PRIVEGHIUL-roman

PAGE 332 400
cu atâta pasiune despre ele, ştia precis data când le achiziţionase, cu ce
ocazie, cu ce eforturi… Casa era aşezată într-un părculeţ, un fel de pădurice
tăiată în două de o alee încadrată de o parte şi de alta de frumoase statuiete
pe care el le numise graţiile ; nişte femei în diferite poziţii, unele îşi
acopereau discret goliciunea, altele cu capul aplecat plângeau sau râdeau,
Marele Profesor o numise aleea suferinţei şi explica totul prin faptul că
femeia este izvorul tuturor suferinţelor pe pământ : naşterea, maternitatea,
iubirea, fericirea sau nefericirea, toate sunt legate de mitul biblic al Evei şi
toate sunt surse ale suferinţei. Pe această alee avea o bancă şi ne invita şi pe
noi să luăm loc să ne iniţieze în tainele vieţii. Povestea cu o mare pasiune
despre viaţa lui, despre literatură, despre iubirile lui, despre serile petrecute
la Roma sau la Veneţia sau la Viena, despre scenele lui amoroase cu
madrilene care-şi făceau studiile la Roma sau despre plajele americane Las
Vegas şi California…
La început Neluţu nu prea o luase în seamă pe Andra, după ruptura cu
învăţătoarea din sat credea că nu se mai îndrăgosteşte. Dragostea e o boală
de care nu scapi uşor, te joacă cum vrea ea şi te face din om neom. Dar în
primăvara aceea se făcuse frumos Bucureştiul, natura toată îmbobocise şi el
cu Andra umblau toată ziua de mână ca doi copii rătăciţi prin parcuri. Ea
stătea la gazdă la sora ei pe şoseaua Giurgiului şi le venea mai uşor să se
întâlnească în Cimitirul Bellu, veneau aici dimineaţa şi se întâlneau la
mormântul lui Eminescu, se sărutau, găseau un loc pe bancă în singurătatea
morţilor şi citeau până pe seară când li se făcea foame şi plecau să mănânce
ceva. În timpul pauzelor vizitau mormintele cimitirului, mai ales mormintele
scriitorilor, dar şi altele, adevărate monumente de artă. Andra îi spunea că ar
vrea, dacă ar putea, să-i facă un mormânt lui Eminescu cam aşa : o stâncă
uriaşă în vârful căreia să troneze un vultur cu aripile deschise, de jurîmprejur
dorea să ridice coloane dorice care să susţină o uriaşă catedrală la
care lumea să vină să se închine la portretul lui luciferic. Aşa au învăţat ei
cei cinci ani de zile cât au stat în Bucureşti, lângă mormântul Poetului,
aducându-i în fiecare zi câte-o floare şi punându-i-o pe pământul reavăn…
A venit examenul de licenţă şi Marele Profesor i-a notat cu notă
maximă, lăudându-i în faţa întregii comisii. După examen au luat-o pe Calea
Victoriei şi s-au plimbat toată ziua, au vizitat magazine, deşi n-aveau niciun
ban, librării, Romarta, Muzica, Lipscanii şi s-au hotărât să poposească în
Cişmigiu. Aici au închiriat o barcă şi s-au plimbat pe lac în voia vântului,
legănaţi lin de unduirile apei.
Andra îi spunea, rezemându-se de umărul lui, că oglinda apei o
linişteşte, scosese un petec de hârtie din buzunar şi îi recita o poezie făcută
de ea : « A venit seara ca o dulce melancolie cu boarea ei caldă/ să aprindă
332