PRIVEGHIUL-roman

PAGE 341 400
Acum se întreba el ce caută la înmormântarea lui Ionel al lui Duran cu
femeia după el ca doi proşti. Dacă s-ar scula Ionel ăsta al lui Duran- gândea
Ion al Oaţii- şi m-ar vede la înmormântarea lui, m-ar lua cu joarda la bătaie
şi m-ar da afară din curte. Muncise ca un prost pentru partid şi acum partidul
îi dăduse cu piciorul undeva. Se certase cu tot satul să facă el colectiv şi uite
ce ieşise !. Cu mâna lui se dusese în acea vară şi-i ridicase cu căruţele lui
Ionel al lui Duran un hectar de grâu din grădina casei. Omul se dusese la el
şi-l rugase : « Măi, Ioane, lasă-mi-l, mă, că e semănat cu mâna mea, mă laşi
muritor de foame ! » « Să taci din gură ! Miliţian- s-a adresat el lui Târsăvezi
că ăsta se opune, ridică-l, du-l la post ! » Cătuţa era acasă şi intervenise
şi ea : « Cum e posibil să-i luaţi munca omului, grâul e muncit de el, el l-a
arat, el l-a semănat, el l-a… ! » « Să taci din gură că dispari din învăţământ
cât ai zice peşte dacă mai scoţi o vorbă ! »- i-o întorsese Ion al Oaţii şi
plecase cu cele trei căruţe încărcate cu snopi de grâu la sediul CAP-eului.
Ionel al lui Duran rămăsese cu Gigea în vârful coastei plângând ca doi copii
după munca lor. Se întrebau ce-o să mănânce ei la iarnă, săracii…
Când îi văzu intrând pe poartă pe Gigea o apucă un fior, îi venea să
iasă la ei şi să-i întrebe : ,,Ce căutaţi, mă, golanilor, în curtea mea, fir-aţi ai
dracului de nenorociţi să fiţi ! Vi s-a făcut dor de bărbatul meu ?” Se gândi
însă că în aceste împrejurări nu e bine să se poarte aşa. Oamenii poate se
căiesc, vin să-şi ceară iertare de la el. Mai bine să-i ierte Dumnezeu ! Că le-a
dat destule păcate ! Dumnezeu i-a lovit destul : amândoi deveniseră nişte
beţivi, Ion al Oaţii făcuse două infarcturi, îl schimonosise Dumnezeu,
mergea mai mult într-un picior şi într-o cârjă iar Oaţa devenise o otreapă, se
ţinea cu toţi proştii, învăţătorul Crivăţ sta mai mult pe la ea pe la poartă şi-i
ducea rahat şi cu halva să mănânce. Odată, nevastă-sa îl găsise pe învăţător
la Stana la poartă şi se încăierase cu ea : « Curva dracului- zicea
învăţătoarea în mijlocul satului s-o audă toată lumea- nu se mai satură,
putoarea, s-a făcut de râs şi mi-a făcut şi mie netrai în casă ! »
După plecarea lui de la conducerea CAP-eului, Ion al Oaţii luase
întradevăr oile şi plecase cu ele pe Stâmba, îşi făcuse acolo o stână şi venea
acasă rar de tot ; pe Stana o lăsase în plata Domnului să-şi facă de cap ! Se
sălbăticise şi se prostise, îi plăcea să stea singur şi să umble după oi, într-un
timp zicea că s-ar călugări, dar nu mai sunt mânăstiri de călugări… « Ha, ha
, ha,-râdeau Leu şi cu Ionel al lui Duran de el- l-au dat la munca de jos ! »
« Dar ce, tovarăşi, sectorul zootehnic e muncă de jos ? Trebuie să fie un
prost care să lucreze şi acolo ! » Stâna era aşezată într-o vale singuratică
peste care trecea un firişor de apă, apa Câinelui sau apa Stâmbei, cum îi
ziceau localnicii, care despărţea valea în două, un deal care răsărea abrupt
din apă şi de unde începea pădurea şi un altul teşit, semănat trifoi, care se
341