PRIVEGHIUL-roman

PAGE 348 400
6
uvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim care
C
zice : ,,Vreme este să te naşti şi vreme să mori ; vreme este
să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit ; vreme este să
răneşti şi vreme să tămăduieşti ; vreme este să dărâmi şi
vreme să zideşti ; vreme este să plângi şi vreme să râzi ; vreme este să
jeleşti şi vreme să dănţuieşti, vreme este să arunci cu pietre şi vreme să le
strângi ; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare ;
vreme să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti ; vreme să rupi şi vreme să coşi ;
vreme să taci şi vreme să grăieşti ; vreme să iubeşti şi vreme să urăşti ;
vreme de război şi vreme de pace…Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi
la timpul lor…”
Toate la timpul lor, numai viaţa n-a lăsat-o veşnică, a făcut omul
muritor şi viaţa aşa de scurtă şi vremea aceasta care trece aşa de repede şi
puţinele clipe de fericire din viaţa lui…
« Am trecut, maică,-zicea Catrina, sora lui Ionel, stând pe pat lângă elprin
fel de fel de timpuri, am văzut războaie, am văzut foamete, am văzut
secetă, am văzut moartea cu ochii, am văzut răutatea oamenilor, am crescut
copii, am secerat şi-am săpat, am cules şi m-am bucurat, am iubit şi-am
urât, dar nimic nu este mai înfricoşetoare ca moartea ! Să-ţi iei la revedere
de la lume şi să intri în veşnicie ! Într-un necunoscut din care nimeni nu s-a
mai întors ! O fi ceva din ce credem noi că acolo e raiul şi iadul, eu cred
totuşi, să mă ierte Dumnezeu dacă greşesc, că raiul şi iadul sunt tot aici pe
pământ, maică, aici este împărăţia cerurilor, dincolo nu mai e nimic… »
Ionel al lui Duran parcă priveşte la ea şi-i zice : ,,Soru-mio, proastă eşti,
habar n-ai tu prin ce minunăţii se plimbă sufletul meu, grădini cu flori,
îngeri care-mi ocrotesc sufletul pe care mi-l duc pe cărări necunoscute către
Dumnezeu, de jur împrejurul meu sunt numai sufletele moşilor şi
strămoşilor mei, ai noştri, îl văd pe Duran, pe Motroc, pe Tănase, pe
Lefterica, uite-o, sărmana, întreabă de tine, că ce mult te-a mai iubit…Dacă
trăia ea nu te măritai ca o proastă de mică, îţi făceai şi tu un rost în viaţă, m-
am întâlnit şi cu Leu, ,,ăăă, să trăieşti Leule !, ce faci, mă ,tu aici ?, stai la
uşa iadului că prea ai fost al dracului, acum te duci să te judece ei ?…Acolo
o să te bage în cazanele lor cu smoală să te fiarbă şi-or să te schingiuie,
judecata de apoi pentru tine e grea, ai păcate cu carul !…”
Din când în când, Catrina scotea din buzunar plăcile cu dinţii ei falşi şii
băga repede în gură să n-o vadă lumea aşa foanfă, fusese la viaţa ei femeie
348