PRIVEGHIUL-roman

PAGE 356 400
Ungaria ! Pe-atunci eram student la Timişoara şi am încercat să facem şi noi
ceva ; ne-au mirosit şi ne-au arestat şi ne-a dat afară din facultăţi ! Şi-n
măgăria asta a fost amestecat şi generalul Drăgulescu, pe-atunci
comandantul regiunii a patra militare, ăla de la Siliştea Mare care a venit cu
ruşii pe capul nostri în divizia Tv. M-am rugat de el : ,,Domnule general,
salvaţi-mă că n-o am decât pe mama, sărmana !” Ştiţi ce mi-a răspuns : ,,Să
te salveze anglo-americanii tăi !” V-aduceţi aminte de vara aia fierbinte
când seceram cu mama pe câmp ? Umblam desculţ cu nişte pantaloni scurţi
şi despuiat până-n brâu şi luam pogonul în piept la secerat sub arşiţa
înnebunitoare a lui iulie, numai eu cu mama… S-a dus şi ea săraca, cum se
duc toţi…O ţin minte, sărmana, cum îmi zicea :,,Maică, maică, nu mai
trăiesc eu să te mai văd terminat cu facultatea asta !” Am stat doi ani acasă
şi-am muncit ca un rob…Apoi cu mari intervenţii pe la Ministerul
Învăţământului m-au înscris la Cluj şi am continuat şi am terminat ! Nu mai
putea de bucurie când i-am arătat diploma de medic ! » Luam cu ea pogonul
în piept, poloagă cu poloagă, snop cu snop, şi făceam clăi pe vipia aia, deaia
înnebunisem eu, o luasem razna, îmi venea să mă bat cu Dumnezeu,
dacă îl întâlneam, că mari nedreptăţi a mai făcut…
Pe atunci se aflase şi Polina pe acasă şi ascultase şi ea povestea lui cu
sufletul la gură, la Bucureşti lucrurile se auziseră altfel : că un grup de
huligani au încercat să incite la revoltă mulţimea…Şi ziarele deturnaseră
adevărul… Neluţu auzise ceva la Europa Liberă dar postul începuse să fie
bruiat şi nu înţelesese totul…Deci ăsta era adevărul ! « Ascultaţi-mă pe
mine- continua doctorul- ăsta e începutul sfârşitului ! » ,,Ce v-am spus eu
acum doi ani, zise el, ce e la Timişoara nu-i de bine !”
Stanca nu prea auzea bine ce se vorbeşte, stătea pe un taburet mai la o
parte şi avea grijă să stingă lumânările care se consumaseră. Simţea şi ea
ceva că nu e în regulă din spusele doctorului dar nu ştia ce. Ea întotdeauna
se lămurea pe urmă când se ducea cu urechea la gura cuiva şi întreba : ,,Ce
povestea, fa, ăla ?” Gigea făcea semnul crucii şi se ruga la Dumnezeu
pentru iertarea păcatelor soţului…Dar în sinea ei se ruga şi pentru ce-i
auziseră ei urechile din gura doctorului…
« Vedeţi voi pe nea Ionel ? El e dus, săracu, noi toţi stăm la priveghi
şi-i judecăm faptele bune şi faptele rele…Dar aşa e toată ţara în priveghi,
oameni buni, şi comunismul e aproape mort…Mai avem să-l
înmormântăm… - continua doctorul, speriat, uitându-se în toate părţile să
nu fie cineva străin să-l audă- mă rog, se corecta el, comparaţia nu e chiar
reuşită- dar e adevărată ! »
356