PRIVEGHIUL-roman

PAGE 308 400
ofiţerul şi a trecut mai departe pe coridor. Ilie Georgescu a crezut că este o
farsă, şi-a aranjat ţinuta ca la armată şi a mers însoţit de un miliţian în sala
vorbitorului. Întradevăr era Adina, a zărit-o de departe la lumina becului şi
nu ştia ce să mai facă, să se bucure sau să se întristeze, i-a întins mâna prin
geamul despărţitor şi au stat aşa minute în şir uitându-se unul la altul.
« Aveţi zece minute ! - le-a amintit miliţianul, grăbiţi-vă să vă spuneţi unul
altuia ce aveţi de spus ! » Ştiau că sunt urmăriţi şi li se cântăreşte şi
răstălmăceşte fiecare vorbă şi de aceea mai mult tăceau şi se priveau. În
primele clipe Adinei nu-i veni să creadă că acesta e bărbatul ei, slăbise mult
şi se răsese în cap, ochii i se duseseră-n fundul capului, umerii obrajilor
atârnau în jos, îmbătrânise aşa de repede… « Ce faci tu ? »- întrebase ea cu
glasul stins. « Bine ! »- răspunsese el, încurajind-o. « Pe la noi e bine ! De
acum te vei simţi mai bine, am vorbit cu cineva şi mi-a promis că te va
muta ! » « Ştiu, mi-a spus comandantul când am ieşit la raport ! » « De ce
ai ieşit la raport ? » « Am fost bolnav ! » « Acum eşti bine ? » « Da, foarte
bine, de când te-am văzut pe tine parcă plutesc, fără tine n-aş fi suportat
totul… » « S-a terminat vorbitorul ! Gata deţinut ! »- strigase miliţianul din
colţul sălii. Ochii lor iar s-au întâlnit, şi-au împreunat mâinile, Adina a
început să plângă. « Fii tare, greul a trecut ! »- au fost ultimele cuvinte ale
lui şi s-a întors şi a plecat. Adina a rămas cu ochii după el, plângând. O luă
uşor pe lângă gardul închisorii şi merse la gară. Avea tren tocmai la două
noaptea, se făcu ghemotoc pe o bancă şi adormi, era obosită, nu dormise de
două nopţi.
Ilie Georgescu merse în celulă şi se culcă, era fericit c-o văzuse pe
Adina, visă un vis urât, era undeva pe malul Nilului, tot puşcăriaş, săpa un
canal sau turna la betoane pentru un baraj, pe mal era o staţiune, un fel de
Las-Vegas africană şi ei, deţinuţii, în pauzele lor când îşi fumau ţigările
priveau plaja, o plajă singuratecă plantată rar cu palmieri la umbra cărora
mişunau creolele cu corpul lor arămiu, uns cu fel de fel de mirodenii…Unul
din deţinuţi, un prieten de-al lui îl strigă : ,,Domnu’ Georgescu, aia e Adina
dumitale !” El se uită mai bine şi o vede pe Adina goală, întinsă în nisip la
umbra unui palmier, lângă ea sta în costum de baie Nicu Câmpineanu, din
când în când o săruta şi ea îi întindea gura plină de tandreţe…Adina se
împlinise şi radia de frumuseţe, corpul ei gol printre creole părea o stea
printre aştri stinşi… ,,Nu e, domnule, îşi minţi el confratele , ce vezi tu e un
tablou de Paul Gauguin, Femei din Tahiti pe plajă…” ,,Da, domnule
Georgescu, dar aceea e Adina !” El nu mai auzise cuvintele, se repezise la
un târnăcop şi o luase la fugă prin nisip, printre palmierii şi cactuşii enormi
de pe plajă după Adina. Femeia îl văzuse, se ridicase şi-l lăsase pe Nicu
Câmpineanu pe plajă şi fugise aiurea…Se aşternuseră adânci tăceri peste tot
308