PRIVEGHIUL-roman
PAGE 362 400 mamă de bătaie, cât eşti de mare ! Să nu-i mai dai, Neluţule, să bea că ăsta nu ştie măsura, bea până-şi bea şi minţile ! » Gheorghe intră în casa părintească şi începu să privească pereţii coşcoviţi şi crăpaţi, apoi dădu cu ochii de un tablou al lui taică-său, ginere, împreună cu Marina, mireasă. Imediat după nuntă făcuseră acest tablou la un fotograf din Izvoru. Stăteau ţepeni printre firişoarele de păiejeni cu ochii aţintiţi pe figura băiatului. El luă tabloul din cui şi începu să-l pupe, plângând. « Doamne, zicea el, de ce nu-i mai înviezi odată, acum aş şti să mă port cu voi, tată-tată, n-am vrut să ţin cont de cuvintele tele… » « Mai bine te-ai ţine de treabă, tu nu vezi în ce hal e casa asta că ne e ruşine să mai intrăm în ea !- îl apostrofă Polina- mai eşti şi zidar ; până acum trebuia să fie bec ! » Gheorghe se făcu că nu aude, se trânti în pat şi adormi buştean cu fotografia părinţilor în mână. Polina intră în odaie şi se culcă şi ea. Dar nu se lipi somnul de ea. Dormea în casa părintească după vreo douăzeci de ani. Amintiri de toate felurile o năpădiră, îşi aminti de toată copilăria ei, de anii de şcoală primară, de colegii de şcoală, de fraţi, în special de frati-său Ciuciu. Ultima dată venise într-o permisie de câteva zile şi le-a adus pâine cu marmeladă. Atunci a mâncat ea pentru prima dată marmeladă ! Şi atunci l-a văzut pentru ultima oară…După câteva luni le-a sosit acasă acel ordin adus de Milea prin care le făcea cunoscut că murise în munţii Tatra. Şi ce s- a mai jumulit maică-sa, Marina, prin grădină, şi ce-au mai plâns…Apoi a venit ca un trăsnet moartea lui taică-său, înecat. De moartea lui se făcea vinovată şi ea ! Dacă nu avea acea funcţie şi dacă cei de la Sfat nu-l ameninţau cu darea ei afară, poate că n-o făcea ! Apoi boala maică-si, Marina ! Avusese noroc cu soru-sa, Stanca, care o luase la ea. Apoi singură prin lume în jungla Bucureştiului…Ea, fată plecată de la ţară, habar n-avea de viaţa de oraş ! A avut Dumnezeu grijă de ea de-a îndemnat-o să dea liceul în particular şi apoi să se înscrie la Stefan Gheorghiu…Numai în dragoste n-a avut noroc. A găsit numai dobitoci care şi-au bătut joc de ea ! Când a plecat la Buşteni cu Baltazar, profesorul ei de filozofie, s-a simţit în al noulea cer. Şi-a minţit-o ca un catâr. Că nu e căsătorit, c-o iubeşte şi că vrea s-o ia în căsătorie…Şi ea a crezut ca proasta ! A durat doar trei luni prietenia lor. S-a pomenit într-o zi la ea la gazdă cu o femeie : « Dumneavoastră sunteţi tovarăşa Polina ? » Era o femeie tânără, frumoasă, cu nişte ochi albaştri şi cu gropiţe-n obraji, îmbrăcată c-un loden, avea un corp de balerină şi nişte picioare drepte şi lungi. Avea pe faţă o durere ascunsă care o umaniza şi-o făcea frumoasă. « Da, eu sunt ! »- îi răspunsese Polina prin care trecuse un fior rece ca gheaţa. « Tovarăşa Polina, acesta e scrisul dumneavoastră ? »- zice femeia şi -i întinde un petec de hârtie în care ea recunoaşte un bilet trimis lui Baltazar. « Da, zice Polina, 362
PAGE 363 400 e scrisul meu, dar ce-i cu acest bilet ? » « Dumneavoastră aţi fost cu tovarăşul Baltazar la Buşteni ? » « Da, am fost, dar nu înţeleg nimic din toată tevatura asta! » « Tovarăşul Baltazar e soţul meu ! » « Nu se poate, doamnă, rămâne Polina perplexă, nu se poate, suntem prieteni de trei luni, mi-a spus că nu e căsătorit, excrocul ! » « Tovarăşa Polina, eu nu sunt o proastă de pe stradă să vin să vă ameţesc, noi avem şi-un copil de trei ani, chiar credeţi aşa orice bărbat de pe stradă care vine şi vă propune să vă culcaţi cu el ? » « Doamnă, poate că aveţi dreptate, eu sunt o fată de la ţară care a crezut în cuvinte, mai ales că tovarăşul Baltazar era profesorul meu şi cum să nu ai încredere în profesorul tău ? Îmi cer scuze faţă de dumneavoastră şi vă promit că am tăria de caracter să rup această relaţie imediat ! » Nu s-a mai dus la cursurile lui câteva luni, apoi a auzit colegii că s-ar fi mutat la Institutul de teatru. De atunci nu l-a mai văzut ! Dar îl visa în fiecare noapte. Era prima ei iubire care se frânsese ca un lujer la bătaia primului vânt. Intrase ca un hoţ în sufletul ei şi nu putea să-l mai scoată. Se ducea noaptea acasă şi plângea ca o nebună până dimineaţa. Colegele o întrebau la cursuri ce are şi ea le arunca un răspuns aiurea…Ciudată fire ! Un an după această întâmplare nu putuse să se mai alăture de nimeni, ura toţi bărbaţii, toţi cei care-i făceau curte erau nişte idioţi care nu vor decât să se culce cu ea, aşa credea ea. Povestise totul unei colege şi asta o luase la rost : « Bine, dragă, dar tu îi priveşti pe toţi prin prisma lui Baltazar ? De ce-ţi baţi tu joc de mândreţea de băiat care se ţine toată ziua după tine şi tu-i întorci spatele ? » Băiatul era un coleg mai mic ca ea cu un an, îl chema Marian şi venise de prin părţile Olteniei, fusese instructor de partid şi se înscrisese la facultatea lor politică, fabrica de activişti, cum o numeau ei… Se ţinuse după ea câteva luni să-i scoată câteva vorbe din gură, dar fata fugea de el ca de dracu. Nu că nu i-ar fi plăcut că de frumos era o bomboană de băiat, avea o faţă ca spuma laptelui, albă şi întinsă ca de copil, era înalt şi sprâncenat cu nişte ochi albaştri şi vioi de te sfredelea cu ei ; orice fată s-ar fi îndrăgostit de el dacă el le-ar fi dat vreun semn…Într-o seară ,când ieşea de la cursuri, îi ţine calea şi-o întreabă :« Domnişoară, dar chiar nu vreai să schimbăm două vorbe ? » Polina s-a uitat în ochii lui, a vrut să-i spună s-o lase în pace, dar şi-a adus aminte de cuvintele colegei şi s-a oprit. « Te-ascult ! »- a zis ea rece. « Dacă mă iei cu tonul ăsta, nici nu mai deschid discuţia ! »- i-a răspuns el cu un glas cântat. Un an de zile s-a ţinut după ea până când Polina a aceptat să-i fie prietenă. I-a spus clar că nu mai are încredere în bărbaţi, toţi spun numai minciuni şi când e vorba de lucruri serioase se fac că plouă…Ea este de acord să-i accepte prietenia dar cu condiţia să nu depăşească fazele unei astfel de relaţii. Au stat prieteni doi ani, seară de seară se duceau la filme, se 363
- Page 311 and 312: PAGE 311 400 55 upă încheierea co
- Page 313 and 314: PAGE 313 400 libertate ne-a adus…
- Page 315 and 316: PAGE 315 400 condamnând ţara la a
- Page 317 and 318: PAGE 317 400 Neluţu de la şcoală
- Page 319 and 320: PAGE 319 400 56 upă venirea Adinei
- Page 321 and 322: PAGE 321 400 ceceu să discut cu du
- Page 323 and 324: PAGE 323 400 P A R T E A A D O U A
- Page 325 and 326: PAGE 325 400 bătăile inimii lui s
- Page 327 and 328: PAGE 327 400 fost regele lui Israel
- Page 329 and 330: PAGE 329 400 cununat de Eliza Câmp
- Page 331 and 332: PAGE 331 400 2 upă eşecul examenu
- Page 333 and 334: PAGE 333 400 focurile stinse de vâ
- Page 335 and 336: PAGE 335 400 vorbească bine, îi p
- Page 337 and 338: PAGE 337 400 începuturi avusese un
- Page 339 and 340: PAGE 339 400 « Să mă dea draculu
- Page 341 and 342: PAGE 341 400 Acum se întreba el ce
- Page 343 and 344: PAGE 343 400 râs, Stano ! » « Ma
- Page 345 and 346: PAGE 345 400 5 eluţu, când îl v
- Page 347 and 348: PAGE 347 400 răutăţi…Apoi de u
- Page 349 and 350: PAGE 349 400 frumoasă, doar de aia
- Page 351 and 352: PAGE 351 400 cai frumoşi şi Linia
- Page 353 and 354: PAGE 353 400 spuie !”- zise Polin
- Page 355 and 356: PAGE 355 400 8 n timp ce Neluţu se
- Page 357 and 358: PAGE 357 400 9 iua trecuse ceva mai
- Page 359 and 360: PAGE 359 400 iai câteva zile conce
- Page 361: PAGE 361 400 10 am în acest timp
- Page 365 and 366: PAGE 365 400 11 arol, după întâm
- Page 367 and 368: PAGE 367 400 că vom cumpăra alta
- Page 369 and 370: PAGE 369 400 12 , fa, să mergem ac
- Page 371 and 372: PAGE 371 400 mondial, că o între
- Page 373 and 374: PAGE 373 400 Dumnezeu s-o ierte, ta
- Page 375 and 376: PAGE 375 400 înviază-l odată, Do
- Page 377 and 378: PAGE 377 400 Tot ce erau aceşti co
- Page 379 and 380: PAGE 379 400 Polina fu chemată ime
- Page 381 and 382: PAGE 381 400 14 e făcuse noapte, t
- Page 383 and 384: PAGE 383 400 unul după altul de an
- Page 385 and 386: PAGE 385 400 Nu dormise de două zi
- Page 387 and 388: PAGE 387 400 Piață, apoi în Fere
- Page 389 and 390: PAGE 389 400 15 upă căderea lui C
- Page 391 and 392: PAGE 391 400 fost vinovatul, domnul
- Page 393 and 394: PAGE 393 400 şi ăia bagă toată
- Page 395 and 396: PAGE 395 400 învăţătorului Tach
- Page 397 and 398: PAGE 397 400 cancelarie. De fapt c
- Page 399 and 400: PAGE 399 400 17 upă şapte ani mor
- Page 401: PAGE 401 400 401
PAGE 363 400<br />
e scrisul meu, dar ce-i cu acest bilet ? » « Dumneavoastră aţi fost cu<br />
tovarăşul Baltazar la Buşteni ? » « Da, am fost, dar nu înţeleg nimic din<br />
toată tevatura asta! » « Tovarăşul Baltazar e soţul meu ! » « Nu se poate,<br />
doamnă, rămâne Polina perplexă, nu se poate, suntem prieteni de trei luni,<br />
mi-a spus că nu e căsătorit, excrocul ! » « Tovarăşa Polina, eu nu sunt o<br />
proastă de pe stradă să vin să vă ameţesc, noi avem şi-un copil de trei ani,<br />
chiar credeţi aşa orice bărbat de pe stradă care vine şi vă propune să vă<br />
culcaţi cu el ? » « Doamnă, poate că aveţi dreptate, eu sunt o fată de la ţară<br />
care a crezut în cuvinte, mai ales că tovarăşul Baltazar era profesorul meu şi<br />
cum să nu ai încredere în profesorul tău ? Îmi cer scuze faţă de<br />
dumneavoastră şi vă promit că am tăria de caracter să rup această relaţie<br />
imediat ! » Nu s-a mai dus la cursurile lui câteva luni, apoi a auzit colegii că<br />
s-ar fi mutat la Institutul de teatru. De atunci nu l-a mai văzut ! Dar îl visa în<br />
fiecare noapte. Era prima ei iubire care se frânsese ca un lujer la bătaia<br />
primului vânt. Intrase ca un hoţ în sufletul ei şi nu putea să-l mai scoată. Se<br />
ducea noaptea acasă şi plângea ca o nebună până dimineaţa. Colegele o<br />
întrebau la cursuri ce are şi ea le arunca un răspuns aiurea…Ciudată fire !<br />
Un an după această întâmplare nu putuse să se mai alăture de nimeni, ura<br />
toţi bărbaţii, toţi cei care-i făceau curte erau nişte idioţi care nu vor decât să<br />
se culce cu ea, aşa credea ea.<br />
Povestise totul unei colege şi asta o luase la rost : « Bine, dragă, dar tu<br />
îi priveşti pe toţi prin prisma lui Baltazar ? De ce-ţi baţi tu joc de mândreţea<br />
de băiat care se ţine toată ziua după tine şi tu-i întorci spatele ? » Băiatul era<br />
un coleg mai mic ca ea cu un an, îl chema Marian şi venise de prin părţile<br />
Olteniei, fusese instructor de partid şi se înscrisese la facultatea lor politică,<br />
fabrica de activişti, cum o numeau ei… Se ţinuse după ea câteva luni să-i<br />
scoată câteva vorbe din gură, dar fata fugea de el ca de dracu. Nu că nu i-ar<br />
fi plăcut că de frumos era o bomboană de băiat, avea o faţă ca spuma<br />
laptelui, albă şi întinsă ca de copil, era înalt şi sprâncenat cu nişte ochi<br />
albaştri şi vioi de te sfredelea cu ei ; orice fată s-ar fi îndrăgostit de el dacă<br />
el le-ar fi dat vreun semn…Într-o seară ,când ieşea de la cursuri, îi ţine calea<br />
şi-o întreabă :« Domnişoară, dar chiar nu vreai să schimbăm două vorbe ? »<br />
Polina s-a uitat în ochii lui, a vrut să-i spună s-o lase în pace, dar şi-a adus<br />
aminte de cuvintele colegei şi s-a oprit. « Te-ascult ! »- a zis ea rece.<br />
« Dacă mă iei cu tonul ăsta, nici nu mai deschid discuţia ! »- i-a răspuns el<br />
cu un glas cântat. Un an de zile s-a ţinut după ea până când Polina a aceptat<br />
să-i fie prietenă. I-a spus clar că nu mai are încredere în bărbaţi, toţi spun<br />
numai minciuni şi când e vorba de lucruri serioase se fac că plouă…Ea este<br />
de acord să-i accepte prietenia dar cu condiţia să nu depăşească fazele unei<br />
astfel de relaţii. Au stat prieteni doi ani, seară de seară se duceau la filme, se<br />
363