PRIVEGHIUL-roman

PAGE 372 400
mână de ajutor la priveghi, tu nu vezi c-ai rămas singură ! Poate ţi-o fi şi ţie
somn, mai du-te, năibii, şi te culcă ! » « Nu mă duc, doar noaptea asta şi
mâine îl mai văd pe Nenica, pe urmă o să dorm destul ! » « Făăă, zise Iulia,
al tău ce mai face, mai se ţine de iubit ? » « A dracului eşti tu, cum ştii să
pui paie pe foc ! Se ţine, cum să nu se ţină, se duce mereu la Săbăreanca… »
« Făăă, ţaţă Stanco, ia spune-i şi Fiţii povestea cu sacul de porumb… »
« Păi ce ea n-o ştie ? C-a făcut ocolul satului… Fiţo, maică, dormeam pe
prispă astă-vară, ne-am culcat devreme, era o lună frumoasă şi-o noapte
albă, parcă ninsese-n mijlocul verii…Eram obosiţi de peste zi, fusesem cu
lâna la maşină tocmai la Izvoru pe jos…Ne culcăm eu la un cap şi el la alt
cap al patului…Eu bănuiam ceva, dar voiam să-l prind în fapt…De vreme
luase un sac gol şi-l pusese pe parmalâc. ,,Mă, ce dracului face ăsta cu sacul
noaptea ?”, m-am întrebat eu. M-am făcut că mă culc şi l-am pândit până
târziu. L-am simţit cum s-a sculat de lângă mine şi s-a suit în pătul, a umplut
sacul cu porumb, l-a dat jos şi a luat-o cu el prin grădină… Eu m-am luat
după el ca proasta, voiam să văd cu ochii mei încotro o ia… » « Şi încotro a
luat-o ? »- o întreabă Fiţa. « Stai să vezi, le explică Stanca, a sărit gardul la
vecin, drăibilor, s-a descălţat de pantofi să nu facă zgomot să scoale câinii şi
a luat-o pe potecă, drăibilor, spre casa Săbărencii…. » « Păi Săbărelu nu
era, fa, acasă ? »- se mira Iulia. « Cum să fie, fa, acasă, tu nu ştii că are
servici la Piteşti, a intrat portar la Argeşana ? Face douăşpe cu douăşpatru şi
stă mai mult pe-acolo… Şi, fetiţă, drăibilor, intră-n casă cu sacul, stă el ce
stă ca vreo două ore…Între timp eu mă sui pe sală la femeie şi le încui uşa
pe dinafară, drăibilor. ,,Staţi, fi-mi-aţi ai dracu, să vină Săbărelu acasă să vă
prindă !” Că dimineaţa trebuia să vină el acasă, drăibilor ! N-am plecat eu
bine de-acolo că vine şi Săbărelu, venea pe jos de la gară şi o lua pe hotar,
intra prin grădină şi apoi prin spatele casei. Pe-al meu l-a urcat Săbăreanca-n
pod să nu dea bărbatu-său de el. Eu n-am de lucru, mă duc la Săbărelu, strig
la poartă şi-i spun : ,,Uite, măi omule, aşa şi-aşa, drăibilor…” Ăla ia o
joardă şi se suie-n pod după el şi mi ţi-l ia la omor, drăibilor, şi dă-i şi dă-i şi
vine acasă bătut măr, maică, pupa-v-aş tălpile…Şi cum vine, mă ia tot pe
mine că de ce i-am spus…Şi m-a bătut, maică, să v-arăt, drăibilor, ce-am pe
mine de la tâmpit, ia uitaţi-vă şi voi- şi se dezbracă să le-arate
vânătăile….Nu ştiu ce să mai fac, drăibilor, şi încotro s-o mai iau…I-a
cumpărat, maică, cazan de ţuică, i-a cumpărat rochie, batic, eşarfă, şi dracu
mai ştie ce…Bruma aia de pensie pe care-o ia şi el, i-o duce ei,
drăibilor… » Făcu o pauză, se duse la candelă şi-i luă mucul, îi îndreptă
fitilul şi-o aprinse din nou, şterse haina mortului de nişte ceară căzută de la
privighetoare şi se-aşeză iar pe scaun. Începuse să plângă, cui să se mai
spovedească şi ea că s-au dus cam toţi şi-ai ei. Maică-sa ,Marina, s-a dus,
372