PRIVEGHIUL-roman

PAGE 364 400
plimbau prin Parcul Tineretului, învăţau împreună ; se obişnuise cu el ca şi
cu un frate : îl însoţise într-o vacanţă şi la el în Oltenia , la Novaci, îi
cunoscuse părinţii şi fraţii, îi plăceau meleagurile, îi aducea aminte de satul
ei care semăna într-un fel cu al lui. Toate bune şi la locul lor până la
examenul final când se întâlneşte cu aceeaşi colegă şi o întreabă : « Mai eşti,
dragă, prietenă cu Marian, că l-am văzut aseară cu Luluţa, colega noastră
din Bucureşti, pe stadă ? » Polina a rămas încremenită, toţi o cunoşteau pe
Luluţa, fata exuberantă, care se amuza din orice. Fusese la ea acasă la o zi
onomastică şi o izbise luxul şi viaţa pe picior mare din casa ei. Părinţii ei,
mari baştani pe la guvern, învârteau pilele şi-i aveau pe toţi la mâna lor.
« Bineânţeles că suntem ! »- i-a răspuns Polina cam cu teamă. A mai
schimbat două cuvinte cu colega ei şi a fugit la cămin la Marian. « Ia
ascultă, domnule, te-ai ţinut după mine trei ani să-ţi fiu prietenă şi acum te
dai în stambă cu Luluţa ? » « Dragă Polino, zice el cu acelaşi glas cuceritor
de altădată, noi terminăm şcoala, am stat şi eu şi m-am gândit ce voi face
după…Mezalianţa cu tine într-o garsonieră închiriată ar fi un chin pentru
amândoi…Şi eu n-am nicio pilă să vin în Bucureşti… Să mă duc la mine
activist de partid, n-am niciun viitor…Pe câtă vreme cu Luluţa mi se
deschid alte orizonturi… » « Ptiu !- a făcut Polina şi l-a scuipat drept între
ochi- fir-aţi ai dracului de bărbaţi cu caracterul vostru cu tot ! » Şi de atunci
a terminat şi cu el şi nu s-a mai lipit de nimeni.
Acum în pat se gândea la vorbele mătuşe-si că nu-şi aranjase şi ea viaţa
într-un fel, trecuse de patruzeci de ani şi rămăsese fată bătrână ! Ce folos că
era mare şefă acolo şi avea maşină mică şi tot ce-i trebuia dacă nu era
fericită ? Întorcea trecutul ei pe toate părţile şi nu-i găsea cheia să deslege
această soartă de care avusese parte. Unde era hiba ? În caracterul ei ? Ate
fete se dăduseră-n vânt cu toţi şi ajunseseră bine în căsătorie, aveau copii,
bărbaţi, erau la casele lor…Ea, o stingheră ! Nu mai avea pe nimeni cui să
se plângă şi cu cine să se sfătuiască, părinţii muriseră, Gheorghe era aşa cum
era şi nu puteai să-i ceri un sfat iar soru-sa, Stanca , o ducea şi ea destul de
rău cu bărbatu-său. Adormi târziu, deranjată şi de zgomotul şoarecilor care
ocupaseră locuinţa părăsită şi noaptea făceau tumbe pe sub duşumele şi prin
pod.
364