PRIVEGHIUL-roman

PAGE 320 400
Adina plecă la Polina la Bucureşti, se duse direct la fabrică la ea şi-i
povesti totul. Trecu prin aceleaşi situaţii prin care trecuse cu Elena ! Parcă
era un blestem…Noul conducător al statului schimbase toţi şefii, pe unii îi
dăduseră afară, pe alţii îi ridicase în funcţii, era un haos şi-o vânzoleală prin
comitetul cental încât oamenilor le era frică să mai scoată o vorbă. Dar se
prefigurează totuşi zvonul acela cu graţierea deţinuţilor politici, Polina îi
spuse să meargă acasă şi să aştepte, poate cu ajutorul lui Dumnezeu i se va
împlini visul.
Ilie Georgescu sosise acasă într-o vinere după masă , trimisese un vecin
la Adina la şcoală s-o anunţe că a venit şi s-a aşezat pe o bancă în faţa casei.
Totul aici i se părea străin, curtea şi casa, grădina în care el plantase o livadă
de pruni, magazia care se părăginise, gardurile care căzuseră. Livada se
făcuse mare, era toată înflorită, parcă-i zâmbia, dintr-o dată îl cuprinse o
mare bucurie , parcă ar fi fost copilul lui care l-a întâmpinat în prag. Auzind
vestea, Adina a ieşit repede din clasă şi a fugit cu sufletul la gură acasă.
Când l-a văzut a început să plângă de bucurie. « Bine ai venit, iubitul meu,
de când aştept eu clipa asta ! » Se sărutară şi se îmbrăţişară ca doi tineri
îndrăgostiţi. Îşi povestiră unul altuia prin ce trecuseră, Adina îi dădu să
mănânce şi-l rugă să se odihnească până vine ea de la şcoală.
Câteva săptămâni trăiră ca în luna de miere, fericiţi că în sfârşit a dat
Dumnezeu să se regăsească după atâta amar de timp. Într-o zi de luni strigă
la el la poartă secretarul Sfatului popular Trâncă şi-i spuse că a dat telefon
cineva de la judeţeana de partid ca să se prezinte pentru reabilitare. Ce
reabilitare îi trebuia lui ? După ce jucaseră ursul cu el atâta timp, acum îl
chemau să-l mângâie ? Să le fie ruşine pentru ce au făcut ! Se consfătui cu
Adina şi se hotărâ să se ducă, plecă cu maşina de dimineaţă şi se prezentă la
uşa secretarului prim, îl luă în primire un director de cabinet şi-l prezentă la
comisie. La o masă mare vreo douăzeci de oameni aşteptau să vină
secretarul prim, luă şi el loc pe un scaun şi scoase un ziar să citească. Pe
secretarul prim îl cunoştea de pe timpul când lucra la Sfatul popular
judeţean ca instructor. Pe atunci era secretar de UTM, fusese cu el de câteva
ori în comună la alegeri şi pregătise câteva secţii de votare. Acum
îmbătrânise, se îngrăşase, îi cădeau fălcile în jos şi făcuse o burtă mare peste
care trăsese bretelele de la pantaloni. « Dumneata eşti Ilie Georgescu ? »
« Da, eu, ce, nu mă mai cunoaşteţi ? » « Zău că nu te cunosc, câtă lume îmi
intră mie prin mână aici, ar trebui să am o memorie de aur… » « Ia aduceţivă
aminte de primele alegeri când eraţi secretar de UTM şi am mers pe teren
să facem secţiile de votare ! » « Tu eşti, Ilie ? Măi, tovarăşe, ce de timp a
mai trecut de-atunci… » « Pentru unii a trecut repede dar pentru alţii a
trecut greu… » « Ai dreptate, de-aia te-am chemat aici, am sarcină de la
320