PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 342 400 depărta uşor şi se pierdea într-un lan de porumb negru ca păcura… « Eu visam să plec din sat- le spusese el oamenilor -şi chiar voi pleca ; aş vrea să văd pe altul mai cu moţ ca mine care pune CAP-eul la punct !- vorbea el singur după oi- şi în al doilea rând îmi trebuia singurătatea asta să-mi lămuresc eu anumite probleme… » Umbra deasă şi iarba mare şi verde şi apa rece de izvor în liniştea aia erau cel mai bun medicament al lui. Aruncase fluierul din care mai cânta din când în când şi sarica şi se întreba mereu şi-şi răspundea tot el de cum ajunsese el în halul ăsta. La intrarea în partid, secretarul de la judeţeană îl întrebase, când i-a înmânat carnetul de partid : « Ce te determină pe dumneata să te înscrii în partid ? » « Să lupt şi eu după puterile mele- îl învăţase un coleg de armată să spună- pentru politica partidului ! » « Şi care e politica partidului la sate ? » « Să ne sprijunim pe ţărănimea săracă, să ne aliem cu ţărănimea mijlocaşă, împotriva chiaburimii ! » Asta reţinuse el de la lecţiile politice din armată şi o repeta ca un papagal pe la toate adunările… « Băi, tovarăşe, zisese ăla de la judeţ la adunarea CAP-ului- s-au dus lozincile astea, acum nu mai avem chiaburi, nici duşmani de clasă, acum trebuie să consolidăm socialismul la oraşe şi sate ! » Şi-l luase iar la întrebări cu toate matrapaslâcurile făcute de el, se mai sculaseră şi câţiva şi-l criticaseră, o femeie striga întruna să se ducă dracului că a speriat lumea cu tâmpeniile lui, el cu curva de muiere-sa, cu haina ei de urson cu tot… « Numai curva de nevastă-mea mi-a făcut-o !- se gândea el- dacă nu era ea, eu mergeam mai departe… » Şi-i veniră în minte clipele alea blestemate când se îndrăgostise el de ea, erau pe la Văcării pe vale cu caii şi ea păştea nişte capre, fi-i-ar caprele ale dracului să-i fie, jucau ineluşul, ineluş/ învârtecuş/ unde te-ai ascuns acuş ? Şi-i vine rândul lui să-l pitească şi i-l bagă-n sân Stanei, ea îi simte palma caldă şi-i şopteşte la ureche, ,,lasă-l ,Ioane, aici şi scoate mâna că mă gâdil !”, şi în acest timp îi scapă un ghem din poală, lucra la o mânecă de flanel, şi se scoală să ia ghemul şi a pierdut inelul lui. Se lăsase soarele spre seară şi copiii despiedecau vitele să le ducă acasă, lunca se răcorise, de departe se-auzea nechezat de cai, un mânz sărea pe lângă ei pe coama dealului…Ion, nu şi nu, să caute inelul în sânul Stanei, ea s-a lăsat moale în braţele lui şi în răcoarea aia a luncii corpul ei încins l-a electrizat şi a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o şi de-atunci nu s-au mai despărţit. Târziu de tot a strigat-o maică-sa de pe deal : « Făăă, Stanooo, hai acasă că nu le mai îngraşi tu acum noaptea ! » Adică nu mai îngrașă vacile… Taicăsău auzise de idila lor şi-i zisese : « Pe-aia, mă, o iai tu, şi curvă şi săracă ? » Ştia femeia aia din şedinţă de ce o făcuse curvă pe nevastă-sa, tot satul aflase purtările ei, nenorocita ! « Stano, Stano, pe tine te-am avut mai scump pe lume, când îţi spuneam eu ,Stano, că ne vede lumea şi ne facem de 342

PAGE 343 400 râs, Stano ! » « Mai lasă-l dracului, mă, de CAP şi pleacă şi tu la oraş cum pleacă toată lumea, ce, te-ai cununat cu preşedinţia ? »- îl lua Stana la rost de câte ori o învinuia pe ea. « A dracului, îi venise chef de oraş, acu poate să se ducă, dacă n-o fi şi plecat… » « Nea Ioane, îi adusese veste căruţaşul care venea să ridice laptele de la târlă, ţaţa Stana ţi-a lăsat vorbă că pleacă pe la oraş pe la neamuri ! » « Să plece-n aia mă-sii ! După un timp : Când a zis că pleacă ? » « Plec şi-l las ca pe un prost- îi lăsase ea vorbă- traiul cu el a devenit un chin, nu alta ! » « Păi a şi plecat, îi răspunse căruţaşul, a plecat ieri cu rata de şase ! » « Să se ducă dracului ! »_ încheiase Ion al Oaţii discuţia şi aprinsese o ţigară. « Bă, prostule, strigase taică-său la el, dragostea e apă de ploaie, trece şi rămâi cu proasta-n casă ! » Avusese dreptate taică-său, acum nu-l mai vedea, murise demult, dacă mai trăia avea să râdă de el cu gura până la urechi ! ,,Că bine ţi-a făcut, prostule !”, avea să zică… Cerul senin, de un roşu aprins, se întuneca pe măsură ce norii din depărtare, ridicaţi de o vijelie, înaintau peste lanurile de grâu şi de porumb… « Am să mă duc până acasă să văd aşa e- se hotărâ Ion al Oaţii- şi le spuse celor doi ciobani care-l însoţeau să aibă grijă de oi până vine eldacă este aşa, o dau dracului… » Tăiase câmpul peste hotar, târa picioarele încet prin praf şi praful, luat de vânt, îi scotea ochii ; în dreaptea se vedeau becurile din Silişte, înşirate pe şosea, de curând siliştenii băgaseră lumină electrică, acum erau un reper pentru el să nu se rătăcească, cum o mai făcuse şi altădată. În bătaia vântului becurile fâlfâiau, făcând un joc de lumini care-l inerva, în depărtare cântau cocoşii care prevesteau şi ei a ploaie, vârtejuri de praf se ridicau în bătaia vântului şi-i întunecau zarea, minute în şir sta în loc până se dezmeticea şi iar pleca mai îndârjit, bolborosind şi înghiţind vorbele. De pe marginea islazului, tăie o potecă şi ieşi pe lângă sediul CAP-eului ; începuse şi ploaia, o rafală de picături mari şi reci care-l făcură să se zgribuleze în cămaşa lui de borangic. Satul dormea, rar de tot în câte-o casă mai pâlpâia lampa. « Ce să fac eu acum dacă găsesc uşa încuiată ?- se întreba el, tremurând de frign-am nici unde mă mai duce că m-am certat ca un prost cu toată lumea ! » Ajunse cu chiu cu vai acasă şi găsi poarta încuiată, sări peste gard, încercă clanţa şi uşa era zăvorâtă ; de nervi se aşeză jos pe prag, scoase tabacherea şi aprinse o ţigară din care trase cu poftă. « Va să zică tot a plecat ! » şi răpăiturile de ploaie se îndeşiră, începuse o ploaie violentă cu fulgere şi cu trăsnete, o imensă lumină apărea peste toată zarea şi dispărea la fel cum l-ar fi strâns cineva la ochi şi cum i-ar fi dat drumul să-l zăpăcească şi să-l năucească. 343

PAGE 343 400<br />

râs, Stano ! » « Mai lasă-l dracului, mă, de CAP şi pleacă şi tu la oraş cum<br />

pleacă toată lumea, ce, te-ai cununat cu preşedinţia ? »- îl lua Stana la rost<br />

de câte ori o învinuia pe ea. « A dracului, îi venise chef de oraş, acu poate să<br />

se ducă, dacă n-o fi şi plecat… »<br />

« Nea Ioane, îi adusese veste căruţaşul care venea să ridice laptele de la<br />

târlă, ţaţa Stana ţi-a lăsat vorbă că pleacă pe la oraş pe la neamuri ! » « Să<br />

plece-n aia mă-sii ! După un timp : Când a zis că pleacă ? » « Plec şi-l las<br />

ca pe un prost- îi lăsase ea vorbă- traiul cu el a devenit un chin, nu alta ! »<br />

« Păi a şi plecat, îi răspunse căruţaşul, a plecat ieri cu rata de şase ! » « Să<br />

se ducă dracului ! »_ încheiase Ion al Oaţii discuţia şi aprinsese o ţigară.<br />

« Bă, prostule, strigase taică-său la el, dragostea e apă de ploaie, trece şi<br />

rămâi cu proasta-n casă ! » Avusese dreptate taică-său, acum nu-l mai<br />

vedea, murise demult, dacă mai trăia avea să râdă de el cu gura până la<br />

urechi ! ,,Că bine ţi-a făcut, prostule !”, avea să zică…<br />

Cerul senin, de un roşu aprins, se întuneca pe măsură ce norii din<br />

depărtare, ridicaţi de o vijelie, înaintau peste lanurile de grâu şi de<br />

porumb… « Am să mă duc până acasă să văd aşa e- se hotărâ Ion al Oaţii- şi<br />

le spuse celor doi ciobani care-l însoţeau să aibă grijă de oi până vine eldacă<br />

este aşa, o dau dracului… »<br />

Tăiase câmpul peste hotar, târa picioarele încet prin praf şi praful, luat<br />

de vânt, îi scotea ochii ; în dreaptea se vedeau becurile din Silişte, înşirate pe<br />

şosea, de curând siliştenii băgaseră lumină electrică, acum erau un reper<br />

pentru el să nu se rătăcească, cum o mai făcuse şi altădată. În bătaia vântului<br />

becurile fâlfâiau, făcând un joc de lumini care-l inerva, în depărtare cântau<br />

cocoşii care prevesteau şi ei a ploaie, vârtejuri de praf se ridicau în bătaia<br />

vântului şi-i întunecau zarea, minute în şir sta în loc până se dezmeticea şi<br />

iar pleca mai îndârjit, bolborosind şi înghiţind vorbele. De pe marginea<br />

islazului, tăie o potecă şi ieşi pe lângă sediul CAP-eului ; începuse şi ploaia,<br />

o rafală de picături mari şi reci care-l făcură să se zgribuleze în cămaşa lui<br />

de borangic. Satul dormea, rar de tot în câte-o casă mai pâlpâia lampa. « Ce<br />

să fac eu acum dacă găsesc uşa încuiată ?- se întreba el, tremurând de frign-am<br />

nici unde mă mai duce că m-am certat ca un prost cu toată lumea ! »<br />

Ajunse cu chiu cu vai acasă şi găsi poarta încuiată, sări peste gard,<br />

încercă clanţa şi uşa era zăvorâtă ; de nervi se aşeză jos pe prag, scoase<br />

tabacherea şi aprinse o ţigară din care trase cu poftă. « Va să zică tot a<br />

plecat ! » şi răpăiturile de ploaie se îndeşiră, începuse o ploaie violentă cu<br />

fulgere şi cu trăsnete, o imensă lumină apărea peste toată zarea şi dispărea la<br />

fel cum l-ar fi strâns cineva la ochi şi cum i-ar fi dat drumul să-l zăpăcească<br />

şi să-l năucească.<br />

343

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!