii la masă şi pun mâncare în farfurii…Butoiul de ţuică scos în
mijlocul bătăturii aşteaptă să fie desfăcut, ţuica se bea din bărdăci de pământ
pe săturate. A făcut-o astă-vară Gigea din prunii din grădină şi o păstra ca pe
ochii din cap pentru această pomană. Pomenile sunt un fel de nunţi întoarse
pe dos. În loc de lăutari iau loc la masă popii, veselia de la nuntă e înlocuită
cu o tristeţe discretă…Dar, vorba proverbului, morţii cu morţii şi viii cu viii,
băutura dezleagă limbile şi toţi spun vrute şi nevrute, râd, fac glume
deşucheate pe seama mortului, dar apleacă urechile şi la zvonurile care vin
din ce în ce mai alarmante. La toţi le e frică să vorbească tare şi desluşit,
parca-ar fi la un ceremonial secret care se descifrează printre vorbele lor cu
două înţelesuri. Unii tac şi oftează, băutura îi melancolizează, îi pun pe
gânduri…Dacă se duce de râpă socialismul, ei ce mai fac ? Sunt foştii săraci
sau fiii lor care-au ajuns oameni pe la oraş sau în sat…Alţii zic aşa : ce-am
avut şi ce-am pierdut, mai rău ca acum nu poate să vie ! Bogaţii de odinioară
s-au cam dus, n-au de ce se mai bucura ; copiii lor s-au răspândit ca făina
orbilor prin ţară. Cine-o să mai vină să ceară averile ? Şi averile lor sunt
ruine, case părăsite sau ziduri ; pământul rămas pârloage pe câmp…Cine săl
mai muncească şi cu ce ?
378