PRIVEGHIUL-roman

PAGE 33 400
într-o parte ca o brezoaie când îi faci vânt. Puşca se izbi de podea şi făcu un
zgomot infernal… ,,Doamneee, mă apucase un tremurat, ăsta a murit îmi
ziceam eu în gândul meu, e rece, a murit şi gata ! A murit, oameni buni, a
murit, săracuuu !” Îşi luă binişor raniţa de lângă el, puse puşca pe umăr sentoarse
către altar şi se-nchină : ,,Doamneee, iartă-l, Doamneee !” Se trăgea
încet către uşă cu spatele, o deschise, uşa scârţâi prelung şi deodată se trezi
în vâltoarea viscolului… O luă la fugă prin nămeţi spre nişte grajduri
părăsite şi ieşi în şosea… Merse mult timp tăcut cu imaginea lui Durică în
ochi, îl obseda figura lui cu ochii ăia mari şi cu gura strâmbă, se uita parcă la
el, voia să-i spună ceva dar nu mai putea…
- Bagă, Ionele, femeia-n curte şi spune-i adevărul, ieşi Gigea la el la
poartă !. Bana ,când auzi aşa, se lovi cu palma peste faţă, bănui că băiatul ei
păţise ceva şi-ncepu să plângă.
,,Hai, ţaţă, colea pe sală,- mai zise ea- să stăm şi noi de vorbă ca
oameii.” Şi-o urcară pe femeie pe prispă. Ionel rămăsese mut, nu ştia ce să
mai facă, cum să înceapă. Dar nevastă-sa i-o luă înainte : ,,Uite, ţaţă, aşa a
fost, Ionel s-a întâlnit cu el, plecase cu el spre casă, dar Dumnezeu n-a mai
vrut cu el, pupa-l-aş, au înnoptat într-o biserică, s-au culcat şi ei ca oamenii
şi dimineaţa l-a găsit îngheţat…”
-Şi n-ai putut, Ionele, maică, să mai tragi de el să-l dezgheţi?
-Ce să mai trag, ţaţă, că era mort…
La cuvântul « mort »,femeia trase un ,,aoleooo, băiatul meuuu !”, care
se auzi peste tot satul. ,,Auziţi, lumeeee- striga ea cât putea- Duric-al meu a
murit, lumeeee-mergea pe Linie şi se jumulea şi-l striga pe Durică şi făcea o
hărmălaie în tot satul cu câinii târâşi după ea…,,Auziţi, lumeeee, a murit
Duric-al meu, pupa-l-ar maica de băiat, că numai eu ştiu cum l-am crescut,
lumeee…Că bărbatu mi-a murit tot în război la Mărăşeşti şi acu muri şi
Durică, Doamneee, de ce eşti rău cu mine, Doamnee, de mă laşi singură pe
pământ, Doamneeee…”
-Ce e, ţaţă Bano ?- ieşi Lisăndriţa la gard, auzind hărmălaia aia.
-Ce să fie, maicăăăă, a murit Duric-al meuuu, pupa-l-aş de băiat să-l
pupe maicaaa, că el era speranţa mea, Doamneee !
-Cine-ţi spuse, fa ? Poate o fi glumit cineva cu tine !- căută Lisăndriţa
s-o mai îmbuneze şi să-i distragă atenţia.
-Cine să-mi spuie, Ionel al lui Duran mi-a spus ! C-a venit din război şia
murit sub ochii lui…
Bana plângea şi se jumulea în văzul lumii, mergea grăbită, lătrată de
câini. Femeile ieşiseră pe după garduri şi o ascultau şi se închinau şi
blestemau războiul-ăsta care le omorâse bărbaţii.
-Stai, fa, de ne spune şi nouă ce şi cum s-a întâmplat !
33