PRIVEGHIUL-roman

PAGE 375 400
înviază-l odată, Doamneeee ! » Cătuţa plânge înfundat în antreu, lui Neluţu
i se scurg lacrimile pe obraji, nepoţii se uită îngroziţi la spectacolul acela şi
nu prea ştiu ce se întâmplă. Gheorghe, cu o sticlă în mână, împleticindu-se,
plânge şi el, Polina şi Stanca stau deoparte, rezemate de gard şi-l jelesc şi
ele. Lumea toată plânge…Iulia, vecina lor, aleargă după o găină să i-o dea
mortului de pomană peste tron în biserică. Popii îngână ceva şi se face
linişte. Se începe slujba în casă, glasul lor se răspândeşte în toată curtea.
« Doamneeee dumnezeulll nostruuu… »
Zice Apostolul Ioan în Apocalipsă : « Şi am văzut pe morţi, mari şi
mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost
deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii…Şi morţii
au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile
acelea… » Ionel al lui Duran stă în faţă cu veşnicia, întraga viaţă va fi
prezentată Domnului aşa cum a fost : numai neprihănirea va avea valoare,
plăcerile lumii, bogăţia, onorurile, toate-toate s-au dus…
Patru nepoţi scot mortul în faţa casei în cosciug şi îl depun pe o masă.
Altă slujbă, de data aceasta ceva tragic este în glasul preoţilor, şi oamenii
varsă lacrimi amare de milă… « Hai, urcaţi-l sus ! »- zice preotul Gogu.
,,Unde să-l urce, de ce să-l urce ?- striga Gigea desnădăjduită- unde-mi
duceţi bărbatul meu ?, unde te duci, tu, Ioneleeee ! Stai aici în curtea ta, nu
mă părăsi, nu mă lăsa singură, Ioneleeee ! Cui mă laşi tu pe mine,
Ioneleee ?” Victor, ginerele ei, veni şi o luă de braţ şi o trase lângă casă.
Familia se strânse toată pe lângă el, n-ar vrea să plece din curte, plâng şi-l
jelesc fiecare-n limba lui…
În remorcă se urcă întâi Gigea cu târna cu colaci, Cătuţa, Neluţu, doi
nepoţi, Polina, Stanca, şi alte câteva femei printre care şi Catrina, se-aşază
pe nişte bănci în remorcă şi-l conduc până la biserică, fiecare îl boceşte
amintindu-i de scene din viaţa lui legate de fiecare, după ei tot alaiul se
răspândeşte pe Linie, Neluţu aruncă bănuţi pe la răspântii şi copiii şi săracii
se fac ciopor pe ei să-i strângă. Biserica este plină ochi de lume ; aici altă
slujbă, oamenii îşi iau la revedere de la el sărutându-i mâinile şi urându-i
« Dumnezeu să-l odihnească ! » Ia cuvântul şi preotul care-i laudă viaţa
neprihănită, tumultoasă şi dreaptă…
La cimitir groparii aşteptau cu nerăbdare să vină mortul, făcuseră o
groapă mare, adâncă, cât o gură enormă de balaur. Stăteau pe marginea
gropii şi-i trăgeau dintr-o sticlă cu ţuică să se mai încălzească. Scoseseră
oasele lui Duran, le spălaseră cu apă sfinţită şi le puseseră lângă groapă să le
citească popii, râdeau de scăfârlia lui Duran care sta întoarsă spre ei şi le
rânja în faţă. Parc-ar fi vorbit cu ei : ,,Băăă, o să vă vie şi vouă rândul, deasta
nimeni nu scapă !” Cei patru cu prosoapele legate la spate plimbau
375