PRIVEGHIUL-roman

PAGE 327 400
fost regele lui Israel în Ierusalim şi m-am sârguit în inima mea să cercetez
şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer…M-am
uitat cu luare aminte la toate lucrurile care se fac sub soare şi iată : totul
este deşertăciune şi vânare de vânt…
« Trebuie să-l scăldaţi, maică, zice Stanca, du-te, Neluţule, după patru
oameni, vezi să fie oameni cu familii, să n-aibă la viaţa lor răutăţi, trebuie
să-l scăldaţi mai repede cât e cald că dacă se răceşte, nu-l mai puteţi
îmbrăca ! Eu trebuie să-i fac Privighetoarea, care simbolizează firul vieţii,
ca imediat după ce-l îmbracă să i-o pun pe piept. » Şi din ceară de albine îi
înfăşura o lumânare lungă pe care o încolăcea ca pe un şarpe cu capul în sus,
murmura ceva, spunea o rugăciune în gând şi din când în când făcea cu
mâna dreaptă o cruce peste obiectul acela ciudat. Se aşezase pe vatră,
băgată toată într-un cojoc, muia ceara la foc ca s-o muleze mai bine şi apoi
o strângea în palme.
Au venit şi oamenii pentru scăldat mortul. Ei trebuie să primească
ţoalele date de pomană. Neluţu chemase pe Stelică al lui Ion al lui Stan, pe
Guşă, pe Ion Slobozeanu şi pe Stancu lui Ciorchină. Toţi erau curaţi la suflet
în afară de Stancu care rămăsese neînsurat şi mai păcătuia cu câte o
înjurătură , iar din când în când mai bea şi se îmbăta, făcând scandal.
Neluţu le dădu şi câteva ceşti de ţuică înainte ca oamenii să-şi poată face
meseria fără a li se face frică sau scârbă de mort. Stanca le turnă apă să se
spele pe mâini de necurăţenii, le spuse o rugăciune şi ei intrară singuri în
camera mortului, îl dezbrăcară şi-l băgară în albie. « Ei, nea Ionele, acum
eşti în mâna noastră, stai cuminte că dacă nu, îţi trosnim una de nu te
vezi ! »- glumi Stelică cu el, trăgând de o mână care se încăpăţâna să nu
intre în albie. « Dacă te duci la taticu- continuă el- să-i spui că noi suntem
bine, am rămas şi eu văduv, mă chinui singur pe aici fiindcă copiii ăia au
plecat toţi la oraş . Iar nevesti-mi să-i spui că nu m-am însurat şi nici nu mai
am de gând să mă însor , ea , săraca, când era gata să moară mi-a zis : ,,Să
nu stai văduv, Stelică, că n-are cine te îngriji ! » Ion al lui Stan Stănică,
taică-său, murise cam cu un an în urmă şi imediat după el se dusese şi norusa,
nevasta lui Stelică. Acum îl apucase plânsul, Ionel al lui Duran era
ultima lui rudă mai apropiată care se ducea, cu cine avea să mai stea el de
vorbă să-i mai spună şi el păsurile ? Al doilea, Guşă, îmbătrânise şi el ; după
ce fusese dat afară de la spaţiul locativ din Bucureşti se apucase de băutură
şi venise acasă cu nevasta, aici intrase la mat la fosta cârciumă a lui Șoarece,
delapidase nişte bani şi făcuse puşcărie vreo doi ani şi jumătate. După ce-şi
executase pedeapsa intrase în cadrul cooperativei ca frizer şi-şi ducea viaţa
de azi pe mâine, umblând din casă-n casă să tundă şi să bărbierească
oamenii. Nevasta lui murise de inimă rea, avusese un copil care îşi luase
327