21.12.2016 Views

PRIVEGHIUL-roman

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

PAGE 302 400

povestise la toată lumea, dar mai ales lui Ionel al lui Duran. Nu dură mult că

şi cu el se întâmplă o nenorocire, cam prin decembrie, pe la sfârşit chemă

nevasta şi-i zise : « Fă, Talioaro, mi-a dat fata aia de la Palangă vorbă să mă

duc să-i tai şi ei porcul ! » Avea două fete, una măritată în Râca şi a doua la

Palangă, un sat apropiat de-al lor, adesea ca să scape de sub ochii nevestei,

el întotdeauna îşi făcea drum pe la ea. « Du-te, mă, îi zise femeia, dar vezi

să nu te faci de râs cu băutura ta ! » Cu două zile înainte ninsese abundent şi

se puseseră nişte nămeţi cât casa, după care se lăsase un ger năprasnic. Leu

o luă încet pe marginea satului, apoi pe marginea pădurii pe şosea şi ajunse

la fată pe la nouă obosit mort. Acolo oamenii se chinuiau să pună porcul jos

să-l taie, sosise tocmai bine, el îi înfipse cuţitul în gât, porcul guiţă ce guiţă

şi se potoli. Îl tăiară, îl asortară, puseră carnea tranşată în două lăzi, urmă

apoi pomana porcului, mâncară, băură după care se duseră fiecare pe la

casele lor. Leu îi spuse fetei : « Mă, tată, mă duc şi eu acasă că e timpul ăsta

cam urât şi mi-e frică să nu mă prindă noaptea pe drum ! » « Du-te, tată, îi

zise fata, dar stai să-ţi dau şi ţie un pachet de carne că ştiu că voi îl tăiaţi

după Crăciun ! »

Leu ajunse acasă pe înserat, intră în curte obosit şi se aşeză pe

buturuga unui salcâm tăiat, cât a stat el acolo nimeni nu ştie, într-un târziu,

văzând-o pe Talioara, începu să strige :

« Făăăă, n-auzi…Talioarooo !…Am băut cam mult şi mi-e rău ! »

« Ce e, mă, cu tine, acuma vii ? Iar ai băut, nu te mai saturi, sătura-te-ai !

Intră-n casă că răceşti, tu nu vezi că eşti încins de pe drum ? » « Făăă, mie

mi-e cam rău… » « Văd că te-ai schimbat la faţă, hai odată în casă, puse

Talioara nişte lemne jos şi-l luă de braţ, tu nu vezi că ai şi temperatură ? »

Intră cu el în casă şi-l trânti în pat, se duse, luă lemnele şi făcu focul în sobă,

mulse vaca şi intră şi ea după el să vadă ce mai face. Leu sufla greu şi deabia

mai vorbia. « Măă, ce e cu tine, tu nu vezi că te-ai aprins ! Mă duc să

chem pe Stan Ion să-ţi facă vreo injecţie, ceva ! » Stan Ion fusese camarad

cu el şi cu Ionel al lui Duran în armată la Slatina, la călăraş cu schimbul şi se

calificase ca agent sanitar ; în lipsa doctorului el împărţea sănătatea în sat.

Era un om care se ţinea numai de glume, toată lumea-i zicea Calbarosu,

după înfăţişarea sa ; mic de statură, cu ochi de chinez, brunet, umbla şi vara

şi iarna cu o haină de piele pe el şi cu o geantă subsuară în care avea o

seringă şi câteva medicamente. Lumea căpătase încredere în el şi-l chema

pentru orice boală. Când se întâlnea cu Leu, întâi se drăcuiau, se înjurau în

glumă, apoi îşi aminteau ei ce năzbâtii făcuseră când fuseseră călăraşi cu

schimbul în armată şi apoi în război. Ţinea veşnic o ţigară în gură neaprinsă

şi rodea la ea până o termina. După ce o arunca, scotea alta din pachet şi o

băga în gură, zicea că ronţăind aşa la ea îşi mai descarcă nervii. Se

302

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!