PRIVEGHIUL-roman

PAGE 309 400
pământul, ei erau parcă doi primitivi care se vânau unul pe altul. Fugea după
ea şi femeia mai uşoară reuşea să se strecoare printre dunele de nisip mai
repede , el mai cădea, mai se ridica, la un moment dat a auzit un foc de armă
în urma lui şi strigăte : ,,Domnule miliţian, Ilie Georgescu a evadat, a
evadat !” ,,Doamne, se închina el în visul lui, mă împuşcă ăştia, ajută-mi,
Doamne s-o prind să-i iau sufletul şi apoi mă întorc eu singur la locul de
ispăşire !” Dar, nimic, ea fugea ca nebuna, a trecut pe lângă Piramide, pe
lângă Sfinx şi a luat-o spre miezul pustiului african, spre Sahara ei…Era o
căldură enormă, nisipul ardea sub tălpi, în depărtare nu se vedea nicio oază,
se zăreau doar pe pânza albastră a cerului un şir de cămile, doldora de
bagaje, ţinute de lanţurile lor de beduini îmbrăcaţi în alb, înfăşuraţi în nişte
cearceafuri cu mari turbane pe cap. ,,Trece caravana, ăştia o prind pe Adina
şi-o vând cine ştie cărui harem !”, gândeşte el, şi măreşte pasul s-o prindă.
Spaţiul dintre el şi Adina se mărea, se dilata, în ciuda faptului că el făcea
eforturi mari s-o prindă. ,,În zadar mai fug, alerg după o nălucă, când o
zăresc, când dispare !” Corpul Adinei gol când apărea când dispărea, înghiţit
de ochiuri de nisip ce se ridicau în vârteje în căldura insuportabilă ce se
ridica până la cer. Corpul Adinei gol prin pustie era o impietate adusă
beduinilor, kabalei lor, pietrei de la Mecca căzută din cer, dăruită de Alah
oamenilor, o sfidare la adresa religiei lui Mahomed… Arabii o zăresc pe
Adina, opresc caravana şi invocă pe Prooroc, fac mătănii să piară spiritele,
adică ea, se strâng toţi şi se roagă, fac plecăciuni, sărută pământul, se ridică ,
fac semne cu mâinile spre Mecca şi iar repetă mătăniile, spunându-şi
rugăciunile lor adresate lui Alah. Dintre ei sare însă unul, părea să-i fie
cunoscut lui Ilie, ori Ion al Oaţii, ori Nicu Câmpineanu, un fel de spân cu
faţa roşie şi suptă de vărsat, ochi mici de şobolan, verzi, apoşi, spălăciţi,
statură mică de neînţărcat, sare, deci, aruncă turbanul cât colo şi la o
comandă strigă cât îl ţine gura : ,,Pe el, fraţilor, ăsta este !” Ilie nu mai
aşteaptă, se repede la el şi cu o sete nemaipomenită îi crapă capul în două cu
târnăcopul…Apoi iar linişte ca la începutul lumii, oamenii rămăseseră
împietriţi, se uitau unul la altul şi nu ştiau ce să mai facă. ,,Acesta este însuşi
Mahomed- şi-au zis ei- şi au început iar să se roage : la ilaha illa Allahu…”
Adina a fugit la piatra sfântă şi a căzut răpusă de oboseală. Se lăsase noaptea
roşie peste nisipuri, ajunsese şi el la Kaaba şi o găsise pe femeie moartă,
bătea o lună mare peste pustiu şi-i lumina corpul Adinei, o văzuse şi
începuse să plângă, de undeva din faimoasa moscheie veneau glasuri de
rugăciuni : ,,la ilaha illa Al lahu wa Muhamadun rasalu’ illahi…” El o ia în
braţe şi o ridică, o strânge la piept în lacrimi dar deodată dispare din braţele
lui, se topeşte pur şi simplu, se face fulger, lumină, şi se ridică la cer…
309