PRIVEGHIUL-roman

PAGE 342 400
depărta uşor şi se pierdea într-un lan de porumb negru ca păcura… « Eu
visam să plec din sat- le spusese el oamenilor -şi chiar voi pleca ; aş vrea să
văd pe altul mai cu moţ ca mine care pune CAP-eul la punct !- vorbea el
singur după oi- şi în al doilea rând îmi trebuia singurătatea asta să-mi
lămuresc eu anumite probleme… » Umbra deasă şi iarba mare şi verde şi
apa rece de izvor în liniştea aia erau cel mai bun medicament al lui.
Aruncase fluierul din care mai cânta din când în când şi sarica şi se întreba
mereu şi-şi răspundea tot el de cum ajunsese el în halul ăsta.
La intrarea în partid, secretarul de la judeţeană îl întrebase, când i-a
înmânat carnetul de partid : « Ce te determină pe dumneata să te înscrii în
partid ? » « Să lupt şi eu după puterile mele- îl învăţase un coleg de armată
să spună- pentru politica partidului ! » « Şi care e politica partidului la
sate ? » « Să ne sprijunim pe ţărănimea săracă, să ne aliem cu ţărănimea
mijlocaşă, împotriva chiaburimii ! » Asta reţinuse el de la lecţiile politice
din armată şi o repeta ca un papagal pe la toate adunările… « Băi, tovarăşe,
zisese ăla de la judeţ la adunarea CAP-ului- s-au dus lozincile astea, acum
nu mai avem chiaburi, nici duşmani de clasă, acum trebuie să consolidăm
socialismul la oraşe şi sate ! » Şi-l luase iar la întrebări cu toate
matrapaslâcurile făcute de el, se mai sculaseră şi câţiva şi-l criticaseră, o
femeie striga întruna să se ducă dracului că a speriat lumea cu tâmpeniile
lui, el cu curva de muiere-sa, cu haina ei de urson cu tot… « Numai curva
de nevastă-mea mi-a făcut-o !- se gândea el- dacă nu era ea, eu mergeam
mai departe… » Şi-i veniră în minte clipele alea blestemate când se
îndrăgostise el de ea, erau pe la Văcării pe vale cu caii şi ea păştea nişte
capre, fi-i-ar caprele ale dracului să-i fie, jucau ineluşul, ineluş/ învârtecuş/
unde te-ai ascuns acuş ? Şi-i vine rândul lui să-l pitească şi i-l bagă-n sân
Stanei, ea îi simte palma caldă şi-i şopteşte la ureche, ,,lasă-l ,Ioane, aici şi
scoate mâna că mă gâdil !”, şi în acest timp îi scapă un ghem din poală,
lucra la o mânecă de flanel, şi se scoală să ia ghemul şi a pierdut inelul lui.
Se lăsase soarele spre seară şi copiii despiedecau vitele să le ducă acasă,
lunca se răcorise, de departe se-auzea nechezat de cai, un mânz sărea pe
lângă ei pe coama dealului…Ion, nu şi nu, să caute inelul în sânul Stanei, ea
s-a lăsat moale în braţele lui şi în răcoarea aia a luncii corpul ei încins l-a
electrizat şi a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o şi de-atunci nu s-au mai despărţit.
Târziu de tot a strigat-o maică-sa de pe deal : « Făăă, Stanooo, hai acasă că
nu le mai îngraşi tu acum noaptea ! » Adică nu mai îngrașă vacile… Taicăsău
auzise de idila lor şi-i zisese : « Pe-aia, mă, o iai tu, şi curvă şi săracă ? »
Ştia femeia aia din şedinţă de ce o făcuse curvă pe nevastă-sa, tot satul
aflase purtările ei, nenorocita ! « Stano, Stano, pe tine te-am avut mai
scump pe lume, când îţi spuneam eu ,Stano, că ne vede lumea şi ne facem de
342