PRIVEGHIUL-roman

PAGE 282 400
inima ta eu n-am să mor niciodată !” ,,Atunci să-i dau drumul să intre-n
casă !”, gândise Adina tot în vis- şi se duce la uşă şi i-o deschide şi el o
cuprinde de mijloc, o ia în braţe şi o sărută pătimaş, după care o trânteşte în
pat şi-i dă două palme, ,,Na, Adino, să ţii minte că n-am murit, am să te
iubesc nebuneşte că mi-a fost tare dor de tine !”- şi s-a băgat lângă ea şi s-
au iubit ca doi nebuni toată noaptea, după care spre dimineaţă a plecat spre
pădure- ,,am să vin seara şi am să plec dimineaţa”- i-a spus el- ,,am scăpat
din puşcărie, de fapt am fugit pentru tine”, după care a dispărut ! Şi se făcea
că întregul sat este în curte la ea, cosciugul era în mijlocul curţii- ,,tot a
murit”- gândea ea- ,,după câte se vede l-au adus mort, eu dorm aici şi curtea
e plină de lume şi pe el îl jeleşte doar Dorina, fosta lui nevastă…”, dar nu se
auzea nimic, doar dădea din gură, totul se făcea sub o tăcere stranie sub
zodia unui timp în afara ei, parcă ar fi privit pe o pânză de cinematograf fără
sonor…La un moment dat se scoală din cosciug şi strigă tare, speriind toată
lumea care asiste la înmormântarea lui : ,,Eu n-am murit, Adinooo, eu n-am
murit !”
S- trezit cu acest strigăt în cap şi se întreba şi ea ce legături stranii se
făcuseră în creierul ei între întrebarea directorului şi ipotetica moarte a lui.
,,E posibil să fi şi murit- gândea ea- s-au mai întâmplat cazuri, fără să anunţe
familiile, mai cu seamă că noi suntem căsătoriţi nelegitim…”
282