PRIVEGHIUL-roman

PAGE 331 400
2
upă eşecul examenului de la Timişoara, Neluţu se pusese cu
D
burta pe carte şi dădu examen la Universitatea Bucureşti,
facultatea de filologie. Deşi regreta oraşul care-i deschisese
ochii în viaţă, în Bucureşti se simţea mai la el acasă şi avea
mai multe posibilităţi de instruire. Aici cunoscu profesori de mare clasă :
George Călinescu era la apogeul lui, apoi Buşulenga, Perpessicius,
Manolache, Iorgu Iordan, Crohmălniceanu, Matei Călinescu… Marele
Profesor îi înrâuri dragostea pentru literatură ; de câte ori venea el în
amfiteatrul Odobescu, studenţii îşi ocupau locurile încă de la prima
oră…Pasiunea cu care vorbea despre Eminescu ca şi inflexiunle glasului
făceau din el un fel de guru ; la cursurile lui veneau oameni de tot felul de
la muncitori de rând până la profesori universitari. Apoi urmase deschiderea
culturală unde redescoperea pe marii clasici. Nu mai era nimic din ce
învăţase el în pedagogică, esteticul luase locul literaturii proletcultiste, acum
se vorbea despre marile opere ale literaturii române şi universale…
Cam în această perioadă a întâlnit-o el pe Andra, soţia lui, s-au
cunoscut în amfiteatrul Odobescu şi-au schimbat câteva priviri şi de atunci
parcă s-au electrizat unul de la altul. Nu i-a spus niciodată c-o iubeşte ;
lucrurile s-au petrecut aşa de natural încât au descoperit că nu mai pot trăi
unul fără altul…
Era în acea primăvară care-i orbise şi-i făcuse păsări sălbatice care
căutau colţurile tăcute ale lumii şi ale pământului ; stăteau în Cişmigiu pe o
bancă şi se priveau unul pe altul, atunci i-a descoperit el ochii aceia de
culoarea migdalei, două pete umede care aveau luminile abia perceptibile, ai
fi zis că nişte mărgele care strălucesc se joacă în orbite ca nişte luminiţe
scăpate din inimă.
În preajma examenelor, Marele Profesor îi îndrăgise şi-i chema mai des
la el la catedră sau acasă ; era veşnic nemulţumit de rezultatele lor, repeta
mereu că nu muncesc cu patimă, că sunt superficiali şi leneşi, parcurg
bibliografiile ca pe nişte romane de aventuri, nu sunt atenţi la ceea ce se
întâmplă dincolo de text, nu filtrează materialul prin propria lor
personalitate… Întâlnirile lor cu Profesorul se petreceau mai mult la el
acasă unde-şi înjghebase o gospodărie plină de bizarerii, o casă modestă cu
patru camere plină cu cărţi, aruncate în neorânduială, printre care zăceau
albite de praf antichităţi, statuiete, metope, gravuri, tablouri lucrate în
metaloplastie, chiar picturi aşezate pe pereţi cu o inocenţă copilărească,
tablouri care-l costaseră o avere, un Degas, un Delacroix, un Tizian ; vorbea
331