PRIVEGHIUL-roman

PAGE 292 400
52
upă arestarea câtorva zeci de ţărani care-şi luaseră cererile
D
printre primii, oamenii, de frică, începură să le aducă singuri
înapoi. În două săptămâni tot satul era înscris la GAC şi
oamenii cu mâinile lor îşi duceau animalele, căruţele şi ce
mai aveau ei la sediul gospodăriei. Se făcuse acolo un munte de fiare moarte
la care nu se mai uita nimeni, boii şi caii erau legaţi de nişte garduri, însetaţi
şi nemâncaţi. Sediul GAC-ului se mutase în casele fostului procuror de
Muscel, Ionescu, care acum zăcea în închisoarea de la Aiud, sub motiv că
subminase puterea statului socialist. Mai rămăsese acasă doar taică-său, un
bătrânel simpatic, care o luase razna şi da ocol toată ziua fostei moşii.
Procurorul pusese vie de jur împrejurul casei şi o înconjurase cu un gard viu
din tecari. La poartă, din nişte scânduri lungi, învăţătorul Crivăţ scrisese cu
litere albe pe fond roşu « GAC-ul drumul lui Lenin » şi le legase cu sârmă
de stâlpii porţilor mari.
În locul lui Carol, care rămase pe planul doi, ridică nasul Ion al Oaţii,
care urma ca la adunarea de constituire, unde trebuia să participe întregul
sat, să fie numit preşedinte de GAC. Secretarul doi al raionului, Lascăr, fu
chemat la regiune şi felicitat şi decorat pentru munca depusă pentru
finalizarea colectivizării în comună.
La începutul lui martie se fixase serbarea de inaugurare şi toată lumea
era în fierbere, învăţătorii cu pregătirea programului artistic, cooperatorii,
cum se numiau acum ţăranii, făceau curăţenie la noul sediu, iar membri de
partid, în frunte cu Neluţu, pavoazau noul sediu al PCR-ului. O sculptoriţă
de la Bucureşti, pe nume Dogeanu Amalia, originară din sat, le făcuse cadou
portretul lui Lenin, bust, lucrat de ea, care trebuia pus între cele două
steaguri , al URSS-ului şi al României, desfăşurate pe tot peretele, iar
deasupra trebuia scris « Trăiască prietenia de nezdruncinat dintre RPR şi
URSS ! »
În câteva zile bieţii cai şi boi fuseseră masacraţi şi trimişi spre abatorul
din Piteşti, pe locul unde-i tăiase se strânseseră toate muştele din lume şi
toţi câinii satului care fugeau cu oasele în gură, fiecare pe unde puteau, iar
mormanul acela de pluguri fusese transportat la Crapu, unde trebuia să se
construiască un baraj pentru irigaţii, şi îl pusese stavilă împotriva apeleor,
amestecat cu pământ, moloz şi pietrişi. Țăranii priveau neputincioşi şi tăcuţi
cum erau îngropate uneletele lor cu care lucraseră o viaţă şi blestemau
printre dinţi pe tăcute noua orânduire socialistă în frunte cu Carol şi cu Ion
al Oaţii.
292