PRIVEGHIUL-roman
PAGE 370 400 se iubeau până dimineaţa. Miţa era mai vulgară, îl da pe Carol la toţi dracii, îl gâdila şi sărea pe el ca o armăsăroaică, bietul Carol nu prea avea cu ce-i face faţă şi atunci îl lua la bătaie să se ducă să-i aducă băutură şi mâncare. Toate acestea trecuseră demult, rămăseseră amintiri. Iulia acum îşi regreta sincer bărbatul şi repeta pe la toată lumea : « Fă, bărbatul pote să fie şi-un c…t, tot e mai bine cu el decât fără el ! » « După cum nu ştii care este calea vântului,- zice la Eclesiast- cum se întocmesc oasele în pântecele mamei, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate…Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Aruncă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele din trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune ». Acum mortul îşi petrecea ultima noapte în casa lui, sta culcat cu faţa în sus, dormea un somn greu, somnul de veci. Poate că sufletul lui da ocol casei, aşa cum este credinţa oamenilor, poate mai revedea pentru ultima dată grădina şi curtea, potecile copilăriei, poate plutea pe deasupra satului, pe deasupra castelului Câmpinenilor, pe deasupra loturilor pe care le săpase şi le secerase, plin de sudoare, pe deasupra pădurii Bucovului, acolo unde se iubise prima dată cu nevasta lui, poate mai veghea asupra copiilor lui pe care i-a crescut şi i-a făcut mari şi i-a făcut oameni, sau asupra nevestei care încerca să închidă ochii şi nu putea… Poate… Stanca, cea mai statornică dintre cei ce privegheau, picota la marginea patului lângă privighetoarea care pâlpâia încet în mâinile mortului. Ea mergea la fiecare mort al satului, îi făcea privighetoarea din ceară curată de albine, o sfinţea, o aprindea şi încremenea lângă ea până când venea preotul să ridice mortul la groapă. Acum nu se mai lipise somnul de ea de când Ionel al lui Duran murise, ce se petrecea în sufletul ei ,Dumnezeu ştie, că de când rămăsese surdă, avea nişte monologuri interioare, întreba şi-şi răspundea la întrebări pe muteşte, singură. Probabil că-şi lua viaţa la refecat şi torcea din ea fir cu fir de când deschisese ea ochii pe pământ. O începea cu băiatul Gulinoaii, un copil, când îl văzuse ea prima dată. De ce dracului o dăduse şi Ioviţă ăsta de suflet aşa de mică, nu putea să-şi dea seama. Pentru pământ, să-i ia loturile Gulinoaii din Tudoria, că nu se mai săturau de pământ, fi-i-ar pământurile ale dracului, că uite acum le-a înghiţit colectivul pe toate şi nu mai ţipă nimeni de ele. Şi Ioviţă tot pentru pământuri murise ! Dar băiatul Gulinoaii îi plăcea, era frumuşel şi aşezat, un mânz de băiat, atunci ieşise şi el în lume, o sărutase de câteva ori cu sfială, parcă i-ar fi fost ruşine de ea, şi, gata !, îl luase în armată ! Se luptaseră ei să-l scape că e orfan de tată şi că taică-său murise erou în primul război 370
PAGE 371 400 mondial, că o întreţine pe maică-sa, că s-a însurat, dar degeaba, statul fusese turc, îl luase în armată. Băiatul se descurcase bine şi în armată, primise o permisie să vină şi el s-o vadă pe maică-sa şi pe nevastă-sa, de fapt pe viitoarea nevastă că până atunci stătuseră despărţiţi. Şi-l pusese Ucigă-ltoacă să se suie sus pe tren că mai bine nu mai pleca în acea permisie şi se întâmplase ce se întâmplase, adică-i retezase capul la trecerea pe sub un pod. Când l-au adus acasă de la unitate şi l-au văzut cu capul sfârtecat de trup, nu le-a venit să creadă. Au venit pe seară cu un camion cu zece soldaţi, gata să nu le dea voie să-l vadă ! Au adus şi fanfara unităţii, au cântat două zile în curte la Gulinoaia marşuri de înmormântare şi au tras câteva salve de puşcă la groapa lui şi s-a dus, parcă l-a înghiţit pământul ! Cineva străin de ea parcă-i povestea această întâmplare, căuta să-i mai adune chipul din negura amintirii dar nu mai putea. « Soarta, maică, soarta ! »- se consola tot ea. Apoi s-a îndrăgostit de al lui Jacă : de Milică al lui Costea, deputatul din Marea Adunare Naţională ! Ăsta şi-a bătut joc de ea, a lăsat-o gravidă-n luna a cincea şi s-a dus după alta de la Palangă. Numai ea a ştiut cum a crescut acest copil, s-a ţinut de fusta ei până la şapte ani, după care i l-a lăsat Gulinoaii şi s-a măritat cu Găinaru, neam de ţigani, care cumpăra găini de prin satele vecine şi le vindea la Bucureşti. Şi ăsta n-a vrut s-o ia cu copil, a depărtat copilul de ea şi a stat mai toată viaţa pe la mă-sa-mare din Linie, adică pe la Marina, sau pe la Gulinoaia. Acum copilul crescuse mare, se căsătorise, la rândul lui făcuse şi el o fată şi un băiat, se dusese prin Libia la muncă şi venise cu bani, îşi cumpărase apartament la Piteşti şi trăia bine. Dar nevastă-sa nu avusese de lucru, se apucase de avorturi, făcuse un an de puşcărie, venise eliberată condiţionat, se apucase iar de avorturi şi când era gata s-o prindă, se otrăvise cu verde de Paris şi murise. Necazul acesta se strânsese tot în inima ei, băiatul îi adusese nepoţii să-i crească ea, deşi mai făcuse cu bărbatu-său doi băieţi, care şi aceştia se însuraseră, făcuseră şi ei la rândul lor copii şi se strânseseră o droaie de nepoţi pe lângă ea. Primul copil, probabil din cauza mizeriei şi a căldurii îndurate prin Orient, se îmbolnăvise de inimă şi la câtva timp a murit şi el. În sufletul ei se strânsese tot veninul din lume. Şi ce venin…Nu putea să-l verse, îi stătea în gât şi-n inimă. Plângea întruna şi blestema cerul şi pe Dumnezeu că o ursise la aşa chinuri… Când intraseră Iulia cu Fiţa pe uşă, Stanca nu le observase, îşi ţesea viaţa ei fir cu fir, picotând deasupra mortului. Iulia se dusese la ea şi o zdruncinase puternic, femeia se speriase şi sărise în sus. « Ce-aveţi, fa, nebunelor, că m-aţi şi speriat ! Mă luase somnul că n-am închis ochii de două zile, mi-e milă de bietul Nenica, pe el îl mai aveam şi noi, săracul ! » « Ce s-avem- i-a răspuns Iulia- n-avem nimic, am venit şi noi să dăm o 371
- Page 319 and 320: PAGE 319 400 56 upă venirea Adinei
- Page 321 and 322: PAGE 321 400 ceceu să discut cu du
- Page 323 and 324: PAGE 323 400 P A R T E A A D O U A
- Page 325 and 326: PAGE 325 400 bătăile inimii lui s
- Page 327 and 328: PAGE 327 400 fost regele lui Israel
- Page 329 and 330: PAGE 329 400 cununat de Eliza Câmp
- Page 331 and 332: PAGE 331 400 2 upă eşecul examenu
- Page 333 and 334: PAGE 333 400 focurile stinse de vâ
- Page 335 and 336: PAGE 335 400 vorbească bine, îi p
- Page 337 and 338: PAGE 337 400 începuturi avusese un
- Page 339 and 340: PAGE 339 400 « Să mă dea draculu
- Page 341 and 342: PAGE 341 400 Acum se întreba el ce
- Page 343 and 344: PAGE 343 400 râs, Stano ! » « Ma
- Page 345 and 346: PAGE 345 400 5 eluţu, când îl v
- Page 347 and 348: PAGE 347 400 răutăţi…Apoi de u
- Page 349 and 350: PAGE 349 400 frumoasă, doar de aia
- Page 351 and 352: PAGE 351 400 cai frumoşi şi Linia
- Page 353 and 354: PAGE 353 400 spuie !”- zise Polin
- Page 355 and 356: PAGE 355 400 8 n timp ce Neluţu se
- Page 357 and 358: PAGE 357 400 9 iua trecuse ceva mai
- Page 359 and 360: PAGE 359 400 iai câteva zile conce
- Page 361 and 362: PAGE 361 400 10 am în acest timp
- Page 363 and 364: PAGE 363 400 e scrisul meu, dar ce-
- Page 365 and 366: PAGE 365 400 11 arol, după întâm
- Page 367 and 368: PAGE 367 400 că vom cumpăra alta
- Page 369: PAGE 369 400 12 , fa, să mergem ac
- Page 373 and 374: PAGE 373 400 Dumnezeu s-o ierte, ta
- Page 375 and 376: PAGE 375 400 înviază-l odată, Do
- Page 377 and 378: PAGE 377 400 Tot ce erau aceşti co
- Page 379 and 380: PAGE 379 400 Polina fu chemată ime
- Page 381 and 382: PAGE 381 400 14 e făcuse noapte, t
- Page 383 and 384: PAGE 383 400 unul după altul de an
- Page 385 and 386: PAGE 385 400 Nu dormise de două zi
- Page 387 and 388: PAGE 387 400 Piață, apoi în Fere
- Page 389 and 390: PAGE 389 400 15 upă căderea lui C
- Page 391 and 392: PAGE 391 400 fost vinovatul, domnul
- Page 393 and 394: PAGE 393 400 şi ăia bagă toată
- Page 395 and 396: PAGE 395 400 învăţătorului Tach
- Page 397 and 398: PAGE 397 400 cancelarie. De fapt c
- Page 399 and 400: PAGE 399 400 17 upă şapte ani mor
- Page 401: PAGE 401 400 401
PAGE 371 400<br />
mondial, că o întreţine pe maică-sa, că s-a însurat, dar degeaba, statul fusese<br />
turc, îl luase în armată. Băiatul se descurcase bine şi în armată, primise o<br />
permisie să vină şi el s-o vadă pe maică-sa şi pe nevastă-sa, de fapt pe<br />
viitoarea nevastă că până atunci stătuseră despărţiţi. Şi-l pusese Ucigă-ltoacă<br />
să se suie sus pe tren că mai bine nu mai pleca în acea permisie şi se<br />
întâmplase ce se întâmplase, adică-i retezase capul la trecerea pe sub un pod.<br />
Când l-au adus acasă de la unitate şi l-au văzut cu capul sfârtecat de trup, nu<br />
le-a venit să creadă. Au venit pe seară cu un camion cu zece soldaţi, gata să<br />
nu le dea voie să-l vadă ! Au adus şi fanfara unităţii, au cântat două zile în<br />
curte la Gulinoaia marşuri de înmormântare şi au tras câteva salve de puşcă<br />
la groapa lui şi s-a dus, parcă l-a înghiţit pământul ! Cineva străin de ea<br />
parcă-i povestea această întâmplare, căuta să-i mai adune chipul din negura<br />
amintirii dar nu mai putea. « Soarta, maică, soarta ! »- se consola tot ea.<br />
Apoi s-a îndrăgostit de al lui Jacă : de Milică al lui Costea, deputatul<br />
din Marea Adunare Naţională ! Ăsta şi-a bătut joc de ea, a lăsat-o gravidă-n<br />
luna a cincea şi s-a dus după alta de la Palangă. Numai ea a ştiut cum a<br />
crescut acest copil, s-a ţinut de fusta ei până la şapte ani, după care i l-a lăsat<br />
Gulinoaii şi s-a măritat cu Găinaru, neam de ţigani, care cumpăra găini de<br />
prin satele vecine şi le vindea la Bucureşti. Şi ăsta n-a vrut s-o ia cu copil, a<br />
depărtat copilul de ea şi a stat mai toată viaţa pe la mă-sa-mare din Linie,<br />
adică pe la Marina, sau pe la Gulinoaia. Acum copilul crescuse mare, se<br />
căsătorise, la rândul lui făcuse şi el o fată şi un băiat, se dusese prin Libia la<br />
muncă şi venise cu bani, îşi cumpărase apartament la Piteşti şi trăia bine.<br />
Dar nevastă-sa nu avusese de lucru, se apucase de avorturi, făcuse un<br />
an de puşcărie, venise eliberată condiţionat, se apucase iar de avorturi şi<br />
când era gata s-o prindă, se otrăvise cu verde de Paris şi murise. Necazul<br />
acesta se strânsese tot în inima ei, băiatul îi adusese nepoţii să-i crească ea,<br />
deşi mai făcuse cu bărbatu-său doi băieţi, care şi aceştia se însuraseră,<br />
făcuseră şi ei la rândul lor copii şi se strânseseră o droaie de nepoţi pe lângă<br />
ea. Primul copil, probabil din cauza mizeriei şi a căldurii îndurate prin<br />
Orient, se îmbolnăvise de inimă şi la câtva timp a murit şi el. În sufletul ei se<br />
strânsese tot veninul din lume. Şi ce venin…Nu putea să-l verse, îi stătea în<br />
gât şi-n inimă. Plângea întruna şi blestema cerul şi pe Dumnezeu că o ursise<br />
la aşa chinuri…<br />
Când intraseră Iulia cu Fiţa pe uşă, Stanca nu le observase, îşi ţesea<br />
viaţa ei fir cu fir, picotând deasupra mortului. Iulia se dusese la ea şi o<br />
zdruncinase puternic, femeia se speriase şi sărise în sus. « Ce-aveţi, fa,<br />
nebunelor, că m-aţi şi speriat ! Mă luase somnul că n-am închis ochii de<br />
două zile, mi-e milă de bietul Nenica, pe el îl mai aveam şi noi, săracul ! »<br />
« Ce s-avem- i-a răspuns Iulia- n-avem nimic, am venit şi noi să dăm o<br />
371