PRIVEGHIUL-roman

PAGE 361 400
10
am în acest timp îşi făcuse apariţia şi Carol cu nevastă-sa,
C
aveau în mână două lumânări şi un buchet de flori, dăduseră
în antreu de Gheorghe care sta singur şi bea şi-i ziseseră
« Dumnezeu să-l ierte ! » La început Gheorghe nu-l cunoscu,
se uită mai bine la el, era îmbrăcat prost cu nişte pantaloni strânşi pe picior,
încălţat cu nişte bocanci rupţi iar pe umeri cu un veston militar. « Tu eşti,
Carole ?- îl întrebase el cu limba împleticită- să-l ierte, mă, îi răspunse el,
dar mai întâi să te ierte pe tine Dumnezeu că l-ai omorât pe taticu ! Dacă
taticu e mort, e din cauza ta, mă, ce-ai căutat peste el în casă să-l forţezi să
facă cererea ? »
Carol din fire era un fricos, începuse să tremure, era şi bolnav de
plămâni, stătuse internat prin spitalul TBC vreo câteva luni. După ce
terminase cu preşedinţia se rugase de un secretar de partid de la judeţ să-l
bage şi pe el pe la dispensar cu deparazitarea. Îi dăduseră o tulumbă şi
umbla cu ea prin sat şi dădea cu DDT, un praf contra puricilor şi a
păduchilor, pe la oameni prin case. Postul se desfiinţase şi intrase într-o
echipă de stropit pomii la CAP după care ieşise la pensie. Carol începuse să
tremure de frică când îl auzise pe Gheorghe că-l întreabă ce-a avut cu taicăsău.
« Aşa erau timpurile, domnu Gheorghe, răspunsese el un pic încurcat,
ce să facem şi noi ! » « Care timpuri, mă, …tu-ţi Dumnezeii mă-ti, ai
nenorocit o comună, ai băgat-o la colectiv şi acum sunt toţi muritori de
foame ! »- se repede Gheorghe la el şi-i trage două palme. Nevastă-sa începe
să ţipe şi toată lumea intră în alertă, mai întâi vin femeile de la bucătărie,
apoi Neluţu, aude şi Polina şi vine şi ea, Cătuţa, nepoţii care dormeau şi s-au
trezit şi ei, după care şi vecinii. « Ce-aveţi, domnule ?, cu mortul în casă şi
vouă vă arde de ceartă ! »- sare Neluţu între ei. « Domnu’ Neluţu, plângea
nevasta lui Carol, am venit şi noi ca oamenii să punem o lumânare la capul
mortului şi să ne cerem iertare pentru relele pe care i le-am pricinuit şi
domnu’ Gheorghe l-a luat pe ăsta al meu la bătaie ! Şi-a adus aminte de
când cu Moş Putred că l-a înscris pe nica Ioviţă la colectiv ! Şi ia uitaţi-vă ce
i-a făcut ! » Carol se aşezase pe buza unui pat în antreu şi sta cu capul în
pământ, din nas începuse să-i curgă câteva firişoare de sânge, tăcea mâlc şi
din când în când repeta : « Dac-am fost prost ! Aşa-mi trebuie ! Mă găsisem
eu mai cu moţ să fac pe deşteptul ! » Polina trase de Gheorghe şi-l luă acasă
la ea : « Nici acum nu te-ai potolit, mă, tot de scandaluri te ţii ? Are dreptate
proasta aia de nevastă-ta când te ţine legat la lanţ ! Vii aici să ne faci neamul
de râs ? Dacă s-ar scula Nenica şi te-ar vede în halul ăsta, ţi-ar trage o
361