PRIVEGHIUL-roman

PAGE 365 400
11
arol, după întâmplarea cu Gheorghe, îndemnat de
C
nevastă, se sculă şi intrară în camera mortului. Se închinară,
aprinseră o lumânare şi o puseră în sfeşnic, după care se
aşezară pe pat, voiau să mai stea şi ei un pic la priveghi. Deşi
se purtase cu el urât cât fusese preşedinte, Ionel al lui Duran îi acordase
respectul cuvenit , doar fusese şi el cineva ; chiar dacă nu avusese şcoală, îl
şlefuise societatea, învăţase ba de la unu, ba de la altul şi căpătase un
comportament de om civilizat. Îmbrăcat în nişte haine de aba, boţite, cu
nişte pantaloni bufanţi, strânşi pe picior, cu ciorapi de lână traşi peste ei, iar
în picioare cu nişte bocanci cazoni, rămaşi probabil din armată, o căciulă
bufură veche, părea mai de grabă un ţăran sărac care căpătase de la cei cu
dare de mână câte ceva.
Ce făcuse el cu salariul nimeni nu ştia : casă rămăsese tot cea de pe
timpuri, îi dăduse doar şiţa jos şi-o învelise cu fier, îl ajutase preşedintele
cooperativei, Nae Sârbu, care-i ceruse plata în rate ; copiii lui n-ajunseseră
cine ştie ce, plecaseră la Bucureşti şi se angajaseră pe unde găsiseră. Fata
stătuse în gazdă la o soră a lui, terminase o şcoală profesională şi se
angajase chelneriţă la un restaurant iar băiatul, căruia nu-i plăcuse deloc
cartea, lucra ca salahor în construcţia de locuinţe. După preşedinţie se
îmbolnăvise de plămâni, stătuse câteva luni pe la un sanatoriu pe la
Câmpulung după care venise acasă şi, din mila unui secretar de partid de la
judeţ, care-l cunoştea de pe timpuri, îl încadrase pe post de dezinfector la
dispensarul comunal. Toată ziua umbla cu o tulumbă prin sat şi dezinfecta
locuinţele sau deparazita familiile care aveau păduchi. De două lucruri nu se
lăsase : de băut şi de fumat ; fuma ca un turc câte două-trei pachete de
mărăşeşti pe zi şi bea ce apuca. Veneau cei care lucrau la Piteşti la
Combinatul Petrochimic cu acid metilic, mitilic- cum îi ziceau ei-îl
preparau cu apă şi-l beau în neştire. De femei se lăsase singur că nu se mai
uita nimeni la el, devenise o epavă, un slăbănog, care tuşa întruna, culoarea
feţei din neagră dăduse în galben, semn că nu mai avea mult de trăit. Acum
îl apucase frica de Dumnezeu, se închina pe la toate icoanele, îndemnat mai
mult de nevastă, şi punea lumânări aprinse pe la toţi morţii prin cimitir să-şi
spele păcatele.
Cu Ionel al lui Duran avusese câteva conflicte mai mari pe care le mai
ţinea minte şi pentru care venise să-şi ceară iertare. Primul conflict îl
avusese la arie când ţăranii fugiseră cu grâul acasă. Venise cu miliţianul la el
în curte, cotrobăise peste tot să vadă dacă a pitit ceva grâu, găsise câteva
365