PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 334 400 3 upă ce l-au încălţat pe mort cu pantofii cumpăraţi proaspăt D de Gigea, nepoată-sa, Stanca, a venit cu privighetoarea şi i-a pus-o pe piept, a aprins-o şi a spus o rugăciune la capul lui ; a cerut apoi un ban, un pieptene şi inelul lui de logodnă şi lea pus la locul lor. Între timp Gigea, extenuată, povestea în tindă Catrinei, care venise cu lumânare, cum începuse boala lui. Cu cinci ani în urmă, într-o vară fierbinte, Ionel al lui Duran cu cuscră-său, tatăl Andrei, aduseseră nişte fân şi-l făceau o copită în grădină. Afară era o căldură de nesuportat, Ionel al lui Duran era sus pe copită, iar cuscră-său îi da fânul din căruţă. La un moment dat Ionel a simţit că ceva e în neregulă, i se întunecase vederea şi a început să ameţească ; s-a aşezat jos câteva minute, crezând că l-a luat oboseala, dar în zadar, începuse să nu mai simtă un picior. L-a rugat pe cuscră-său să nu-i mai dea fân cu furca şi să-i pună scara să coboare. A coborât încet şi s-a dus în casă şi s-a culcat în pat. Aşa l-a găsit nevastă-sa când a venit de la treburile ei de la bucătărie. « Ce-ai, tu, Ionele ?- l-a întrebat ea speriată- lăsaşi fânul în căruţă şi te culcaşi ? » « Lasă-l , cuscră, venise tatăl Andrei, lasă-l că s-a simţit rău, nu-l vezi că s-a roşit la faţă ! » El dăduse să-i răspundă femeii, dar vorba i se încurcă în gură şi Gigea nu înţelesese nimic. Se duse lângă el, luă o sticlă cu oţet şi începu să-i frece faţa. Imediat intră în panică, chemă copiii să vadă ce-i de făcut ; aduseră şi un doctor, îl consultă şi-i spuse diagnosticul : congestie cerebrală ! De acum începuse calvarul, noaptea avea halucinaţii, se trezea din somn cu ochii întrun colţ fix şi spunea aiurea vrute şi nevrute, frânturi de amintiri din copilărie, din război, din poliţie, adesea o striga pe bătrână-sa, pe Durănoaia, sau se supăra pe boii care nu mergeau bine pe brazdă. Femeii îi fu urât să mai doarmă cu el singură în casă şi-l rugă pe Neluţu să vină şi el să mai stea noaptea cu taică-său. Apoi l-au dus la spital la Piteşti şI l-au internat ; avea perioade când îi venea luciditatea şi atunci, văzându-se în ce hal este, se punea pe plâns. Aşa a dus-o cinci ani încheiaţi, cu tratamente, cu perioade mai bune sau mai rele până când, într-o zi, vrând să-şi mai vadă grădina, a ieşit singur şi a căzut în cap. De-atunci boala s-a înrăutăţit şi a culminat cu moartea. « Să taci din gură ,Gigeo, să fii tare că toţi trecem prin asta ! Nu scapă nimeni de moarte !»- căuta Catrina, cumnată-sa, s-o liniştească şi s-o încurajeze. Îmbătânise şi ea foarte mult, se cocoşase, venise sprijinită într-un toiag, era îmbrăcată cu un cojoc de oaie şi înfăşurată într-o broboadă. După ce ascultă povestea Gigei, scoase din gură dinţii ei falşi cu care nu putea să 334

PAGE 335 400 vorbească bine, îi puse în buzunar, luă oala cu tămâie, aprinse o lumânare şi intră în casă să tămâie mortul. « Ionelee, Ionelee, te duseşi şi tu după fratimio Ioviţă, Ioneleee ! Când am plecat eu de-acasă şi te-am lăsat cu Tatica şi cu Bătrânu, erai un ţânc, Ioneleee ! Repede a trecut timpul, Doamneee, de ce ne-ai mai lăsat pe pământ dacă tot ne iai, Doamneee ? Să-i spui lui nenea că o duc rău, Ionelee, că mi-a plecat şi mie bărbatul pe lumea-ailaltă şi-am rămas singurică, Doamneee, copiii-ăia s-au dus toţi la Bucureşti şi m-au părăsit, Ioneleee ! » Se apropie de mort şi începu să-l mângâie şi să-l sărute. « Pupa-l-aş, Doamneee, eu l-am adus în braţe de la Mastroaca, că Durănoaia îl dăduse de suflet, Doamneee, şi n-am putut să stăm fără el, Doamneee, şi ne-am dus noaptea şi l-am luat, Doamneee ! » Ion al Micului, bărbatul Catrinei, murise cam cu vreo şapte ani în urmă de astupătură. Catrina trecuse peste această moarte repede pentru că ea fusese obişnuită cu singurătatea, stătuse o viaţă întreagă singură acasă, bărbatu-său, cu serviciul lui, era mai mult plecat…Ea ara, ea semăna şi ea culegea, singură-singurică pe câmp toată ziua, după ce terminaseră şcolile plecaseră şi copiii la Bucureşti, fetele se măritaseră de mici, îi semănaseră ei, şi băiatul se despărţise de prima nevastă şi plecase şi el, lăsând-o cu doi nepoţi mici pe cap. Trecuse şi ea prin mari greutăţi, bărbatu-său într-un timp fusese arestat şi închis din cauză că nu-şi dăduse cotele la timp, în timpul bombardamentelot se chinuise singură cu copiii mici din cauză că bărbatusău fusese internat în spital cu coloana vertebrală ruptă, căzuse un zid pe el, după un bombardament anglo-american asupra Bucureştiului. Trăise numai în necazuri şi acum , când s-o ducă şi ea mai bine, îmbătrânise şi o lăsaseră puterile. Neluţu intră în casă plângând şi-i sărută mâna. « Taci din gură, maică, că toţi ne ducem, nu e nimeni nemuritor, azi eşti, mâine nu eşti ! Învăţaţi-vă să trăiţi pe picioarele voastre, aveţi copii de crescut, viaţa merge înainte, e- hei, câţi s-au mai dus înaintea noastră ! Ştiu că e grea despărţirea, dar ce să facem noi înaintea lui Dumnezeu ?” Goarna suna trist peste sat : du-lll, dulll, du-llll ! Clopotul bisericii de asemenea bătea rar şi trist, amintindu-le de puţinele clipe pe care mortul le mai avea de petrecut în casa lui… Stanca intră în casă repede şi le spuse că vine popa să-i citească slujba de ieşirea sufletului…Toţi intrară în panică, trebuia să aranjeze prin casă, Cătuţa întinse un macat pe pat şi puse sfeşnicul mai la o parte, Neluţu se dusese să lege câinele să nu cumva să sară la popa şi să-l muşte, tuşe-sa, Catrina, gătea mortul, îi întindea hainele pe el şi avea grijă ca nu cumva să ia foc hainele de la privighetoare , Gigea căuta în ladă să scoată prosoapele şi batistele să facă pomneţi din ele, trebuia să schimbe monezile vechi care ieşiseră din circulaţie cu altele noi…Marina, nevasta lui Ioviţă, fierbea oalele cu 335

PAGE 334 400<br />

3<br />

upă ce l-au încălţat pe mort cu pantofii cumpăraţi proaspăt<br />

D<br />

de Gigea, nepoată-sa, Stanca, a venit cu privighetoarea şi i-a<br />

pus-o pe piept, a aprins-o şi a spus o rugăciune la capul lui ;<br />

a cerut apoi un ban, un pieptene şi inelul lui de logodnă şi lea<br />

pus la locul lor. Între timp Gigea, extenuată, povestea în tindă Catrinei,<br />

care venise cu lumânare, cum începuse boala lui. Cu cinci ani în urmă, într-o<br />

vară fierbinte, Ionel al lui Duran cu cuscră-său, tatăl Andrei, aduseseră nişte<br />

fân şi-l făceau o copită în grădină. Afară era o căldură de nesuportat, Ionel al<br />

lui Duran era sus pe copită, iar cuscră-său îi da fânul din căruţă. La un<br />

moment dat Ionel a simţit că ceva e în neregulă, i se întunecase vederea şi a<br />

început să ameţească ; s-a aşezat jos câteva minute, crezând că l-a luat<br />

oboseala, dar în zadar, începuse să nu mai simtă un picior. L-a rugat pe<br />

cuscră-său să nu-i mai dea fân cu furca şi să-i pună scara să coboare. A<br />

coborât încet şi s-a dus în casă şi s-a culcat în pat. Aşa l-a găsit nevastă-sa<br />

când a venit de la treburile ei de la bucătărie. « Ce-ai, tu, Ionele ?- l-a<br />

întrebat ea speriată- lăsaşi fânul în căruţă şi te culcaşi ? » « Lasă-l , cuscră,<br />

venise tatăl Andrei, lasă-l că s-a simţit rău, nu-l vezi că s-a roşit la faţă ! »<br />

El dăduse să-i răspundă femeii, dar vorba i se încurcă în gură şi Gigea nu<br />

înţelesese nimic. Se duse lângă el, luă o sticlă cu oţet şi începu să-i frece<br />

faţa. Imediat intră în panică, chemă copiii să vadă ce-i de făcut ; aduseră şi<br />

un doctor, îl consultă şi-i spuse diagnosticul : congestie cerebrală ! De acum<br />

începuse calvarul, noaptea avea halucinaţii, se trezea din somn cu ochii întrun<br />

colţ fix şi spunea aiurea vrute şi nevrute, frânturi de amintiri din<br />

copilărie, din război, din poliţie, adesea o striga pe bătrână-sa, pe Durănoaia,<br />

sau se supăra pe boii care nu mergeau bine pe brazdă. Femeii îi fu urât să<br />

mai doarmă cu el singură în casă şi-l rugă pe Neluţu să vină şi el să mai stea<br />

noaptea cu taică-său. Apoi l-au dus la spital la Piteşti şI l-au internat ; avea<br />

perioade când îi venea luciditatea şi atunci, văzându-se în ce hal este, se<br />

punea pe plâns. Aşa a dus-o cinci ani încheiaţi, cu tratamente, cu perioade<br />

mai bune sau mai rele până când, într-o zi, vrând să-şi mai vadă grădina, a<br />

ieşit singur şi a căzut în cap. De-atunci boala s-a înrăutăţit şi a culminat cu<br />

moartea.<br />

« Să taci din gură ,Gigeo, să fii tare că toţi trecem prin asta ! Nu scapă<br />

nimeni de moarte !»- căuta Catrina, cumnată-sa, s-o liniştească şi s-o<br />

încurajeze. Îmbătânise şi ea foarte mult, se cocoşase, venise sprijinită într-un<br />

toiag, era îmbrăcată cu un cojoc de oaie şi înfăşurată într-o broboadă. După<br />

ce ascultă povestea Gigei, scoase din gură dinţii ei falşi cu care nu putea să<br />

334

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!