PRIVEGHIUL-roman

PAGE 343 400
râs, Stano ! » « Mai lasă-l dracului, mă, de CAP şi pleacă şi tu la oraş cum
pleacă toată lumea, ce, te-ai cununat cu preşedinţia ? »- îl lua Stana la rost
de câte ori o învinuia pe ea. « A dracului, îi venise chef de oraş, acu poate să
se ducă, dacă n-o fi şi plecat… »
« Nea Ioane, îi adusese veste căruţaşul care venea să ridice laptele de la
târlă, ţaţa Stana ţi-a lăsat vorbă că pleacă pe la oraş pe la neamuri ! » « Să
plece-n aia mă-sii ! După un timp : Când a zis că pleacă ? » « Plec şi-l las
ca pe un prost- îi lăsase ea vorbă- traiul cu el a devenit un chin, nu alta ! »
« Păi a şi plecat, îi răspunse căruţaşul, a plecat ieri cu rata de şase ! » « Să
se ducă dracului ! »_ încheiase Ion al Oaţii discuţia şi aprinsese o ţigară.
« Bă, prostule, strigase taică-său la el, dragostea e apă de ploaie, trece şi
rămâi cu proasta-n casă ! » Avusese dreptate taică-său, acum nu-l mai
vedea, murise demult, dacă mai trăia avea să râdă de el cu gura până la
urechi ! ,,Că bine ţi-a făcut, prostule !”, avea să zică…
Cerul senin, de un roşu aprins, se întuneca pe măsură ce norii din
depărtare, ridicaţi de o vijelie, înaintau peste lanurile de grâu şi de
porumb… « Am să mă duc până acasă să văd aşa e- se hotărâ Ion al Oaţii- şi
le spuse celor doi ciobani care-l însoţeau să aibă grijă de oi până vine eldacă
este aşa, o dau dracului… »
Tăiase câmpul peste hotar, târa picioarele încet prin praf şi praful, luat
de vânt, îi scotea ochii ; în dreaptea se vedeau becurile din Silişte, înşirate pe
şosea, de curând siliştenii băgaseră lumină electrică, acum erau un reper
pentru el să nu se rătăcească, cum o mai făcuse şi altădată. În bătaia vântului
becurile fâlfâiau, făcând un joc de lumini care-l inerva, în depărtare cântau
cocoşii care prevesteau şi ei a ploaie, vârtejuri de praf se ridicau în bătaia
vântului şi-i întunecau zarea, minute în şir sta în loc până se dezmeticea şi
iar pleca mai îndârjit, bolborosind şi înghiţind vorbele. De pe marginea
islazului, tăie o potecă şi ieşi pe lângă sediul CAP-eului ; începuse şi ploaia,
o rafală de picături mari şi reci care-l făcură să se zgribuleze în cămaşa lui
de borangic. Satul dormea, rar de tot în câte-o casă mai pâlpâia lampa. « Ce
să fac eu acum dacă găsesc uşa încuiată ?- se întreba el, tremurând de frign-am
nici unde mă mai duce că m-am certat ca un prost cu toată lumea ! »
Ajunse cu chiu cu vai acasă şi găsi poarta încuiată, sări peste gard,
încercă clanţa şi uşa era zăvorâtă ; de nervi se aşeză jos pe prag, scoase
tabacherea şi aprinse o ţigară din care trase cu poftă. « Va să zică tot a
plecat ! » şi răpăiturile de ploaie se îndeşiră, începuse o ploaie violentă cu
fulgere şi cu trăsnete, o imensă lumină apărea peste toată zarea şi dispărea la
fel cum l-ar fi strâns cineva la ochi şi cum i-ar fi dat drumul să-l zăpăcească
şi să-l năucească.
343