PRIVEGHIUL-roman

PAGE 313 400
libertate ne-a adus…Nu cum zicea Leu când se întâlnea cu Ionel al lui
Duran : Stalin şi poporul rus sărăcia ne-a adus ! Şi-l imita pe Ionel ăsta al
lui Stancu Juncu, mergea ca el aşa răscăcărat cu mâinile puse-n şolduri.
Dădeau halbele de bere peste cap şi apoi comandau mici şi povesteau ei
ce-i în lună şi-n stele. Începea Gheorghe al lui Ioviţă cu farmecul lui de
povestitor : « Măi, fraţilor, eu am luat-o pe nevastă-mea asta tot de la Apaca
dar am scos-o de-acolo şi-am încadrat-o la o grădiniţă ca îngrijitoare, era
anul când murise tata, când se înecase el, era frumoasă, blondă, faţă de oraş,
ambalaj fin, se purta cu capul gol şi cu părul numai cârlionţi… »
Se însurase imediat după moartea lui Ioviţă şi luase o casă cu chirie la
nişte bătrâni prin Ferentari. Aici era mediul lui, sta toată ziua la târguieli cu
ţiganii, cumpăra ceasuri, fâşuri, fel de fel de prostii şi le vinde în Tancioc
duminica. Îl rugase Polina să le dea o garsonieră prin Rahova dar el
refuzase, se simţea mai bine aici. « Că prin Polina, prin soru-mea, am intrat
eu în legătură cu nevastă-mea, ea mi-a făcut cunoştinţă cu femeia asta, a
chemat-o într-o seară pe la ea să-mi facă cunoştinţă…Şi eu ca prostu, m-am
îndrăgostit de ea…Şi venise primăvara şi-am luat-o pe la mine pe la ţară, m-
apucase un dor de tata, era o verdeaţă şi-un soare, râdea toată natura, şi ce
mi-a venit mie, s-o iau prin pădure cu ea, apa Bucovului era Dunăre, nu alta,
se umflase şi curgea prin spatele grădinii noastre…” ,, Ce frumos e pe-aici
pe la voi !”, îmi zisese ea. Pădurea Piscului înverzise, înmuguriseră cornii,
miroseau viorelele şi ghioceii şi brebeneii, bătea un vânt cald dinspre Baltă,
băltăreţul, cum îi zicem noi, ardeau stelele pe cer şi ieşise luna, o pălălaie,
parcă, dincolo de pădure, printr-o buză de nor…” ,,Hai acasă, zice ea, că
ne-apucă noaptea pe-aici !” Şi ne-am întors să plecăm şi atunci parcă ne-a
împietrit Dumnezeu unul în braţele altuia…M-au trecut toate năduşelile, ea
mi-a pus mâna pe frunte, m-a mângâiat şi mi-a zis : ,,Ai transpirat tot…”
,,Ne-am trezit cu tot cerul în capul nostru, cu stele, cu lună, cu apa, cu satul
cu dealuri, cu pădure… Şi cânta un corn în depărtare…Şi-am plecat cu ea
spre perdeaua de fum a satului. Am ajuns acasă pe întuneric, mama Marina,
săraca, nu prea mai vedea : « Cine e, mă, asta ? »-zice. « E fata cu care mă
voi însura ! » « Cum o cheamă ? n-are şi ea un nume ? » « Ba are, o
cheamă Constanţa ! » « Zi-i şi tu mai scurt, Tanţa ! » Şi face o pauză, se
gândeşte ea ce se gândeşte şi iar mă întreabă : « De unde e ? » « Din
Bucureşti ! » « Ăolică, maică, îmi zice- o luaşi şi tu de acolo unde se duc
toate tutele ! » Bă, băieţi, şi avusese dreptate ! N-am văzut femeie mai a
dracului ca ea ! Uite, am făcut doi copii cu ea, dacă nu-i făceam, azi o
lăsam ! M-a făcut de râs în tot Icralul, vine după mine şi-mi ia leafa, mă
pârăşte la şefi că stau noaptea cu ţigăncile prin baruri şi că nu aduc banii
acasă, îmi vine câteodată s-o omor, sunt şi eu om, nu cârpă şi râd ăia de
313