PRIVEGHIUL-roman

PAGE 339 400
« Să mă dea dracului odată afară şi să mă lase în pace ! »- se supără Ion al
Oaţii şi plecă pe un hol pentru a exersa citirea acelei informări. Se străduia
să descifreze cuvintele şi unde nu înţelegea îi mai trăgea contabilului ,,câteun
dumnezeu-mă-si…”
Începea apoi câte un dialog imaginar între el şi primul- secretar : ,,Am
să spun tot, gândea el, nu mă ajută nimeni, toţi mă sabotează ca să meargă
lucrurile rău, să mă dea pe mine afară ca să poată ei să-şi facă mendrele…”
Fu trezit de o pendulă care bătu de zece ori ; era ceasul zece, deci- gândea el
şi în acel timp cineva băgase capul pe uşă şi strigase : « Tovarăşu Ion este
aici ? » Ion al Oaţii se sculă repede şi o luă spre acea uşă. Se deschise şi se
închise automat o uşă capitonată şi dintr-o dată Ion al Oaţii se trezi într-o
baie de lumină, amestecată cu fum de ţigară. La o masă lungă, înşirat de o
parte şi de alta, întreg comitetul raional de partid stătea aliniat pe scaune iar
în capul mesei cei patru secretari îşi notau de zori ceva în carneţelele lor.
« Ia loc, tovarăşe ! », îl invită ceremonios secretarul-prim, şi
preşedintele, stingher, căzu ca din pod într-un fotoliu singuratic, aruncat
undeva într-un colţ al camerei. Auzise şi el de acest fotoliu al supliciului şi
acum i se făcuse părul măciucă. I se dădu cuvântul să citească informarea,
cuvintele cădeau grele şi nelalocul lor, Ion al Oaţii se poticnea să nu
greşească cuvintele, îi apăruseră pe frunte bobiţe mici de sudoare, care se
rostogoleau şi cădeau pe colile de hârtie. « Treci peste introducere, tovarăşe,
că de introduceri suntem sătui ! - zise secretarul-prim foarte ferm- vrem să
auzim fapte ! » Ion al Oaţii mai sări o foaie şi era tot introducere. « Treci şi
peste astea ! »- îl ironiză secretarul. « Intră, tovarăşe, în miezul
problemei ! »- se răţoi Raşpelul la el. « Ce dracului miez or fi vrând
ăştia ? »- se întreba Ion al Oaţii în gând sub focul încrucişat al celor doi
secretari. Şi începu să silabisească şi să ghicească cam de unde începea
miezul problemei. « Aşa- zise preşedinta femeilor, ceva mai îngăduitoare,
scăpându-l din acel foc încrucişat, de aici încolo, dă-i drumul… » Şi Ion al
Oaţii, convins că numai această femeie îi mai vrea binele, o învălui într-o
privire dulce şi-i mulţumi din ochi, gândind că acest bine era rezultatul
meselor pe care le făcea de fiecare dată Stana, nevastă-sa, când tovarăşa
preşedintă era pe teren… Toţi începuseră să noteze de zori ce spunea el :
atâta porumb necules, atâta floarea-soarelui (aoleooo, şi floarea-soarelui !-
murmurau unii), atâta fân necosit, atâtea scroafe de purcei, dintre care atâţia
purcei morţi sau mâncaţi de gherlani(aici secretarul-prim strâmbase din nas),
atâtea vaci, dintre care muriseră atâtea, atâta lapte, atâtea grajduri, atâţia
viţei, atâta porumb siloz, atâta ovăz…
339