PRIVEGHIUL-roman

PAGE 322 400
covorul multifloral sau se jucau jocuri care le aducea aminte de copilărie.
Apoi veneau în tabără morţi de obosiţi , mâncau cu o poftă pantagruielică,
se culcau şi dormiau buştean.
În penultima zi de tabără, Ilie a rugat colegii să aibă grijă de copii şi i-a
propus Adinei să meargă la cabana din împrejurimi amândoi. Au plecat mai
de dimineaţă ca de obicei, Ilie a umplut rucsacul cu mâncare şi câteva sticle
de cabernet, şi Adina şi-a făcut un trenci sul şi l-a legat la spate ca pe o
raniţă. Soarele încă nu apăruse, era pitit sub coama unui deal şi învăluit întrun
nor de ceaţă, cerul însă, în înaltul lui, era limpede ca sticla curată, razele
soarelui care ieşeau de pe coama dealului, băteau în sus şi-l rarefiau,
făcându-l aproape transparent. În zare munţii păreau nişte uriaşi bătrâni,
încremeniţi în albul lor de zăpadă, pe iarbă încă nu se topise roua şi florile
încă nu-şi deschiseseră petalele, aşteptau somnoroase sărutul razelor de
soare care să le trezească. La munte acelaşi peisaj privit din altă parte pare
altul, unic în felul său şi Ilie cu Adina pe măsură ce urcau şi se opreau să se
mai odihnească, nu se mai săturau să privească acele încântătoare privelişti
de vis. « De mult, domnule Ilie Georgescu, n-am mai avut starea asta
sufletească ! »- îi gângurea Adina la braţul lui, fericită. Tot plânsese toată
viaţa, astăzi parcă-i venise aceeaşi exuberanţă de pe timpuri când era o
copilă. Îşi privi bărbatul în ochi, erau aceiaşi ochi de pe timpuri mari şi
albaştri de care se îndrăgostise ea pentru prima dată şi-i sărută sălbatic cu
patimă. Ilie o găsi pe Adina seducătoare, o strânse în braţe şi o sărută şi el.
Parcă erau doi adolescenţi care nu se mai satură unul de altul. « Ce
frumoasă e viaţa în libertate, Adino ! »- zise Ilie şi privi un vultur cum se
înălţa în albastrul de sticlă al cerului… « Ce frumoasă e, Ilie, cu tine
alături ! »- îl mângâia ea şi-i răspundea la săruturi.
322