PRIVEGHIUL-roman

PAGE 367 400
că vom cumpăra alta ! » « De unde mai găsim noi maşină « Singer » ca
asta- se jumulea nevasta în casă- maşina de la taticu-meu ! »
Acum Carol se uita la mort şi plângea şi se -nchina să-l ierte…Ce se
transformase în sufletul lui ? Devenise el o Maria Egipteanca să se căiască
pentru răul pe care-l făcuse oamenilor ? Avusese vreo întâlnire cu domnul
Isus Cristos şi-l convertise la noua religie ? Căci vechea lui religie era
marxismul ! Întortocheate mai sunt căile Domnului ! « Nea Ionele ,se ruga
el de mort, iartă-mă pentru tot răul pe care ţi l-am făcut ; am fost un prost,
nea Ionele, am crezut în marxism, în clasa muncitoare şi-am greşit ! Iartămă,
Doamne, c-am fost un rătăcit şi în loc să-mi ajut semenii, i-am hulit şi
mi-am bătut joc de ei ! » « Lasă, Carole, nu mai plânge, că nea Ionel acum
e pământ şi nu te mai aude, dar închină-te la Dumnezeu, să te ierte, că multe
păcate-ai mai făcut, maică ! »
Aşa e, făcuse păcate multe ! Când era mic schingiuia pisicile până le
omora, apoi prindea păsări cu o cursă şi le jumulea de vii… Dia, maică-sa, îl
blestema mereu să-l înghită iadul ; acum când îşi aştepta şi el sfârşitul visase
iadul aproape în fiecare noapte. Şi-l visa după cum i-l povestise maică-sa.
Sufletul, după cele patruzeci de zile când dă ocol casei, se urcă la ceruri şi
acolo îl întâlneşte pe Sfântul Petru la Poarta Raiului. « Ce e cu tine, Carole,
pe-aici ? »- îl întrebase Sfântul Petru. « Ce să fie, Sfinte Petre ?, mi-a venit
şi mie sfârşitul şi-aş vrea să intru în Rai ! » Îl caută Sfântul Petru într-un
catastiv şi nu-l găseşte. « Mergi mai departe, zice Sfântul Petru, nu eşti
înscris la noi, tu ai fost bolşevic, n-ai crezut în religia noastră ! Urcă dealul
acela şi-ai să dai de ai tăi ! » Plecă mai departe cu inima îndoită. Dădu pe
nişte stânci de o poartă pe care scria mare « Iadul ». La poartă doi draci cu
nişte suliţe în mână îl aşteptau : « De când te aşteptăm, fârtate, dezbracă-te
şi intră aici ! » Carol s-a dezbrăcat şi a intat acolo în costumul lui Adam. De
la uşă l-au luat în primire alţi încornoraţi şi l-au dus să privească peisajul.
Calea păcătoşilor, se zice la Eclesiast, este împodobită şi pavată cu pietre,
însă ea duce în Iad. Şi în Iad sunt două feluri de pedepse : pedepsele vederii
şi pedepsele simţurilor. Primul chin al Iadului este lipsa vederii lui
Dumnezeu. Cel mai grozav chin al vederii este a privi, în locul fericirii,
toată scursura de oameni cu care te-ai înhăitat tu toată viaţa şi în care ai
crezut ca un prost. Pedeapsa simţurilor este focul ucigător care nu se va
stinge niciodată : suflul gurii Domnului , asemenea unui torent care suflă şi
înconjoară Valea lui Tofet- zice Isaia . Cei răi vor merge în chinuri
veşnice : ,,Mergeţi blestemaţilor în chinuri veşnice căci focul Iadului nu se
stinge niciodată, fumul lui se înalţă veşnic !”. Peste tot cazane cu smoală în
care erau băgaţi oamenii şi fierţi, alţii ardeau pe ruguri sau erau traşi în ţepe,
alţii munceau la lopată, făceau gropi adânci pentru îngroparea cadavrelor…
367